ICCJ. Decizia nr. 787/2015. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 787/2015
Dosar nr. 10742/3/2013
Şedinţa publică din 11 martie 2015
Deliberând asupra recursurilor de faţă,
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2497/R din 11 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta SC V. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1863/R din 2 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii M.I. şi SC I. SRL, ca inadmisibilă, a admis excepţia de necompetenţă materială cu privire la cererea de revizuire formulată de aceeaşi revizuenta, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a declinat competenţa soluţionării cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. La Curtea de Apel Bucureşti, cererea de revizuire declinată a fost înregistrată pe rolul secţiei a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. 10742/3/2013, iar în urma analizării acesteia, prin Decizia civilă nr. 1618 din 3 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC V. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1863/R din 2 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 50209/299/2010, în contradictoriu cu intimaţii M.I. şi SC I. SRL prin administrator judiciar ACERR IPURL Suceava.
S-a reţinut că prin cererea formulată la 14 martie 2013, revizuenta SC V. SRL a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 8863/R din 2 iulie 2012, susţinând că aceasta ar fi potrivnică deciziei civile nr. 1108 din 13 mai 2010 şi invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în cauza de faţă, instanţa a reţinut că în cel de-al doilea proces invocat de revizuenta, finalizat prin pronunţarea Deciziei civile nr. 1863/R din 2 iulie 2012, a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la Decizia civilă nr. 1108 din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, situaţie în care cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea uneia din condiţiile impuse expres de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Împotriva deciziei mai sus menţionate, au declarat recurs M.I. şi SC V. SRL Suceava.
1. Recursul declarat de recurentul M.I.
În recursul declarat acest recurent reproşează instanţei de revizuire că nu s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii capătului de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ. , invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 20 martie 2014.
În speţă, ultima hotărâre a fost pronunţată în data de 2 iulie 2012, iar cererea de revizuire a fost introdusă în data de 15 martie 2013, deci revizuenta a depăşit termenul prevăzut de lege de o lună.
În consecinţă, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de revizuire ca tardiv formulată.
2. Recursul declarat de revizuenta SC V. S.R.L Suceava.
În motivarea recursului, revizuenta susţine că instanţa în mod nelegal a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, întrucât în cursul judecăţii, în Dosarul nr. 50209/299/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în care s-a pronunţat Decizia nr. 1863R din 2 iulie 2012 nu s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat de către părţi şi nici nu a fost soluţionată pe această excepţie, în sensul de a fi admisă sau respinsă de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea pricinii.
Faţă de considerentele expuse, revizuenta solicită admiterea recursului, în sensul anulării Deciziei nr. 1863R din 2 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Înalta Curte a invocat excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurentul M.I. şi în consecinţă a rămas în pronunţare pe această excepţie cu privire la acest recurent, pentru următoarele considerente:
Excepţia lipsei de interes este mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile; este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, în cazul în care instanţa consideră că această excepţie este întemeiată, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca lipsită de interes.
Printre condiţiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces - alături de calitate procesuală, capacitate procesuală şi afirmarea unui drept pentru a realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie - se numără interesul, în sensul de folos practic urmărit de cel care iniţiază acţiunea civilă. Interesul trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe: să fie legitim, juridic; să fie născut şi actual; să fie personal şi direct. Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, incidenţa sa atrăgând respingerea cererii, fără a se mai proceda la cercetarea acesteia în fond.
În cauză, după cum se poate observa, cererea de revizuire a fost formulată de SC V. SRL Suceava, iar prin Decizia nr. 1863R din 2 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admis recursul declarat de recurentul M.I. şi în consecinţă au fost anulate toate actele de executare pornite împotriva sa, decizie a cărei anulare se cere pe calea revizuirii.
Pe de altă parte, interesul pentru promovarea cererii de revizuire aparţine SC V. SRL Suceava şi nu a recurentului, în condiţiile în care a câştigat procesul - contestaţia la executare - ceea ce nu mai justifică un alt demers judiciar, cum este cel al revizuirii în cazul de faţă.
Prin urmare, cererea de revizuire formulată de M.I. este lipsit de interes demersul judiciar întreprins prin cererea de revizuire.
Aşa fiind, Înalta Curte admite excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurentul M.I. şi, pe cale de consecinţă respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul M.I. împotriva Deciziei civile nr. 1618 din 3 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
2. În ce priveşte recursul declarat de revizuenta SC V. SRL Suceava, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, aşa cum rezultă din examinarea considerentelor Deciziei nr. 1863R din 2 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Decizia nr. 1108 din 15 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă. De asemenea, din examinarea considerentelor Deciziei nr. 1863R din 2 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civil, Înalta Curte constată că această instanţă s-a pronunţat asupra faptul că nu există autoritate de lucru judecat, cităm din decizia indicată: „tribunalul constată că între litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 5272./299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi prezentul litigiu - adică decizia menţionată expres în Dosarul nr. 50209/299/2010 - nu există autoritate de lucru judecat, în manifestarea de excepţie procesuală, dată fiind cauza juridică distinctă a celor două contestaţii la executare, în prima invocându-se drept motive faptul că executarea silită a fost demarată de o altă persoană decât creditorul, precum şi nulitatea contractului de cesiune decurgând din încheierea acestuia după ce în privind SC I. SRL se deschisese procedura insolvenţei, în timp ce în cea de-a doua contestaţie la executare, contestatorul a invocat achitarea debitului, perimarea executării silite şi rezoluţiunea contractului de cesiune de creanţă."
Pe de altă parte, trebuie de remarcat că instanţa anterioară în mod corect şi cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, în sensul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta SC V. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1618 din 3 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurentul M.I.
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul M.I. împotriva Deciziei civile nr. 1618 din 3 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta SC V. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 713/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 785/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
