ICCJ. Decizia nr. 610/2015. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 610/2015
Dosar nr. 600/1/2015
Şedinţa din camera de consiliu din data de 26 februarie 2015
Asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 12 februarie 2015, petenta a solicitat strămutarea Dosarului nr. 3765/86/2014 al Tribunalului Suceava la o altă instanţă egală în grad, întemeiată pe motive de bănuială legitimă.
Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 9 mai 2014, deci, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., aplicabil în cauză, la 15 februarie 2013.
Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia (…)”.
Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecăţii este întemeiată, aşa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă şi este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Tribunalului Suceava, instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Suceava.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competenţă.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină în favoarea Curţii de Apel Suceava competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta M.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3765/86/2014 al Tribunalului Suceava.
Fără nici o cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 604/2015. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 611/2015. Civil → |
---|