ICCJ. Decizia nr. 54/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 54/2015
Dosar nr. 36001/299/2014
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 14 ianuarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea contravenţională înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 36001/299 din 01 august 2014, ca urmare a declinării de competenţă dispusă de Judecătoria Târgu - Mureş prin sentinţa civilă nr. 1742 din 11 aprilie 2014, reclamanţii L.I. şi L.M.T., ambii cu domiciliul în comuna Bala, nr. 175, judeţul Mureş, şi cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocat F.I.S. din municipiul Târgu - Mureş, str. Panseluţelor, judeţul Mureş, în contradictoriu cu intimata P.B. România, cu sediul în Bucureşti, şoseaua Nicolae Titulescu, sector 1, prin Sucursala Târgu - Mureş, au solicitat: să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.3 lit. a), art. 1.2 şi 5.1. din Contractul de credit din 24 martie 2008 şi actele adiţionale aferente, anularea acestor clauze şi obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal reprezentând comision de acordare şi diferenţă plată dobânzi încasate nelegal, revenirea la marja băncii de 4,3 pp/an care să fie fixă, precum şi la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare credit, diferenţa dintre dobânda care trebuia să fie percepută şi dobânda majorată de la data plăţii de către reclamanţi a fiecărei sume în parte şi până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în esenţă, reclamanţii arată că a încheiat cu P.B. România S.A. - Sucursala Târgu - Mureş un contract de credit ipotecar din 24 martie 2008 în cuantum de 30.000 franci elveţieni pe o perioadă de 15 ani.
Se mai arată că reclamanţii nu au fost informaţi în nici un fel asupra temeiului care justifică, în viziunea băncii, includerea comisionului de acordare în cadrul contractului, reclamanţii neavând cunoştinţe de specialitate în materie financiar - bancară, suma de 700 franci elveţieni fiind achitată în mod nejustificat fără a cunoaşte o contraprestaţie din partea pârâtei ( în acest sens se invocă lipsa cauzei juridice, iar în subsidiar, falsitatea şi ilicitatea cauzei), contractul de credit fiind unul de adeziune, iar comisionul de acordare reprezintă de fapt o dobândă mascată. în ceea ce priveşte dobânda, banca a majorat-o în pofida faptului că indicele L. a avut o evoluţie descrescătoare începând cu anul 2007 ajungând la o scădere dramatică în martie 2009, ceea ce ar fi impus diminuarea corespunzătoare a ratei dobânzii conform prevederilor legale şi contractuale. Reclamanţii au fost informaţi şi au acceptat, la momentul încheierii contractului, politica băncii de modificare unilaterală a dobânzii în funcţie de variaţia indicelui Robor şi în nici un caz în funcţie de variaţia marjei băncii. OUG nr. 50/2010 nu este unicul act normativ ce obligă banca la a nu schima unilateral marja, ca şi componentă a dobânzii, marja băncii fiind un element fix care trebuie stabilit la momentul acordării creditului, ce nu poate fi modificat unilateral.
În dovedirea cererii, s-a depus la dosarul cauzei: înscrisuri (filele 16-28 din dosar), solicitând încuviinţarea şi a probei cu interogatoriul pârâtei şi a probei cu expertiză contabilă.
În drept, reclamanţii se prevalează de dispoziţiile legale aplicabile.
Pârâta P.B. România, legal citată şi cu copii ale cererii şi înscrisurilor depuse, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Târgu Mureş (potrivit art. 8.2 din Contract), excepţia de netimbrare, excepţia de inadmisibilitate/ prematuritate a cererii introductive pentru nerespectarea procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 193/2000, excepţia de inadmisibilitate privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 192/2006, excepţia prescripţiei dreptului reclamanţilor de a solicita înlăturarea clauzelor pretins abuzive şi restituirea sumelor achitate în temeiul acestora, iar, pe fondul cererii, respingerea cererii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 18956 din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi în consecinţă s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Judecătoria Târgu - Mureş.
Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului la instanţa supremă pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Având în vedere obiectul, părţile şi cauza prezentului dosar, şi îndeosebi cauza prezentei cereri de chemare în judecată (respectiv Contract de credit din 24 martie 2008 încheiat între reclamanţi şi Sucursala Târgu Mureş a pârâtei P.B. România SA), incidenţa domeniului de aplicare al Legii nr. 193/2000, calitate de consumatori a reclamanţilor şi calitatea de profesionist a pârâtei, instanţa de judecată constată incidenţa disp. art. 116 coroborat cu disp. art. 126 C. proc. civ. ce reglementează alegerea de competenţă, raportat la disp. art. 113 pct. 8 C. proc. civ., ce instituie competenţa în favoarea domiciliului consumatorului, respectiv Judecătoria Târgu - Mureş.
Prin urmare, raportat la conţinutul acestor prevederi procesual - civile, instanţa de judecată va cenzura susţinerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării, dar şi argumentele juridice ale Judecătoriei Târgu - Mureş din cuprinsul sentinţei civile nr. 1742 din 11 aprilie 2014, (ce şi-a constatat necompetenţa exclusiv prin raportare la disp. art. 126 alin. (1) C. proc. civ.), întrucât potrivit disp. art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza invocată de pârâtă (art. 8.2 din Contract) şi eficientizată de către Judecătoria Târgu
- Mureş este considerată nescrisă, şi, prin urmare, nu produce efecte/ consecinţe juridice, nefiind convenită de părţi după naşterea dreptului la despăgubire (raportat şi la argumentele de fapt şi de drept invocate de către reclamanţi în cuprinsul acţiunii introductive privind ansamblul capetelor de cerere, îndeosebi cele privind majorarea dobânzii), ci anterior acestui moment.
În altă ordine de idei, chiar şi în ipoteza neîntrunirii dispoziţiile/ condiţiile procedurale ale acestei competenţe speciale( generată, ca atare, de calitatea părţilor şi materia incidenţă privind protecţia consumatorilor), dar tot alternativă ( conform disp. art. 113 pct. 8 C. proc. civ.) prin raportare la disp. art. 107-112 C. proc. civ., instanţa de judecată constată că, raportat la cadrul procesual pasiv stabilit de reclamanţi, acţiunea/cererea de chemare în judecată este în competenţa de soluţionare a Judecătoriei Târgu - Mureş, şi în condiţiile disp. art. 109 C.proc.civ, şi pentru că, în esenţă, este îndreptată împotriva părţii cocontractante, respectiv Sucursala Târgu - Mureş a P.B. România S.A. (fila nr. 1 cerere de chemare în judecată şi chiar dispozitivul sentinţei civile nr. 1742 din 11 aprilie 2014), locul, de altfel, unde obligaţiile contractuale sunt executate şi care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul Sucursalei Târgu - Mureş (fila nr. 16 şi 19 din dosar
- filele contractului de credit), iar, potrivit principiului disponibilităţii procesului civil, reclamantul a ales, la data introducerii cererii ( fără o menţiune expresă în cuprinsul cererii de chemare în judecată a dispoziţiilor procesuale - civile privind competenţa), o instanţă competentă (în condiţiile art. 116 C. proc. civ. raportat la art. 126 C. proc. civ.) să soluţioneze prezenta cerere.
Înalta Curte constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 133 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Satu - Mare competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acţiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.3 lit. a), art. 1.2 şi 5.1. din Contractul de credit 24 martie 2008 şi actele adiţionale aferente, anularea acestor clauze şi obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal reprezentând comision de acordare şi diferenţă plată dobânzi încasate nelegal, revenirea la marja băncii de 4,3 pp/ an care să fie fixă, precum şi la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare credit, diferenţa dintre dobânda care trebuia să fie percepută şi dobânda majorată de la data plăţii de către reclamanţi a fiecărei sume în parte şi până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume.
Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din N.C.P.C., care prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă „instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".
Instanţa reţine că reclamanta are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 din N.C.P.C.
Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 din N.C.P.C., adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din N.C.P.C. „în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".
Este de reţinut că, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa (Costa vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre şi că, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării.
În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul naţional.
Din jurisprudenţa Curţii în materia protecţiei consumatorului, (Cauza Oceano Grupo Editorial SA v R.M.Q.), instanţa a reţinut că, s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.
În speţă, opţiunea reclamanţilor a fost în sensul soluţionării cauzei de instanţa de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Târgu - Mureş, la care a insistat în mod legitim să îi fie judecată cauza, de vreme ce şi această instanţă este competentă, opţiune susţinută de prevederile art. 116 din N.C.P.C. Pe de altă parte, este de observat că, locul de executare al obligaţiilor este îndreptată împotriva Băncii P.B. România SA - Sucursala Târgu - Mureş.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din N.C.P.C., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii L.I. şi L.M.T. la Judecătoria Târgu - Mureş, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu - Mureş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 53/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
