ICCJ. Decizia nr. 49/2015. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 49/2015
Dosar nr. 2645/2/2014
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa nr. 60/CA din 21 ianuarie 2014 Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998, iar art. 1912, art. 1919 din acest act normativ stabilesc competenţa de soluţionare a cererilor de orice natură în favoarea curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cauza a fost înregistrată iniţial la Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, sub nr. 4621/85/CAF/2013, iar prin încheierea de şedinţă din 08 aprilie 2014 s-a dispus scoaterea ei de pe rolul Secţiei a VIII-a şi înaintarea dosarului conducerii instanţei pentru a fi repartizat unei secţii civile a Curţii de Apel Bucureşti.
Pe rolul Secţiei a V-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti cauza a fost înregistrată sub nr. 2645/2/2014.
În şedinţa publică din 03 iunie 2014 apărătorul reclamantei-contestatoare a invocat principiul disponibilităţii părţi şi a susţinut că societatea contestatoare nu înţelege să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998, ci îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 aşa cum s-a arătat şi în cererea introductivă.
Faţă de această susţinere a apărătorului contestatoarei, Curtea a acordat termen la 17 iunie 2014 pentru ca partea să precizeze în mod expres, în scris, că nu înţelege să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998.
La termenul din 17 iunie 2014 reclamanta-contestatoare a depus la dosar o precizare prin care, contrar susţinerilor apărătorului de la termenul anterior, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998.
La acelaşi termen Curtea a stabilit că dispoziţiile de procedură aplicabile în cauză sunt cele ale Codului de procedură civilă din 1865 deoarece contestaţia la executare era începută la momentul intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 25 alin. (1) N.C.P.C.
De asemenea, Curtea a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii contestaţiei şi excepţia tardivităţii formulării ei (excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă în faţa Tribunalului Sibiu), reţinând cauza în pronunţare pe aceste excepţii.
Prin sentinţa civilă nr. 33/ F din 17 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei şi a fost admisă excepţia tardivităţii şipe cale de consecinţă:
A fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC C.S.E. SRL Sibiu, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta A.A.A.S. a fost respinsă ca nefondată, în condiţiile în care reclamanta-contestatoare şi-a precizat temeiul de drept al cererii ca fiind O.U.G. nr. 51/1998.
Prezenta cerere de chemare în judecată având ca obiect „desfiinţarea Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de pârâtă” m baza căruia s-a instituit poprirea . asupra contului reclamantei, cu consecinţa ridicării popririi şi restituirii sumei poprite, are caracterul unei contestaţii la executare, căci acest Ordin nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de A.A.A.S. de înfiinţare a popririi este un act încheiat în faza de executare silită a creanţelor neperformante cesionate către A.A.A.S.
Potrivit art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 în forma în vigoare la momentul emiterii actului de executare contestat (Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013), litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.A.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea prevederilor prezentului capitol (capitolul 9), completate în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Din interpretarea logică a acestui articol rezultă că prevederile Capitolului 9 din O.U.G. nr. 51/1998 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă în cazul soluţionării oricărui litigiu, inclusiv în cazul soluţionării unei cereri cu caracter de contestaţie la executare.
Conform art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. din 1865, contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă.
Cum în cuprinsul capitolului 9 (de altfel în cuprinsul întregii O.U.G. nr. 51/1998) nu există dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, în ceea ce priveşte termenul în care poate fi introdusă contestaţia la executare, rezultă că aceasta este guvernată de regula generală cuprinsă în Codul Procedură Civilă.
Din motivarea în fapt a prezentei cereri de chemare în de judecată şi din adresa nr. 6522 din 04 aprilie 2013 emisă de B.T. - Centrul Regional Bucureşti, rezultă că cel mai târziu la data de 04 aprilie 2013 contestatoarea a luat cunoştinţă atât de înfiinţarea popririi şi existenţa Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 a cărui desfiinţare o solicită, cât şi de conţinutul acestui ordin, el fiind anexat adresei nr. 6522 din 04 aprilie 2013 emisă de B.T.
Având în vedere că instanţa de judecată a fost sesizată cu soluţionarea acestei cereri la data de 18 iunie 2013, deşi reclamanta avea cunoştinţă de înfiinţarea popririi în baza Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de A.A.A.S. încă din data de 04 aprilie 2013, în baza dispoziţiilor legale menţionate mai sus Curtea va admite excepţia tardivităţii, constatând că prezenta contestaţie la ' executare a fost formulată cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ. din 1865.
Curtea a înlăturat susţinerile reclamantei formulate prin precizarea depusă la termenul din 17 iunie 2014, deoarece acestea nu au legătură cu tardivitatea formulării contestaţiei, art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 reglementând instituţia prescripţiei dreptului la acţiune împotriva A.A.A.S. (instituţie de drept material), în timp ce art. 401 C. proc. civ. reglementează un termen de decădere în interiorul căruia trebuie introdusă contestaţia la executare (mijloc procedural supus acestui termen de decădere). Prin urmare, art. 401 C. proc. civ. este aplicabil în soluţionarea excepţiei tardivităţii invocată de pârâta A.A.A.S., art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nefiind normă specială în raport de art. 401 C. proc. civ. (instituţiile reglementate de cele două texte de lege fiind diferite).
Ca urmare a admiterii excepţiei, instanţa anterioară a constatat ca fiind tardiv formulată contestaţia la executare.
împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a legii. Astfel, potrivit art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, „Termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.B. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.” Acest act normativ care reglementează valorificarea unor active ale statului se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile generale C. proc. civ.
în speţă, atât termenul subiectiv de 6 luni, cât şi cel obiectiv de 12 luni nu erau împlinite la data introducerii acţiunii (18 iunie 2013), având în vedere că reclamanta a luat la cunoştinţă de ordinul contestat la data de 04 aprilie 2013.
în mod eronat curtea de apel a considerat că nu există dispoziţii speciale derogatorii de la dreptul comun în ceea ce priveşte termenul în care poate fi introdusă contestaţia la executare, atât timp cât prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 se referă la toate acţiunile formulate în contradictoriu cu A.A.A.S. (fost A.V.A.B.), fără a face vreo distincţie.
în consecinţa, recurenta opinează că. potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, dispoziţiile legale speciale se aplică şi în cazul contestaţiilor la executare. Invocă art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Fiind pe tărâmul unei executări silite, în cazul de faţă cu o reglementare specială, având ca obiect active bancare cesionate A.V.A.S. preluate la datoria publică, dar care se completează cu dispoziţiile de drept comun, debitorii garanţi aveau posibilitatea formulării contestaţiei la executare în termen de 15 zile de la data comunicării titlurilor executorii, iar în cadrul acesteia să invoce prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
în mod corect instanţa anterioară a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 în forma în vigoare la momentul emiterii actului de executare contestat (Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013), potrivit cărora litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.A.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea prevederilor prezentului capitol (capitolul 9), completate în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Astfel, având în vedere că nu există dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, în evocată ordonanţă, în ceea ce priveşte termenul în care poate fi introdusă contestaţia la executare, rezultă că aceasta este guvernată de regula generală cuprinsă în Codul procedură civilă, respectiv a dispoziţiilor art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. din 1865, care reglementează termenul de promovarea a contestaţiei la executare, adică contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă.
În cauză, contestatoarea a luat cunoştinţă atât de înfiinţarea popririi şi existenţa Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 a cărui desfiinţare o solicită, cât şi de conţinutul acestui ordin, el fiind anexat adresei nr. 6522 din 04 aprilie 2013 emisă de B.T.
Cum contestatoarea a promovat prezenta contestaţie la exeuctare la data de 18 iunie 2013, iar reclamanta a avut cunoştinţă de înfiinţarea popririi în baza Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de A.A.A.S. încă din data de 04 aprilie 2013, în baza dispoziţiilor legale, în mod corect instanţa de fond a constatat că contestaţie la executare a fost formulată cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ. din 1865.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de fond, ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC C.S.E. SRL Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 33/ F din 17 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 52/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4/2015. Civil → |
|---|
