ICCJ. Decizia nr. 732/2015. Civil. Acţiune în constatare. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 732/2015
Dosar nr. 10740/85/2012
Şedinţa publică de la 5 martie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC CDI C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC F.D.E.E.E.D. Transilvania Sud SA ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate că suma de 3.051.759,05 RON, avansată de către reclamantă către pârâtă, reprezintă contravaloarea finanţării lucrărilor de întărire a reţelei în amonte de punctul de racordare pentru lucrarea „Amplificare alimentare energie electrică a SC CDI C. SRL";
- să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3.051.759,05 RON cu titlu de returnare cheltuieli, efectuate de către utilizator în condiţiile art. 37 alin. (4) lit. c) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor de reţele electrice de interes aprobat prin H.G. nr. 90/2008;
În drept, au fost invocate prevederile art. 36 şi 37 din H.G. nr. 90/2008, art. 112 şi următoarele C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 641/C/2014 pronunţată de către Tribunalul Sibiu a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de către reclamanta SC CDI C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC F.D.E.E.E.D. Transilvania Sud SA, care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 3.051.759,15 RON, din care 2.564.503,40 RON reprezintă valoarea lucrării de întărire a reţelei electrice în amonte de punctul de racordare pentru lucrarea „Amplificare alimentare energie electrică a SC CDI C. SRL, iar, suma de 487.255,65 RON reprezintă TVA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Instanţa a stabilit situaţia de fapt, care a înlăturat inadvertenţele din raportul de expertiză tehnică judiciară, precum şi apărările părţii pârâte cu privire la poziţionarea în teren a punctelor de reper din instalaţia efectuată, puncte faţă de care se va stabili obligaţia de plată a pârâtei.
S-a mai reţinut că la data obţinerii Avizului tehnic 47/F din 28 septembrie 2007 erau în vigoare dispoziţiile H.G. nr. 867/2003. Contractul de racordare nr. 3228 din 13 noiembrie 2008 s-a încheiat între cele două părţi litigante după apariţia Ordinului ANRE nr. 55/2008 de modificare a Ordinului nr. 15/2004, care la art. 11 statuează că, în cazul avizelor tehnice de racordare pentru care nu s-a încheiat contract de racordare până la data de 12 iunie 2008, suportarea costurilor aferente componentei a tarifului de racordare, respectiv lucrările de întărire a reţelei electrice în amonte de punctul de racordare, se face de către operatorul de distribuţie a energiei electrice cu respectarea prevederilor art. 37 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin H.G. nr. 90/2008. Această dispoziţie legală face ca H.G. nr. 90/2008 să retroactiveze în ceea priveşte subiectul ce trebuie să suporte costurile lucrărilor mai sus identificate. Astfel, se explică de ce Contractul de racordare 3228/2008 face referire la H.G. nr. 90/2008 şi nu la H.G. în vigoare la data emiterii avizului de racord.
S-a mai reţinut că lucrările au fost suportate ca şi cost de reclamanta utilizatoare şi că ele au intrat în proprietatea operatorului de reţea - societatea pârâtă - şi, ca atare, dispoziţia legală nu face altceva decât să reglementeze juridic o stare de fapt dată.
De asemenea, s-a constatat că art. 37 alin. (2) din H.G. nr. 90/2008 stabileşte că în situaţia în care lucrările din categoria celor de întărire a reţelei electrice în amonte de punctul de racordare, pentru crearea condiţiilor tehnice necesare racordării unui utilizator, nu sunt prevăzute în programul de investiţii al operatorului de reţea şi nu există posibilitatea realizării lor corelate cu instalaţia de racordare până la data solicitată pentru punerea sub tensiune a instalaţiei de utilizare, operatorul de reţea are obligaţia de a-i comunica utilizatorului acest lucru precum şi oferta şi termenele posibile de realizare a lucrării. Ca atare, reclamanta a optat pentru varianta reglementată de art. 37 alin. (4) lit. c) coroborat cu art. 37 alin. (5) din H.G. nr. 90/2008, respectiv să suporte costurile lucrării, cheltuielile urmând a fi returnate ulterior de către operator.
Cu privire la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, s-a reţinut că lucrările de execuţie, obiect al celor două contracte, au fost finalizate la data de 30 noiembrie 2009. Prezenta acţiune a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu la 3 decembrie 2012, însă a fost trimisă prin fax la 30 noiembrie 2012, deci în termenul legal de prescripţie de 3 ani statuat de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport de criticile formulate, instanţa a constatat apelul nefondat având în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr, la data depunerii de către intimata-reclamantă a cererii de emitere a avizului tehnic de racordare, precum şi la data comunicării către apelanta-pârâtă prin Adresa nr. 243 din 27 august 2007, a acceptului intimatei-reclamante pentru executarea lucrării în varianta 1, respectiv amplificare putere la consumator şi măririi capacităţii de distribuţie energie electrică pe LEA 20 KV ST 110/20 KV Orlat-PA 1 Sălişte executate în regim de tarif de racordare, erau în vigoare dispoziţiile H.G. nr. 867/2003.
Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din acest act normativ, pentru racordarea utilizatorului la reţeaua electrică se execută, după caz, următoarele categorii de lucrări: a) lucrări de întărire a reţelei electrice, în amonte de punctul de racordare, pentru crearea condiţiilor tehnice necesare racordării unui utilizator.
Art. 40 alin. (1) din actul normativ menţionat, prevede că lucrările din categoriile prezentate la art. 39 lit. a) şi b) se execută cu forţe proprii de către operatorii de reţea sau se contractează, conform reglementărilor legale, cu terţi atestaţi în condiţiile legii.
La alin. (2) al art. 40 se prevede că lucrările din categoria corespunzătoare art. 39 lit. a) şi b) se pot contracta de către operatorul de reţea şi direct cu un anumit proiectant/constructor atestat, dacă acesta a fost ales de către utilizator, care a cerut în scris în mod expres acest lucru operatorului de reţea, înainte de încheierea contractului de racordare, iar la alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că, în situaţia prevăzută la alin. (2), tariful de racordare perceput de către operatorul de reţea se va calcula în mod corespunzător.
Având în vedere aceste prevederi legale, precum şi cele ale art. 33 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, ce stabilesc modul de calcul al tarifului de racordare, respectiv conform principiilor prevăzute în anexa nr. 2 pct. II, apelanta-pârâtă a inclus în tariful de racordare, impus a fi achitat de către intimata-reclamantă, suma de 305.759,05 RON, din care TVA 487.255,65 RON, reprezentând componenta B din tariful de racordare, corespunzătoare conturilor necesare realizării instalaţiei de racordare cuprinse între punctul de alimentare cu energie electrică ST Orlat şi punctul de racordare, sumă care a fost achitată de către intimata-reclamantă.
Însă, la data de 12 iunie 2008, a intrat în vigoare H.G. nr. 90/2008, care stabileşte că, în cazul în care pentru racordarea utilizatorului la reţeaua electrică, sunt necesare lucrări de întărire a reţelei electrice în amonte de punctul de racordare, realizarea acestor lucrări se face de către operatorul de reţea şi pe cheltuiala acestuia, în conformitate cu prevederile legale (art. 36 alin. (1) pct. a coroborat cu art. 37 alin. (1) teza I).
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 90/2008, dacă aceste lucrări nu sunt prevăzute în programul de investiţii ale operatorului de reţea şi nu există posibilitatea realizării lor corelate cu instalaţia de racordare până la data solicitată pentru punerea sub tensiune a instalaţiei de utilizare, operatorul de reţea comunică acest lucru utilizatorului în oferta de acordare pentru care o face prin avizul tehnic de racordare, informându-l cu privire la termenele posibile pentru realizarea lucrărilor respective.
În condiţiile prevăzute la alin. (2), potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, utilizatorul poate opta pentru suportarea costurilor lucrărilor de întărire a reţelei în amonte de punctul de racordare, cheltuielile efectuate de către utilizator în condiţiile alin. (4) lit. c) urmând a fi returnate de către operatorul de reţea printr-o modalitate convenită între părţi, aşa cum se prevede la alin. (5).
De asemenea, la data de 12 iunie 2008, a intrat în vigoare Ordinul ANRDE nr. 55/2008 privind modificarea şi completarea Ordinului ANRDE nr. 15/2004, care la art. 11 prevede că în cazul avizelor tehnice de racordare pentru care nu s-a încheiat contractul de racordare până la data de 12 iunie 2008, suportarea costurilor aferente componentei A a tarifului de racordare, respectiv a lucrărilor de întărire a reţelei electrice în amonte de punctul de racordare, se face de către operatorul de distribuire a energiei electrice, cu respectarea prevederilor art. 37 din Regulamentul privind racordarea utilizatorului, la reţele electrice de interes public, aprobat prin H.G. nr. 90/2008.
Ori, în speţă, se constată că, în ceea ce priveşte Avizul tehnic nr. 47/F din 28 septembrie 2007, contractul de racordare nu s-a încheiat până la data de 12 iunie 2008, aşa cum se prevede la art. 11 din Ordinul ANRDE nr. 55/2008, ci acesta s-a încheiat ulterior, având nr. 322 din 13 noiembrie 2008, astfel că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că pârâta trebuie, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (5) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin H.G. nr. 90/2008, să restituie reclamantei costul privind întărirea reţelei electrice în amonte de punctul de racordare.
Având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate, criticile apelantei se constată a fi neîntemeiate, obligaţia de restituire a costului acestor lucrări existând independent de faptul că executarea acestora ar fi început înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor H.G. nr. 90/2008 şi că până la încheierea contractului de racordare reclamanta nu ar fi emis vreo pretenţie în sensul încheierii unui parteneriat cu operatorul de distribuţie a energiei electrice.
De asemenea, instanţa a reţinut faptul că omisiunea de a se conveni de către părţi a unei modalităţi de restituire a cheltuielilor efectuate de către reclamantă, nu îi poate fi imputată acesteia, aşa încât şi critica formulată de apelantă în acest sens a fost considerată neîntemeiată.
În ceea ce priveşte faptul că prin hotărâre s-a dispus restituirea tarifului de racordare cu tot cu TVA, instanţa a constatat că TVA-ul se suportă de consumatorul final, în speţă, fiind vorba de persoana care datorează costul lucrărilor de întărire a reţelei electrice. Deoarece, tariful de racordare a fost perceput cu TVA, restituirea acestuia urmând a fi efectuată în aceeaşi modalitate, reclamanta, în cazul în care a beneficiat de deducerea de TVA, urmând să procedeze conform legislaţiei fiscale în materie de TVA.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 410/2014 din 24 octombrie 2014 a respins apelul înaintat de pârâta SC F.D.E.E.E.D. Transilvania Sud SA - SDEE Sibiu ca nefondat şi a obligat pe pârâta-apelantă să plătească intimatei SC CDI C. SRL Sibiu suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.D.E.E.E.D. Transilvania SUD SA - SDEE Sibiu, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată în sensul admiterii apelului şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă contestă finanţarea acestei lucrări, întrucât între operatorul de distribuţie şi reclamantă nu s-a încheiat nici un parteneriat înainte de începerea lucrărilor, acceptul acestora fiind transmis prin Adresa cu nr. 243/2007 în perioada în care erau în vigoare dispoziţiile H.G. nr. 697/2003.
Critica adusă deciziei recurată vizează faptul că argumentele ambelor instanţe s-au întemeiat pe dispoziţiile H.G. nr. 90/2008 care nu erau în vigoare la data eliberării avizului tehnic de racordare ATR nr. 49F/2007, nici la data acceptului şi nici la data când antreprenorul ales prin încredinţare directă de către utilizator a început promovarea lucrărilor de întărire a liniei electrice aeriene.
În opinia recurentei, dispoziţiile art. 37 alin. (5) din H.G. nr. 90/2012 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât această dispoziţie se referă la existenţa unei înţelegeri privind suportarea parţială, procentuală sau totală din tariful de racordare, de către operatorul de distribuţie.
În combaterea cererii de recurs, intimata-reclamantă SC CDI C. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepţia nulităţii cererii de recurs, în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., respinsă pentru considerentele expuse în cadrul şedinţei publice de la data de 5 martie 2015, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând recursul recurentei-pârâte prin prisma motivului de nelegalitate invocat, se constată că acesta nu este fondat, decizia recurată fiind legală şi temeinică.
Se constată, în acest sens, că în mod judicios, aplicând dispoziţiile H.G. nr. 90/2008, instanţa de apel a reţinut cu luarea în considerare a principiului "tempus regit actum" raportat la data de 13 noiembrie 2008 - data încheierii contractului de racordare - dispoziţiile legale aplicabile în speţă, respectiv Hotărârea nr. 90 din 23 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor de reţele electrice de interes public şi Ordinul nr. 15 din 2 iunie 2004 pentru aprobarea tarifelor şi indicilor specifici utilizaţi la stabilirea tarifelor de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de medie şi joasă tensiune.
Astfel, potrivit art. 36 din H.G. nr. 90/2008 „Pentru racordarea utilizatorilor la reţeaua electrică se execută, după caz, următoarele categorii de lucrări: a) lucrări de întărire a reţelei electrice în amonte de punctul de racordare, pentru crearea condiţiilor tehnice necesare racordării unui utilizator"
Art. 37 alin. (2) din H.G. nr. 90/2008 stabileşte că în situaţia în care lucrările din categoria celor de întărire a reţelei electrice în amonte de punctul de racordare, pentru crearea condiţiilor tehnice necesare racordării unui utilizator, nu sunt prevăzute în programul de investiţii al operatorului de reţea şi nu există posibilitatea realizării lor corelate cu instalaţia de racordare până la data solicitată pentru punerea sub tensiune a instalaţiei de utilizare, operatorul de reţea are obligaţia de a-i comunica utilizatorului acest lucru precum şi oferta şi termenele posibile de realizare a lucrării.
În condiţiile prevăzute la alin. (2), utilizatorul poate opta pentru una dintre următoarele variante: c) suportarea costurilor lucrărilor de întărire a reţelei în amonte de punctul de racordare;
Potrivit alin. (5) al art. 37 "Cheltuielile efectuate de utilizator în condiţiile prevăzute la alin. (4) lit. c) i se returnează acestuia de către operatorul de reţea printr-o modalitate convenită de părţi"
Potrivit art. 11 din Ordinul nr. 15 din 2 iunie 2004, în vigoare la data încheierii contractului, în cazul avizelor de racordare pentru care nu s-a încheiat contract de racordare până la 12 iunie 2008, suportarea costurilor aferente componentei A a tarifului de racordare, respectiv lucrărilor de întărire a reţelei electrice în amonte în punctul de racordare, se face de către operatorul de distribuţie a energiei electrice, cu respectarea prevederilor art. 37 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin H.G. nr. 90/2008"
În raport de aceste dispoziţii legale, se reţine că raporturile şi obligaţiile părţilor sunt în mod clar reglementate, acţiunea de faţă fiind determinată de nerespectarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din H.G. nr. 90/2008.
În raport de aceste considerente, se constată că ambele instanţe au aplicat în mod judicios normele legale aplicabile raporturilor dintre părţi, astfel că suportarea costurilor aferente lucrărilor de întărire a reţelei electrice în amonte în punctul de racordare, trebuie să se facă de către operatorul de distribuţie a energiei electrice, cu respectarea prevederilor art. 37 din H.G. nr. 90/2008.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei urmează să fie respins ca nefondat.
În considerarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa recurentei în declanşarea prezentei căi de atac, urmează a admite cererea intimatei şi a dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost justificate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.D.E.E.E.D. Transilvania Sud SA - SDEE împotriva Deciziei nr. 410/2014 din 24 octombrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
Obligă recurenta SC F.D.E.E.E.D. Transilvania Sud SA - SDEE la plata sumei de 9.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC CDI C. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 733/2015. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 731/2015. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
