ICCJ. Decizia nr. 749/2015. Civil. Asigurări sociale. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 749/2015

Dosar nr. 238/89/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 13 martie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 550 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P.V. împotriva sentinţei civile nr. 304 din 20 martie 2014 a Tribunalului Vaslui, cu menţiunea că decizia este definitivă, împotriva acestei decizii definitive, reclamantul a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 ianuarie 2015 şi repartizat, spre soluţionare, completului CF7.

În temeiul art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor, în vederea depunerii în termen de 10 zile de la comunicare a punctelor de vedere asupra acestuia, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 550 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P.V. împotriva sentinţei civile nr. 304 din 20 martie 2014 a Tribunalului Vaslui, cu menţiunea că decizia este definitivă.

Înalta Curte constată că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind Codul de procedură civila, hotărârile pronunţate în cererile privitoare ia conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de asigurări sociale, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C.L.P. Bârlad la achitarea dobânzii legale şi a dobânzii fiscale pentru refuzul nejustificat de plată a pensiei aproximativ un an de zile,

Potrivit dispoziţiilor art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cererile privind modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale sunt de competenţa tribunalului în primă instanţă, iar conform art. 155 din acelaşi act normativ, „împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă”.

Din interpretarea prevederilor legale sus-menţionate rezultă că deciziile curţilor de apel pronunţate în apel în materia asigurărilor sociale nu sunt supuse recursului.

Faţă de cele reţinute mai sus, decizia nr. 550 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, nu este supusă căii de atac a recursului.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva deciziei nr. 550 din 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 749/2015. Civil. Asigurări sociale. Recurs