ICCJ. Decizia nr. 735/2015. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢI
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 735/2015
Dosar nr. 27483/3/2013
Şedinţa publică de la 5 martie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 209 din 20 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi acţiunea formulată de reclamantele C.E. LRJ laşi şi I.I. SPRL Bucureşti în calitate de administratori judiciari ai SC F. SA în contradictoriu cu pârâtele SC B.F.P. SRL Bucureşti, SC S.C. SRL Bucureşti şi SC F. SA prin administrator special a fost respinsă ca fiind formulată de persoane ce nu au calitate procesuală activă; de asemenea, s-a respins acţiunea formulată împotriva SC Banca B. SA - Sucursala laşi ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.
În esenţă, s-a reţinut că administratorul special al debitoarei avea calitate procesuală activă şi că Sucursala laşi a Bănci B. SA nu are personalitate juridică şi organe proprii şi nu poate sta în proces.
Împotriva sentinţei precitate a formulat apel F. SA laşi prin administratorii judiciari solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea cauzei pe fond.
Examinând motivele de apel în raport de probele administrate în cauză Curtea a reţinut că acesta apare fondat pentru considerentele de mai jos.
Prin cererea introductivă de instanţă SC F. SA laşi prin administratori judiciari a solicitat inclusiv în contradictoriu cu pârâta Banca B. SA - Sucursala laşi între altele şi constatarea nulităţii absolute a unor contracte de credit şi de garanţie încheiate cu Banca B. SA - Sucursala Judeţeană laşi prin organele sale director L.A. şi contabil şef T.l., fiind aplicată ştampila acestei sucursale.
Probele relevă că acţiunea din această cauză a fost înregistrată la data de 3 ianuarie 2013 şi că cei doi administratori judiciari C.E. LRJ SPRL laşi şi I.I. SPRL Bucureşti ai SC F. SA laşi au fost desemnaţi în această calitate la data de 23 noiembrie 2012 potrivit sentinţei nr. 1454/C din 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Specializat Mureş Falimente.
Altfel dreptul de administrare al debitoarei a fost ridicat la 11 martie 2008 conform sentinţei nr. 110 din 11 martie 2008, un plan de reorganizare fiind confirmat la 12 iulie 2013 conform sentinţei nr. 977 din 12 iulie 2013.
Faţă de această împrejurare, la data de 3 ianuarie 2013, data înregistrării acţiunii din cauza de faţă, societatea reclamantă prin administratorii judiciari în raport de prevederile art. 20 alin. (1) lit. h) avea calitate procesuală activă să introducă această acţiune prin reprezentanţii legali de la acea dată, respectiv, cei doi administratori judiciari precitaţi.
Mai mult decât atât, după intrarea societăţii debitoare în faliment, această atribuţie subzistă în raport şi de prevederile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, acţiunile respective fiind date în competenţa administratorului/ lichidatorului judiciar, art. 18 alin. (1) lit. b) dând administratorului special în calitate de reprezentant al debitorului doar dreptul de a participa la judecarea acţiunilor prevăzute de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006 dar nu şi promovarea acestor acţiuni.
Cât priveşte art. 18 alin. (1) lit. e), administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar, va administra activitatea debitorului după confirmarea planului dar, această obligaţie nu este o atribuţie care să-i confere acestuia competenţa de a formula acţiuni. Faptul că acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi C. civ., vizează fondul cauzei dar, în privinţa stabilirii calităţii procesuale active şi/sau a calităţii de reprezentant legal în raport de situaţia juridică a societăţii debitoare devin incidente dispoziţiile Legii nr. 85/2006, chiar dacă nu au fost indicate textele de lege, instanţa de fond având obligaţia în baza rolului activ să lămurească această chestiune. Altfel instanţa nu este ţinută de temeiul de drept indicat de părţi având obligaţia să lămurească cu părţile şi acest aspect.
Reluând critica privind capacitatea procesuală de folosinţă a Băncii B. SA - Sucursala Judeţeană laşi cât timp probele relevă că aceasta a încheiat contracte de credit şi de garanţie prin organele sale proprii nu se poate susţine contrariul, pentru că actele juridice încheiate de această sucursală în nume propriu, îi conferă dreptul de a sta în proces ca pârâtă în raport de prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Ori sub acest aspect instanţa de fond a omis să facă o analiză concretă.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 987 din 11 noiembrie 2014 a admis apelul formulat de apelantele C.E. LRJ SPRL şi I.I. SPRL în calitate de administratori judiciari ai SC F. SA; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Banca B. SA prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată în sensul respingerii apelului reclamantei.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la greşita admitere a motivului de apel care a vizat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă şi a calităţii procesuale pasive a Sucursalei laşi a Băncii B., recurenta-pârâtă susţine că argumentele instanţei de apel în sensul că actele juridice încheiate de Sucursala laşi, în nume propriu, îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă sunt greşite.
Legea nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului prin art. 7 prevede faptul că sucursala este „orice unitate operaţională dependentă din punct de vedere juridic de o instituţie de credit sau de o instituţie financiară, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activităţile acesteia" rezultând faptul că atribuţiile care revin sucursalelor bancare sunt efectuate în exercitarea mandatului acordat de către societatea mamă, având o dependenţă juridică faţă de societatea mandantă.
Recurenta-pârâtă invocă de asemenea şi art. 2.5 din Regulamentul de Funcţionare al Băncii B., dispoziţii din care rezultă că sucursalele şi agenţiile unei instituţii de credit sunt simple unităţi executive, dependente de societatea mamă.
De asemenea, se mai arată că instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., întrucât potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 rezultă fără putere de tăgadă că pot sta în judecată în nume propriu, numai acele societăţi care au capacitatea de a avea drepturi şi a-şi asuma obligaţii civile.
În continuarea acestui raţionament, recurenta-pârâtă invocă şi dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 alin. (1) sucursalele, agenţiile, reprezentanţele fiind dezmembrăminte fără personalitate juridică, care nu pot sta în judecată în calitate de reclamante sau pârâte decât prin intermediul societăţii mamă.
În consecinţă, singura societate constituită potrivit legii este Banca B. SA, aceasta fiind cea care are organe proprii de conducere, acordând mandat dezmembrămintelor fără personalitate juridică, numai pentru anumite operaţiuni, iar potrivit art. 9 din Actul Constitutiv al Băncii B., organul de conducere al Băncii este Adunarea Generală a Acţionarilor.
Cu privire la greşita admitere a motivului de apel care a vizat lipsa calităţii procesuale active a administratorilor judiciari în formularea cererii de chemare în judecată, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greşit instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006, fără a lua în considerare dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ.
Administratorul judiciar are dreptul de a supraveghea activitatea debitoarei, dar conducerea societăţii este efectuată de către administratorul special, acesta fiind singurul în drept să introducă acţiuni în numele societăţii ce face obiectul reorganizării judiciare.
Aceste dispoziţii, susţine recurenta-pârâtă sunt complinite de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006, care conferă dreptul de a formula acţiuni în justiţie în situaţia în care dreptul de administrare al societăţii nu a fost ridicat.
Analizând critica adusă deciziei atacată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente:
Din examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs de către recurenta-pârâtă, se constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a vizat cele două excepţii invocate de pârâtele Banca B. SA Bucureşti şi SC S.C. SRL, care au vizat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Banca B. SA - Sucursala laşi şi excepţia privind lipsa calităţii procesuale active.
În ceea ce priveşte excepţia privind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a sucursalei bancare, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că actele încheiate de sucursală în nume propriu, îi conferă dreptul de a sta în proces ca pârâtă în raport de prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru a răspunde acestei critici, Înalta Curte reaminteşte djspoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe".
În raport de aceste dispoziţii, instanţa de apel, constatând existenţa unui motiv de nulitate al hotărârii, în raport de soluţiile pronunţate în ceea ce priveşte cele două excepţii invocate în cauză, în mod corect a admis apelul declarat de reclamanta SC F. SA laşi prin administratori judiciari.
Dezlegările instanţei de apel în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Băncii B. au vizat existenţa capacităţii procesuale de folosinţă a Sucursalei laşi, în condiţiile în care a încheiat actele juridice în litigiu.
Criticile recurentei formulate prin cererea de recurs nu subzistă.
Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea pe plan procesual a capacităţii civile din dreptul civil material definită ca fiind acea parte a capacităţii juridice a persoanei care constă în aptitudinea acesteia de a avea şi de a exercita drepturile civile şi de a avea şi de a-şi asuma obligaţia civilă prin încheierea de acte juridice.
Pornind de la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice potrivit cărora: „Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii", capacitatea procesuală de folosinţă apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual. Persoana care are capacitate de folosinţă a drepturilor civile are şi capacitate procesuală de folosinţă în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale.
În condiţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată". per a contrario, persoana fizică sau juridică ce nu are folosinţa drepturilor civile nu poate fi parte în judecată.
În speţă, a fost chemată în judecată în calitate de pârât Banca B. Sucursala laşi, în calitate de semnatar al contractului de credit din 24 aprilie 2002 şi a actelor adiţionale acestuia.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale, iar potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Aşa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societăţii-mamă, cu excepţia cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.
În acest context, este de asemenea de reţinut că, sucursala este înfiinţată cu fondurile unei societăţi, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfăşurarea unei activităţi economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate şi deşi nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere şi autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate şi în executarea obligaţiilor asumate.
În speţă, se constată că atât contractul de credit în litigiu cât şi actele adiţionale au fost încheiate între reclamantă şi Banca B. SA prin Sucursala laşi.
Având în vedere argumentele expuse şi faţă de împrejurarea că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este întemeiată doar în situaţia în care partea chemată în proces nu are folosinţa dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecăţii, situaţie ce nu poate fi reţinută în speţă, criticile recurentei-pârâte vizând excepţia invocată sunt nefondate. Aşa fiind, se constată că în mod corect, instanţa de control judiciar a statuat asupra calităţii procesuale pasive a Băncii B. SA, aceasta având calitatea de pârâtă, reprezentată de Sucursala laşi, ce are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, ca reprezentantă a societăţii-mamă.
În ceea ce priveşte excepţia privind lipsa calităţii procesuale active, de asemenea dezlegările instanţei de control judiciar sunt corecte.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, administratorul judiciar are în atribuţie introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor, Înalta Curte constată, în aceste condiţii, că administratorii judiciari desemnaţi în cauză - SC C.E. LRJ SPRL laşi şi I.I. SPRL Bucureşti - au calitatea de a reprezenta societatea aflată în procedura insolvenţei în cadrul formulării şi susţinerii unor acţiuni.
În susţinerea acestor dispoziţii legale sunt şi atribuţiile prevăzute de art. 79, 80 şi 81 din Legea nr. 85/2006, în sarcina administratorului judiciar.
În ceea ce priveşte mandatul administratorului special se constată că acesta este redus la atribuţiile cuprinse în alin. (2) al art. 18 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, referirea la art. 103 din Legea nr. 85/2006 este greşită, întrucât această dispoziţie nu este incidentă în cauză întrucât la data introducerii acţiunii, debitoarea SC F. SA laşi nu se afla în reorganizare judiciară.
Aşa fiind, în considerarea dispoziţiilor legale mai sus-evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Banca B. SA împotriva deciziei civile nr. 987 din 11 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3293/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 737/2015. Civil → |
|---|
