ICCJ. Decizia nr. 403/2015. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 403/2015
Dosar nr. 4109/90/2011
Şedinţa publică din 10 februarie 2015
Deliberând, constată următoarele:
1. La data de 31 august 2011, s-a înregistrat cererea reclamantei SC U. SA, în contradictoriu cu pârâta SC M.E.S. SRL Craiova, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a proceselor-verbale de licitaţie nr. 1/2009 şi nr. 4/2009, autentificate de B.N.P. B.C.M. şi a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate.
O dată cu constatarea nulităţii contractelor încheiate reclamanta a solicitat să se dispună şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii bunurilor imobile în proprietatea reclamantei şi rectificarea corespunzătoare a cărţii funciare.
În motivarea cererii reclamanta a precizat că în anul 2009, veniturile SC U. SA, societate ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe piaţa de capital, au fost realizate preponderent din închirierea bunurilor imobile aflate în patrimoniul său. Calitatea de director general al societăţii reclamante revenea numitului B.R.M., până la data de 6 mai 2011, când a fost revocat din funcţie, ca urmare a încălcării obligaţiilor ce îi reveneau în temeiul unui contract de mandat încheiat cu reclamanta.
Prin Decizia nr. 18/2009, acest director a numit o comisie de evaluare a activelor - spaţii comerciale - cu randament scăzut, iar această comisie a formulat o propunere de vânzare a unor spaţii comerciale, propunere întocmită sumar, fără nici o fundamentare economică. Consiliul de administraţie şi-a însuşit analiza comisiei şi a înaintat propunerea de vânzare către Adunarea Generală a Acţionarilor, astfel, în convocatorul nr. 188/2009 Consiliul de Administraţie a propus aprobarea vânzării de active neperformante.
Anunţul de vânzare a fost publicat în săptămâna anterioară licitaţiei din 14 mai 2009, în Gazeta de sud într-o formula de ofertă extrem de lacunară, care nu a îndeplinit cerinţele unei oferte publice de vânzare, întrucât nu a oferit nici o informaţie cu privire la bunurile vândute, preţ sau alte condiţii de participare. Astfel, la licitaţia din 14 mai 2009 au fost adjudecate imobilele din litigiu: Râmnicu Vâlcea, str. D. - 812 mp şi construcţii, cel din str. General M. - spaţiu comercial 137,32 mp şi cel din Râmnicu Vâlcea, C.T. (spaţiu comercial de 69,83 mp şi teren). Aceste spaţii au fost adjudecate în favoarea pârâtei SC M.E.S. SRL, societate controlată de directorul general B.R.M., unde era asociat. Acesta era fiul lui B.T.F., acesta din urmă fiind membru în Consiliul de Administraţie a SIF Oltenia. Astfel, aceştia au acţionat concertat pentru dobândirea unor active de valoare din patrimoniul SC U. SA. S-a susţinut că acţiunea a presupun conivenţa persoanelor astfel arătate, întrucât pârâta a participat ca persoană interpusă pentru directorul general B.R.M. şi în folosul acestuia.
Actele astfel încheiate au o cauză ilicită, au fraudat legea şi au încălcat dispoziţiile art. 1308 C. civ. şi pe cele ale Legii nr. 31/1990 şi ale a Legii nr. 297/2004.
2. Prin Sentinţa civilă nr. 7419 din 5 decembrie 2013, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă a respins cererea formulată de reclamantă care a fost obligată aceasta la 5.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta SC U. SA, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 2/2009, a aprobat vânzarea unor active neperformante din patrimoniul său, contractele de vânzare-cumpărare ce atestă această operaţiune aflându-se fiind autentificate sub nr. 2142 din 5 august 2009 şi nr. 3269 din 17 noiembrie 2009.
Tribunalul a mai reţinut că, aşa cum rezultă din referatul privind rezultatul licitaţiei SC U. SA, Comisia de validare a rezultatelor licitaţiei a avut ca preşedinte pe juristul acestei societăţi, iar din comisie au mai făcut parte şi alţi membri din cadrul compartimentului comercial şi financiar al reclamantei.
Faţă de toate aceste împrejurări şi de necesitatea de a fi respectat principiul asigurării securităţii raporturilor juridice civile, s-a impus păstrarea actelor de vânzare-cumpărare. Directorul SC U. SA, B.R.M. şi Directorul SIF Oltenia, la data aceea, B.T.F. nu au exercitat nici o poziţie de control asupra pârâtei. Nu s-a făcut dovada relei-credinţe la încheierea contractelor din litigiu, vânzarea s-a făcut prin licitaţie publică, la preţuri superioare valorilor de pornire a licitaţiei. Tribunalul a reţinut că temeiurile acţiunii nu au fost dovedite în speţă (cauza ilicită a actului juridic, frauda la lege, încălcarea dispoziţiilor art. 1308 C. civ.) pentru contractele din litigiu. Din raportul de evaluare a imobilului din str. Dacia, întocmit de evaluator C.V., a rezultat că preţul de vânzare a fost mult mai mare pentru acest imobil decât cel din raportul de evaluare, iar preţul imobilului din str. General M. a fost de 274.230,26 RON. Prin obţinerea acestor preţuri, vânzarea de către reclamantă a activelor socotite de aceasta neperformante, a fost o operaţiune juridică ce i-a adus profit acesteia. Cauza ilicită a acestor vânzări nu a fost dovedită, această cauză nu s-a dovedit a fi contrară legii sau ordinii publice. Directorul reclamantei sau rudele acestuia nu şi-au însuşit bunuri în interesul lor din firmă. Susţinerile reclamantei că s-ar fi fraudat legea nu au putut fi de asemenea dovedite în cauza în legătură cu încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
Articolele 144A1 şi 144A3 din Legea nr. 31/1990, instituie obligaţia de prudenţă şi diligentă ce revine administratorilor sau directorilor, aceştia putând lua decizii de afaceri pentru administrarea societăţii, obligaţii de diligentă ce nu au fost încălcate dacă în momentul luării deciziilor respective administratorii sau directorii erau în mod rezonabil îndreptăţiţi să considere că acţionează în interesul societăţii.
Nu s-a dovedit în cauză nici că directorul reclamantei B.R.M. a dobândit bunurile din patrimoniul reclamantei, prin persoane interpuse, pârâta neavându-l ca asociat sau administrator pe acesta în momentul vânzării.
3. Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta SC U. SA, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Criticile formulate împotriva sentinţei vizează netemeinicia, ca urmare a unei interpretări eronate a apărărilor formulate şi nelegalitatea ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente.
4. Prin Decizia civilă nr. 107/A-C din 30 aprilie 2014 a fost respins ca nefondat apelul reclamantei şi aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că SC U. SA este o societate comercială ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate la bursa de valori şi se află sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, că prin Decizia nr. 18 din 8 ianuarie 2009, SC U. SA, prin director general B.R.M., a numit o comisie de evaluare pentru identificarea activelor cu eficienţă şi randament scăzut, că prin referatul nr. 192 din 18 martie 2009 membrii comisiei de evaluare, în urma analizei efectuate, a identificat mai multe active cu randament scăzut, printre care şi imobilele ce au făcut obiectul contractelor atacate.
Astfel, s-a propus AGEA vânzarea acestor active neperformante care, prin Hotărârea nr. 2 din 24 aprilie 2009 a aprobat vânzarea lor. În urma licitaţiilor desfăşurate s-au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2142 din 5 august 2009 prin care SC U. SA a vândut SC M.E.S. SRL imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, str. D. punctul "G." teren curţi-construcţii în suprafaţă de 812 mp şi Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3269 din 17 noiembrie 2009 prin care s-a vândut aceleiaşi societăţi imobilul reprezentând spaţiul comercial, situat în Râmnicu Vâlcea, str. G-ral M., în suprafaţă totală de 137,32 mp.
Plecând de la aceste premise de fapt, curtea de apel a confirmat analiza în drept realizată de către prima instanţă.
În analiza cauzei ilicite, curtea de apel a plecat de la prevederile art. 968 C. civ. de la 1864, sub imperiul căruia au fost încheiate actele juridice contestate, care arătau: cauza este neilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice, iar destructurând cauza contractului, a arătat că aceasta conţine două elemente componente, scopul imediat şi scopul mediat.
În cazul societăţilor comerciale, scopul mediat se circumscrie satisfacerii interesului social, concordant scopului stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut. în mod special, în societatea pe acţiuni voinţa societăţii este determinată prin adunarea generală a asociaţilor care decide în toate problemele esenţiale ale societăţii, inclusiv în privinţa înstrăinării a unui activ al societăţii, iar analiza oportunităţii deciziei de afaceri aparţine numai acţionarilor societăţii.
Plecând de la aceste premise, instanţa de apel a arătat că vânzările în discuţie, nu contravin în sine scopului pentru care a fost înfiinţată societatea apelantă, iar obţinerea profitului poate fi supusă unor riscuri a căror prevedere/înlăturare ţine de capacitatea de conducere şi management a celor care realizează actul juridic din care se speră obţinerea profitului.
Mai consideră curtea de apel că derularea licitaţiei fără transparenţă şi vânzarea pentru un preţ ce nu ar reflecta adevărata valoare a bunului, nu sunt cauze de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare câtă vreme nu sunt încălcate norme legale imperative, respectiv câtă vreme expertizele au confirmat că nu este vorba despre un preţ atât de mic încât să fie considerat neserios şi, astfel, contrar dispoziţiilor art. 1303 C. civ. Cât priveşte fraudarea legii prin vânzarea imobilului către o persoană interpusă şi încălcarea în acest fel a dispoziţiilor art. 1441 şi art. 144 raportat la art. 152 din Legea nr. 31/1990 şi a dispoziţiilor art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, Curtea a constatat, de asemenea, că susţinerile apelantei nu se confirmă.
Deşi apelanta a susţinut frauda la lege prin prisma scopului mediat în considerarea căruia s-a realizat vânzarea bunurilor sale, anume acela de a servi interesului fostului său director B.R.M., care a acţionat prin interpusul SC M.E.S. SRL, curtea a constatat că susţinerea nu este dovedită. Astfel, nu s-a dovedit că imobilele au fost adjudecate de B.R.M. prin persoană interpusă în condiţiile în care, pe de o parte, la momentul vânzării acesta nu era asociat ori administrator al SC M.E.S. SRL, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că rude ale acestuia sunt asociaţi/administratori în respectiva societate la acel moment. De asemenea, nu s-a dovedit conivenţa dintre B.R.M., SC M.E.S. SRL în privinţa adjudecării imobilelor astfel încât acesta să revină primului. Nu s-a putut prezuma o astfel de înţelegere doar pe baza faptului că, anterior vânzării, B.R.M. a fost asociat şi administrator al SC M.E.S. SRL, întrucât, fiind vorba despre fapte delictuale, trebuie dovedită acţiunea ori influenţa pe care B.R.M. a exercitat-o asupra SC M.E.S. SRL şi beneficiile pe care Ie-a avut din achiziţionarea imobilului.
Dat fiind faptul că raporturile dintre societate şi administratori sunt guvernate de regulile referitoare la mandat şi de cele speciale prevăzute de Legea societăţilor comerciale, membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţă şi diligentă obligaţii specifice contractului de mandat care se fundamentează pe calităţile intuitu personae ale mandatarului însă, în lipsa unor dovezi cu privire la faptul că administratorii societăţii au încălcat obligaţia de prudenţă şi diligentă, prevăzută de art. 1441 alin. (1) şi obligaţia de loialitate prevăzută de art. 1441 alin. (4), nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor sus menţionate în scopul fraudării legii.
5. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta SC U. SA, solicitând modificarea deciziei date în apel şi, prin rejudecare, admiterea acţiunii proprii.
În preambulul expozeului motivelor de recurs reclamanta recurentă a arătat că între părţi există a suită de procese care îşi au cauza în aceeaşi situaţie juridică şi că, urmate a deciziilor pronunţare în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceste cauze se află încă pendinte pe rolul instanţelor de apel, vădind soluţiile greşite ale instanţei de apel, Curtea de Apel Piteşti.
Recurenta a arătat că temeiul juridic al cererii în acest dosar l-a constituit cauza ilicită a actelor atacate cu nulitate şi frauda le lege, însă hotărârea recurată nu este motivată potrivit cauzei cererii de chemare în judecată, ci cuprinde motive străine de natura pricinii, critica fiind încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Considerentele curţii de apel, susţine recurenta, s-au bazat pe aspecte strict teoretice referitoare la scopul societăţii comerciale şi la teoria profitului în comerţ, la faptul că decizia adunării generale sunt expresia voinţei tuturor asociaţilor, dau nu a existat nicio referire punctuală la analiza acuzei ilicite a actelor atacate şi a fraudei la lege.
Mai mult, plecând de la teoria profitului, instanţa de apel a arătat că nu poate constitui temei al nulităţii caracterul neprofitabil al unei operaţiuni comerciale, referindu-se la aspecte care ţin de leziunea în contacte, deşi acest aspect nu s-a integrat limitelor acţiunii deduse judecăţii.
Este, de asemenea, străină de litigiu şi referirea instanţei de apel la imposibilitatea determinării voinţei societare care face domeniul exclusiv al adunării generale a acţionarilor, întrucât obiectul litigiului nu l-a constituit verificarea legalităţii hotărârii AGA nr. 1/2008, ci modalitatea în care aceasta a fost adusă la îndeplinire, mai exact, modul de punere în aplicare a hotărârii societăţii reclamante de a vinde activele considerate neperformante.
A doua critică a recursului s-a referit la greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, motiv de recurs prevăzut de art. 204 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că persoanele însărcinate cu administrarea bunurilor societăţii nu au urmărit în realitate realizarea scopului acesteia, ci un scop mediat ilicit, mai exact însuşirea în propriul lor interes a unor bunuri din patrimoniul SC U. SA. Comportamentul ilicit a s-a realizat prin încălcarea obligaţiei de loialitate stabilită în art. 1441 alin. (4) şi art. 1443 din Legea nr. 31/1990, precum şi prin încălcarea obligaţiei de transparenţă faţă de acţionari şi investitori impusă prin Legea nr. 297/2004 a pieţei de capital. Acestea presupuneau interdicţia persoanelor angajate în conducerea SC U. SA de a folosi informaţiile deţinute în legătură cu societatea sau oportunităţile de afaceri în interes personal sau în interesul unui terţ. Astfel, la data iniţierii demersurilor de vânzare a activelor SC U. SA, 8 ianuarie 2009, dl. B.R.M. era asociat şi administrator al SC M.E.S. SRL. Ulterior acestei date, dar deţinând toate informaţiile referitoare la procedura de vânzare, acesta a înstrăinat părţile sociale deţinute la SC M.E.S. SRL către B.Gh., ieşind din această societate pentru crearea unei aparenţe de legalitate, deşi societatea pârâtă şi-a păstrat sediul social la domiciliul familiei sale, mai exact la cel al tatălui acestuia, fiind evident că această deplasare a părţilor sociale nu a fost făcută cu o intenţie clară de a se îndepărta de interesele acestei societăţi. Aceste aspecte sunt confirmate şi de actele de urmărire penală declanşate în Dosarul penal nr. 946/54/2013 aflat pe rolul instanţei de judecată, unde, mai mult, s-a reţinut că la data tranzacţiilor fratele d-lui B.R.M., lucra la SC M.E.S. SRL şi că cesionarul părţilor sociale lucra în interesul cedentului.
Conivenţa ilicită între cei doi directori ai SC U. SA, membri ai comisiei de licitaţie şi SC M.E.S. SRL este demonstrată şi prin alte elemente cu caracter conex. Astfel, SC M.E.S. SRL a garantat un credit acordat SC C. SRL, societate controlată de familia directorului comercial al SC U. SA, dl. R.C., care la rândul său a achiziţionat în acelaşi mecanism fraudulos active ale societăţii reclamante.
Astfel, favorizarea în operaţiunea de vânzare a societăţii pârâte este evidentă, nu doar prin accesul la informaţii privilegiate, ci şi prin modificarea preţului de licitaţie anterior licitaţiei şi cumpărarea la nişte preţuri modice, de natură a caracteriza caracterul trucat al licitaţiei, la care au mai participat şi nişte falşi ofertanţi, dl. B.B., dl. M.K., d-na P.D. care, ulterior au beneficiat de plata unor excursii din fondurile societăţii recurente, ca plata a serviciilor lor de a simula procedura unui procedeu competitiv de vânzare la licitaţie.
Recurenta a arătat că existenţa legăturilor de asociere descrise mai sus a fost stabilită şi prin raportul de control al CNVM nr. 8397 din 24 mai 2011, raport în care se menţionează că dl. B.M.R. a participat prin interpusa SC M.E.S. SRL la licitaţia atacată în cauză.
Astfel, au fost deplin încălcate dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 297/2004, cele ale art. 1443 din Legea nr. 31/1990, aspecte pe care instanţa de apel Ie-a lăsat neanalizate.
Împotriva recursului a formulat întâmpinare SC M.E.S. SRL, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Se arată ca SC U. SA încearcă să prezinte confuz şi trunchiat situaţia de fapt, arătând ca nu s-a referit la caracterul neserios al preţului ca motiv de nulitate al actelor atacate, inducând astfel aparenţa greşitei motivări a deciziei din apel. În fapt, această neclaritate a fost indusă de către chiar reclamanta prin modalitatea confuză în care şi-a structurat cauza de nulitate a acţiunii, plecând de la subevaluarea preţului de licitaţie, aspect care a reprezentat şi motivul pentru care, în faţa instanţei de fond, a fost administrată o expertiză evaluatorie.
Nu este adevărată nici critica potrivit căreia instanţa de apel a analizat acţiunea prin evaluarea incidenţei leziunii, şi că toată motivarea instanţei de apel s-a construit pe cauza de nulitate invocată de parte.
Nu se poate reţine nici aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, aceasta analizând temeinicia argumentelor decisive arătate de către SC U. SA pentru a demonstra conivenţa frauduloasă a persoanelor nominalizare în cauză în organizarea şi desfăşurarea licitaţiei.
5. Pe parcursul procedurii de judecare a recursului, la 71 decembrie 2014, SC M.E.S. SRL a intrat în procedura insolvenţei, fiind citată prin administrator judiciar.
Au fost administrate probe cu înscrisuri, potrivit art. 305 C. proc. civ.
6. Recursul este întemeiat şi, faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 7, raportate le cele ale art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va fi admis, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii dosarului la instanţa de apel pentru rejudecare, pentru motivele care vor fi expuse mai jos.
Cauza cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, pentru anularea Proceselor-verbale de licitaţie nr. 1/2009 şi nr. 4/2009 şi a Contractelor de vânzare autentificate sub nr. 2142 din 5 august 2009 şi nr. 3269 din 17 noiembrie 2009 a constituit-o cauza ilicită şi frauda la lege.
Această cauzalitate a cererii de chemare în judecată s-a construit pe dezvoltarea unor argumente care au susţinut, pe de-o parte, o anumită conivenţă frauduloasă între directorul general şi cel economic al SC U. SA în procedura de organizare a licitaţiei pentru vânzarea unor active ale societăţii reclamante care au acţionat prin interpuşi la procedura de licitaţie, iar pe de altă parte pe încălcarea unor obligaţii de loialitate şi confidenţialitate faţă de societatea pe care o conduceau pentru a obţine, pentru sine, sau pentru alţii foloase materiale, precum şi realizarea unor manevre de trucare a licitaţiei pentru crearea unei aparenţe de concurenţă şi transparenţă.
S-a susţinut încă din faţa primei instanţe, între altele, că demonstraţia pretinselor fapte se poate face şi având în vedere preţul efectiv la care SC M.E.S. SRL a adjudecat activele în cauză, preţ care a fost micşorat semnificativ chiar înainte de organizarea licitaţiei, pentru procurarea unui avantaj adjudecatarului.
În acest sens, încă de la debutul litigiului, SC U. SA a adus probe pentru verificarea afirmaţiilor că dl. B.R.M. a părăsit premeditat SC M.E.S. SRL cedând participaţia şi conducerea acestei societăţi unui terţ care ar fi continuat să acţioneze la îndrumările sale, că familia directorului general al reclamantei şi-a menţinut permanent controlul asupra societăţii pârâte, inclusiv în perioada licitării şi adjudecării, prin rămânerea în această societate a fratelui d-lui B., dar şi prin menţinerea sediului acesteia la domiciliul familiei sale. De asemenea, reclamanta a făcut referire la raportul de control al unui organism neutru faţă de părţile implicate, respectiv, raportul nr. 8397/2011 al CNVM care ar fi reţinut aceste nereguli, iar circumstanţial, a arătat că afirmaţiile sale se susţin pe seria de procese judiciare generate de această fraudă prin care s-ar dovedi o acţiune concertată de încălcare a intereselor patrimoniale ale SC U. SA, organizată de către chiar membrii organelor sale de conducere.
Plecând de la aceste aspecte, Înalta Curte reţine că analiza afirmaţiilor de substanţă ale reclamantei nu au fost realizată corespunzător, iar oricum aceasta nu a avut ca temei cercetarea materialului probator administrat în cauză.
Deşi nu se poate reţine că principala motivare a instanţei de apel a plecat de la ideea că motivul central al nulităţii l-a constituit preţul lezionar, totuşi, instanţa de recurs observă că în apel cauza ilicită a fost analizată din perspectiva profitului ca scop al unei societăţi comerciale, dar şi că s-a ajuns la concluzia că motivul de nulitate invocat nu este întemeiat, deoarece, în esenţă, obţinerea şi dimensionarea profitului depinde de mediul economic şi de fluctuaţiile pieţei şi nu este un rezultat garantat al comerţului. Curtea de apel a conchis, în legătură analiza cauzei ilicite, că vânzarea unui activ la o valoare inferioară valorii de piaţă nu poate constitui un motiv de nulitate a contractelor.
De asemenea, instanţa de apel a insistat asupra scopului societăţii comerciale şi asupra modului de formare a voinţei într-o asemenea organizaţie, deşi aspectele analizate, chiar doar teoretic, nu corespund alegaţiilor părţilor din proces. Astfel, s-a reţinut cu rol decisiv că vânzarea activelor respective ale SC U. SA a fost hotărâtă de adunarea generală, hotărâre care nu a fost contestată de acţionari şi că aceasta nu ar putea fi cenzurată prin intervenţia instanţei, asigurându-se astfel garanţia caracterului licit al operaţiunii de vânzare.
Însă nu acestea sunt premisele cauzei ilicite ca motiv de nulitate a actelor atacate. Dincolo de satisfacerea interesului social şi aprecierea profitabilităţii unei anumite operaţiuni comerciale, trebuia urmărit dacă scopul imediat al vânzării a fost deturnat.
Această analiză nu putea porni decât de la verificarea respectării corectitudinii procedurii de licitaţie prin evaluarea probelor administrate, adică prin stabilirea întregului context în care aceasta a fost pregătită şi realizată de către persoanele care aveau puterea decizie şi control în legătură cu aceasta. Instanţele de fond aveau sarcina de a stabili dacă aceste licitaţii au presupus asigurarea reală a unui proces competiţional transparent şi licit, prin analiza modului de acţiune a celor implicaţi atât ca organizatori, cât şi ca licitatori. În acest context, modalitatea de a se ajunge la preţul de adjudecare a constituit doar un argument pentru stabilirea modului de acţiune al părţilor, adus în scopul susţinerii cauzei ilicite.
Înalta Curte arată că frauda la lege şi cauza ilicită exprimate ca motive de nulitate ale actelor atacate în speţă nu pot fi analizate decât împreună, deoarece procedeul fraudei la lege, privit ca o modalitate de încălcare ocultă a legii prin paravanul creat de o aparenţă alternativă de legalitate, determină în mod necesar calitatea cauzei actului juridic.
Aceasta presupunea analiza şi interpretarea tuturor probelor aduse în proces pentru dovedirea concertului fraudulos precum şi probele în apărare, analiză care nu s-a realizat deşi era esenţială pentru stabilirea legăturilor dintre peroanele arătate şi rolului pe care acesta l-au avut în întreg procesul de organizare şi finalizare a vânzării.
În analiza fraudei la lege instanţa de apel a stabilit că afirmaţiile reclamantei nu sunt dovedite, dar şi că nu pot fi prezumate, deoarece, plasându-se pe tărâmul delictului civil, acestea trebuie probate, astfel încât a considerat inutilă analiza caracterului normelor încălcate sau modul de aplicare a acestora.
Cu toate acestea, nicio probă a cauzei nu este evaluată pentru justificarea acestor concluzii. Înalta Curte arată că aceste omisiuni ale instanţei atrag nelegalitatea deciziei astfel pronunţate, echivalând cu o necercetare a fondului.
Lipsa analizei probatoriului a justificat şi concluzia respectării de către directorii SC U. SA a tuturor obligaţiilor prevăzute de lege.
În acest context, instanţa de recurs nu poate evalua modalitatea în care instanţa de apel a aplicat greşit legea, deşi aceste aspecte fac obiectul recursului, întrucât, cu privire la acestea, s-a considerat doar că nu pot constitui un temei al admiterii acţiunii.
De aceea, va reveni instanţei de apel obligaţia de a verifica dacă obligaţiile legale de loialitate şi confidenţialitate ale directorului general al SC U. SA au fost încălcate şi dacă, în caz afirmativ, aceasta a afectat procedura licitaţiei cu vânzare atacată în cauză. Astfel, vor fi avute în vedere relaţiile de interese pe care acesta le avea cu ceilalţi membri ai comisiei de adjudecare şi dacă a putut influenţa adjudecarea bunurilor de către societatea pârâtă, precum şi dacă această din urmă societate mai era în fapt controlată de acesta ori de către membrii familiei sale. Respectarea obligaţiilor şi a modului de acţiune a directorilor societăţii reclamante va fi evaluată şi din perspectiva conţinutului Legii nr. 297/2004, art. 225.
Astfel, faţă de toate considerentele dezvoltate, Înalta Curte a apreciat, prin incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. că recursul este fondat, iar faţă de împrejurarea că, în mod efectiv, instanţa de apel nu a efectuat o cercetare a fondului, va trimite cauza acesteia pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC U. SA Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei nr. 107/A-C din 30 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 401/2015. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 404/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
