ICCJ. Decizia nr. 566/2015. Civil

Decizii civile ICCJ 2015


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 566/2015

Dosar nr. 2643/104/2006**

Şedinţa publică din 24 februarie 2015

Prin sentinţa civilă nr. 662/27 iunie 2007, pronunţată în Dosar nr. 2643/104/2006, Tribunalul Olt a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.E., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Balş şi S.U. Balş, a anulat dispoziţia din 25 ianuarie 2006 emisă de Primăria Balş şi a constatat că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri pentru suprafaţa de 44.900 mp care a aparţinut autorilor săi, P.T. şi P.S.; s-a respins excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată.

Tribunalul a avut în vedere actele de proprietate privind terenul în litigiu, precum şi concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, în raport de care a aplicat dispoziţiile art. 24 şi art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva aceste sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin Decizia nr. 405 din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat.

Pe parcursul judecării apelului s-a probat împrejurarea că intimata S.U. Balş şi-a schimbat denumirea în U.T.S.C.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.E.

Prin decizia civilă nr. 8167 din 17 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 2643/104/2006, s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza aceleiaşi curţi de apel, spre rejudecarea apelului.

Exercitând controlul judiciar din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că pe parcursul fazelor procesuale anterioare, instanţele nu au efectuat cercetarea judecătorească necesară pentru a identifica cu exactitate imobilele la a căror restituire pretinde reclamanta a fi îndreptăţită, prin cererea de chemare în judecată formulată. Nu s-a stabilit totodată care este situaţia juridică actuală a acestor bunuri, pentru a se putea stabili cadrul legislativ aplicabil cererii de restituire formulată de reclamantă, în ce măsură pe terenurile solicitate sunt sau nu edificate construcţii şi dacă există servituţi legale sau amenajări de utilitate publică.

In aceste condiţii, verificarea corectei aplicări a legii în controlul judiciar de legalitate exercitat pe calea recursului nu se poate realiza în cauză, fiind necesar a se lămuri, cu prioritate situaţia de fapt.

Prin urmare, apreciind că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Prin Decizia civilă nr. 94 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 8.301 mp aflată în folosinţa intimatei pârâte U.T.S.C. Balş. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs toate părţile.

Prin Decizia civilă nr. 86 din 16 ianuarie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanta C.E. şi de pârâta U.T.S.C. Balş, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă. A respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Primăria Balş împotriva aceleiaşi decizii. A obligat pe recurenta pârâtă Primăria Balş la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către reclamanta C.E.

Pentru a pronunţa aceasta decizie, Înalta Curte a reţinut următoarele.

1. Cât priveşte recursul declarat de către reclamantă, este de reţinut că, în privinţa suprafeţei de teren de 550 mp, situat în punctul „Cinematograf M.”, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform cu care, în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, aşa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Amenajările de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, de natură să împiedice restituirea în natură a terenului sunt cele existente pe teren la momentul la care se apreciază asupra măsurilor reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, susţinerea instanţei de apel în sensul că terenul menţionat nu ar putea fi restituit în natură întrucât este posibil ca, la un moment dat, în viitor, canalul termic ce se află pe teren să fie „reactivat” prin solicitarea unor persoane care locuiesc în blocul 4A să fie rebranşate la reţeaua termică, este făcută în contra prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Se impune, aşadar, ca suprafaţa de teren de 550 mp, situată în punctul „Cinematograf M.”, să fie restituită în natură.

În privinţa terenului situat în pct. „G. şi B.G.” instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a acestuia. Astfel, deşi şi-a întemeiat soluţia şi pe motivarea că, aşa cum a susţinut reprezentantul Primăriei Balş, unitatea administrativ-teritorială a iniţiat derularea unor proiecte cu fonduri europene şi guvernamentale pentru acest teren, la dosar nu s-au administrat dovezi în acest sens.

Prin urmare, în condiţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus admiterea recursului reclamantei şi casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării de probe suplimentare în sensul menţionat, pentru a determina dacă terenului îi sunt sau nu incidente dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 conform cu care, terenurile pe care sunt amplasate reţele stradale şi parcuri publice, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de excepţie pentru lucrări de interes naţional. Incidenţa acestui text, în urma probatoriului suplimentar, va atrage şi aplicarea art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Este întemeiat şi motivul de recurs privitor la suprafaţa de teren situată în pct. „P.G.” şi „B.G.”, deoarece, după ce prin raportul de expertiză depus iniţial expertul a arătat că o suprafaţă de teren de 6.246 mp face parte din intravilanul localităţii, prin completarea la raportul de expertiză acesta arată că terenul este „parţial intravilan, neputându-se determina exact limita intravilanului”. Poziţia oscilantă a expertului impunea administrarea de probe suplimentare pentru determinarea cu exactitate a suprafeţei de teren care se află în intravilanul localităţii, precum şi a celei din extravilan.

Şi pentru acest motiv de recurs, care a întrunit cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a dispus casarea cu trimitere pentru administrarea de probe în sensul arătat.

De asemenea, s-a considerat că trebuie să se determine dacă suprafeţei de 912 mp „luciu de apă” îi sunt aplicabile sau nu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

În fine, a fost considerată este întemeiată critica privitoare la faptul că, deşi reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, aşa cum rezultă din practicaua încheierii de dezbateri din 28 noiembrie 2012, instanţa, deşi a admis apelul, nu s-a pronunţat şi asupra acestui aspect;

2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta U.T.S.C. Balş, s-a reținut că instanţa de apel a considerat că se impune restituirea în natură a întregului teren folosit de către pârâtă, inclusiv cel pe care se află construcţii, ignorând faptul că, prin sentinţa civilă nr. 2302 din 20 octombrie 2006 Judecătoria Balş a constatat faptul că SC U.T. SRL Balş este proprietara construcţiei „A.” U. Balş situată în Balş, str. N.B., finalizată în 30 iunie 1986.

Prin urmare, dispunând restituirea întregului teren, instanţa de apel a pronunţat o soluţie dată cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Criticile formulate de către pârâtă s-a considerat că întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a fost admis recursul şi cauza a fost trimisă spre rejudecare în vederea administrării de probe pentru a se determina, faţă de cele mai sus reţinute, care este suprafaţa de teren ce ar putea fi restituită în natură.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care vizează nesocotirea prevederilor art. 208 C. proc. civ., întrucât expertul nu a citat partea la efectuarea măsurătorilor, a fost apreciat ca neîntemeiat. Acest aspect putea forma numai obiect al unei cereri de refacere a expertizei, în limita impusă, sub sancţiunea decăderii, de art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

3. Recursul declarat de Primăria Balş, depus la o săptămână după ce instanţa de recurs rămăsese în pronunţare a fost apreciat ca tardiv formulat, fiind depus cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de la data comunicării deciziei instanţei de apel la data de 29 ianuarie 2013.

Având în vedere că Primăria Balş a căzut în pretenţii, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta C.E.

În rejudecare, în raport de considerentele deciziei de casare, curtea de apel a dispus completarea probatoriilor cu acte, în dovedirea regimului juridic al suprafeţelor de teren în litigiu şi a derulării proiectului cu fonduri europene şi guvernamentale privind terenul situat în punctul „G. şi B.G.”, precum şi supliment de expertiză, efectuat de acelaşi expert P.M., potrivit acordului părţilor.

În raportul de expertiză depus la dosar, pentru termenul de judecată din 20 mai 2014, expertul şi-a menţinut concluziile din raportul de expertiză efectuat în Dosar nr. 2643/104/2006* al Curţii de Apel Craiova, privind individualizarea celor 3 suprafeţe de teren în litigiu, ataşând aceeaşi anexă la raport, pentru fiecare din cele 3 terenuri, în discuţie.

În ceea ce priveşte terenul situat în punctul „G. şi B.G.”, menţionat în anexa 2 din primul raport de expertiză, expertul a arătat că are o suprafaţă totală de 19.761 mp, din care teren intravilan 9.081 mp şi luciu de apă 10.680 mp, ce poate fi restituit în natură. Expertul a precizat, cu privire la terenul situat în punctul „G. şi B.G.”, că este deţinut în prezent de Consiliul Local, în evidenţele Primăriei figurează într-un proiect de înfiinţare parc B.G., ce a fost demarat pe timpul litigiului, însă, în fapt, pe teren nu se observă că s-ar afla în derulare proiecte cu fonduri europene şi guvernamentale. Au fost ataşate şi mai multe planşe fotografice.

În ceea ce priveşte terenul situat în pct. „P.G.” şi „B.G.”, menţionat în anexa 5 din primul raport de expertiză, expertul a arătat că are o suprafaţă de 4.132 mp teren şi 912 mp luciu apă, în total 5.044 mp Expertul a precizat, cu privire la acest teren, că este deţinut de Consiliul Local şi este în evidenţă sub denumirea „P.G.”; terenul poate fi restituit în natură; suprafaţa de 912 mp luciu apă nu se încadrează în categoria celor prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea 18/1991.Cu privire la situarea terenului, în intravilan sau extravilan, expertul a apreciat că în P.U.G. şi arhiva O.C.P.I. nu există o delimitare clară sub acest aspect, însă, s-ar putea considera că terenul este situat în intravilan, având în vedere că Primăria a respins cererile de restituire în temeiul Legea nr. 18/1991, cu motivarea că terenul face obiectul Legea nr. 10/2001, coroborat cu faptul că, de o parte şi de alta a terenului, există edificate construcţii, unele de dată recentă. Au fost ataşate şi mai multe planşe fotografice.

În ceea ce priveşte terenul situat în punctul „S.U.” menţionat în anexa 3 din primul raport de expertiză, expertul a arătat că are o suprafaţă de 8.301 mp, este teren intravilan, nu este afectat de utilităţi publice, aparţine Consiliului Local şi este dat în folosinţă SC U.T. SRL. Expertul a precizat că pe acest teren se găsesc mai multe construcţii cu suprafaţa totală de 2468 mp, dintre care unele metalice, demontabile, ale căror proprietari nu se cunosc, iar suprafaţa construcţiei „A.S.U. Balş”- proprietatea pârâtei U.T.S.C. Balş, conform sentința civilă nr. 2302/2006 a Jud. Balş - este de 1345 mp (construcţiile C6 -1.053 mp şi C7 -292 mp); în această situaţie poate fi restituită în natură suprafaţa de 6956 mp

Intimatele pârâte U.T.S.C. Balş şi Primăria Balş au formulat obiecţiuni la suplimentul de expertiză, Primăria Balş depunând mai multe acte în susţinerea acestor obiecţiuni, și anume: extras H.G. nr. 1355/2001 cu domeniul public cu anexa 4, privind oraşul Balş, extras P.U.G. oraş Balş şi acte proiect finanţare, recepţii lucrări, alte documente privind executarea lucrării (v. fila 77-132 Dosar rejudecare apel nr. 2643/104/2006**)

Apelanta reclamantă a depus la dosar adresa din 14 februarie 2006 a Primăriei Balş, Comisia de fond funciar, prin care i se comunică respingerea cererii de restituire a terenurilor, cu motivarea că acestea fac obiectul Legea nr. 10/2001, şi un articol de presă privind parcul „B.G.”

Instanţa, prin încheierea din 3 iunie 2014, a încuviinţat obiecţiunile la expertiză formulate de pârâte, revenind cu adresă către expert, să răspundă la obiecţiuni şi să stabilească în mod concret, în raport şi de actele depuse la dosar, dacă terenul din punctul „P.G.” şi „B.G.”, se află situat în intravilanul localităţii sau în extravilan şi dacă pe terenul din pct. „G. şi B.G.”, se afla în derulare proiecte cu fonduri europene şi guvernamentale.

Prin raportul de expertiză, ca şi răspuns la obiecţiunile pârâtelor şi solicitările exprese ale instanţei, expertul şi-a menţinut punctul de vedere expus în raportul de expertiză anterior, cu privire la toate cele 3 suprafeţe de teren, precizând, cu privire la terenul din punctul „P.G.” şi „B.G.”, că nu poate stabili cu certitudine dacă e teren intravilan sau extravilan, în lipsa unei aparaturi mai avansate şi neexistând pe teren borne de delimitare a intravilanului faţă de extravilan.

Prin Decizia civilă nr. 2893 din data de 8 iulie 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 662 din 27 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia civilă, a schimbat, în parte, sentinţa menţionată, în sensul că, din suprafaţa de 44.900 mp teren, a dispus restituirea în natură a următoarelor suprafeţe:

- 550 mp teren (22 m/25 m; 24,63 m) situat în oraşul Balş, pct. ”Cinematograf M.”, individualizat prin raportul de expertiză, anexa 1, expert P.M., cu următoarele vecinătăţi: N - Cinematograf M.; E - platforma betonată din faţa bibliotecii P.P.; S - Bloc de locuinţe 4 ; V - Bloc de locuinţe 4A.

- în parte, terenul situat în pct. „S.U.” individualizat prin acelaşi raport de expertiză, anexa 3, cu următoarele vecinătăţi: N - str. N.B.; E - C.T.; S - S.C.I.; V - S.C.I. şi I.D., la nr. 190, respectiv suprafaţa de 6.956 mp teren, ce reprezintă diferenţa dintre suprafaţa totală de 8.301 mp şi suprafaţa de 1.345 mp, ocupată de construcţiile C6 (1.035 mp) şi C7 (292 mp), proprietatea pârâtei SC U.T. SRL Balş, conform sentinţei civile nr. 2302/2006, pronunţată de Judecătoria Balş.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A obligat intimatele pârâte la 3800 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, către apelanta reclamantă C.E.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.

Curtea de apel este învestită cu soluţionarea apelului reclamantei, care vizează restituirea în natură a terenului în temeiul Legii nr. 10/2001, şi plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale, în raport de probele administrate în cauză, coroborat cu considerentele deciziei de casare nr. 86/16 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 2643/104/2006*.

Cum, prin decizia de casare, examinând dispoziţiile legale în materie la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte a statuat, în privinţa suprafeţei de teren de 550 mp, situată în punctul „Cinematograf M.”, că se impune să fie restituită în natură, fiind, deci, o problemă de drept dezlegată, obligatorie pentru instanţa de rejudecare, după cum prevede art. 315 C. proc. civ., sub acest aspect, apelul a fost admis şi schimbată sentinţa, în sensul că, din suprafaţa de 44.900 mp teren - pentru care s-a constatat dreptul reclamantei, prin sentinţa apelată - s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 550 mp teren, situat în oraşul Balş, pct. ”Cinematograf M.”, astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză.

În privinţa terenului situat în punctul „G. şi B.G.”, curtea de apel, în raport de considerentele deciziei de casare şi întregul material probator al dosarului, a reţinut că acesta aparţine domeniul public al oraşului Balş şi are destinaţia de parc public, iar Primăria Balş nu numai că a susţinut iniţierea derulării unor proiecte cu fonduri europene şi guvernamentale pentru acest teren, dar aceasta s-a şi realizat, aspect dovedit cu actele depuse de pârâtă la dosar şi chiar menţiunea expertului, din cuprinsul raportului de expertiză, în sensul că acest teren figurează în evidenţele Primăriei într-un proiect de înfiinţare parc B.G., ce a fost demarat. Includerea acestui teren într-un astfel de proiect de finanţare cu fonduri nerambursabile, s-a făcut tocmai în considerarea apartenenţei terenului în discuţie, la domeniul public al oraşului Balş, cu destinaţia de „P. ”, astfel cum rezultă din H.G. nr. 1355/2001, anexa 4, cu inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Balş, iar lucrările sunt în derulare, astfel cum rezultă din contractul de finanţare nerambursabilă şi actele adiţionale, graficul de finanţare, de cheltuieli, ordinul de începere a lucrărilor, procese verbale de predare-primire a amplasamentului, notele de control, autorizaţiile de construire, listele cu cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări, procesele verbale de verificare a calităţii lucrărilor, de recepţie parţială, de constatare recepţie, documentele justificative pentru efectuarea decontărilor (filele 77-132 dosar). Ca teren cu destinaţia de „parc”, are amenajări specifice, cum ar fi alei şi bănci, iar, împrejurarea că dotările constatate în teren nu ar fi corespunzătoare, iar zona respectivă nu este bine întreţinută, după cum rezultă din planşele fotografice anexate raportului de expertiză, nu este de natură să schimbe destinaţia terenului; dimpotrivă, tocmai pentru păstrarea acestei destinaţii, dar la standarde europene, terenul a fost inclus într-un proiect de finanţare de lucrări cu fonduri nerambursabile, proiect ce se află în executare.

În consecinţă, cu privire la această suprafaţă, teren intravilan şi luciu natural de apă, situată în punctul „G. şi B.G.”, afectată unui parc, curtea de apel a reţinut că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001/R - conform cu care, pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent - coroborat cu Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care definesc sintagma amenajări de utilitate publică, ca fiind suprafeţele de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice ş.a., aşa încât, această suprafaţă nu poate fi restituită în natură.

În privinţa suprafeţei situată în pct. „P.G.” şi „B.G.”, teren şi luciu de apă, curtea de apel a reţinut, pe de o parte, că aceasta nu s-a dovedit a fi situată în intravilanul localităţii, pentru ca, astfel, să facă obiectul restituirii în temeiul Legii nr. 10/2001; din actele depuse la dosar, şi, în principal, extras P.U.G. oraş Balş- plan încadrare în zonă conform P.U.G., vizat spre neschimbare de Primăria Balş (fila 132 dosar). - rezultă că această suprafaţă se află în extravilan, şi nu în intravilan, cum a susţinut expertul, aducând argumente de probabilitate, cum ar fi că Primăria a respins cererile de restituire în temeiul Legea nr. 18/1991, cu motivarea că terenul face obiectul Legea nr. 10/2001, sau că, de o parte şi de alta a terenului, există edificate construcţii, unele de dată recentă; motivarea de respingere a unei cereri de restituire sau edificarea construcţiilor pe terenurile învecinate, nu sunt motive care să înlăture, ca şi probă a regimului juridic al terenului, P.U.G., care evidenţiază terenul ca fiind extravilan, cu atât mai mult cu cât unele din construcţiile vecine puteau fi edificate fără autorizaţie de construire, aşa încât, din acest punct de vedere, reclamanta nu este îndreptăţită la restituirea în natură, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 8.1 din Normele metodologice.

Pe de altă parte, şi în măsura în care această suprafaţă ar fi fost situată în intravilanul localităţii, ar fi fost aplicabile aceleaşi dispoziţii legale, ca şi în cazul suprafeţei situată în punctul „G. şi B.G.”, întrucât este vorba de teren cu destinaţia de parc public şi albia unui pârâu, pârâul G., după cum rezultă din actele dosarului, inclusiv expertiză, expertul precizând, cu privire la acest teren, că este deţinut de Consiliul Local şi este în evidenţă sub denumirea„ P.G.”, precum şi planşele fotografice anexate raportului de expertiză, fiind irelevant sub acest aspect că zona respectivă nu este bine întreţinută; prin urmare, din acest punct de vedere, curtea de apel, apreciind ca fiind incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001/R - conform cu care, pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent - coroborat cu Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, suprafaţa situată în pct. „P.G.” şi „B.G.”, nu poate fi restituită în natură.

Cu privire la terenul amplasat în punctul „S.U.”, în suprafaţă totală de 8.301 mp, astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză, aflat în folosinţa intimatei pârâte U.T.C. Balş, curtea de apel a apreciat că acesta poate fi restituit în natură, în parte, respectiv, din suprafaţa de 8301 mp, mai puţin terenul în suprafaţă de 1.345 mp ocupat de „A.S.U. Balş”- proprietatea pârâtei U.T.S.C. Balş, conform sentința civilă nr. 2302/2006 a Jud. Balş - compus din construcţiile C6 -1053 mp şi C7 -292 mp; în această situaţie poate fi restituită în natură diferenţa de 6.956 mp, iar sentinţa urmează să fie schimbată şi în acest sens.

Aceasta, deoarece, în raport de considerentele deciziei de casare, pârâta, făcând dovada dreptului de proprietate asupra clădirii „Autoservice”, nu îi sunt aplicabile prev. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că terenul ocupat de această clădire compusă din construcţiile C6 -1053 mp şi C7 -292 mp, nu este supus restituirii în natură.

În ceea ce priveşte restul construcţiilor aflate pe terenul din punctul „S.U.” - în parte, uşoare sau demontabile, iar altele, deşi construcţii din cărămidă, chiar P+1, în privinţa acestora nu s-a făcut dovada edificării cu autorizaţie - terenul ocupat este supus restituirii în natură, conform art. 10 alin. (2), (3) din Legea 10/2001R, care prevede restituirea în natură pentru terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate, precum şi uşoare sau demontabile.

Restituirea în natură a terenului, se justifică, de asemenea, şi prin soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la recursul declarat de pârâta Primăria Balş împotriva aceleiaşi decizii, respectiv, de respingere, aşa încât, faţă de această pârâtă - în proprietatea căreia figurează terenul în discuţie şi nu a edificat construcţiile existente pe teren- restituirea în natură a acestei suprafeţe de teren, prin decizia recurată, a intrat în puterea lucrului judecat. Prin urmare, cu atât mai mult se impune restituirea în natură şi în raport cu pârâta U.T.S.C. Balş, care deţine terenul numai în folosinţă, iar, în privinţa construcţiilor, cu excepţia clădirii „Autoservice”, nu a făcut dovada proprietăţii.

Pe de altă parte, pârâta U.T.S.C. Balş, a invocat, atât în recurs, cât şi în rejudecare, ca şi temei al stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent faţă de reclamantă, şi nu restituirea terenului în natură, că este beneficiara unor servituţi legale asupra terenului. Însă, textul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001/R - conform cu care, pentru suprafaţa afectată servituţilor legale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent - coroborat cu Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 - care impun identificarea cu exactitate a terenului şi vecinătăţilor şi, totodată, destinaţia actuală a terenului solicitat şi a subfeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces, existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane, iar în cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură să se limiteze numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane - nu este aplicabil în speţă, terenul ocupat de pârâtă şi solicitat de reclamantă a fi restituit în natură, nefiind afectat vreunei servituţi legale în sensul prevăzut de Legea specială nr. 10/2001.

Referitor la critica apelantei reclamante, ce vizează plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale, aceasta a fost considerată întemeiată în limita înscrisurilor doveditoare depuse la dosar în acest sens, privind plata onorariilor de avocat, expert şi eventuale alte cheltuieli efectuate cu procesul.

Din acest punct de vedere, curtea de apel a reţinut ca fiind dovedite cu chitanţe de plată, suma de 2300 lei, reprezentând onorarii de expert, fond şi rejudecări apel, precum şi suma de 3.000 lei, reprezentând: 1.500 lei, onorariu de avocat în recurs, care însă a fost acordat reclamantei, prin decizia de casare, şi 1.500 lei, onorariu de avocat în prezenta rejudecare a apelului.

În consecinţă, cheltuielile de judecată dovedite de reclamantă, şi care se cuvin a fi plătite de pârâte, care au căzut în pretenţii, în raport de prev. art. 274 C. proc. civ., sunt în cuantum de 3.800 lei (2.300 lei onorarii de expert şi 1.500 lei onorariu de avocat).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta C.E., pârâta Primăria Oraşului Balş şi pârâta U.T.S.C. Balş.

În motivarea recursului recurenta-reclamantă C.E. a arătat următoarele.

În privinţa suprafeţei de teren situată în pct. "G. şi B.G.", instanţa de apel a ignorat atât indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, opinia expertului desemnat în cauză, cât şi prevederile legale în materie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare a arătat că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se determina dacă terenului îi sunt sau nu incidente dispoziţiile art. 5, alin. (3) din Legea nr. 18/1991, incidenţa acestui text urmând să atragă şi aplicarea art. 8 din Legea nr. 10/2001.

În loc să se conformeze acestei indicaţii obligatorii, instanţa de apel a înţeles să facă referire la prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Mai mult, din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că pe această suprafaţă de teren nu sunt amplasate reţele stradale, rezervaţii naturale, parcuri naţionale sau monumente ale naturii, că în evidenţele primăriei figurează un proiect de înfiinţare a unui parc, acesta fiind demarat în timpul litigiului, însă faptic nu se află în derulare proiecte cu fonduri europene şi guvernamentale. Sub acest aspect instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, înţelegând că proiectul s-a şi realizat. Acesta a fost realizat doar scriptic, însă faptic, aşa cum rezultă din raportul de expertiză nu se află în derulare.

Având în vedere acest aspect, a apreciat că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care "se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora".

A apreciat că se impune restituirea în natură a suprafeţei individualizate prin raportul de expertiză şi propusă a fi restituită în natură.

În privinţa suprafeţei de teren situată în pct. F. „P.G.", instanţa de apel a ignorat atât indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi opinia expertului desemnat în cauză. Indicaţia instanţei de recurs a fost ca în rejudecare să se determine cu exactitate suprafaţa de teren care se află în intravilanul localităţii, precum şi cea din extravilan şi să se determine dacă suprafeţei de 912 mp luciu de apă îi sunt aplicabile sau nu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. Expertul a afirmat cu certitudine că terenul se află în intravilan, având în vedere pe de o parte cele reţinute de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 8167 din 17 noiembrie 2011, pagina 5, dar şi adresa pârâtei înaintată către recurenta-reclamantă la data de 14 februarie 2006, în care se menţionează că terenul situat în Parc G., Parc G., zona Cinematograf şi teren U. fac obiectul Legii nr. 10/2001.

A arătat de asemenea expertul că suprafeţei de 912 mp luciu de apă nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Probele administrate duc la concluzia că şi această suprafaţă poate fi restituită în natură în totalitate, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenta-pârâtă Primăria Oraşului Balş a arătat următoarele.

In ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 550 mp, situata în zona Cinematografului "M.", se arată că această suprafaţă de teren este supusă unor privatizări în baza programului de finanţare europeană "Programul Operaţional Regional 2007-2013", în Domeniul de intervenţie "Planuri integrate de dezvoltare urbană 2 Sub-domeniul " Centre urbane" finanţare ce a fost solicitată prin "Cererea de finanţare pentru Proiectul " Reabilitarea şi reamenajarea cartierului "O.N." din localitatea Balș, judeţul Olt", şi prin cererea de finanţare pentru proiectul "Montat camere de luat vederi în cartierul "O.N." din localitatea Balș, judeţul Olt." Copii privind aprobarea acestei investiţii sunt depuse în Dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2643/ 104/2006* atașat prezentului dosar. Această suprafaţa de teren a fost supusă privatizării. Această suprafaţă de teren are destinaţia de spaţii verzi.

Tot cu privire la suprafaţa de teren din "punctul Cinematograf M. "- 550 mp - se arată că această suprafaţă de teren i-a revenit surorii E.C., numitei E.B. Moştenitoarea acesteia, fiica sa S.R.A., a notificat restituirea acestei suprafeţe de teren în baza Legii 10/2001, pentru această suprafaţă de teren emițându-i-se dispoziţia din 19 iulie 2011 a primarului oraşului Balș. Așadar, reclamanta nu este îndreptățită la această suprafaţă de teren. Astfel, prin actul din 30 iunie 1952, Sfatul Popular al COM. Balș, Raionul Balș certifica faptul că S.P., tutora moştenitorilor lui T.M.P. din Balș, (E.B. şi C.E.), posedă suprafaţa de teren de 600 mp cu o casă din 5 camere, situată în Balș str. N.B., vecini: Răsărit - P.I.C., Apus-moştenitori C.C., Miazăzi cu U.C., la Miazănoapte cu str. N.B."

Mai menţionează că amenajarea acestor suprafeţe de teren s-a realizat cu respectarea disp. art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 10/2001, păstrându-se destinaţia acestor terenuri. Acest aspect rezultă, fără echivoc, din înscrisurile depuse în copie în Dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2643/104/2006.

Pentru suprafaţa de teren din "pct. S.U.", reclamanta nu dovedeşte existenţa dreptului de proprietate cu niciun înscris.

În motivarea recursului recurenta-pârâtă U.T.S.C. Balş a arătat următoarele.

Consideră soluţia dată de instanţa de apel ca fiind netemeinică şi nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege aplicabil în materie, dar şi cu interpretarea greşită a probelor administrate în cauză.

1. Conform raportului de expertiză tehnică, rezultă că pe terenul revendicat sunt atât construcţii definitive (edificate anterior anului 1990 şi pentru care nu deţine autorizaţie), cât şi construcţii demontabile.

Art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001 reglementează situaţia terenurilor ocupate de construcţii autorizate, instituind regula stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent pentru această situaţie, iar art. 10 alin (3) reglementează situaţia terenurilor ocupate de construcţii neautorizate, stabilind că principiul restituirii în natură rămâne aplicabil doar dacă terenul este ocupat de construcţii neautorizate edificate după data de 01 ianuarie 1990.

per a contrario, pentru situaţia în care terenul este ocupat de construcţii neautorizate, edificate anterior anului 1990, cum este cazul de faţă, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite prin echivalent, ca o excepţie de la principiul restituirii în natură.

Art. 10 alin. (2) şi art. (3) reglementează coroborat două situaţii distincte: alin. (2) reglementează situaţia terenului ocupat de construcţii autorizate, ce nu se restituie în natură, indiferent de data edificării construcţiei; alin. (3) reglementează situaţia terenurilor ocupate de construcţii neautorizate ce se restituie în natură doar dacă aceste construcţii au fost edificate ulterior datei de 01 ianuarie 1990.

Rezulta că, terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, întrucât pe el au fost edificate construcţii înainte de 1989.

In consecinţă, soluţia instanţei de apel privind restituirea în natură este contrară prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, interpretate per a contrario.

2. Instanţa de apel, deşi a admis obiecțiunile formulate în cauză de către societate, în urma răspunsului formulat de către expert, a considerat că s-a răspuns la obiecțiuni, cu toate că, practic, expertul nu a venit cu niciun element nou în răspunsul său. Or, în atare situaţie, se consideră că nu s-au respectat dispoziţiile deciziei date de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei contestate în sensul respingerii apelului cu privire la restituirea în natură a terenului situat în pct. "S.U." individualizat prin acelaşi raport de expertiză, anexa 3, cu următoarele vecinătăţi: N-str. N.B.; E-C.T.; S-S.C.I.; V-S.C.I. şi I.D., în suprafaţă de 6.956 mp teren, ce reprezintă diferenţa dintre suprafaţa totală de 8.301 mp şi suprafaţa de 1.345 mp, ocupată de construcţiile C6 (1.035 mp) şi C7 (292 mp), proprietatea recurentei-pârâte, conform sentinţei civile nr. 2302/2006 a Judecătoriei Balș.

Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte a constatat nefondat primul motiv de recurs prin care se susține nelegala nerestituire în natură a suprafeței de teren situată în pct. "G. şi B.G.", prin ignorarea indicaţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a opiniei expertului desemnat în cauză şi a prevederilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Nu se poate reține ignorarea de către instanța de apel a dispoziției deciziei de casare nr. 86/2004 în sensul verificării incidenței dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Potrivit acestei norme de drept ”terenurile pe care sunt amplasate reţele stradale şi parcuri publice, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de excepţie pentru lucrări de interes naţional”.

Instanța de apel prin interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză a ajuns la concluzia că pe terenul situat în zona "G. şi B.G." se află un parc public, astfel că nu ar putea fi restituit în natură nici din perspectiva acestui articol. Totuși, simpla destinație a terenului de parc public nu atrage aplicarea Legii nr. 18/1991 pentru a analiza posibilitatea acordării de reparații pentru preluarea acestuia de către stat în perioada 1945-1989.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001”nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare”.

Pentru a fi aplicabil acest text de lege trebuie să se fi dovedit că terenul în cauză era situat în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, sau regimul său juridic să fie reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, și să fi fost solicitat potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Îndeplinirea acestor condiții ar atrage inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001. Or, această susținere, dacă ar fi reală, nici nu ar profita recurentei reclamante.

Într-adevăr potrivit concluziilor raportului de expertiză pe această suprafaţă de teren ”nu sunt amplasate reţele stradale, rezervaţii naturale, parcuri naţionale sau monumente ale naturii”, dar expertul a omis să precizeze dacă pe această suprafață se află un parc public, care reprezintă o amenajare de utilitate publică a localității urbane, ce intră în domeniul de reglementare al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum corect a reținut instanța de apel.

Această omisiune nu este de natură să atragă refacerea raportului de expertiză, având în vedere că la dosar a fost depusă H.G. nr. 1355/2001 din care rezultă că această suprafață de teren figura ca parc public cel puțin din 2001, ceea ce nu face decât să confirme că lucrările de investiţii de interes public aprobate vizau doar amenajarea unui parc public deja existent, așa cum a reținut instanța de apel coroborând probele administrate în cauză.

Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este situat înainte de alin. (4) al aceluiași articol, astfel că aplicarea normei de excludere de la restituirea în natură prevăzută la alin. (2) face inutilă cercetarea îndeplinirii condițiilor normei prevăzute la alin. (4).

Recurenta reclamantă a mai susținut că instanța de apel ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, reprezentat de raportul de expertiză întocmit în cauză, înţelegând că proiectul de înfiinţare a unui parc cu fonduri europene şi guvernamentale s-a şi realizat, critici care vor fi analizate din perspectiva art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

P otrivit acestui text de lege, coroborat cu art. 312 alin. (3), modificarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de recurs vizează situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului juridic dedus judecății ori înțelesul acestuia, instanța de apel a reținut un cu totul alt act juridic sau alt conținut.

Motivul de modificare și-ar găsi aplicarea, de exemplu, dacă instanța ar judeca un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de locațiune, ori dacă ar stabili, fără nici un suport probator, anumite obligații în sarcina unei părți, deși la încheierea contractului nu au fost avute în vedere aceste obligații, iar din probele administrate rezultă neîndoielnic această împrejurare.

Recurentul nu a formulat în cadrul motivării în fapt critici care să se circumscrie punctului 8 al art. 304 C. proc. civ., așa cum a fost prezentat anterior, ci doar critici privind modul de interpretare a unor probe administrate, critici care vizează temeinicia iar nu legalitatea hotărârii.

Este nefondat și motivul de recurs prin care se susține nelegala nerestituire în natură a suprafeței de teren, incluzând și 912 mp luciu de apă, situată în pct. „P.G.", prin ignorarea indicaţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a opiniei expertului desemnat în cauză.

Instanța de apel a avut în vedere două aspecte când a considerat că nu poate fi restituită în natură suprafața aflată în zona P.G. și B.G., teren și luciu de apă, și anume că, pe de o parte, nu s-a dovedit că s-ar afla în intravilan pentru a face obiectul Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi situată în intravilan, nu ar putea fi restituită în natură întrucât este compusă dintr-un parc public și albia unui râu, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta reclamantă a criticat doar primul aspect reținut ca impediment la restituirea în natură, susținând că terenul în cauză se află în intravilan.

Indicaţia instanţei de recurs a fost ca, în rejudecare, să se determine cu exactitate suprafaţa de teren care se află în intravilanul localităţii, precum şi cea din extravilan şi să se determine dacă suprafeţei de 912 mp luciu de apă îi sunt aplicabile sau nu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, aceasta întrucât instanța de apel, în ciclul procesual anterior, prin Decizia nr. 94/2012 considerase că nu se aplică Legea nr. 10/2001 terenului în cauză conform art. 8 alin. (1), întrucât s-ar situa în extravilan.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 ”aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, pieţe, căi de comunicaţii, reţele stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi, terenurile cu destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, ţărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.”

Recurenta reclamantă susține că expertul ar fi ”afirmat cu certitudine” că terenul se află în intravilan. În realitate, expresia folosită de către expert este ”se poate considera” (ceea ce nu exprimă o certitudine, ci o probabilitate) că terenul se află în intravilan, deoarece primăria ar fi respins cererile formulate în temeiul Legii nr. 18/1991 cu motivarea că terenul ar face obiectul Legii nr. 10/2001, deși analizând P.U.G.-ul și arhiva O.C.P.I. a constatat că nu există date certe privind întinderea intravilanului.

De altfel, aspectul privind eventuala greșită reținere a faptului că terenul din zona ”P.G.”, s-ar situa în extravilan, iar nu în intravilan, ca impediment la restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, prin aplicarea art. 8 alin. (1), este nerelevant atâta timp cât instanța de apel a analizat și premisa că terenul în cauză s-ar situa în intravilan, reținând că, chiar și în acest caz, nu s-ar putea dispune restituirea în natură, întrucât este aplicabilă situația de excepție prevăzută la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aspect necriticat de către recurenta reclamantă.

Expertul a arătat că ”suprafața de 912 mp luciu de apă nu se încadrează în categoria celor prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991”, dar nu a oferit nicio explicație pentru concluzia la care a ajuns.

De altfel, atribuția expertului, potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. civ., nu era aceea de a preciza dacă suprafața în cauză se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, ci de a lămuri o împrejurare de fapt, în speță de a determina ce se află pe acea suprafață de teren, încadrarea în drept a acelei împrejurări de fapt fiind atribuția instanței.

Recurenta reclamantă nu a susținut că această suprafață nu s-ar situa în albia pârâului G., element reținut de către instanța de apel prin decizia atacată prin raportare la probele administrate în cauză.

De asemenea, expertul a menționat că terenul aflat în această zonă este deținut de Consiliul local Balș, fiind în evidență sub denumirea ”P.G.” De altfel terenul în cauză apare în anexa 4 a H.G. nr. 1355/2001 ca aflându-se în domeniul public cu această destinație.

În drept recurenta reclamantă a invocat și prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar nu a indicat nici un motiv de fapt care să susțină acest temei.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 7-9, art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și art. 316 coroborat cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă Primăria Oraşului Balş, Înalta Curte a reținut că acesta vizează două suprafețe de teren cu privire la care s-a dispus restituirea în natură prin decizia atacată, și anume suprafaţa de teren de 550 mp situată în zona Cinematografului "M." și suprafaţa de teren din "pct. S.U."

Cu privire la suprafaţa de teren de 550 mp situata în zona Cinematografului "M." s-a invocat, pe de o parte, că nu poate fi restituită în natură pentru că este suspusă unor modernizări realizate cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, că reclamanta nu este îndreptățită la această suprafaţă de teren.

Cu privire la suprafaţa de teren din "punctul S.U." s-a susținut că reclamanta nu dovedeşte existenţa dreptului de proprietate cu niciun înscris.

Faptul dacă suprafața de 550 mp situata în zona Cinematografului "M." mai poate sau nu să fie restituită în natură nu mai poate fi repus în discuție, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că printr-o Decizie de casare anterioară, nr. 86/2014, s-a reținut că se impune ca această suprafață să fie restituită în natură.

Prin aceeași decizie s-a respins ca tardiv recursul declarat de către Primăria Balș, iar prin acest recurs se susținea faptul că reclamanta ar solicita terenuri care ar fi aparținut altor persoane, că astfel prin actele depuse nu și-ar fi dovedit dreptul de proprietate cu privire la terenurile care fac obiectul prezentului litigiu.

Ca atare, aceste critici nu mai pot fi reiterate în cadrul prezentului recurs, referindu-se la aspecte intrate în puterea lucrului judecat.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 315 alin. (1) . și art. 316 coroborat cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă U.T.S.C. Balş, prin acesta se susține, în esență, pe de o parte, că soluţia instanţei de apel privind restituirea în natură a terenului situat în pct. "S.U." cu următoarele vecinătăţi: N-str. N.B.; E-C.T.; S-SC I. SRL; V-S.C.I. şi I.D., în suprafaţă de 6.956 mp, ce reprezintă diferenţa dintre suprafaţa totală de 8.301 mp şi suprafaţa de 1.345 mp, ocupată de construcţiile C6 (1.035 mp) şi C7 (292 mp), proprietatea recurentei-pârâte, conform sentinţei civile nr. 2302/2006 a Judecătoriei Balș, este contrară prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea 10/2001, interpretate per a contrario, întrucât s-ar fi restituit o parte din teren pe care se află construcţii definitive edificate anterior anului 1990 şi pentru care nu deţine autorizaţie, iar, pe de altă parte că nu s-au respectat dispoziţiile deciziei de casare date de Înalta Curte de Casație și Justiție , întrucât instanţa de apel, deşi a admis obiecțiunile formulate în cauză de către societate, în urma răspunsului formulat de către expert, a considerat că s-a răspuns la obiecțiuni, cu toate că expertul nu a venit cu niciun element nou în răspunsul său.

Prin Decizia de casare anterioară, nr. 86/2014, referitor la recursul acestei pârâte s-a reținut că instanţa de apel a considerat că se impune restituirea în natură a întregului teren folosit de către pârâtă, inclusiv cel pe care se află construcţii, ignorând faptul că, prin sentinţa civilă nr. 2302 din 20 octombrie 2006 Judecătoria Balş a constatat faptul că SC U.T. SRL Balş este proprietara construcţiei „A.” U. Balş situată în Balş, finalizată în 30 iunie 1986 și că dispunând restituirea întregului teren, instanţa de apel a pronunţat o soluţie dată cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, deși în cadrul acelui recurs pârâta a făcut trimitere și la celelalte construcții edificate înainte de 1990, cu privire la care a arătat că nu deține acte de proprietate, instanța de casare, în ciclul procesual anterior, a reținut încălcarea drepturilor pârâtei prin restituirea în natură a întregului teren de la pct. "S.U." doar cu privire la cele constatate ca fiind proprietatea pârâtei prin sentinţa civilă nr. 2302 din 20 octombrie 2006 a Judecătoriei Balş.

Acestea fiind limitele deciziei de casare anterioară, nu se poate invoca în cadrul prezentului recurs încălcarea vreunui drept prin restituirea terenului pe care s-ar afla alte construcții, cu privire la care nu s-a reținut în decizia de casare anterioară că recurenta în cauză ar avea vreun drept.

În aceste condiții, nu este fondată susținerea privind greșita interpretare de către instanța de apel a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În cadrul prezentului recurs nu s-a invocat faptul că la determinarea suprafeței de teren care poate fi restituită în natură nu s-a avut în vedere terenul afectat servituții de trecere, astfel că aceasta urmează a fi stabilită ulterior între părți potrivit dreptului comun.

Este nefondat și motivul de recurs prin care se susține că nu s-au respectat dispoziţiile deciziei de casare, întrucât instanţa de apel, deşi a admis obiecțiunile formulate în cauză de către societate, în urma răspunsului formulat de către expert, a considerat că s-a răspuns la obiecțiuni, cu toate că expertul nu a venit cu niciun element nou în răspunsul său.

Prin obiectivul al treilea al expertizei dispuse prin încheierea din 4 martie 2014 instanța de apel a solicitat expertului, cu privire la terenul aflat în folosința pârâtei U.T.S.C. Balș, să determine terenul ocupat/liber de construcții cu luarea în considerare a sentinţei civile nr. 2302/2006 a Judecătoriei Balș, având în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu referire la suprafața ce ar putea fi restituită în natură.

Prin obiecțiunile formulate în fața instanței de apel pârâta a criticat faptul că în afară de determinarea construcțiilor care fac obiectul sentinţei civile nr. 2302/2006 expertul nu ar fi precizat cu privire la celelalte construcții identificate pe teren care dintre ele nu sunt demontabile. Prin răspunsul la obiecțiuni expertul a arătat că a identificat construcțiile care fac obiectul sentinţei civile nr. 2302/2006 în suprafață de 1.345 mp și că dintre celelalte construcții până la suprafața totală de 2.468, ale căror proprietari nu se cunosc, cele identificate ca fiind C9 și C10 sunt demontabile.

Astfel, nu se poate considera că instanța de apel ar fi reținut greșit că expertul ar fi răspuns la obiecțiunile formulate de către pârâtă.

Recurenta pârâtă nu a arătat care dispoziții ale deciziei de casare nu au fost respectate, în condițiile în care suprafaţa de 1.345 mp, ocupată de construcţiile C6 (1.035 mp) şi C7 (292 mp), proprietatea recurentei-pârâte conform sentinţei civile nr. 2302/2006 a Judecătoriei Balș, nu a fost restituită în natură reclamantului.

Prin decizia de casare menționată anterior a fost constatat nefondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care viza nesocotirea prevederilor art. 208 C. proc. civ., întrucât expertul nu ar citat partea la efectuarea măsurătorilor, apreciindu-se că acest aspect putea forma numai obiect al unei cereri de refacere a expertizei, în limita impusă, sub sancţiunea decăderii, de art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 315 alin. (1) și art. 316 coroborat cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat și acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta C.E., de pârâta Primăria Oraşului Balş şi de pârâta U.T.S.C. Balş împotriva Deciziei nr. 2893 din data de 8 iulie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 563/2015. Civil. Recalculare pensie. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 581/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 566/2015. Civil