ICCJ. Decizia nr. 775/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 775/2015
Dosar nr. 2539/90/2006*
Şedinţa publică din 18 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 25 aprilie 2006, N.E.C., N.M.N. şi F.E.A. au solicitat în contradictoriu cu Municipiul Drăgăşani prin primar, desfiinţarea dispoziţiilor nr. 326, 327, 328 şi 334 din 30 martie 2006 prin care au fost respinse notificările de restituire în natură a suprafeţelor de teren situate în intravilanul Municipiului Drăgăşani.
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 7 ianuarie 2010, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a admis contestaţia şi a anulat dispoziţiile contestate, dispunând restituirea în natură a suprafeţelor de teren individualizate în dispozitivul sentinţei.
A fost obligat pârâtul primarul municipiului Drăgăşani să emită o dispoziţie în care să propună în favoarea contestatorilor despăgubiri pentru suprafaţa de 3503 mp teren situat în intravilanul Municipiului Drăgăşani.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că autorii contestatorilor au avut în patrimoniul lor suprafeţele de teren situate, parţial, în intravilanul localităţii Drăgăşani, iar o altă parte, în extravilanul acestei localităţi.
Tribunalul a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 539 din 18 august 1959, pronunţată de către Tribunalul Militar Craiova, antecesorul recurenţilor, N.C., a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale şi la 8 ani închisoare pentru deţinerea de publicaţii interzise, dispunându-se şi confiscarea totală a averii compuse din terenurile şi construcţiile ce au făcut obiectul notificării.
S-a reţinut că o parte din aceste terenuri sunt libere de construcţii sau alte amenajări, conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, singura suprafaţă afectată de construcţii fiind aceea de 3.503 mp, situată în intravilanul municipiului Drăgăşani, fosta stradă Împăratul Traian.
A mai reţinut instanţa de fond că imobilele construcţii după preluarea lor de către stat au fost demolate, astfel încât s-a dispus admiterea contestaţiei, anularea dispoziţiilor emise de primarul Municipiului Drăgăşani şi acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, parţial în natură şi parţial prin echivalent, cum rezultă din dispozitivul sentinţei.
Apelul formulat împotriva acestei sentinţe de către pârâtul primarul Municipiului Drăgăşani a fost respins prin Decizia civilă nr. 101/A din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 teza I şi pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Conform calculelor prezentate în expertiza tehnică topo - cadastrală dispusă în cauză, suprafaţa care putea să fie restituită în natură sau în echivalent era cea de 21.670 mp.
A mai susţinut că în mod eronat instanţa a dispus restituirea în natură şi a suprafeţei de 13.668 mp, teren situat în extravilan, restituirea dispunându-se cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Şi dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost nesocotite întrucât nu puteau fi restituite în natură terenuri pe care s-au edificat construcţii noi.
A mai susţinut recurentul - pârât că instanţa de apel putea să dispună restituirea în natură a diferenţei dintre suprafaţa de 8.092 mp (teren situat în intravilan) şi suprafaţa afectată de construcţii de 3.503 mp, ca şi pentru construcţiile ce au fost demolate ulterior preluării, reţinând în mod nelegal că reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în favoarea altor persoane nu poate fi opusă contestatorilor, care sunt terţi faţă de titlurile de proprietate eliberate.
Prin Decizia civilă nr. 6730 din 2 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul formulat de pârâtul primarul Municipiului Drăgăşani împotriva Deciziei civile nr. 101/A din 21 noiembrie 2011, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut următoarele:
Adiţionând suprafeţele de teren solicitate prin notificările anterior enumerate, rezultă, astfel cum susţine recurentul, că intimaţii au solicitat restituirea unei suprafeţe de teren totale de 21.750 mp, iar prin sentinţa pronunţată de prima instanţă (confirmată prin decizia recurată), s-a dispus restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 18.266 mp şi s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru o suprafaţă de teren de 3.503 mp, afectată unor gospodării, măsurile stabilite privind, aşadar, o suprafaţă totală de teren de 21.769 mp.
În aceste condiţii, Înalta Curte a apreciat că primul motiv de recurs încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este susceptibil de recalificare în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât stabilirea unor măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea pretinsă prin notificare şi, în plus, superioară celei care rezultă din actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi implicit, ale întinderii lui, constituie o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia, în sensul că măsurile reparatorii (în natură sau prin echivalent) stabilite prin legea de referinţă privesc imobilele preluate abuziv de stat, or statul nu putea prelua de la autorul contestatorilor mai mult decât el însuşi a deţinut ca proprietar la momentul condamnării şi confiscării averii, astfel încât măsurile reparatorii nu puteau excede acestor limite obiective.
Înalta Curte a apreciat că şi cea de-a doua critică formulată de recurent este fondată.
Astfel cum corect s-a invocat prin motivele de recurs, instanţele erau ţinute să verifice incidenţa în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora nu intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 terenurile care erau situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000.
Faţă de prevederile acestui text, apare ca nelegală dezlegarea dată de instanţa de apel cu privire la caracterul complinitor al Legii nr. 10/2001, fără a se circumstanţia această constatare la exigenţa îndeplinirii condiţiilor intrinseci actului normativ reparatoriu în temeiul căruia au fost formulate notificările (cu referire specială la art. 8).
De asemenea, aceleaşi dispoziţii ale art. 8 erau de natură a împiedica instanţa de apel să ignore împrejurarea eliberării unor titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea unor terţi, întrucât aceasta era de natură a crea o prezumţie simplă de încadrare a acelor terenuri în dispoziţiile Legii nr. 18/1991 (deci, excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001), prezumţie ce nu ar putea fi răsturnată decât prin anularea lor; în plus, aceeaşi constatare, din perspectiva Legii nr. 10/2001, trebuia să conducă la concluzia că acele terenuri nu erau terenuri libere în sensul legii (art. 10 alin. (1)), întrucât nu se mai regăseau în patrimoniul sau la dispoziţia recurentului (care trebuie să fie unitate deţinătoare în sensul legii speciale), pentru a putea fi restituite către reclamanţi, astfel încât restituirea în natură să fie o măsură efectivă; de aceea, este exclusă şi referirea instanţei de apel la posibilitatea promovării unei acţiuni în revendicare de către reclamanţi împotriva terţilor titulari ai dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, de vreme ce măsura restituirii în natură nu poate opera în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru un teren care nu este liber.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte situarea terenurilor în intravilan sau extravilan, prima instanţă a reţinut că la momentul soluţionării cauzei unele dintre ele se regăsesc în intravilan, iar altele în extravilan, în timp ce instanţa de apel a reţinut, fără o argumentare în raport de probele cauzei, că terenurile solicitate sunt situate în intravilan, în totalitatea lor. O asemenea dezlegare este esenţială pentru soluţionarea cauzei, întrucât art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu permite acordarea măsurilor reparatorii decât pentru terenuri situate în intravilan, cu condiţia ca acestea să fi fost în intravilan şi la data preluării şi, în plus, chiar în intravilan fiind atât la data preluării cât şi la cea a notificării (iar nu a soluţionării cauzei), acestea să nu facă obiectul Legii nr. 18/1991.
Instanţa de recurs a apreciat că, în absenţa unei atari dezlegări, nu are elementele necesare pentru realizarea controlului de legalitate asupra soluţiei date pe fondul cauzei, situaţie faţă de care, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9, cu aplicarea dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., a admis recursul pârâtului, a casat decizia pronunţată în apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel, pentru lămurirea aspectelor de mai sus, prin probe pe care instanţa de apel le va găsi pertinente, concludente şi utile.
În rejudecare Dosarul a fost înregistrat sub nr. 2539/90/2006*, pe rolul Curţii de Apel Piteşti.
În raport de dezlegările obligatorii ale instanţei de recurs, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească limita intravilanului la data apariţiei Legii nr. 18/1991 şi la data formulării notificărilor, şi care, de asemenea, să evidenţieze dintre suprafeţele aflate în intravilan pe acelea care au făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Lucrarea a fost întocmită de expert T.A.M. (fila 148 şi următoarele), fiind completată ulterior în sensul solicitat de instanţă la 16 septembrie 2014 (fila 197 şi următoarele).
Prin Decizia civilă nr. 987 din 4 noiembrie 2014 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul formulat de pârâtul primarul Municipiului Drăgăşani împotriva sentinţei civile nr. 12 din 7 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea pe care a schimbat-o în parte în sensul că în privinţa terenurilor a dispus numai acordarea unor despăgubiri echivalente pentru suprafaţa de 672 mp, compusă din suprafaţa 16/1 - 53 mp, 13/1 - 170 mp şi 11/1 - 449 mp, respingând acţiunea pentru celelalte suprafeţe de teren.
A menţinut sentinţa în privinţa construcţiilor.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Din schiţa anexă a expertizei (filele 166 şi 205) rezultă că limita dintre intravilan şi extravilan era la data apariţiei Legii nr. 10/2001 şi a formulării notificărilor, cea stabilită prin P.U.G. nr. 5367/1997, punctată cu linie de culoare cărămizie pe aliniamentul 102-103-104-105-106-107-108-109-110-111.
Această limită a fost modificată prin P.U.G. nr. 23188/2006, ea fiind punctată cu linie de culoare mov în aceeaşi schiţă anexă.
Având în vedere îndrumările date de Înalta Curte, instanţa a avut ca obiect de analiză numai terenurile situate în intravilan conform P.U.G. din anul 1997, valabil la data apariţiei Legii nr. 10/2001 şi a formulării notificărilor, adică cele situate la vest faţă de linia 102-103-104-105-106-107-108-109-110-111, cu ignorarea terenurilor care s-au aflat în extravilan la acel moment şi care, potrivit Înaltei Curţi, nu fac obiectul Legii 10/2001.
Este vorba în primul rând despre terenul, în suprafaţă de 3.078 mp., identificat cu roşu în schiţa anexă a expertizei (la V. faţă de str. P.) între pct. 1-2-3-4-5-23-6-7-8-9-10-11-12-13-14-22-21-19-20-1, deţinut de numita V.N., conform titlului de proprietate din 11 ianuarie 2006. În al doilea rând este vorba de terenul în suprafaţă de 4.453 mp. identificat cu cyan în schiţa anexă a expertizei (la E. faţă de str. P.), cuprins între pct. 32-103-104-105-106-107-108-109-110-111-46-44-39-40-41-35-36-37-72-32.
Această ultimă suprafaţă de 4.453 mp. a fost identificată de expert, care a constatat că în cea mai mare parte face obiect al unor titluri de proprietate eliberate în baza Legii fondului funciar.
Problema a fost tranşată prin decizia de casare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că trebuie avută în vedere împrejurarea că au fost eliberate titluri de proprietate în favoarea unor terţi, iar această împrejurare creează prezumţia simplă de încadrare a respectivelor terenuri în dispoziţiile Legii nr. 18/1991 (fiind excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001), prezumţie ce nu poate fi răsturnată decât prin anularea acelor titluri de proprietate. A mai statuat instanţa de recurs că această împrejurare conduce şi la concluzia că terenurile nu erau libere în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu se mai regăseau în patrimoniul sau la dispoziţia municipiului, care, deci, nu era unitate deţinătoare în sensul legii speciale, astfel că nu putea dispune restituirea terenurilor către contestatori.
În apel, în rejudecare, această prezumţie nu a fost răsturnată în sensul că nu s-a dovedit că titlurile de proprietate deţinute de terţi ar fi fost anulate.
Ca atare, terenurile cuprinse în aceste titluri de proprietate nu pot face obiect al Legii nr. 10/2001 şi, deci, nu pot fi restituite reclamanţilor.
Instanţa a mai reţinut că, din întreaga suprafaţă de 4.453 mp cuprinsă între pct. 32-103-104-105-106-107-108-109-110-111-46-44-39-40-41-35-36-37-72-32, expertul a identificat şi câteva suprafeţe de teren care nu au făcut obiectul legilor fondului funciar, fiind stăpânite în fapt de diverse persoane. Este vorba, conform completării la expertiză (fila 197 şi următoarele), de suprafaţa S11/1 de 449 mp stăpânită fără acte de M.I., suprafaţa S14/1 de 170 mp stăpânită fără acte de M.M. şi suprafaţa S 16/1 de 53 mp stăpânită fără acte de B.R. Cele trei suprafeţe însumează 672 mp.
Întrucât terenul de 672 mp. a aparţinut autorilor contestatorilor, s-a aflat în intravilanul municipiului Drăgăşani la data apariţiei Legii nr. 10/2001 şi a formulării notificărilor şi nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, Curtea, respectând decizia obligatorie de casare, a apreciat că acest teren face obiect al Legii nr. 10/2001 şi, ca atare, contestatorii pot avea pretenţii asupra lui, în procedura acestei legi speciale.
În faţa instanţei de apel în rejudecare, contestatorii au susţinut că faţă de situaţia actuală a terenurilor nu mai solicită restituirea în natură a acestora, ci acordarea de despăgubiri, soluţie care apare judicioasă, având în vedere că terenul în suprafaţă de 672 mp este un loc înfundat, fiind înconjurat de terenuri deţinute de terţi pe baza unor titluri de proprietate emise în temeiul legilor fondului funciar, iar restituirea sa în natură ar naşte noi situaţii litigioase pentru contestatori şi respectivele persoane.
A menţinut soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte construcţiile, sub acest aspect neformulându-se apel, iar Municipiul Drăgăşani solicitând schimbarea sentinţei, doar în sensul acordării de despăgubiri băneşti pentru teren şi construcţii.
Împotriva acestei din urmă decizii au formulat recurs reclamanţii U.M. şi N.M.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenţii U.M. şi N.M. au susţinut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât instanţa de apel în mod greşit a interpretat dezlegarea dată de instanţa supremă prin Decizia civilă nr. 6730 din 2 noiembrie 2012, potrivit căruia terenurile pentru care s-au emis titluri de proprietate nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001, şi ca atare nu pot fi retrocedate către contestatori.
Au mai arătat recurenţii că deşi se reţine în motivarea dată de instanţa supremă faptul că emiterea unor titluri în favoarea unor terţi ar conduce la apariţia unor prezumţii simple (respectivele terenuri au făcut obiectul Legii nr. 18/1991), care pot fi răsturnate printr-o acţiune ulterioară de anulare a acelor titluri emise cu încălcarea legii, instanţa de apel nu a cercetat acest aspect.
Ca atare, se puteau face mai multe verificări de către instanţă privind actele primare ale celor cărora li s-au emis titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Recurenţii - reclamanţi au mai susţinut că notificările au fost depuse în anul 2002, ele fiind soluţionate în anul 2006, iar titlurile de proprietate cuprinse în suprafaţa de teren considerată a fi în intravilan la nivelul P.U.G.-ului din 1997, valabil în anul 2002, sunt emise în mare parte după această dată.
Cel puţin pentru aceste suprafeţe de teren urmează a se constata că fac obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât Municipiul Drăgăşani le deţinea la momentul formulării notificărilor.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert judiciar T.A.M., din care rezultă că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a suprafeţei de 7531 mp, şi au interpretat extensiv dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, fără a ţine cont de faptul că terţe persoane beneficiază de acele terenuri în detrimentul recurenţilor.
Faţă de cele expuse, recurenţii - reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 7.531 mp iar în subsidiar acordarea de despăgubiri.
Recursurile formulate sunt nefondate.
În ceea ce priveşte criticile susţinute în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenţii invocă faptul că instanţa de apel deşi reţine că în hotărârea instanţei supreme se face vorbire despre emiterea unor titluri în favoarea unor terţe persoane ce ar conduce la apariţia unor prezumţii simple ce pot fi răsturnate printr-o acţiune ulterioare de anulare a acelor titluri emise cu încălcarea legii instanţa trebuia să facă mai multe verificări în sensul celor stabilite.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea hotărârii recurate poate fi cerută atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Or, hotărârea atacată este amplu motivată cuprinzând argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorilor în pronunţarea soluţiei.
Nemulţumirea recurenţilor legată de modul în care instanţa de apel a interpretat şi evaluat raportul de expertiză nu se poate încadra în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Este nefondată şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea căreia se arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare”.
În speţă, recurenţii au solicitat restituirea în natură a unei suprafeţe de teren totale de 21.750 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 7 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea (confirmată prin decizia recurată) s-a dispus restituirea în natură a unor suprafeţe de teren de 18.266 mp.
Conform îndrumărilor date de instanţa supremă, referitoare la stabilirea limitei intravilanului Municipiului Drăgăşani, la data apariţiei Legii nr. 18/1991 şi la data formulării notificărilor, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care a statuat că suprafaţa de 4.453 mp, face parte din intravilanul Municipiului Drăgăşani.
Urmare a completării expertizei tehnice s-a stabilit că din suprafaţa de 4.453 mp, o suprafaţă de 672 mp, este stăpânită fără acte de M.I., M.M. şi B.R., iar pentru diferenţa de până la 4.453 mp, au fost emise titluri de proprietate ce nu au fost anulate.
Recurenţii - reclamanţi nu au mai solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 672 mp, ci acordarea de despăgubiri.
În ceea ce priveşte terenurile pentru care au fost emise titluri de proprietate unor terţe persoane, acestea nu pot fi restituite recurenţilor - reclamanţi întrucât nu au făcut dovada anulării titlurilor emise în baza Legii nr. 18/1991.
În raport cu cele mai dus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile formulate vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii U.M. şi N.M. împotriva Deciziei nr. 987 din 4 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 762/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 776/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
