ICCJ. Decizia nr. 777/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 777/2015
Dosar nr. 3513/212/2014
Şedinţa Camerei de Consiliu din 10 martie 2015
Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 10 februarie 2014, pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 3513/212/2014, creditoarea SC T.S. SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC P. SRL emiterea unei ordonanţe de plată pentru suma de 54.529,67 lei, reprezentând debit şi penalităţi de întârziere, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1 % pe zi de întârziere până la data executării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, în esenţă, reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii calificate de pază şi protecţie în baza căruia au fost emise facturi neachitate de către debitoare.
Prin sentinţa civilă nr. 8244 din 7 august 2014, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de debitoarea SC P. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că potrivit art. 1015 C. proc. civ., coroborat cu art. 107 alin. (1) acelaşi cod, instanţa competentă în soluţionarea cauzei este cea în care domiciliază pârâta, respectiv Judecătoria Ploieşti, în a cărei circumscripţie are sediul pârâta.
Prin sentinţa civilă nr. 16568 din 5 decembrie 2014, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetentei teritoriale invocată de către pârâtă şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Constanţa. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a dispus trimiterea cauzei în vederea soluţionării conflictului de competenţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a suspendat judecarea cauzei.
În argumentarea acestei soluţii, Judecătoria Ploieşti a reţinut că între creditoarea SC T.S. SRL şi debitoarea SC P. SRL s-a încheiat, la data de 24 mai 2013, contractul de prestări servicii având ca obiect prestarea serviciilor calificate de pază şi protecţie a unui obiectiv.
În conformitate cu dispoziţiile art. 9.4 din contractul încheiat între părţile litigante, litigiile de orice natură izvorând din încheierea, executarea şi/sau interpretarea clauzelor prezentului contract vor fi supuse spre soluţionare instanţei judecătoreşti competente material din municipiul Constanţa.
În acest sens, s-a reţinut că în temeiul art. 126 C. proc. civ., părţile pot stabili în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care pot dispune să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece.
Prin urmare, instanţa a constatat că există un caz de alegere de competenţă, fiind stabilită instanţa din municipiul Constanţa ca instanţă competentă, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei către Judecătoria Constanţa.
Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 alin. (1) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să judece.
În speţă, se constată că prin art. 9.4 din contract, părţile au convenit ca pentru litigiile ce nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă, să se adreseze instanţelor judecătoreşti de pe raza municipiului Constanţa, astfel încât, în raport cu dispoziţiile legale şi contractuale evocate, se constată că Judecătoriei Constanţa îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 776/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 780/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
