ICCJ. Decizia nr. 411/2015. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 411/2015
Dosar nr. 193/112/2013
Şedinţa publică din 10 februarie 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 743 din 30 aprilie 2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta L. (fostă C.) V., în contradictoriu cu pârâtele CEC B. SA - Sucursala Bistriţa şi H.A.
S-a constatat nulitatea absolută parţială a Procurii de administrare autentificată sub nr. 2441/20 august 2004 de BNP V.M., în ceea ce priveşte completările olografe aduse acestui act, privind împuternicirea de a încheia acte de „închiriere, comodat, ipotecă etc".
S-a constatat nulitatea absolută a Contractului de ipotecă nr. 1410 din 20 septembrie 2006, autentificat sub nr. 1707 din 21 septembrie 2006 de BNP D.C.L., încheiat între pârâta CEC B. SA şi reclamanta L. (fostă C.) V., prin mandatar H.A., în baza procurii de administrare menţionate mai sus.
Au fost obligate pârâtele CEC B. SA şi H.A., în solidar, să plătească în contul Primăriei Bistriţa, suma de 8.040 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, pentru care a beneficiat reclamanta de ajutor public judiciar.
S-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta CEC B. SA - Sucursala Bistriţa împotriva chemaţilor în garanţie BNP V.M. şi BNP D.C.L.
A fost obligată pârâta CEC B. SA - Sucursala Bistriţa să plătească chemaţilor în garanţie BNP V.M. şi BNP D.C.L., câte 1.000 RON fiecăruia cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea civilă formulată, cu precizările ulterioare, reclamanta L. (fostă C.) V. a chemat în judecată pe pârâtele CEC B. SA - Sucursala Bistriţa şi H.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se constatate nulitatea absoluta a Procurii de administrare, autentificată sub nr. 2441 din 20 august 2004, la BNP V.M., care prin modificările ulterioare aduse de către notarul public, este nulă şi ca formă şi ca fond, precum şi a Contractului de ipotecă nr. 1410 din 20 septembrie 2006, autentificat sub numărul 1707 din 21 septembrie 2006, la BNP D.C.L., cu privire la imobilul situat în str. T.V., fosta Ş.M., municipiul Bistriţa, care are la bază această procură modificată, nulă şi neavenită, după toate reglementările legale în vigoare.
La primul termen de judecată din data de 15 februarie 2013, pârâta CEC B. SA - Sucursala Bistriţa a depus o cerere de chemare în garanţie a BNP „V.M." care a autentificat procura prin care reclamanta a împuternicit pe sora sa, pârâta H.A., să efectueze anumite acte cu privire la imobilul situat în Bistriţa, str. T.V., precum şi BNP D.C.L. care a autentificat Contractul de ipotecă nr. 1707 din 21 septembrie 2006.
Prin această cerere de chemare în garanţie a celor două birouri notariale, s-a solicitat de către pârâta CEC B. SA - Sucursala Bistriţa că, dacă se va constata că actele autentificate (procura şi contractul de ipotecă) au fost încheiate cu încălcarea procedurii legii notariale şi în măsura în care va cădea în pretenţii faţă de reclamantă, cu consecinţa imposibilităţii valorificării creanţei, să fie obligaţi chemaţii în garanţie la plata tuturor prejudiciilor pe care le-ar putea suferi prin admiterea acţiunii principale.
A mai reţinut prima instanţă că reclamanta L. (fostă C.) V. a încheiat la data de 20 august 2004, actul intitulat Procura de administrare, autentificat sub nr. 2441 din 20 august 2004 la BNP V.M., prin care a împuternicit-o pe pârâta H.A. (sora reclamantei), ca în numele ei şi pentru aceasta, „să administreze imobilul apartament 15, situat în municipiul Bistriţa, str. T.V., judeţul Bistriţa-Năsăud", să o reprezinte pe aceasta în orice situaţie ar reclama prezenţa şi semnătura sa, în faţa autorităţilor administraţiei de stat, faţă de persoanele juridice precum şi faţă de particulari.
Prin acest act mandatara a fost abilitată să o reprezinte pe reclamantă, în vederea încheierii actelor de vânzare, precum şi la notarul public pentru autentificarea acestora, să încaseze preţul şi să consimtă la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor, pe numele cumpărătorilor. Se mai menţionează în procură că mandatara este împuternicită să efectueze acţiuni chiar nespecificate expres în procură dar legate de mandatul dat şi în limita acestuia.
În afara menţiunilor tipărite, procura conţine şi următoarea menţiune olografă, inserată deasupra liniei punctate: „închiriere, comodat, ipotecă etc.", menţiune purtând semnătura şi ştampila notarului public V.M.
Pârâta H.A., în baza acestei procuri, în numele şi pe seama reclamantei, a încheiat cu pârâta CEC B. SA - Sucursala Bistriţa, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1707 din 21 septembrie 2006, la BNP D.C.L., prin care s-a constituit o ipotecă de rangul I, în favoarea CEC B. SA, asupra imobilului menţionat în procură, pentru garantarea împrumutului de 750.000 RON, acordat de aceasta din urmă, debitorului SC A.E. SRL, prin Actul adiţional nr. 1 din 20 septembrie 2006 la Contractul de credit nr. 71 din 30 iunie 2006.
Instanţa a constatat că, în cazul completării procurii de administrare autentificată sub nr. 2441 din 20 august 2004, în ceea ce priveşte menţiunea de a fi împuternicită mandatara să încheie acte de „închiriere, comodat, ipotecă, etc", nu au fost respectate prevederile art. 61 şi 64 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995 de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, art. 49 şi 53 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, modificarea fiind efectuată direct în cuprinsul actului notarial, în formă olografă, peste linia punctată, fără a fi întocmită o încheiere de rectificare şi în concluzie fără respectarea formalităţilor prevăzute de lege, pentru completarea actelor notariale. Faptul că modificarea este semnată şi ştampilată de notarul public, nu este suficient pentru ca această completare să se bucure de valoarea unui act autentic în condiţiile în art. 1171 C. civ.
S-a apreciat că procurii de administrare autentificată sub nr. 2441 din 20 august 2004 de BNP V.M. i s-au adus modificări care nu au fost constatate printr-o încheiere de rectificare pe toate exemplarele actului iniţial, iar lipsa încheierii este sancţionată de art. 52 din Legea nr. 36/1995 cu nulitatea absolută a menţiunilor respective.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că iniţial, la data de 20 august 2004, procura s-a redactat în forma în care apare ea dactilografiată, fără menţiunea olografă semnată şi ştampilată de notarul public privitoare la împuternicirea mandatarei de a încheia în numele mandantei act de închiriere, de comodat, ipotecă, etc, procura fiind modificată ulterior în lipsa mandantei.
În cauză, notarul public a procedat la completarea actului prin adăugare de menţiuni direct pe act, în formă olografă, deşi legea îi impunea obligaţia de a întocmi o încheiere, de a solicita acordul mandantului, sens în care se impunea citarea acestuia.
În ceea ce priveşte contractul de ipotecă, s-a reţinut că un asemenea contract se poate încheia nu numai personal, ci şi prin mandatar, care însă trebuie să aibă un mandat special, prin care să fie împuternicit expres să încheie un asemenea contract or, din cuprinsul procurii autentice dată mandatarului, în forma dactilografiată, fără luarea în considerare a completării olografe declarată nulă, nu rezultă că mandatarul a fost împuternicit să îndeplinească în numele mandantului alte acte decât de simplă administrare, respectiv de vânzare-cumpărare.
În aceste condiţii, contractul de ipotecă încheiat prin mandatar, fără procură specială de reprezentare, fără consimţământul expres al mandantului la întocmirea acelui contract, s-a constatat a fi lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimţământului proprietarului bunului la încheierea actului.
Pentru aceste considerente instanţa a admis cererea reclamantei şi a constatat nulitatea absolută parţială a Procurii de administrare autentificată sub nr. 2441 din 20 august 2004 de Notarul Public V.M., în ceea ce priveşte completările olografe aduse acestui act, privind împuternicirea pârâtei de a încheia acte de „închiriere, comodat, ipotecă, etc".
Aceste menţiuni din procura de administrare au stat la baza încheierii contractului de ipotecă nr. 1410 din 20 septembrie 2006, autentificat sub nr. 1707 din 21 septembrie 2006 de BNP D.C.L., încheiat între pârâta CEC B. SA şi reclamanta L. (fostă C.) V., prin mandatar H.A. Or, ca efect al nulităţii menţiunilor respective, instanţa a apreciat că pârâta H.A. nu a fost împuternicită să încheie în numele şi pe seama reclamantei acest contract, fapt ce echivalează cu lipsa consimţământului la încheierea contractului, aceasta fiind o condiţie de fond, esenţială generală şi de validitate a actului juridic, astfel încât, lipsa consimţământului la încheierea unui act se sancţionează cu nulitatea absolută a actului încheiat.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a celor doi notari publici - BNP V.M. care a autentificat procura de administrare sub nr. 2441 din 20 august 2004, cu completările ulterioare şi, respectiv, BNP D.C.L. care a autentificat Contractul de ipotecă sub nr. 1410 din 20 septembrie 2006, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocate dar a respins, pe fond, cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că, în principiu, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii, cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".
Instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul.
Pârâta CEC B. SA - Sucursala Bistriţa a apreciat că cei doi notari publici ar avea o obligaţie de garanţie ori de despăgubire faţă de bancă pentru prejudiciile produse şi la care ar putea fi obligată către reclamantă, dacă se va reţine că aceştia au încheiat actele notariale cu încălcarea prevederilor legale în materie.
O astfel de cerere de chemare în garanţie, în speţă, nu poate fi inadmisibilă, astfel că s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii ridicată de cei doi chemaţi în garanţie. Cu toate acestea, cererea de chemare în garanţie s-a respins ca neîntemeiată apreciindu-se că nici prin acţiunea principală şi nici prin precizările ulterioare reclamanta L. (fostă C.) V. nu a solicitat obligarea pârâtei CEC B. SA la plata unor despăgubiri pentru care ar răspunde chemaţii în garanţie, în condiţiile art. 60 şi urm. C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta CEC B. SA, solicitând admiterea apelului, în sensul modificării, în parte, a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în garanţie iar prin Decizia civilă nr. 314/2014 din 8 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că în conformitate cu art. 60 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
Cererea de chemare în garanţie este incidentală procesului deja început, proces în care există o acţiune în pretenţii împotriva părţii care tinde să se protejeze prin formularea chemării în garanţie. în speţă nu a existat o astfel de acţiune în pretenţii împotriva băncii, iar „pierderea garanţiei din culpa notarilor publici" la care apelanta se referă semnifică o cu totul altă ipoteză decât noţiunea de „garanţie" (asigurare) la care se referă art. 60 C. proc. civ.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs pârâta CEC B. SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în garanţie.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susţinut că nu poate fi nesocotit dreptul Băncii de a se îndrepta împotriva notarilor publici cu cerere de chemare în garanţie, atâta vreme cât instanţa reţine în hotărâre faptul că notarii au încălcat dispoziţiile legale în virtutea cărora îşi desfăşoară profesia şi care au atras nulitatea procurii şi contractului de ipotecă.
S-a mai susţinut că lipsa încheierii de rectificare la momentul autentificării procurii în condiţiile în care procura conţine menţiuni olografe şi lipsa verificării legalităţii documentelor cu ocazia întocmirii contractului de ipotecă de către notar au condus la admiterea acţiunii prin care reclamanta a învestit instanţa să dispună asupra nulităţii absolute a celor doua înscrisuri notariale, or, odată constatată nulă procura şi contractul de ipotecă, pierderea suferită de Bancă este evidentă.
În continuare, a susţinut recurenta că instanţa de apel a dat o interpretare greşită în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 60 C. proc. civ. având în vedere că textul de lege menţionat cuprinde o formulare largă care permite promovarea chemării în garanţie şi când partea ar putea să se îndrepte cu o cerere în despăgubire împotriva terţului iar dispoziţiile procedurale nu limitează posibilitatea chemării în garanţie doar la anumite materii.
Totodată, a arătat recurenta că, culpa notarilor publici există având în vedere motivele pentru care s-a declarat nulă parţial procura şi nul contractul de ipotecă, prin urmare, consecinţa firească a nulităţii actelor întocmite de către cei doi notari publici, cu încălcarea legii, a generat un prejudiciu însemnat Băncii, prin pierderea garanţiei.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat în considerarea următoarelor argumente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din această perspectivă, Înalta Curte, verificând considerentele deciziei atacate constată că, în argumentarea soluţiei pronunţate au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., potrivit cărora partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau despăgubire.
Scopul cererii de chemare în garanţie este acela de a asigura celui care a căzut în pretenţii posibilitatea de a se despăgubi de la partea de la care a dobândit dreptul.
Cererea de chemare în garanţie este o formă de atragere a terţilor în procesul deja început, ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii ar putea să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Finalizarea cererii de chemare în garanţie este diferită de a cererii din acţiunea introductivă, prin ea urmărindu-se rezolvarea, în cadrul aceluiaşi proces, a altui raport juridic şi anume a aceluia dintre pârât şi chematul în garanţie.
În ceea ce priveşte sintagma „ar cădea în pretenţiuni" aceasta nu se interpretează în sensul că ea se referă la un prejudiciu patrimonial, evaluabil în bani, ci, în sensul de culpă procesuală, interpretare consolidată şi de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea căzută în pretenţii este partea care a pierdut procesul, prin atitudinea sa procesuală.
Se observă că raţionamentul aplicat de către instanţa de apel a fost acela că reclamanta nu a solicitat obligarea CEC B. SA Bucureşti la o despăgubire bănească, astfel că nu există posibilitatea ca CEC B. SA Bucureşti „să cadă în pretenţii".
Însă, raţiunea art. 60 C. proc. civ. impune interpretarea că pârâtul pierde procesul, oricare ar fi pretenţia reclamantului, pierdere care generează pârâtului o pagubă în legătură cu care, procesual, există posibilitatea de recuperare. în alte cuvinte, trebuie evaluat pe fond dacă pierderea garanţiei puse în executare pentru recuperarea creditului poate fi pusă în relaţie cu faptele celor chemaţi în garanţie, fapte petrecute în procedura notarială. În acest sens CEC B. SA Bucureşti a formulat o cerere de despăgubire împotriva notarilor publici în legătură cu care a afirmat o conduită neconformă legii, ce va trebui analizată pe fond, iar această posibilitate este deschisă prin însăşi premisa stabilită prin art. 60 C. proc. civ.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta CEC B. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 314/2014 din 8 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care, cu ocazia rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficienţelor arătate cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CEC B. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 314/2014 din 8 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 410/2015. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 412/2015. Civil. Nulitate act juridic.... → |
|---|
