ICCJ. Decizia nr. 69/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 69/2015
Dosar nr. 525/105/2009**
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin încheierea de şedinţă din 28 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a dispus, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. suspendarea cauzei privind apelurile declarate de reclamantele C.E.G. şi M.E.G., ambele în calitate de succesoare ale defunctului reclamant R.N.G. - decedat pe parcursul procesului, de intervenienta SC C. SA Pleaşa, împotriva sentinţei civile nr. 1723 din 24 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtele SC C. SRL, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri prin Ministerul Economiei, cu intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, cu motivarea că procedura administrativă pe Legea nr. 10/2001 nu a fost soluţionată, aspect reţinut şi în considerentele deciziei apelate.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâta SC C. SRL şi intervenienta SC C.F. SA.
1. Recurenta-pârâtă SC C. SRL Văleni de Munte critică încheierea recurată ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.
Se susţine că, în mod nelegal, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, deoarece în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 244 pct. 1 din vechiul C. proc. civ.
Potrivit textului de lege menţionat, instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.
În cazul de speţă nu există pe rolul instanţelor de judecată un alt dosar care să aibă ca obiect discutarea dreptului de proprietate al apelantelor reclamante asupra imobilului în litigiu, astfel încât instanţa de apel a dispus în mod nelegal suspendarea judecăţii în prezenta cauză.
Împrejurarea de fapt că apelantele reclamante s-au adresat Primăriei comunei T. cu o cerere prin care solicită reluarea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului din litigiu, nu echivalează cu existenţa unei alte judecăţi pentru a se putea dispune suspendarea în temeiul art. 244 pct. 1 din vechiul C. proc. civ. În aceste condiţii, în mod nelegal, instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii în cauză.
Încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nelegalitate ce atrage incidenţa motivului reglementat de art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ.
Conform art. 261 din vechiul C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza convingerii instanţei pentru a adopta soluţia pronunţată în cauză.
În cazul de faţă, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei cu motivarea că „procedura administrativă pe Legea nr. 10/2001 nu a fost soluţionată, aspect reţinut şi în considerentele deciziei apelate”.
Această motivare este sumară, întrucât nu sunt evidenţiate motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa de apel a considerat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare.
Pe de altă parte, este nereală motivarea instanţei de apel că prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a reţinut că pentru imobilul din litigiu procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost soluţionată.
Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 115 din 13 ianuarie 2014 a Tribunalului Prahova, instanţa de fond a constatat că, după rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 424 din 3 aprilie 2003 a aceluiaşi tribunal, autorul apelantelor reclamante nu a continuat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din litigiu, procedură care fusese suspendată pe perioada desfăşurării procesului de constatare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare succesive ale imobilului respectiv.
2. Recurenta-intervenienta SC C.F. SA, în recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită modificarea în tot a încheierii de şedinţă atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a procesului ca neîntemeiată şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
Prin încheierea de şedinţă din 28 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind imobilul ce formează obiectul cauzei nu fusese soluţionată, motiv pentru care a considerat că, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 vechiul C. proc. civ ., se impune suspendarea judecăţii cauzei.
Din interpretarea normei juridice invocate rezultă că una din condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune suspendarea cauzei se referă la existenţa unei alte judecăţi în care urmează să se stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept care are o influenţă hotărâtoare cu privire la cauza în care se invocă suspendarea.
În cauză nu sunt îndeplinite cerinţele textului legal, pe de o parte, iar pe de altă parte, suspendarea cauzei nu se impune nici prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, întrucât dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţelor judecătoreşti la nivelul anului 2008, a fost declinat de la Judecătoria Vălenii de Munte la Tribunalul Prahova, a fost soluţionat de Tribunalul Prahova, a fost soluţionat de Curtea de Apel Ploieşti, a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din nou de către Tribunalul Prahova, iar în prezent se află pentru a doua oară în faţa instanţei de apel.
Suspendarea cauzei nu se impune pentru că s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil, prin depăşirea „termenului rezonabil”.
Mai mult, suspendarea cauzei nu se impune până la soluţionarea unei proceduri administrative, despre care chiar apelanţii-reclamanţi afirmă că nu are nici un efect în ceea ce îi priveşte, susţinere realizată prin apelul declarat în cauză.
Or, în condiţiile în care eficacitatea sau ineficacitatea Legii nr. 10/2001 reprezintă chiar un motiv de apel, formulat de apelanţii-reclamanţi, motiv ce urmează a fi soluţionat de instanţa de control judiciar, devine evident că nu se impune suspendarea apelului până la soluţionarea dosarului administrativ, ci din contră, soluţionarea apelului prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să tranşeze cu putere de lucru judecat incidenţa şi efectele Legii nr. 10/2001 în ceea ce îi priveşte pe apelanţii-reclamanţi.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Prin încheierea de şedinţă din 28 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a dispus, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea cauzei privind apelurile declarate de reclamantele C.E.G. şi M.E.G., ambele în calitate de succesoare ale defunctului reclamant R.N.G. - decedat pe parcursul procesului, de intervenienta SC C.F. SA Pleaşa, împotriva sentinţei civile nr. 1723 din 24 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtele SC C. SRL, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri prin Ministerul Economiei, cu intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, cu motivarea că „procedura administrativă pe Legea nr. 10/2001 nu a fost soluţionată, aspect reţinut şi în considerentele deciziei apelate”.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 vechiul C. proc. civ ., instanţa de judecată poate dispune suspendarea judecăţii când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Textul art. 244 alin. (1) pct. 1 vechiul C. proc. civ . reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative şi se referă la chestiunile prealabile, care pot avea o influenţă hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiţie.
Pentru ca acest text de lege să aibă aplicare este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluţia din proces „să facă obiectul unei alte judecăţi”, adică să fie pendente pe rolul unei instanţe.
Derularea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001 nu poate fi asimilată cu activitatea de judecată, deoarece nu este vorba despre o instanţă judecătorească.
Suspendând judecata cauzei, deşi condiţia altei judecăţi nu era îndeplinită, instanţa a dat o hotărâre cu încălcarea legii, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe de altă parte, hotărârea curţii de apel nu este motivată, deoarece nu cuprinde considerentele pentru care instanţa a apreciat că procedura administrativă pe Legea nr. 10/2001, ca şi chestiune prealabilă, poate avea o influenţă hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiţie.
Curtea de apel nu a evidenţiat considerentele pentru care a apreciat că în speţă sunt aplicabile prevederile pct. 1 al art. 244 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii date.
Motivarea este o condiţie esenţială, iar dacă în motivare nu sunt cuprinse toate argumentele necesare pentru ca pe ele să se sprijine soluţia dată, hotărârea este nemotivată şi atrage motivul de casare bazat pe nemotivare, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Lipsa motivării face imposibilă exercitarea controlului judiciar, iar pe de altă parte, nu satisface cerinţele unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (cauza Albina împotriva României).
Având în vedere aceste considerente şi dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin încheierea recurată s-a suspendat în mod eronat judecarea cauzei, astfel că recursurile de faţă sunt fondate şi urmează a fi admise în sensul casării încheierii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de pârâta SC C. SRL şi de intervenienta SC C.F. SA, a cărei calitatea procesuală a fost preluată de SC B.M.I. SA, împotriva încheierii din 28 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează încheierea şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 681/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 692/2015. Civil → |
|---|
