ICCJ. Decizia nr. 769/2015. Civil. Conflict de competenţă. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 769/2015
Dosar nr. 3632/1/2014
Şedinţa publică din 10 martie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 969 din 18 mai 2011 pronunţată în dosar nr. 31307/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 2703 din 27 martie 2012, Judecătoria sectorului 5 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea regulatorului de competentă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 54/ F din 26 aprilie 2012, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta N.A., iar prin decizia nr. 2860 din 2 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei şi a constatat perimat recursul.
În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că la termenul de judecată din data de 28 martie 2013, instanţa a constatat că a intervenit decesul recurentei-reclamante, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor depus la dosarul cauzei de către reprezentantul părţii. Având în vedere că s-a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru introducerea în cauză a moştenitorilor, instanţa, prin încheierea de la acea dată, a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În şedinţă publică de la 2 octombrie 2014, a fost invocată din oficiu, excepţia de perimare a judecăţii recursului, asupra căreia, înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 219 pct. 3 din Legea nr. 71/2011, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
S-a mai reţinut că, la data de 23 septembrie 2014, N.J.C. şi N.I.A.C. au depus la dosarul cauzei o cerere de redeschidere a judecăţii, în motivarea căreia au susţinut că la data de 8 august 2014 a fost emis certificatul de moştenitor nr. 19 în dosarul notarial nr. 5/2013 de către Notarul Public N.I., care le declară moştenitoare legale şi testamentare ale defunctei, solicitând reluarea judecăţii şi admiterea recursului, însă această cerere a fost formulată ulterior împlinirii termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ., care consacră termenul de un an în materie civilă. în consecinţă, cererea de redeschidere a judecăţii nu a produs efectul de întrerupere a cursului perimării, motiv pentru care a fost respinsă.
Având în vedere faptul că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de un an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condiţiile art. 249 – art. 251 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 248 alin. (1) şi art. 252 C. proc. civ., a admis excepţia şi a constatat perimat recursul declarat de reclamanta N.A. împotriva sentinţei civile nr. 54/ F din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva deciziei nr. 2860 din 2 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, au formulat contestaţie în anulare contestatoarele N.J.C. şi N.I.A.C., invocând dispoziţiile art. 317 – art. 321 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei atacate şi retrimiterea pentru soluţionarea pe fond a recursului.
În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare, contestatoarele au susţinut că hotărârea pronunţată este rezultatul unei greşeli materiale determinată de neobservarea dispoziţiilor art. 250 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că în speţă, suspendarea a fost de drept şi nu datorită dezinteresului părţii, în condiţiile în care abia la data de 8 august 2014 au fost cunoscuţi moştenitorii recurentei defuncte N.A.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ., contestatoarele au arătat că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greşeli materiale având în vedere că procedura de citare nu se putea îndeplini cu o persoană decedată şi că hotărârea nu se putea pronunţa faţă de un defunct decât prin nesocotirea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ.
Un ultim motiv al contestaţiei în anulare vizează potrivit susţinerilor contestatoarelor, un motiv de ordine publică, mai presus de voinţa părţilor, fiind evident că problema conflictului de competenţă cu care a fost învestită instanţa de recurs este de interes public.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul M.M. a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea căii extraordinare de atac, excepţie asupra căreia înalta Curte se va pronunţa în sensul respingerii, având în vedere că moştenitoarele recurentei N.A. justifică un interes legitim, personal, născut şi actual în soluţionarea cauzei de către instanţa competentă.
Analizând contestaţia în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiurilor de drept indicate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc. civ. şi îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
Din analiza textelor normative invocate, rezultă că, un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) şi alin. (2) şi, respectiv, art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Contestaţia în anulare obişnuită reprezintă acea cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia părţile pot obţine retractarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în cazurile prevăzute de art. 317 C. proc. civ. şi poate fi exercitată numai în prezenţa unuia din cele două motive expres prevăzute de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.: „1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă”, aceste două motive având caracter limitativ şi de strictă interpretare.
Această cale de atac este o aplicare a principiului contradictorialităţii în procesul civil, care cere ca judecarea procesului, în toate fazele sale, să se facă cu regulata citare a părţilor, spre a le da putinţa să-şi apere interesele, şi cu respectarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială poate fi exercitată numai în prezenţa unuia dintre motivele expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Revenind la critica formulată în temeiul dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se constată a fi întemeiată, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţii, afară numai dacă legea nu dispune altfel, dispoziţiile evocate fiind de natură să asigure respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
În speţă, se constată că pentru termenul din 2 octombrie 2014, când instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei perimării recursului, procedura de citare cu recurenta N.A. s-a apreciat a fi legal îndeplinită deşi aşa cum rezultă din practicaua deciziei atacate, reprezentantul moştenitoarelor recurentei a învederat faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită deoarece s-a efectuat prin afişare la uşa defunctei. Totodată, acelaşi reprezentant al moştenitoarelor recurentei a învederat faptul că la data de 23 septembrie 2014, moştenitorii defunctei au formulat cerere de redeschidere a judecăţii depunând în acest sens, certificatul de moştenitor din data de 8 august 2014.
În raport de cele reţinute, se constată că, în adevăr, pentru termenul de judecată din 2 octombrie 2014, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită conform dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., motiv pentru care devin incidente dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 acelaşi cod, ce fac de prisos analizarea celorlalte critici şi pentru care contestaţia în anulare va fi admisă, cu consecinţa anulării deciziei nr. 2860 din 2 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarele N.I.A.C. şi N.J.C. şi anulează decizia nr. 2860 din 2 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Stabileşte termen pentru soluţionarea recursului la data de 5 mai 2015, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 768/2015. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 76/2015. Civil → |
|---|
