ICCJ. Decizia nr. 615/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 615/2015
Dosar nr. 4347/1/2014
Şedinţa publică din 27 februarie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 07 iunie 2010, sub nr. 26093/299/2010, completată la 12 iulie 2011, reclamantele C.M. şi C.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, Comisia Comunală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Arbore, C.T., N.V., P.M., R.L., B.P., C.I. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 2072 din 19 noiembrie 2004, eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava.
În motivare, reclamantele au arătat că, urmare a constatării nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate mai sus menţionat, solicită să le fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut autorilor C.N.M. şi C.G. În cuprinsul acestui act au fost trecuţi, din eroare, în calitate de persoane îndreptăţite, pârâţii C.I., N.V., P.M., C.T. şi R.L., care au renunţat la succesiunea defuncţilor C.N.M. şi C.G. Reclamantele au susţinut că în titlul de proprietate nr. 2072 din 19 noiembrie 2004, eliberat de Comisia judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, au fost incluse, din greşeală, şi terenuri care nu s-au aflat niciodată în proprietatea defunctului C.N.M., ci au fost deţinute exclusiv de autorul lor, C.G.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Titlului V din Legea nr. 247/2005 şi pe art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Prin Sentinţa nr. 17169 din 10 octombrie 2011, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.
În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi la 12 ianuarie 2012, sub nr. 26093/299/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 3893 din 17 octombrie 2012, Judecătoria Rădăuţi a respins acţiunea civilă formulată de reclamantele C.M. şi C.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată, acţiunea civilă, formulată de aceleaşi reclamante, în contradictoriu cu pârâţii C.T., N.V., P.M., R.L., B.P., C.I., Comisia Comunală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Arbore şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava.
Prin Decizia nr. 1352 din 24 mai 2013, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis recursul declarat de reclamantele C.M. şi C.A. împotriva Sentinţei civile nr. 3893 din 17 octombrie 2012, pronunţata de Judecătoria Rădăuţi; a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele C.M. şi C.A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava la 27 septembrie 2013.
Prin Decizia nr. 1378 din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de Ministerul Administraţiei şi Internelor; a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele C.M. şi C.A. împotriva Deciziei nr. 1352 din 24 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă.
În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 2031 din 24 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 26093/299/2010*, Judecătoria Rădăuţi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii C.T., N.V., P.M., R.L., B.P., Comisia Comunală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Arbore şi Prefectura Suceava - Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava.
Prin Decizia nr. 1496 din 17 octombrie 2014, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C.M. şi C.A. împotriva Sentinţei civile nr. 2031 din 24 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi.
Prin Decizia nr. 30 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele C.M. şi C.A. împotriva Deciziei nr. 1496 din 17 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă.
Împotriva Deciziei nr. 1496 din 17 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, şi a Deciziei nr. 30 din 10 februarie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, au formulat din nou recurs reclamantele C.M. şi C.A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 decembrie 2014, sub nr. 4347/1/2014, invocând nemulţumiri legate de modalitatea de soluţionare a cauzei. Recurentele-reclamante au reiterat solicitarea de a se dispune anularea parţială a titlului de proprietate nr. 2072 din 19 noiembrie 2004, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut defuncţilor C.N.M. şi C.G., ale căror moştenitoare sunt.
Examinând calea de atac, în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor interne prin întâmpinare, şi de instanţă, din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 07 iunie 2010, sub nr. 26093/299/2010, completată la 12 iulie 2011, reclamantele C.M. şi C.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, Comisia Comunală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Arbore, C.T., N.V., P.M., R.L., B.P., C.I. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 2072 din 19 noiembrie 2004, eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Titlului V din Legea nr. 247/2005 şi pe art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Art. 1 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, intitulat "Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare", prevede că, în scopul accelerării judecării plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 16/1997, cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ.".
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului Hotărârile definitive şi irevocabile, susceptibile de înscriere în cartea funciară simt comunicate din oficiu de către instanţa de judecată birourilor de carte funciară.
În conformitate cu prevederile art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apei precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul se soluţionează de către instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel
Art. 377 alin. (2) pct. 4 şi 5 C. proc. civ. stabileşte că sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Din analiza normelor legale mai sus menţionate, rezultă că obiectul recursului, cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, în codul, de procedură civilă şi în dispoziţiile art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, care stipulează că hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare, în primă instanţă, sunt supuse numai recursului.
În acest context, se constată că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege,
Legalitatea căilor de atac este, totodată, şi o regulă cu valoare de principiu constituţional, consacrat în art. 129 din Constituţia României, conform căruia dreptul părţilor interesate de a ataca hotărârile judecătoreşti se poate exercita numai în condiţiile legii.
În prezenta cauză, calea de atac prevăzută de art. 5 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, care putea fi exercitată împotriva Sentinţei civile nr. 2031 din 24 iunie 2014, pronunţată în primă instanţă, în Dosarul nr. 26093/299/2010* de Judecătoria Rădăuţi, în materia fondului funciar, este recursul.
Or, aşa după cum s-a arătat, prin Decizia nr. 1496 din 17 octombrie 2014, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C.M. şi C.A. împotriva sentinţei civile mai sus menţionate.
Totodată, prin Decizia nr. 30 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele C.M. şi C.A. împotriva Deciziei nr. 1496 din 17 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă.
Având în vedere că deciziile atacate cu recurs de către reclamante au fost pronunţate în recurs, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de reformare în această cale de atac.
Mai mult, hotărârile vizate nu fac parte din categoria hotărârilor judecătoreşti menţionate în dispoziţiile art. 299 şi art. 377 alin. (2) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., recursul exercitat împotriva acestora nefiind stipulat de lege.
În concluzie, pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de reclamantele C.M. şi C.A. va fi respins, ca inadmisibil
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele C.A. şi C.M. împotriva Deciziei nr. 1496 din 17 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă şi a Deciziei nr. 30 din 10 februarie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2015.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 612/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 617/2015. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
