ICCJ. Decizia nr. 705/2015. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 705/2015
Dosar nr. 529/32/2014
Şedinţa publică de la 12 martie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 513 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată că:
Prin decizia civilă nr. 49 din 26 martie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta–intimată Casa judeţeană de pensii Bacău împotriva sentinţei civile nr. 1316 din 23 septembrie 2013 a Tribunalului Bacău, în contradictoriu cu reclamantul P.C., a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă contestaţia, având ca obiect anularea deciziei de pensionare din anul 2012 şi emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a adeverinţei din 20 iulie 2012, care confirmă lucrul în condiţii de grupa a II-a de muncă.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuentul a susţinut că decizia a cărei anulare o solicită este contradictorie deciziei civile nr. 132 din 18 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. 4537/110/2013, deoarece prin această din urmă hotărâre s-a dat câştig de cauză reclamantului M.V., salariat al aceluiaşi angajator, SC W.M.W. SRL, în acţiuni ce au avut acelaşi temei juridic.
Analizând cererea de revizuire în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - Legea nr. 134/2010, Înalta Curte constată următoarele:
Revizuentul a solicitat instanţei anularea deciziei civile nr. 49 din 26 martie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
A susţinut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicţie cu decizia civilă nr. 132 din 18 iunie 2014 a Curţii de Apel Bacău, prin care, respingându-se apelul formulat de pârâta Casa judeţeană de pensii Bacău, în contradictoriu cu reclamantul M.V., s-a menţinut sentinţa civilă nr. 128 din 27 ianuarie 2014 a Tribunalului Bacău, prin care s-a admis acţiunea reclamantului, s-a anulat decizia nr. R/13104 din 30 octombrie 2012 emisă de către pârâtă şi s~a dispus emiterea unei noi decizii, în sensul celor solicitate de reclamant.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă - pct. 8 - există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.
Din conţinutul textului legal redat reiese că pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac este necesar a fi îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii printre care aceea să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, mai precis elementele caracteristice lucrului judecat, hotărârile să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Revizuentul afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleaşi instanţe (Curtea de Apel Bacău), pronunţate în cauze similare, în privinţa altor părţi ce sunt salariaţi ai aceleiaşi intimate.
Din chiar motivarea căii de atac exercitate, Înalta Curte constată că revizuentul solicită anularea deciziei Curţii de Apel Bacău, pe considerente de practica neunitară, respectiv de aplicare şi interpretare diferită a aceloraşi dispoziţii legale, iar nu pe chestiuni ce ţin de încălcarea autorităţii de lucru judecat, aşa cum impun rigorile legii.
Or, practica neunitară a instanţelor datorată aplicării şi interpretării greşite a unor norme de drept material nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situaţii.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite, prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.
Pe de altă parte, contrar celor susţinute de revizuent, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde imperativului respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplu fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată în cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009.
De asemenea, aceeaşi curte, în alte decizii de speţă recente (cauza Iordan lordanov şi alţii contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţa unitară a instanţelor judecătoreşti, aceeaşi curte europeană a considerat că acestea nu trebuie atinse cu orice preţ şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice. Prin urmare, încălcarea puterii de lucru judecat nu poate fi admis în baza deciziilor altor instanţe care pronunţă soluţii de admitere în numeroase cazuri, similare cu cea în care fusese respinsă reclamantei. A constatat astfel că, în aceste situaţii nu se urmăreşte unificarea jurisprudenţei, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătoreşti ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanţelor şi care ar fi condus la pronunţarea unor soluţii generai valabile şi obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluţiile astfel pronunţate, rămân la nivel de speţă, fără să "lege" în niciun fel instanţele de judecată, servind numai la desfiinţarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergenţele de jurisprudenţa prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice în aceeaşi măsură.
Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentului nu a fost determinat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea acestuia faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Bacău, spre deosebire decizia nr. 132 din 18 iunie 2014 a aceleaşi instanţe, pronunţată într-o cauză similară.
În temeiul legii, prin "una şi aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecinţa în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri.
Or, în cauza pendinte nu se verifică niciuna dintre condiţiile enunţate: hotărârea supusă revizuirii este pronunţată între reclamantul P.C. şi pârâta Casa judeţeană de pensii Bacău, având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de pensionare din anul 2012, iar hotărârea pretins potrivnică are ca părţi pe reclamantul M.V. şi pârâta Casa judeţeană de pensii Bacău, cu obiect contestaţie împotriva deciziei de pensionare din 30 octombrie 2012.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de P.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei nr. 49 din 26 martie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, formulată de revizuentul P.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 707/2015. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
