ICCJ. Decizia nr. 782/2015. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 782/2015
Dosar nr. 717/32/2014
Şedinţa publică din 18 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 decembrie 2012, reclamanţii P.I., G.E., F.A., I.D., F.E., A.C., M.I., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N., M.C., BD., R.I.L., L.E., C.M., C.I., V.C., S.I., C.I., M.D., B.A., A.L., N.R., F.I., G.O., M.I., B.V., V.L., S.C., B.C., C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în judecată pe pârâta SC A.T.P.R. SA, pentru a se dispune cu privire la anularea grilelor de salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de munca, grile prin care au fost stabilite drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de munca și a valorii salariului minim brut pe economie, obligarea la plata diferenţelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plata si drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de munca la nivel de unitate in raport de salariul minim pe economie, clasele si coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi in anexele şi actele adiţionale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioada în parte, cu toate sporurile aferente, începând cu 01 ianuarie 2007 şi până la încetarea raporturilor de muncă, anularea documentelor prin care au fost stabilite sumele fixe şi salariile compensatorii pentru reclamanţii care s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul anului 2009 şi obligarea la plata diferenţelor pentru salariile compensatorii şi suma fixă dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare şi drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele si coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele şi actele adiţionale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente.
La termenul de judecată din 13 martie 2013, instanţa a dispus disjungerea cererii formulate iniţial, pentru o mai bună şi uşoară administrare a cauzei dispunându-se formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel încât, în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant V.C.
Prin sentinţa civilă nr. 569/C din 24 aprilie 2013, Tribunalul Neamţ, a admis excepţia tardivităţii asupra capătului de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare iar faţă de celelalte capete de cerere, a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă.
Prin Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău a casat, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul că a respins excepţia prescripţiei cu privire la capătul de cerere privind plăţile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare Tribunalului Neamţ.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 672 din 21 mai 2014, Tribunalul Neamţ a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul V.C. în contradictoriu cu pârâta SC A.M.T.P.R. SA şi a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 8.304 lei, reprezentând diferenţă dintre salariile compensatorii cuvenite şi salariile compensatorii efectiv plătite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea este nelegală şi netemeinică întrucât au fost obligaţi la plata diferenţelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite calculate potrivit claselor şi coeficienţilor de salarizare prevăzuţi de Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008, raportat la salariul minim pe economie şi salariile compensatorii efectiv plătite în perioada decembrie 2009-septembrie 2011, iar reclamantul nu deţine vreun titlu în baza căruia să solicite o eventuală majorare a salariului de bază aflat în plată la data încetării raporturilor de muncă. Pretenţiile formulate prin capătul 2 de cerere al acţiunii introductive s-a constatat definitiv şi irevocabil că sunt prescrise, instanţa pronunţându-se implicit şi fără a fi investită şi asupra modului de stabilire a salariului de bază. Astfel a apreciat că a fost încălcat principiul disponibilităţii şi al convenţiei părţilor stabilit prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă, decizii ce nu au fost contestate.
Prin Decizia civilă nr. 765 din 06 octombrie 2014, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de pârâtă şi a modificat în tot sentinţa civilă nr. 672 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamţ, în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului V.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Conform art. 94 alin. (1) din C.C.M. la nivel de unitate pentru anii 2004-2008 prelungit până în luna februarie 2011 - în cazul concedierii salariatului pentru motive ce nu ţin de persoana sa, acesta va beneficia de o compensaţie ce reprezintă 50% din salariul de bază lunar din luna anterioară concedierii pentru fiecare an lucrat în societate, dar nu mai puţin de 5 salarii de bază, în afara drepturilor cuvenite la zi.
În raport de aceste dispoziţii s-a întocmit de către angajator scheme de plecări voluntare în care se stabileau drepturile compensatorii cuvenite celor disponibilizaţi.
În analiza îndreptăţirii reclamantului la sumele solicitate, instanţa de fond a pornit de la verificare modului în care a fost stabilit salariul reclamantului, respectiv sistemul de salarizare stabilit la nivelul SC A.M.T.P. SA în raport de prevederile contractului-colectiv la nivel de unitate şi a actelor adiţionale ulterioare.
Prin cererea iniţială însă reclamantul nu a solicitat a se stabili şi a se verifica dacă drepturile salariale au fost corect stabilite.
Cuantumul plăţilor compensatorii a fost stabilit în raport de salariul brut aflat în plată la data încetării contractului individual de muncă.
Or, cuantumul salariului brut aflat în plată la data încetării raporturilor nu a fost contestat de reclamant, acesta neavând niciun titlu în baza căruia să solicite o modificare, în sensul creşterii salariului de bază ce a fost în plată la data încetării raporturilor de muncă.
Mai mult, recurenta prin schema de plecări voluntare a stabilit că sumele de bani ce vor fi acordate cu titlu de plăţi compensatorii vor fi calculate pornind de la salariul de bază pe care fiecare salariat îl avea la data încetării raportului de muncă, astfel încât salariaţii au avut cunoştinţă despre modul de calcul şi elementele de bază în raport de care urma să se stabilească cuantumul plăţilor compensatorii. Cunoscând aceste aspecte reclamantul a acceptat oferta angajatorului stabilită prin schema de plecări voluntare aplicabilă, formulând cerere pentru retragere voluntară din activitate, dându-şi astfel acordul inclusiv cu privire la plăţile compensatorii ce urmau a fi acordate.
De asemenea, se constată că prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă avute cu unitatea pentru fiecare salariat-reclamant în cauză, se menţionează că acesta urmează să beneficieze de drepturile băneşti acordate de societate prevăzute în schema de plecări voluntare oferită de recurentă, deciziile fiind semnate de reclamant ca salariat al recurentei.
În raport de cele reţinute a apreciat că în mod greşit a fost admisă acţiunea formulată, instanţa apreciind în mod greşit că a fost investită să analizeze modul de determinare a salariului de bază pentru reclamant în raport de prevederile Anexei 1 la Contractului Colectiv de Muncă la nivel unitate.
La data de 06 noiembrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bacău a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de reclamantul V.C. în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., declinată spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 5 din 12 ianuarie 2015.
În susţinerea căii de atac, revizuientul a susţinut că Decizia Curţii de Apel Bacău nr. 765 din 06 octombrie 2014 este contradictorie cu Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013 pronunţată de aceiaşi curte de apel. Astfel, prin Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013, Curtea de Apel a constatat că o parte din pretenţiile reclamantului cu privire la plăţile compensatorii aferente perioadei ulterioare datei de 17 decembrie 2009 nu sunt prescrise, dispunând trimiterea cauzei la tribunal pentru determinarea cuantumului acestora, iar prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, aceiaşi curte de apel a admis recursul pârâtei şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată stabilit pentru 18 martie 2015, intimata SC A.T.P.R. SA a invocat excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii asupra cărora Înalta Curte a rămas în pronunţare.
Cu privire la excepţia tardivităţii, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din motivele cererii de revizuire, revizuientul a promovat această cale extraordinară de atac de retractare în baza dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti : pct. 1 în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2), de la pronunţarea ultimei hotărâri.
De asemenea, dispoziţiile art. 101 alin. (3) din C. proc. civ. stabilesc că “Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare”. Totodată, art. 104 din acelaşi cod, prevede că “Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui”.
Din economia celor susţinute de către revizuent prin motivele cererii de revizuire, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 765 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, revizuentul a transmis cererea de revizuire prin poştă, plicul care a însoţit cererea purtând ştampila înregistrării sale la oficiul poştal la data de 06 noiembrie 2014.
În aplicarea dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 104 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că acest termen nu a fost depăşit.
Astfel, Decizia civilă nr. 765 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă ,a fost pronunţată la data de 6 octombrie 2014, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 06 noiembrie 2014 (data poştei, aşa cum rezultă din verso filei nr. 6 a dosarului Curţii de Apel Bacău - conform art. 104 C. proc. civ.), aşadar fără depăşirea termenului legal imperativ şi peremptoriu de o lună de la data pronunţării hotărârii, termen care s-a împlinit în chiar ziua transmiterii prin poştă a cererii, respectiv 06 noiembrie 2014.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii căii de atac, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de instanţe deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că - aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul în care una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.
Rezultă deci că pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat. Astfel, raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, cauză şi părţi, în atare situaţii executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Prin urmare, prin hotărâri potrivnice, se înţeleg acele hotărâri care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea celui de al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar, scopul reglementării fiind rezolvarea situaţiilor în care, judecându-se separate două sau mai multe cauze cu neobservarea existenţei lucrului judecat, în cadrul aceluiaşi proces, se ajunge la pronunţarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.
În cadrul aceluiaşi proces, însă, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite faze procesuale sau cicluri procesuale, soluţiile sunt diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecăţii. Deci, textul invocat de revizuent nu este aplicabil dacă prin două hotărâri judecătoreşti nu au fost soluţionate două cereri de chemare în judecată distincte, ci acestea au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, dar în cicluri procesuale diferite.
În cauza de faţă Înalta Curte reţine că revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 765 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, motivat de faptul că aceasta ar fi contradictorie cu Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013 a aceleiaşi curţi de apel, hotărâri pronunţate în cadrul aceluiaşi Dosar cu nr. 1645/103/2013, în faze procesuale diferite.
Astfel, în primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău a casat, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul că a respins excepţia prescripţiei cu privire la capătul de cerere privind plăţile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare Tribunalului Neamţ.
În al doilea ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 765 din 6 octombrie 2014, aceiaşi curte de apel a admis recursul intimatei şi a respins, acţiunea reclamantului V.C., ca neîntemeiată.
Reiese deci că cele două hotărâri judecătoreşti care se pretind a fi contradictorii au fost pronunţate în soluţionarea aceleiaşi cereri de chemare în judecată, formulată de reclamantul V.C.
De asemenea, este adevărat că prin cele două hotărâri judecătoreşti invocate ca fiind contradictorii au fost pronunţate soluţii contrare, însă numai una dintre aceasta, respectiv ultima poate fi pusă în executare. Din această perspectivă, nu este îndeplinită condiţia referitoare la imposibilitatea punerii concomitent în executare a celor două hotărâri judecătoreşti pretins a fi contradictorii.
Pentru argumentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocate de intimata SC A.T.P.R. SA şi va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul V.C. împotriva Deciziei nr. 765 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocate de intimata
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul V.C. împotriva Deciziei nr. 765 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 777/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 783/2015. Civil → |
|---|
