ICCJ. Decizia nr. 70/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 70/2015
Dosar nr. 57915/3/2011
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la dosarul de recurs, în data de 04 decembrie 2014, recurentul M.C.O. a invocat două excepţii de neconstituţionalitate.
Recurentul a invocat neconstituţionalitatea prevederilor de micşorare a pensiei în ceea ce îl priveşte, în cazul său particular, având în vedere obligaţia de a plăti lunar contravaloarea unor împrumuturi, reprezentând echivalentul a 3 pensii (de 3 ori pensia revizuită prin O.U.G. nr. 59/2011 şi raportată la Legea nr. 119/2010), şi, în afara de asta, având şi alte datorii lunare şi cheltuielile necesare traiului zilnic, pensia fiind singura sursă de venituri.
Excepţia de neconstituţionalitate se referă la lipsa totală a raportului rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit - în cazul pensiei sale (iniţial pensie de serviciu), recalculate în baza O.U.G. nr. 59/2011 şi raportată la Legea nr. 119/2010, având în vedere aplicarea deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 29 din 12 decembrie 2011, obligatorie pentru toate instanţele.
Recurentul a solicitat, în dezvoltarea excepţiei, să se observe că nu mai exista nici un fel de proporţionalitate între măsura aplicării O.U.G. nr. 59/2011 şi Legea nr. 119/2010 şi efectul devastator asupra sa. Instanţa de fond nu a respectat decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu a verificat situaţia particulară a sa.
Recurentul mai arată că odată cu aplicarea O.U.G. nr. 59/2011, raportată la Legea nr. 119/2010, a rezultat falimentul economic personal al său, prin semnarea contractelor de împrumut, tip "nevoi personale", deşi Statul ar fi trebuit să garanteze, conform art. 1041 C. civ., obligaţia solidară a debitorilor.
Recurentul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate, discriminare şi neegalitate a Legii nr. 119/2010, privind tratamentul diferit aplicat deţinătorilor - subiecţii de pensii speciale, stabilite prin acte normative individuale.
În dezvoltarea acestei excepţii, recurentul M. a arătat că H.G. nr. 1550/2004 priveşte evaluarea în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite anterior datei de 01 aprilie 2001, stabilind categoriile de pensii pentru care, apoi, s-a aplicat O.U.G. nr. 4/2005, de recalculare efectivă a pensiilor stabilite anterior datei de 01 aprilie 2001.
La art. 10 alin. (1) al acestui act normativ, se specifica faptul că, în situaţia pensiilor stabilite prin acte normative individuale până la data de 22 decembrie 1989, ale căror documentaţii de pensionare nu conţin date referitoare la vechimea în muncă sau din care rezultă o vechime în muncă mai mică decât vechimea minimă prevăzută de legea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, condiţiile după pensionare se consideră îndeplinite, la nivelul vechimii necesare prevăzute de legea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, cu menţinerea în plată a pensiilor în cauză, fără a se efectua determinarea punctajului mediu anual.
De asemenea, a mai subliniat recurentul, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului a stabilit, în cauza Stubbings s.a. versus Marea Britanie, că „există discriminare, în sensul art. 14 al Convenţiei, atunci când persoane aflate în situaţii identice sau comparabile se bucură de un tratament preferenţial unele fata de altele”.
Prin nerespectarea şi neaplicarea deciziei nr. 29 din 12 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la cazul său, recurentul consideră că dispoziţiile amintite sunt neconstituţionale, atât prima excepţie, respectiv excepţia de neconstituţionalitate privind lipsa totală a raportului de proporţionalitate, prin aplicarea O.U.G. nr. 59/2011 şi a Legii nr. 119/2010, cât şi cea subsecventă, respectiv excepţia de neconstituţionalitate privind discriminarea şi neegalitate a Legii nr. 119/2010 a recurentului în raport cu deţinătorii - subiecţi de pensii speciale.
Prin decizia nr. 5694 din 9 decembrie 2014 Curtea de Apel, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, şi a respins recursul formulat de recurenta contestatoare Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari, în numele şi pentru membrii săi, împotriva sentinţei civile nr. 5507 din data de 12 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
În motivarea respingerii cererii de sisezare a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prima dintre cele două excepţii, cea privind lipsa totală a raportului de proporţionalitate, prin aplicarea O.U.G. nr. 59/2011 şi a Legii nr. 119/2010, nu priveşte o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci încearcă să convingă instanţa de recurs asupra pretinsei încălcări a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg prin apariţia în peisajul legislativ a O.U.G. nr. 59/2011 şi a Legii nr. 119/2010, precum şi prin efectelor concrete produse, prin aplicarea acestor două acte normative, cu privire la cuantumul şi natura drepturilor sale de pensie.
O asemenea împrejurare nu poate face obiectul de analiză al Curţii Constituţionale, întrucât, în realitate, aceste susţineri reprezintă critici pe fondul recursului, pe care recurentul M. l-a declarat, alături de ceilalţi 125 de recurenţi.
Curtea de apel a reţinut că, în prezenta cauză, obiectul dosarului, conform cererii de chemare în judecată, este contestaţia deciziilor de revizuire ale pensiilor, emise în baza O.U.G. nr. 59/2011, iar nu deciziile iniţiale de recalculare emise în baza Legii nr. 119/2010, astfel încât acest din urmă act normativ nu face obiectul analizei cauzei, chiar dacă el este în mod repetat amintit atât de recurentul M., cât şi de către ceilalţi recurenţi în cuprinsul cererii de recurs.
Curtea de apel a reamintit că deciziile de recalculare emise în baza Legii nr. 119/2010 nu se confundă cu cele emise în baza O.U.G. nr. 59/2011, fiind vorba despre acte administrative distincte, cu căi de atac distincte în fața instanţei de judecată competente, în prezenta cauză fiind atacate exclusiv deciziile emise în baza O.U.G. nr. 59/2011.
Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2011, curtea de apel a reţinut, prin raportare la forma primei “excepţii de neconstituţionalitate”, că recurentul M. nu face nicio referire concretă la prevederile din Constituţia României pretins a fi fost încălcate, ci invocă nerespectarea de către Statul Român a raportului rezonabil de proporţionalitate, aspect care intră în obiectul de analiză al instanţei de recurs din prezenta cauză, iar nu a Curţii Constituţionale.
Aşadar, curtea de apel a constatat că atât prima “excepţie de neconstituţionalitate” cât şi cea subsecventă sunt, în realitate, expresia atitudinii subiective, de profundă nemulţumire a recurentului M., în raport de urmările concrete produse asupra sa prin revizuirea drepturilor de pensie, împrejurare care a condus la o diminuare substanţială a cuantumului pensiei sale, dar care, prin ea însăşi, nu poate justifica o sesizare a Curţii Constituţionale.
Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate privind discriminarea şi neegalitate a Legii nr. 119/2010 a recurentului în raport cu deţinătorii - subiecţi de pensii speciale (alţii decât magistraţii)”, curtea de apel a reiterat argumentele mai sus prezentate, cu privire la irelevanţa în speţă a Legii nr. 119/2010, acest act normativ nestând la baza emiterii deciziilor contestate în prezenta cauză.
Având în vedere argumentele expuse, curtea de apel a respins solicitarea de sesizare a Curţii Constituționale, ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale, ca inadmisibile, contestatorul M.C.O. a declarat, în termen, recurs.
În cuprinsul criticilor, contestatorul a arătat că nici curtea de apel, nici tribunalul nu au aplicat şi respectat decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Contestatorul a solicitat ca instanţele să constate lipsa totală a raportului de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, cu efect devastator asupra situaţiei sale economice.
În mod greşit curtea de apel a respins cele două excepţii de neconstituţionalitate invocate, ca inadmisibile, deoarece excepţiile în cauză respectă prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 alin. (1), „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia” şi alin. (5) „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile”.
În speţa de faţă, recurentul M.C.O. a ridicat, în cadrul dosarului de recurs, două excepţii de neconstituţionalitate.
Prima excepţie se referă la neconstituţionalitatea prevederilor de micşorare a pensiei în ceea ce îl priveşte, în cazul său particular, având în vedere obligaţia de a plăti lunar contravaloarea unor împrumuturi, reprezentând echivalentul a 3 pensii, respectiv pensia revizuită prin O.U.G. nr. 59/2011 şi raportată la Legea nr. 119/2010.
Cea de-a doua excepţie de neconstituţionalitate se referă la lipsa totală a raportului rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit - în cazul pensiei sale (iniţial pensie de serviciu), recalculate în baza O.U.G. nr. 59/2011 şi raportată la Legea nr. 119/2010, având în vedere aplicarea deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nr. 29 din 12 decembrie 2011, obligatorie pentru toate instanţele.
Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar este contestaţia împotriva deciziilor de revizuire a pensiilor reclamanţilor, emise în baza O.U.G. nr. 59/2011.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că susţinerile formulate pe acest aspect prin motivele de recurs sunt nefondate, întrucât excepţiile de neconstituţionaliate invocate de reclamant în faţa curţii de apel nu respectă cerinţele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Corect s-a reţinut că excepţiile de neconstituţionalitate, invocate de reclamant, nu pot face obiectul de analiză al Curţii Constituţionale, întrucât aceste susţineri reprezintă critici pe fondul recursului pe care reclamantul M.C.O. l-a declarat, alături de ceilalţi 125 de recurenţi, împotriva sentinţei civile nr. 5507 din data de 12 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Aşadar, nefiind întrunită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în mod legal a procedat curtea de apel la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, aşa cum prevede alin. (5) al aceluiași articol.
Înalta Curte a avut în vedere şi că, în cuprinsul excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, reclamantul M.C.O. nu face nicio referire concretă la prevederile din Constituţia României pretins a fi fost încălcate, ci invocă nerespectarea de către Statul Român a raportului rezonabil de proporţionalitate, aspect care a fost analizat de instanţa de recurs.
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.C.O. împotriva deciziei civile nr. 5694 din 9 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 693/2015. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 705/2015. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
