ICCJ. Decizia nr. 581/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 581/2015
Dosar nr. 3862/3/2012
Şedinţa publică din 25 februarie 2015
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Fondul și hotărârea instanței de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 688 din 27 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3862/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Local al sectorului 4 Bucureşti şi a respins, ca nefondată, acţiunea precizată formulată de reclamanta Fundaţia A.N.M. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al sectorului 4 Bucureşti pentru sectorul 4 şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru Municipiul Bucureşti, cât şi cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reţinut următoarele:
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a analizat cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al sectorului 4 Bucureşti, pe care a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că apărările formulate în susţinerea excepţiei privesc fondul cauzei, respectiv persoana care, potrivit legii, datorează contravaloarea lipsei de folosinţă, susţineri pe care le-a avut în vedere la soluţionarea pe fond.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Fundaţia A.N.M. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea fără contract, în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012, a imobilului din Bucureşti, sector 4, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, pe care a evaluat-o la 603.187,2 lei, la care se adaugă rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă, sumă calculată prin raportare la H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. A solicitat, de asemenea, contravaloarea lipsei de folosinţă până la eliberarea efectivă a imobilului.
Tribunalul a reţinut că imobilul din Bucureşti str. 11 iunie, sector 4, a fost retrocedat către Fundaţia A.N.M. prin Dispoziţia nr. 10515 din 21 mai 2008 a primarului general al Capitalei, iar predarea-primirea s-a făcut prin procesul verbal încheiat de B.E.J., D.M. în data de 30 octombrie 2008. Fundaţia a înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară (încheierea din data de 13 februarie 2009) iar la data predării primirii a constatat că în imobilul retrocedat îşi desfăşura activitatea Centrul Militar Zonal Bucureşti, fundaţiei fiindu-i impusă obligativitatea de a-i menţine afectaţiune pe o perioadă de 3 ani, cu plata unei chirii lunare stabilite conform prevederilor H.G. nr. 1886/2006.
În baza dispoziţiilor art. 1 şi 2 din H.G. nr. 1886/2006, în cazul imobilelor restituite în baza Legii nr. 10/2001 şi cărora li se păstrează afectaţiunea potrivit art. 16 din aceeaşi lege, coroborat cu art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1886/2006, tribunalul a reţinut că reclamanta trebuia să încheie un contract de închiriere cu „utilizatorul imobilului”. Or, în cauză „utilizatorul imobilului” este Centrul Militar Zonal Bucureşti, persoana care îi datora legal reclamantei chirie, fapt cunoscut, de altfel, de către aceasta şi afirmat în petitul acţiunii fără echivoc.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a II-a din H.G. nr. 1886/2006, „în situaţia în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligaţia de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni”, astfel că reclamanta era în drept să solicite Centrului Militar, în calitatea acestuia de „utilizator” chiria, calculată potrivit art. 7 din H.G. nr. 1886/2006 şi care putea fi încasată din fondurile prevăzute de art. 6 din H.G. nr. 1886 („plata obligaţiilor care decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4 se asigură din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate, în condiţiile legii.”
Or, din nicio probă administrată de reclamantă nu rezultă că pârâţilor, astfel cum au fost indicaţi, prin cererea introductivă sau precizată ulterior, le revenea obligaţia pretinsă, ca fiind neîndeplinită.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia A.N.M., precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Apelul și hotărârea instanței de apel.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta Fundaţia „A.N.M.”
Au formulat întâmpinare Consiliul Local al sectorului 4 București şi Municipiul Bucureşti.
Excepţiile invocate de intimați au fost respinse de instanța de apel ca nefondate pentru următoarele argumente:
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Sectorului 4 București, prin sentinţa civilă nr. 688 din 27 martie 2013 s-a respins de instanţa de fond această excepţie. Împotriva acestei soluţii, Consiliul Local al sectorului 4 București nu a formulat apel. În aceste condiţii, nu se poate ca, prin întâmpinare, să se exercite practic o cale de atac împotriva soluției instanței de fond. Un asemenea mod de exercitare a drepturilor procedurale se apropie de abuzul de drept procesual, întâmpinarea putând să cuprindă doar apărări față de motivele de apel invocate. Pentru aceste argumente, excepţia nu poate fi primită.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 688/2013 s-a respins acţiunea împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi nu împotriva Municipiului Bucureşti. Rezultă deci, în primul rând, lipsa de interes personal al Municipiului Bucureşti de a invoca excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar, în al doilea rând, dacă s-ar considera că din Municipiul Bucureşti face parte Consiliul General al Municipiului Bucureşti ca element de structură organizatorică, Municipiul Bucureşti nu ar avea un interes actual în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ceea ce înseamnă că, implicit, pe fond s-a reţinut lipsa obligaţiei de plată a chiriei şi, de aici, o lipsă de calitate.
În plus, nu se poate ca prin întâmpinare să se tindă la schimbarea unei hotărâri, ceea ce practic, ar însemna, ca pe calea unei apărări să se exercite o cale de atac. Cu excepţia celor de ordine publică, orice alte excepţii în apel trebuie să tindă la respingerea apelului şi nu la desfiinţarea sentinţei instanței de fond.
Apelul a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 183 A din 23 aprilie 2014, pentru următoarele argumente:
S-a reținut că reclamanta a încercat modificarea cadrului procesual prin indicarea ca intimat-pârât şi a Municipiului Bucureşti. Un asemenea abuz procesual este însă sancţionat de art. 294 C. proc. civ., potrivit cu care, în apel nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care Curtea nu a luat în considerare ca parte procesuală Municipiul Bucureşti.
Pe fond, instanța de apel a reținut că, prin art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a prevăzut că în perioada menționată la art. 16 alin. (1) plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului revine deţinătorilor. Art. 4 din H.G. nr. 1886/2006 prevede că încheierea contractelor de închiriere se face între noul proprietar şi utilizatorul imobilului, iar art. 6 din același act normativ arată că plata obligaţiilor care decurg din contractele de închiriere, încheiate potrivit art. 4, se asigură din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate, în condiţiile legii.
Rezultă că nu s-a individualizat prin H.G. nr. 1886/2006 o altă persoană ţinută să plătească chiriile, ci doar s-a specificat că aceste chirii se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinaţie, din bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate în condiţiile legii.
În speţă, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada că prin bugete de venituri şi cheltuieli ale Consiliului Local al sectorului 4 București şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti s-ar fi prevăzut fonduri pentru plata chiriei, aprobate în condiţiile legii. În plus, se constată că ordonator de credite este primarul consiliului local şi că consiliile locale au doar rol deliberativ.
Astfel, într-o situaţie asemănătoare H.G. nr. 1886/2006, a fost şi H.G. nr. 244/2004. Potrivit art. 6 din H.G. nr. 244/2004, ordonatorii de credite asigură plata obligaţiilor ce decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4, din fondurile publice cu această destinaţie, prevăzute în bugetele aprobate, în condiţiile legii.
Rezultă că titulari ai obligaţiei de plată a chiriei nu pot fi decât ordonatorii de credite şi că cele două consilii, local şi general, nu au obligaţia de plată a chiriei, ele având doar obligaţia de a aproba bugetul de venituri şi cheltuieli propus de primar.
Primul motiv de apel a fost respins ca nefondat pentru următoarele argumente:
Este adevărat că instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al sectorului 4 București, fapt ce conduce la ideea că acest pârât ar avea obligaţia de plată a chiriei. În realitate, acest aspect nu este însă determinant pentru schimbarea soluţiei, pretenţia fiind într-adevăr, neîntemeiată faţă de Consiliu, în condiţiile în care acesta are numai rol deliberativ, nu şi executiv.
Este, de asemenea, adevărat că instanţa de fond a reţinut că obligaţia de plată a chiriei aparţinea Centrului Militar Zonal ca utilizator al spaţiului, dar acest aspect nu este determinant pentru schimbarea soluţiei, atâta timp cât cele două consilii chemate în judecată au doar rol deliberativ în structurile din care fac parte şi că lor nu le incumbă obligaţia de plată a chiriei, lipsind orice text de lege care să dispună în sarcina lor o asemenea obligaţie.
În ce priveşte incidenţa art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale, autorităţile publice locale sunt ţinute să asigure fondurile necesare desfăşurării activităţii de către Centrul Militar Zonal Bucureşti dar, termenul de ”a asigura” nu este sinonim cu acela de a ”avea obligaţia de a plăti chiria” şi deci, şi sub acest aspect critica nu poate fi primită.
În ce priveşte incidenţa art. 76 din Legea nr. 446/2006, deși prevede obligaţia consiliilor locale de a asigura plata serviciilor menţionate în acest text de lege, în aceste servicii nu este cuprinsă obligația de plată a chiriei. Şi în acest caz, termenul ”a asigura” nu acoperă obligaţia de plată din partea consiliilor locale, care au doar rol deliberativ, şi nu executiv.
În ce priveşte art. 5, cap. 2 din anexa 2 la Legea nr. 273/2006, este adevărat că în bugetele locale trebuie să se prevadă cheltuieli de apărare, dar nici în acest caz consiliile nu pot fi obligate la plata chiriei, deoarece ele au doar rol deliberativ.
Instanța de apel a apreciat că, motivul potrivit cu care ar fi greşită soluţia în ce priveşte obligaţia centrului militar de a încheia contractul de închiriere şi de a plăti chirie, este parţial fondat dar nu este determinant pentru schimbarea soluţiei. Legea prevede că obligaţia de a încheia contractul aparţine utilizatorului/deţinătorului. În condițiile în care utilizator este apelanta-reclamantă, încheierea contractului se putea face de către aceasta, dacă avea organe de conducere, sau de un organism ierarhic superior cu competenţe legale în acest sens. În ce priveşte plata chiriei, aceasta se face de către ordonatorii principali de credite şi nu de către consiliile locale.
Prin încheierea din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de Municipiul Bucureşti prin primarul general și a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele Deciziei nr. 183/A din 23 aprilie 2014 în sensul că intimatul pârât C.G.M.B. a fost reprezentat prin avocat D.I. cu împuternicire avocaţială.
Recursul și hotărârea instanței de recurs.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta Fundaţia A.N.M. iar împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general.
Recurenta A.N.M. a solicitat, în principal, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti. În subsidiar, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei, admiterea apelului, anularea sentinţei tribunalului şi obligarea pârâţilor la plata chiriei în sumă de 1.465.527,12 lei, pentru ocuparea imobilului în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012 (36 luni).
După expunerea pe scurt a istoricului situației, recurenta susține că pentru a obține plata chiriei ce i s-ar fi cuvenit potrivit prevederilor H.G. nr. 1888/2006, a formulat cerere în pretenţii solicitând obligarea pârâţilor la plata chiriei legale pentru perioada ianuarie 2009-ianuarie 2012 (36 luni). Iniţial, cererea introductivă a fost formulată împotriva Consiliului Local al sectorului 4 București (instituţia care deţinea imobilul, conform dispoziţiei de restituire) şi împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti dar, înaintea primului termen de judecată din 19 septembrie 2012 (la data de 02 august 2012), a precizat acţiunea în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâţi a U.A.T. Municipiul Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 6 şi a U.A.T. sectorul 4, cu sediul în Bucureşti, sector 4.
Tribunalul Bucureşti a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că Centrul Militar Zonal Bucureşti, în calitate de utilizator al imobilului, datorează chirie respectiv contravaloare lipsă de folosinţă, iar nu intimaţii chemați în judecată.
În apel a invocat că Centrul Militar Zonal Bucureşti este o instituţie fără personalitate juridică, ale cărei cheltuielile materiale sunt asigurate de autorităţile locale, potrivit art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale (autorităţile administraţiei publice locale, potrivit competenţei, au obligaţia de a asigura centrelor militare zonale, judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, dotările şi fondurile necesare desfăşurării activităţii acestora) şi art. 76 din Legea nr. 446/2006 ("Consiliile judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sisteme şi servicii informatice, autoturisme, alte dotări materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin H.G.").
Conform art. 36 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, în care sunt incluse şi cheltuielile aferente centrelor militare.
Faţă de această împrejurare, concluzia instanţei de apel conform căreia, printr-un abuz procesual, a încercat în apel modificarea cadrului procesual prin indicarea ca intimaţi a unor persoane care nu au avut calitatea de parte la fond, este evident greşită.
Susține că a formulat apel în contradictoriu cu pârâţii împotriva cărora a formulat cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată înaintea primei zile de înfăţişare. În loc să observe eroarea primei instanţe, care nu a citat în cauză şi nu a pronunţat hotărârea în contradictoriu cu pârâţii menţionaţi în cererea precizatoare din 2 august 2012, instanța de apel, în mod neîntemeiat a apreciat că apelanta și-a exercitat abuziv drepturile procesuale.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Municipiul Bucureşti prin primarul general a formulat recurs împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată la data de 26 mai 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, solicitând instanţei să dispună modificarea încheierii atacate, respectiv admiterea în integralitate a cererii de îndreptare a erorii materiale formulată, în sensul reţinerii că la termenul din data de 23 aprilie 2014, avocat D.I. a reprezentat Municipiul Bucureşti prin primarul general, iar nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Motivele de nelegalitate ale încheierii pronunţate la data de 26 septembrie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost încadrate de recurentul pârât în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Susține că prin încheierea pronunţată la data de 26 septembrie 2014, instanţa a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, însă în mod nelegal şi netemeinic a reţinut, atât în considerente, cât şi în cuprinsul dispozitivului, că avocat D.I. a reprezentat Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ignorând astfel înscrisurile depuse la dosar, care fac dovada faptului că avocat D.I. a reprezentat Municipiul Bucureşti prin primarul general.
A invocat motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. A motivat că, întrucât în încheierea recurată se arată că „Examinând înscrisurile depuse la dosar, respectiv (...), Curtea constată că prezent în instanţă la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2014 a fost avocat D.I. în reprezentarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi nu avocat M.S.", este evident că motivele care au condus instanţa la această concluzie sunt străine de natura pricinii întrucât, avocat D.I. a avut mandat expres în sensul asistării şi reprezentării juridice din partea Municipiului Bucureşti prin primar general, conform împuternicirii avocaţiale.
Cu toate acestea, într-o modalitate nelegală şi în contra evidenţei rezultate din înscrisurile depuse la dosar în dovedirea calităţii de reprezentant, instanţa de apel, prin încheierea în prezent recurată, a oferit, soluţionând cererea, o motivare cu totul străină de natura pricinii, concluzionând că avocatul D.I. a reprezentat Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Procedând în această manieră, instanţa a pronunţat o încheiere nelegală, motivarea sa fiind în egală măsură contradictorie, astfel încât consideră pe deplin incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. inclusiv din această perspectivă.
A mai invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Susține că prin depunerea contractului de asistenţă juridică şi a împuternicirii avocaţiale a făcut dovada că S.C.A. „L. & Asociaţii" este reprezentantul convenţional al Municipiului Bucureşti, încât solicită să se observe că încheiere este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii din perspectiva nesocotirii clauzelor contractului de asistenţă şi reprezentare judiciară. Contractul de asistenţă şi reprezentare judiciară este un contract de mandat în sensul Legii nr. 51/1995 şi a Statului profesiei de avocat, guvernat astfel şi de dispoziţiile dreptului comun, respectiv ale C. civ. care reglementează acest tip de contract în art. 2009 şi urm.
În urma verificării documentelor depuse, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să constate că instituţia care a mandatat S.C.A. „L. & Asociaţii" în calitate de reprezentant convenţional este Municipiul Bucureşti prin primarul general, şi nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Soluţionând însă cauza prin îndreptarea erorii materiale în sensul că avocat D.I. a reprezentat convenţional Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar nu, conform realității de fapt şi de drept Municipiul Bucureşti prin Primar General, instanţa de judecată a aplicat greşit şi a încălcat normele legale referitoare la mandat.
În concluzie, pentru toate argumentele anterior dezvoltate, solicită instanţei să dispună admiterea recursului şi modificarea încheierii de îndreptare eroare materială, în sensul de a se consemna că la termenul din data de 23 aprilie 2014, în Dosarul nr. 3862/3/2012, avocat D.I. a reprezentat Municipiul Bucureşti prin primarul general.
Recursul Fundaţiei A.N.M. este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Motivul de nelegalitate invocat de recurenta reclamantă se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Deși, de principiu, motivul de casare prevăzut de acest text de lege vizează încălcarea legii de drept substanțial, este unanim admis în doctrină și în jurisprudență că, în mod excepțional, acest motiv include și nesocotirea legii de drept procesual, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în niciunul din celelalte motive de recurs. Curtea apreciază că motivul invocat nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nefiind vorba de vreo încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În cauză, instanța de apel și instanța de fond au nesocotit dispozițiile de drept procesual privitoare la obligația instanțelor de a respecta limitele investirii din punctul de vedere al părților chemate în judecată, ca expresie a principiului disponibilității. Principul disponibilității include dreptul reclamantului de a porni sau nu procesul, de a stabili limitele obiectului procesului / respectiv ale apărării, de a stabili cadrul procesual sub aspectul părților chemate în judecată, dreptul de a efectua acte de dispoziție, dreptul de a exercita sau nu căile de atac, de a executa sau nu hotărârea obținută.
Iniţial, prin cererea introductivă, reclamanta a chemat în judecată Consiliului Local al sectorului 4 București (instituţia care i-a retrocedat imobilul) şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Înaintea primului termen de judecată (19 septembrie 2012), respectiv la data de 2 august 2012, reclamanta și-a precizat acţiunea în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâţi a U.A.T. Municipiul Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 6 şi a U.A.T. sectorul 4, cu sediul în Bucureşti, sector 4.
Prima instanță, fără a dispune citarea şi a pârâţilor Municipiul Bucureşti care este reprezentat de primarul general şi a U.A.T. sectorul 4 care este reprezentat de Primarul Sectorului 4, a soluționat acțiunea în raport cu pârâții chemați inițial în judecată, ignorând precizarea (modificarea) depusă de reclamantă cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. de la 1865. Faptul că în dispozitivul hotărârii a menţionat că pârâtul Consiliul Local al sectorului 4 Bucureşti este pentru sectorul 4 şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti este pentru Municipiul Bucureşti nu echivalează cu introducerea în cauză a acestora şi soluţionarea acţiunii în contradictoriu cu cele doua unităţi administrativ teritoriale, care sunt reprezentate legal prin primari iar nu prin organele lor deliberative. În condițiile în care reclamantul și-a modificat legal cererea de chemare în judecată instanța era ținută de noile limite ale investirii sale, în virtutea principiului disponibilității, și era ținută să citeze legal părţile şi să soluționeze cererea în limitele pe care reclamantul le-a stabilit prin cererea modificatoare.
Instanța de apel, fără a observa cererea modificatoare, a apreciat greșit că reclamanta și-a modificat cererea și a lărgit cadrul procesual sub aspectul părților chemate în judecată abia în calea dea atac, săvârșind o gravă eroare de aplicare a legii, atât sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., cât și a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., și cu încălcarea principiului disponibilității, ca principiu esențial al dreptului procesual civil.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că recursul reclamantei este fondat încât, în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru rejudecare instanței de apel având în vedere faptul că părţile nu au solicitat în mod expres trimiterea cauzei pentru rejudecare prin cererea de apel ori prin întâmpinare, conform art. 297 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va cita legal toate părţile, Consiliul Local al sectorului 4 prin preşedinte, Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin preşedinte, Municipiul Bucureşti prin primarul general şi U.A.T. sectorul 4 prin primarul sectorului 4 şi va judeca în limitele în care reclamantul a învestit instanța prin cererea precizatoare (modificatoare) depusă 2 august 2012 atât sub aspectul obiectului cererii și al temeiului juridic, cât și sub aspectul părților chemate în judecată. Se impune a se verifica și apartenența la o persoană juridică a Centrului Militar Zonal Bucureşti care folosește imobilul după retrocedare, în legătură cu care s-a susținut că nu are personalitate juridică.
Recursul formulat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 26 mai 2014 este nul.
Prin cererea de recurs, recurenta pârâtă a invocat o critică ce vizează reținerea eronată a apărătorului Municipiul Bucureşti prin primarul general, susținând că la termenul din 23 aprilie 2014, avocat Diana Iasciurjinschi a reprezentat Municipiul Bucureşti prin primarul general iar nu cum din eroare s-a reținut a reprezenta Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Critica nu poate fi încadrată în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ea vizând erori de fapt ce nu constituie motive de nelegalitate a hotărârii, chiar dacă se reține, conform împuternicirii avocaţiale, că avocat D.I. a avut împuternicire de reprezentare din partea pârâtului Municipiul Bucureşti prin primarul general.
Critica nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. indicat de recurent, încheierea recurată cuprinzând motivele pe care se sprijină, fără a cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, erorile de fapt neputând fi reținute ca motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Critica nu poate fi încadrată nici în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. indicat de recurent. Încheierea de îndreptare eroare materială nu este nici lipsită de temei legal și nici dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nefiind vorba de o aplicare greșită a dispozițiilor legale privitoare la contractul de mandat C. civ. și de reprezentare judiciară din perspectiva Legii nr. 51/1995. Pur și simplu este vorba doar de o eroare de fapt ce nu poate atrage aplicarea dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în temeiul art. 306 C. proc. civ., Curtea va constata nul recursul exercitat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Fundaţia A.N.M. împotriva Deciziei nr. 183/A din 23 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi sentinţa nr. 688 din 27 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti.
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 566/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 584/2015. Civil → |
|---|
