ICCJ. Decizia nr. 398/2015. Civil. Despăgubire. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 398/2015
Dosar nr. 7071/90/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 februarie 2015
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2013 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul G.C.C. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei S.C.E.O. Târgu Jiu - Unitatea minieră de carieră Berbeşti la plata despăgubirilor sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru refuzul reintegrării sale în muncă conform Sentinţei civile nr. 615 din 7 iunie 2011, definitivă şi executorie şi pentru refuzul soluţionării cererii sale din 10 iunie 2011.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 278 pct. 1 şi 8 C. proc. civ., art. 277 şi 278 C. muncii, art. 56 alin. (1) lit. f) şi art. 78 alin. (1) şi (2) din C. muncii.
Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 588 din 22 aprilie 2014 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta S.C.E.O. Târgu Jiu - Unitatea Minieră de Carieră Berbeşti. A respins cererea formulată de reclamantul G.C.C., reţinând următoarele:
Relativ la excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Sentinţa nr. 1711 din 17 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, invocată de pârâtă, instanţa a reţinut că aceasta nu este întemeiată întrucât în speţă, deşi este întrunită identitatea de părţi şi de cauză, nu este întrunită identitatea de obiect, acesta fiind diferit. Astfel, deşi în ambele cauze s-au solicitat despăgubiri, în timp ce în cauza anterioară s-au solicitat despăgubiri constând în salariul lunar neîncasat pe perioada iunie - decembrie 2011, în cererea de faţă reclamantul a solicitat daune morale ca urmare a refuzului reintegrării pe aceeaşi perioadă, temeiul pretenţiilor fiind astfel diferit.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 1213/90/2010, contestatorul G.C. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 86 din 22 martie 2010 prin care a fost concediat de pârâtă iar prin Sentinţa civilă nr. 615 din 7 iunie 2011 pronunţată în cauză a fost admisă contestaţia şi s-a dispus reintegrarea acestuia pe postul deţinut anterior.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata SNL Târgu Jiu, E.C. Alunu, iar prin Decizia civilă nr. 1913 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost admis recursul, modificată sentinţa şi pe fond respinsă contestaţia.
Prin Decizia nr. 731 din 17 septembrie, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.C.C. împotriva Sentinţei nr. 588 din 22 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, reţinând, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a situaţiei de drept şi de fapt a cauzei raportat la probatoriul administrat.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamantul a promovat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 octombrie 2014.
Dosarul a fost repartizat aleatoriu completului 9, potrivit fişei E. aflată la dosarul de recurs.
Prin rezoluţia de la 31 octombrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului.
Raportul a fost comunicat părţilor, potrivit rezoluţiei de comunicare de la data de 20 noiembrie 2014, cu aplicarea art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Intimata S.C.E.O. Târgu Jiu a formulat în scris punct de vedere asupra raportului, arătând că obiectul dosarului îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv daune morale izvorâte dintr-un litigiu de muncă şi solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.
Analizând, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil şi urmează, în consecinţă, să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.
Întrucât hotărârea judecătorească la care a făcut trimitere reclamantul în justificarea acţiunii a soluţionat un conflict de muncă, cererea formulată în cauză vizează pretenţii accesorii unui astfel de conflict, ca decurgând din neexecutarea sentinţei.
În cauză, natura şi obiectul acţiunii, respectiv interesul reclamantului, sunt circumscrise, supuse şi subrogate dreptului material principal, respectiv cel confirmat prin titlul executoriu invocat ca neexecutat.
Aşadar, pretenţiile reclamantului nu pot fi privite decât ca accesorii ale conflictului de muncă principal, ivit în legătură cu derularea unui raport juridic de muncă.
În raport cu această concluzie şi ţinând seama inclusiv de cerinţa de simetrie jurisdicţională, natura prezentului litigiului nu poate fi calificată decât ca fiind în domeniul conflictelor de muncă, cu atragerea incidenţei normelor legale aferente.
Acţiunea a fost fundamentată, de altfel, pe dispoziţii din dreptul muncii.
Similar, în privinţa cererilor având ca obiect plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti s-a decis în mod constant că acestea se circumscriu dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite. În acest sens pot fi menţionate Deciziile nr. 2116/2014, nr. 1452/2014, nr. 453/2014, nr. 1482/2014, nr. 1635/2014, nr. 1660/2014, nr. 1762/2014 şi nr. 2152/2014 pronunţate de secţia I civilă a Înaltei Curţi.
Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Textul reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunţat faţă de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac.
În acest sens, este de reţinut că din analiza şi interpretarea dispoziţiilor art. 483 (obiectul şi scopul recursului; instanţa competentă) C. proc. civ. se observă o restrângere a ariei hotărârilor judecătoreşti care pot fi atacate cu recurs, tocmai în considerarea caracterului extraordinar al acestei căi de atac.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia nr. 731 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă nu este supusă căii de atac a recursului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.C.C. împotriva Deciziei nr. 731 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 395/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 399/2015. Civil. Asigurări sociale. Recurs → |
|---|
