ICCJ. Decizia nr. 856/2015. Civil. Pretenţii. Recurs

Decizii civile ICCJ 2015


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 856/2015

Dosar nr. 6415/102/2012

Şedinţa publică din 18 martie 2015

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2401 din 5 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Mureş, în Dosarul nr. 6415/102/2012, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale sale pasive, invocată de pârâtul Protopopiatul R.. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta I. Mureş Societatea Cooperatistă Meşteşugărească în contradictoriu cu pârâtul Protopopiatul R. şi a fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârât în contradictoriu cu SC C.S. SRL. S-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 1781,4 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, tribunalul a reţinut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de uzufruct pe durată determinată, reclamanta a transmis către pârât, pentru o durată de 10 ani, dreptul de folosinţă asupra imobilului situat în Târgu Mureş, str. Călăraşilor colţ cu str. Şcolii, în suprafaţă de 542 mp complex de îngrijire a sănătăţii, împreună cu terenul aferent, păstrând nuda proprietate asupra imobilului, termenul începând să curgă de la data predării efective.

Potrivit contractului de închiriere depus la dosar, pârâta a închiriat imobilul chematei în garanţie SC C.S. SRL pe durata existenţei contractului de uzufruct de 10 ani de la data predării imobilului de către constructor locatarului SC C.S. SRL.

Conform Sentinţei civile nr. 9426 din 21 octombrie 1996 chemata în garanţie şi-a schimbat sediul social, desfăşurându-şi activitatea în imobilul în cauză.

S-a mai reţinut că potrivit susţinerilor pârâtului, necontestate de reclamantă sau de chemata în garanţie, aceasta din urmă a folosit imobilul în cauză până în luna aprilie 2013, când a fost evacuată de reclamantă în baza Sentinţei civile nr. 1611 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Specializat Mureş.

Referitor la efectele contractului de vânzare-cumpărare a uzufructului asupra imobilului s-a reţinut că acestea au încetat la data de 27 iulie 2006, dată la care pârâtul avea obligaţia de a preda imobilul reclamantei, potrivit convenţiei părţilor.

S-a constatat că, întrucât reclamanta nu a reintrat în posesia imobilului la data stabilită, aceasta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 666.540 lei + TVA, cu titlu de despăgubiri pentru perioada august 2009 - 30 august 2010, precum şi a dobânzii aferente acestei sume de la data intentării acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului.

În ceea ce priveşte prejudiciul invocat de reclamantă, constând în lipsa de folosinţă a imobilului în litigiu s-a reţinut că acesta a fost evaluat de reclamantă la suma de 666.540 lei la care se adaugă TVA. în justificarea acestei sume reclamanta a invocat Sentinţa civilă nr. 1566 din 18 februarie 2011 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin Decizia civilă nr. 52 din 23 februarie 2012 a Tribunalului Mureş, prin care pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 55.454 lei cu titlu de despăgubiri, în acea cauză apreciindu-se că suma la plata căreia pârâtul a fost obligat reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă prin raportare la suma pe care aceasta ar fi primit-o din închirierea spaţiului în luna septembrie 2006, pretenţia reclamantei reprezentând un câştig nerealizat.

În speţă, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a predării cu întârziere a spaţiului în cauză, şi nici a faptului că pârâtul este cel care a cauzat predarea cu întârziere a spaţiului către reclamantă. De altfel, reclamanta nu a negat faptul că nu pârâtul a folosit imobilul, ci chemata în garanţie, care a exercitat posesia efectivă a imobilului, potrivit contractului de închiriere încheiat cu pârâtul.

Totodată, tribunalul a considerat că reclamanta nu a probat cuantumul prejudiciului încercat ca urmare a nepredării la timp a imobilului, simplul calcul matematic nefiind suficient pentru a dovedi că reclamanta ar fi şi încheiat un contract de închiriere la nivelul chiriei pretinse şi ca atare s-a apreciat că în speţă pretenţiile reclamantei nu sunt justificate.

Prima instanţă a avut în vedere şi dispoziţiile art. 1531 C. civ. privind repararea integrală a prejudiciului, art. 1532 C. civ. privind caracterul cert al prejudiciului, precum şi art. 1533 C. civ. privind previzibilitatea prejudiciului, în raport de care a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea acţiunii, iar pe de altă parte, reclamanta, care beneficiază de principiul disponibilităţii aplicabil procesului civil, nu a dorit să fie efectuată în cauză o expertiză prin care să fie evaluat prejudiciul încercat ca urmare a lipsirii sale de folosinţa imobilului sau a câştigului nerealizat de către reclamantă din acelaşi motiv.

Ca urmare a respingerii acţiunii reclamantei, raportat la dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie a SC C.S. SRL.

Totodată, s-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanta I. Mureş SCM, cât şi pârâtul Protopopiatul R.

Examinând apelurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în raport de efectul devolutiv al apelului şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, prin Decizia nr. 284/A pronunţată la 28 mai 2014 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanta I. Mureş SCM şi de pârâtul Protopopiatul R. din Târgu Mureş împotriva Sentinţei civile nr. 2401 din 5 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 6415/102/2012.

A schimbat în parte sentinţa atacată şi, în consecinţă, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta I. Mureş SCM, în contradictoriu cu pârâtul Protopopiatul R., obligând pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 67.284 lei, cu titlu de despăgubiri, aferente perioadei august 2009 - august 2010, la care se va adăuga dobânda legală, începând cu data de 21 august 2012 şi până la achitarea integrală a debitului.

A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârât în contradictoriu cu chemata în garanţie SC C.S.

A fost obligată chemata în garanţie să-i plătească pârâtului suma de 67.284 lei, cu titlu de despăgubiri, la care se va adăuga dobânda legală, începând cu data de 21 august 2012 şi până la achitarea integrală a debitului.

A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 4.445,02 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel şi a fost obligată chemata în garanţie să-i plătească pârâtului suma de 2.961,13 lei, cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

S-a menţinut dispoziţia din sentinţa atacată privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar s-a pronunţat prioritar cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Protopopiatul R. din Târgu Mureş, excepţie care a fost reiterată de pârât prin memoriul de apel.

Astfel, instanţa de apel a avut în vedere că prin acţiunea formulată reclamanta a invocat faptul că prejudiciul pretins a fost cauzat ca urmare a neîndeplinirii de către pârât a obligaţiei de predare a spaţiului în litigiu, obligaţie care deriva dintr-un contract încheiat de părţi în anul 1996 având ca obiect înstrăinarea pe o perioadă de 10 ani a dreptului de uzufruct viager.

Ca atare, în condiţiile în care contractul menţionat a fost încheiat între reclamantă şi pârât, iar reclamanta a susţinut că a fost prejudiciată ca urmare a neexecutării de către pârât a obligaţiilor contractuale, instanţa de apel a apreciat ca fiind nejustificată susţinerea vizând împrejurarea că nu există identitate între pârât şi persoana care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv persoana faţă de care reclamanta îşi poate valorifica dreptul pretins.

Aşa fiind, s-a reţinut că prin sentinţa atacată, în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, deşi pârâtul a susţinut că nu are nicio culpă pentru nepredarea imobilului către reclamantă, în contextul în care acesta a fost folosit de o altă persoană, s-a avut în vedere faptul că între părţi, în legătură cu imobilul respectiv s-a mai purtat un litigiu, care a fost soluţionat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 1566 din 18 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 4355/320/2007, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 52 din 23 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Mureş şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 454/R din 19 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, s-a stabilit în mod irevocabil că pârâtul este răspunzător faţă de reclamantă pentru neexecutarea obligaţiei contractuale de predare a bunului imobil la împlinirea termenului de 10 ani prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager. Tot în cadrul acelui litigiu s-a stabilit că împrejurarea în sensul că pârâtul nu foloseşte efectiv imobilul şi că acesta a fost folosit un de un terţ nu este de natură a justifica neexecutarea de către el a obligaţiei contractuale şi exonerarea acestuia de la plata despăgubirilor.

În aceste condiţii, în cadrul litigiului menţionat pârâtul a fost obligat să-i predea reclamantei posesia imobilului în litigiu şi să-i plătească acesteia suma de 55.545 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a spaţiului, aferente lunii septembrie 2006.

Având în vedere faptul că în prezenta cauză pretenţiile formulate de reclamantă derivă tot din raportul juridic născut între ea şi pârât ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager încheiat în anul 1996, iar pretenţiile din litigiul anterior au avut acelaşi temei, instanţa de apel a apreciat că la soluţionarea prezentei cauze trebuie avute în vedere cele statuate în procesul anterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat şi ca atare chestiunea litigioasă dezlegată prin această hotărâre, în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat, nu poate primi o rezolvare diferită într-un litigiu ulterior.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că în condiţiile în care pârâtul este în culpă pentru neexecutarea obligaţiei de predare a imobilului în litigiu, obligaţie pe care trebuia să şi-o îndeplinească în conformitate cu prevederile art. 1073 şi art. 1074 C. civ. din 1864, acţiunea reclamantei prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit este fondată.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, s-a constatat că la calcularea acestora reclamanta a luat ca bază de calcul suma de 55.545 lei/lună stabilită prin sentinţa la care s-a făcut referire mai sus. Faţă de suma pretinsă, s-a apreciat însă că trebuie avut în vedere faptul că această sumă a fost stabilită pentru luna septembrie 2006, iar în prezenta cauză pretenţiile băneşti vizează perioada august 2009 - august 2010.

S-a constatat că pentru perioada menţionată reclamanta nu a dovedit faptul că ar fi avut posibilitatea închirierii imobilului la nivelul chiriei pretinse şi în aceste condiţii cuantumul sumei solicitate prin acţiunea introductivă nu poate fi luat în considerare.

Având în vedere faptul că în perioada indicată de reclamantă spaţiul în litigiu a fost folosit efectiv de chemata în garanţie SC C.S. SRL şi aceasta i-a şi achitat reclamantei pentru folosinţa acestui spaţiu în perioada noiembrie 2010 - octombrie 2010 suma de 62.108,49 lei, instanţa de apel a apreciat că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei se impun a fi luate în considerare plăţile efectuate de chemata în garanţie, în contextul în care acestea au fost efectuate în perioada imediat următoare celei vizate prin acţiunea introductivă şi au fost acceptate de reclamantă.

Instanţa de apel a reţinut că suma de 62.108,49 lei menţionată a fost achitată pentru o perioadă de 12 luni, astfel că suma aferentă pentru o lună este de 5.175,70 lei (62.108,49 lei: 12).

S-a constatat că prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat despăgubiri pentru o perioadă de 13 luni, astfel că, în condiţiile în care se ia ca bază de calcul suma de 5.175,70 lei/lună, s-a reţinut că reclamantei i se cuvin pentru perioada respectivă despăgubiri în cuantum de 67.284 lei (5.175,70 lei x 13).

Având în vedere faptul că în perioada în litigiu imobilul aparţinând reclamantei a fost folosit de chemata în garanţie, care la expirarea termenului pentru care a avut încheiat contract de închiriere cu pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i preda acestuia imobilul respectiv, instanţa de apel a apreciat că, chemata în garanţie este la rândul său răspunzătoare faţă de pârât, fiind aplicabile şi în cazul acesteia prevederile art. 1073 şi art. 1074 C. civ. din 1864 referitoare la executarea obligaţiilor. Ca atare, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 şi urm. C. proc. civ. pentru admiterea cererii de chemare în garanţie.

În ceea ce priveşte aspectele invocate de apelantul pârât referitoare la cuantumul taxei de timbru datorată pentru cererea de chemare în garanţie, instanţa de apel a arătat că în raport de cuantumul pretenţiilor formulate, taxa de timbru aferentă acesteia este într-adevăr în cuantum de 10.776 lei şi nu de 1.776,4 lei, cât a reţinut prima instanţă şi ca atare în mod corect, cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă, chemata în garanţie a achitat taxa de timbru în raport de cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997.

În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanta I. Mureş - Societatea Cooperativă Meşteşugărească, pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureş şi chemata în garanţie SC C.S. SRL.

După un scurt istoric al cauzei, fără a-şi încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în argumentarea recursului, reclamanta I. Mureş - Societatea Cooperativă Meşteşugărească susţine, în esenţă, că instanţa de apel, în baza rolului activ putea să dispună administrarea probelor pe care le considera necesare în aflarea adevărului, chiar dacă părţile se împotrivesc, ceea ce instanţa a omis să facă.

Consideră că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că suma de suma de 62.108,49 lei a fost achitată pentru o perioadă de 12 luni, în realitate numai pentru 7 luni, ajungând la un calcul greşit a chiriei în suma de 5.175,70 lei/lună (62.178,49 : 12 = 5.175,70 lei) stabilind o despăgubire totală de 67.284 lei pentru o perioadă de 13 luni.

La dosarul cauzei, arată recurenta-reclamantă, s-a depus de către pârât Sentinţa civilă nr. 1161 din 08 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în Dosarul nr. 2377/1371/2011, definitivă prin Decizia nr. 30/A din 03 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, prin care s-a dispus evacuarea necondiţionată a chematei în garanţie SC C.S. SRL din imobil şi obligarea sa la 22.218 lei cu titlu de preţ al folosinţei imobilului pe o lună - decembrie 2006, aferentă spaţiului deţinut fără titlu, cu dobânzi comerciale cu data promovării acţiunii şi până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată. Hotărârea a fost executată pentru suma totală de 33.578,30 lei pe o lună.

În astfel de condiţii, recurenta susţine existenţa unei contradicţii între cuantumul despăgubirii stabilită de instanţa de apel în prezenta cauză în sumă de 5.175,70 lei pe o lună şi preţul folosinţei aceluiaşi imobil stabilit prin hotărârea executorie pronunţată de instanţa de fond şi de apel în Dosarul nr. 2377/1371/2011, tot pe o lună însă în suma de 33.578,30 lei.

Întrucât suma reţinută de instanţa de apel a fi achitată în contul chiriei în suma de 62.108,49 lei, ce a constituit baza de calcul a despăgubirii acordate a fost achitată de chemata în garanţie în anii 2011 - 2012, iar obiectul litigiului se referă la plata despăgubirii pe perioada august 2009 - 2010, perioadă pentru care chemata în garanţie nu a avut niciun raport juridic valabil nici cu pârâtul şi nici cu reclamanta în urma expirării duratei contractului de uzufruct la data de 27 iulie 2006, chiria stabilită de instanţa de apel pe perioada august 2009 - august 2010, în cuantum de 67.284 lei este lipsită de orice temei, din moment ce s-a reţinut temeiul de drept stabilit şi s-a recunoscut autoritatea de lucru judecat în cauză - împrejurare care constituie motiv de casare a hotărârii.

Apreciază că răspunderea solidară a pârâtului cu chemata în garanţie este justificată, pentru faptul că şi după expirarea duratei contractului de uzufruct şi de închiriere, pârâtul a beneficiat de consultaţiile medicale gratuite ale enoriaşilor aparţinătoare pârâtului.

Având în vedere faptul că pentru justificarea pretenţiilor reclamanta s-a folosit de probele Dosarului nr. 4355/320/2007, în care s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă cu privire de drept şi cuantumul despăgubirii, ceea ce a intrat în puterea lucrului judecat şi în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat - litigiul de faţă nu poate primi o rezolvare diferită în situaţia în care instanţa a statuat că obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit prin neexecutarea obligaţiei de predare a imobilului în litigiu este fondată (art. 1073, 1074 C. civ.).

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii ca netemeinică şi nelegală cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, care a pronunţat hotărârea casată, cu privire la cuantumul despăgubirii.

Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureş a solicitat admiterea recursului său, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta I. Mureş Societatea Cooperativă Meşteşugărească împotriva Sentinţei civile nr. 2401 din 5 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Mureş, având în vedere că este nelegală şi inadmisibilă invocarea de către reclamantă, în căile de atac a lipsei rolului activ al instanţei atât sub aspect probator cât şi în privinţa motivelor.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, arată, în esenţă, că instanţa de apel în mod corect nu a dispus efectuarea unei expertize evaluatorii în apel, în condiţiile în care s-a mai solicitat în apel această probă, iar reclamanta-apelantă nu a mai avut posibilitatea legală de a solicita acest lucru conform art. 129 alin. (51) C. proc. civ. fiind nelegală şi inadmisibilă invocarea de către o parte, în căile de atac a lipsei rolului activ al instanţei, în condiţiile în care art. 129 alin. (51) C. proc. civ. interzice expres acest lucru, iar instanţa nu se poate substitui părţii propunând probe în locul acesteia, chiar în considerarea prevederilor permisive ale textului legal menţionat.

În condiţiile în care motivarea apelului - atât în declaraţia de apel, cât şi în dezvoltarea motivelor - se rezumă la invocare lipsei rolului activ al instanţei de fond - aspect inadmisibil conform art. 129 alin. (51) C. proc. civ., recurentul consideră că suntem în prezenţa unui apel motivat în mod nelegal, situaţie echipolentă cu nemotivare apelului cu consecinţa respingerii apelului ca fiind nelegal.

Or, instanţa de apel verifică conform art. 295 C. proc. civ. sentinţa apelată numai în limitele cererii de apel care evident trebuie motivat. Recurentul apreciază că apelul reclamantei a fost motivat în mod nelegal şi inadmisibil, echivalent cu nemotivarea apelului, obstrucţionând instanţa de apel de a-şi exercita controlul de legalitate şi temeinicie conform art. 295 C. proc. civ.

Deşi pârâtul a invocat prin întâmpinare inadmisibilitatea şi nelegalitatea motivării apelului cu lipsa rolului activ al instanţei de fond aspect, instanţa de apel a omis să se pronunţe faţă de acest aspect, acest lucru atrăgând, în opinia recurentului-pârât, şi o posibilă casare cu trimitere pentru necercetarea fondului.

Recurenta-chemată în garanţie SC C.S. SRL a solicitat admiterea recursului său, modificarea deciziei atacate şi, în consecinţă, respingerea apelului formulat de către apelanţii I. Mureş - Societatea Cooperativă Meşteşugărească şi Protopopiat R. din Târgu Mureş şi menţinerea în totalitate a sentinţei apelate ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, recurenta-chemată în garanţie a arătat, în esenţă, că, în perioada de referinţă între pârât şi chemata în garanţie (august 2009 - august 2010), nu existau raporturi comerciale, întrucât pârâtul nu deţinea vreun drept de folosinţă asupra imobilului, astfel că, apreciază recurenta, nu există temei legal în baza căruia SC C.S. SRL ar putea fi obligată la plata unor sume către pârât pentru acea perioadă.

Totodată, reclamanta I. Mureş - SCM nu a probat cuantumul prejudiciului încercat ca urmare a nepredării la timp a imobilului, simplul calcul matematic nefiind suficient pentru a dovedi că reclamanta ar fi încheiat un contract de închiriere la nivelul chiriei pretinse, în cauză pretenţiile reclamantei nefiind justificate, indiferent de persoana care se face culpabilă de predarea cu întârziere a imobilului către reclamantă.

În aceste condiţii, consideră că instanţa a aplicat greşit legea raportat la situaţia de fapt prezentată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureş a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta I. Mureş - Societatea Cooperativă Meşteşugărească prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal, admiterea excepţiei invocate şi, în consecinţă, constatarea nulităţii recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului.

De asemenea, pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureş a formulat întâmpinare la recursul declarat de chemata în garanţie SC C.S. SRL solicitând, în esenţă, respingerea recursului.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureş, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă I. Mureş - Societatea Cooperativă Meşteşugărească a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureş prin care a precizat că susţinerile sale se încadrează în temeiul de drept al art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta I. Mureş - Societatea Cooperativă Meşteşugărească este nefondat pentru considerentele care succed:

Deşi recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că indicarea acestuia are un caracter pur formal, întrucât reclamanta nu a arătat în ce constă greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii în sensul textului legal evocat, criticile invocate vizând în realitate interpretarea dată probelor, aspect ce nu constituie motiv de casare sau modificare a deciziei recurate odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 şi pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005.

Este de necontestat că prin acţiunea promovată reclamanta a invocat faptul că prejudiciul pretins a fost cauzat ca urmare a neîndeplinirii de către pârât a obligaţiei de predare a spaţiului în litigiu, obligaţie care deriva dintr-un contract încheiat de părţi în anul 1996 având ca obiect înstrăinarea pe o perioadă de 10 ani a dreptului de uzufruct viager.

Ca atare, în condiţiile în care contractul menţionat a fost încheiat între reclamantă şi pârât, iar reclamanta a susţinut că a fost prejudiciată ca urmare a neexecutării de către pârât a obligaţiilor contractuale, instanţa de apel a apreciat în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 1073 şi art. 1074 C. civ. din 1864, că reclamanta îşi poate valorifica dreptul pretins faţă de pârât, acesta din urmă fiind obligat la repararea prejudiciului suferit.

Astfel, sunt lipsite de justificare susţinerile reclamantei conform cărora ar fi antrenată în cauză răspunderea solidară a pârâtului cu chemata în garanţie, iar aserţiunile vizând împrejurarea că după expirarea duratei contractului de uzufruct şi de închiriere pârâtul a beneficiat de consultaţii medicale gratuite ale enoriaşilor aparţinători pârâtului sunt lipsite de relevanţă.

Este de reţinut că situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar simpla nemulţumire a recurentei cu privire la de modalitatea de calcul despăgubirilor acordate, în raport de probele administrate, nu poate conduce la admiterea prezentului recurs.

Se constată că instanţa de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, stabilind situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de particularităţile speţei, iar faptul că soluţia pronunţată de instanţa de apel nu a corespuns în totalitate voinţei recurentei nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea decizie atacate.

Instanţa de control judiciar a reţinut în mod corect că pretenţiile formulate de reclamantă în prezenta cauză derivă din raportul juridic născut între aceasta şi pârât ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager încheiat în anul 1996 şi au acelaşi temei ca şi pretenţiile ce au format obiectul Dosarului nr. 4355/320/2007, astfel că între părţi, în legătură cu imobilul aflat în discuţie s-a mai purtat un litigiu, care a fost soluţionat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

În acest context juridic, instanţa de apel a reţinut în mod legal că la soluţionarea prezentei cauze trebuie avute în vedere cele statuate în procesul anterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă, hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât chestiunea litigioasă dezlegată prin această hotărâre, în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat, nu poate primi o rezolvare diferită într-un litigiu ulterior.

Instanţa de control judiciar a constatat că prin Sentinţa civilă nr. 1566 din 18 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 4355/320/2007, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 52 din 23 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Mureş şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 454/R din 19 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, s-a stabilit în mod irevocabil că pârâtul este răspunzător faţă de reclamantă pentru neexecutarea obligaţiei contractuale de predare a bunului imobil la împlinirea termenului de 10 ani prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager. Tot în cadrul acelui litigiu s-a stabilit că împrejurarea că pârâtul nu foloseşte efectiv imobilul şi acesta a fost folosit de un terţ nu este de natură a justifica neexecutarea de către el a obligaţiei contractuale şi exonerarea acestuia de la plata despăgubirilor.

Argumentat şi legal motivat, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamantă ca urmare a reparării prejudiciului suferit pentru neexecutarea de către pârât a obligaţiei de predare a imobilului la împlinirea termenului de 10 ani prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager, a luat ca bază de calcul suma de 5175,70 lei/lună.

Aceasta întrucât, pretenţiile băneşti din prezenta cauză vizează perioada august 2009 - august 2010, or pentru perioada menţionată reclamanta nu a dovedit faptul că ar fi avut posibilitatea închirierii imobilului la nivelul chiriei pretinse şi prin urmare, cuantumul sumei solicitate prin acţiunea introductivă (în raport de luna septembrie 2006) nu a putut fi luat în considerare.

S-a arătat că în perioada indicată de reclamantă spaţiul în litigiu a fost folosit efectiv de chemata în garanţie SC C.S. SRL şi aceasta i-a şi achitat reclamantei pentru folosinţa acestui spaţiu în perioada noiembrie 2010 - octombrie 2010, astfel că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei s-a apreciat că se impun a fi luate în considerare plăţile efectuate de chemata în garanţie, în contextul în care acestea au fost efectuate în perioada imediat următoare celei vizate prin acţiunea introductivă şi au fost acceptate de reclamantă.

Recurenta nu se poate prevala în prezentul litigiu de existenţa vreunei contradicţii între cuantumul despăgubirii stabilită de instanţa de apel în prezenta cauză în sumă de 5.175,70 lei pe o lună şi preţul folosinţei aceluiaşi imobil stabilit prin hotărârea executorie pronunţată în Dosarul nr. 2377/1371/2011, întrucât acest din urmă litigiu a vizat evacuarea chematei în garanţie din spaţiul proprietatea reclamantei.

În cauză, instanţa de control judiciar a dat o soluţie corectă litigiului dedus judecăţii pe baza probelor administrate, cu respectarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ., potrivit cărora "cel care face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească", pronunţându-se în raport de probele şi apărările formulate.

Este de reţinut că procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părţile au obligaţia să-şi probeze susţinerile, în condiţiile, în ordinea şi la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părţilor şi a principiilor care guvernează procesul civil.

În atare condiţii, reclamanta nu poate reproşa instanţei împrejurarea că nu a dispus din oficiu o expertiză "de evaluare a unei chirii".

Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel a încălcat obligaţiile impuse de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului, constituie numai opinia sa personală în înţelegerea acestei reglementări, care nu şi-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părţi.

Este ştiut că rolul activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, instanţa neputând iniţia cereri pe seama părţilor în litigiu, fiind obligată să judece acţiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată. De asemenea, intervenţia judecătorului de a ordona probele pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc sau de a cere lămuriri şi explicaţii, constituie un drept al judecătorului, atunci când consideră necesar, fără ca prin această intervenţie să se substituie părţii care este datoare să îşi dovedească susţinerile, deoarece s-ar încălca grav cerinţa de imparţialitate în raporturile cu părţile aflate în proces.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (51) C. proc. civ. părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispoziţiile procedurale menţionate, nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilităţii care presupune inclusiv obligaţia pentru parte de a-şi proba susţinerile.

Prin urmare, în căile de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanţa de control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 129 alin. (51) C. proc. civ. interzicând chiar şi invocarea de către părţi a omisiunii instanţei de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.

Totodată, este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăşi partea care doreşte realizarea unui drept sau apărarea sa.

Se constată că în soluţionarea cauzei, instanţa de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a analizat în mod exhaustiv probatoriul administrat în cauză, pronunţându-se în raport de voinţa reală a reclamantei şi scopul urmărit prin promovarea acţiunii (contravaloare prejudiciu constând în lipsa de folosinţă a imobilului în litigiu).

Pentru raţiunile înfăţişate, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat instanţa de apel a dat o corectă eficienţă dispoziţiilor legale şi principiilor de drept incidente speţei.

În consecinţă, pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul reclamantei este nefondat, motiv pentru care, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca fiind legală.

Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureş este nefondat pentru următoarele considerentele:

Astfel cum s-a reţinut anterior, instanţa de apel a verificat, cu respectarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ., aplicarea legii de către instanţa de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acţiunii (obligarea pârâtului la plata sumei de 666540 lei + TVA cu titlu de despăgubiri pentru perioada august 2009 - 30 august 2010, precum şi dobânda legală aferentă sumei de la data intentării acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului), în limitele în care apelanţii au înţeles să învestească instanţa de control judiciar şi să-şi argumenteze susţinerile, ţinând cont şi de apărările formulate de părţi, dar şi de motivele de apel invocate de pârât.

Este de necontestat că instanţele au datoria de a se pronunţa numai asupra a ceea ce s-a cerut, potrivit art. 129 C. proc. civ., or, în acest sens a procedat şi Curtea de Apel Târgu Mureş cu respectarea principiul disponibilităţii, raportat şi la dispoziţiile art. 292 C. proc. civ. care prevăd în mod expres că părţile se pot folosi şi de motivele invocate în faţa primei instanţe de judecată.

În mod greşit recurentul susţine că, deşi a invocat prin întâmpinare inadmisibilitatea şi nelegalitatea motivării apelului declarat de reclamantă cu lipsa rolului activ al instanţei de fond, instanţa de apel a omis să se pronunţe faţă de acest aspect, acest lucru atrăgând, în opinia recurentului-pârât, şi o posibilă casare cu trimitere pentru necercetarea fondului.

Aceasta întrucât, susţinând că apelul reclamantei a fost motivat în mod nelegal şi inadmisibil, echivalent cu nemotivarea apelului, obstrucţionând instanţa de apel de a-şi exercita controlul de legalitate şi temeinicie conform art. 295 C. proc. civ., recurentul-pârât nu are în vedere dispoziţiile imperative ale art. 292 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că "în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului nu cuprinde motive noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".

Este de reţinut că aceste dispoziţii obligă instanţa de apel să se pronunţe în fond asupra capetelor de cerere deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel, se subînţelege, doar în ipoteza în care admite apelul, chiar dacă cererea de apel nu a fost motivată cu privire la toate capetele de cerere deduse judecăţii prin cererea de apel, întrucât art. 292 alin. (2) C. proc. civ. nu se aplică numai în cazul în care apelul nu a fost motivat deloc.

Prin reductio ad absurdum, apelantul care doar formulează apelul, fără a-l motiva, se află într-o situaţie mai bună decât apelantul care a dedus judecării şi care a formulat în mod expres motive de apel doar cu privire la anumite aspecte, reiterând chiar apărările din faţa primei instanţe (cum este cazul în speţă), or, devoluţiunea apelului este totală.

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că ar fi aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat, motiv pentru care, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureş.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de chemata în garanţie SC C.S. SRL este nefondat pentru următoarele considerentele:

Contrar susţinerilor chematei în garanţie, instanţa de apel a apreciat cu justeţe ca fiind îndeplinite condiţiile art. 60 şi urm. C. proc. civ. pentru admiterea cererii de chemare în garanţie, fiind nefondate criticile recurentei formulate sub acest aspect.

Potrivit prevederilor art. 1073 C. civ. din 1864 (aplicabil speţei) "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare".

În condiţiile în care din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel a rezultat că în perioada în litigiu imobilul aparţinând reclamantei a fost folosit de chemata în garanţie, care, la expirarea termenului pentru care a avut încheiat contract de închiriere cu pârâtul, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i preda acestuia imobilul respectiv, este evident că SC C.S. SRL este la rândul său răspunzătoare faţă de pârât, fiind aplicabile prevederile art. 1073 C. civ. anterior evocate.

Aşa fiind, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de chemata în garanţie (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) nu a fost demonstrată şi, prin urmare, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de chemata în garanţie SC C.S. SRL împotriva Deciziei nr. 284/A din 28 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta I. Mureş - Societatea Cooperativă Meşteşugărească împotriva Deciziei nr. 284/A din 28 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureş împotriva Deciziei nr. 284/A din 28 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de chemata în garanţie SC C.S. SRL împotriva Deciziei nr. 284/A din 28 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 855/2015. Civil. Pretenţii. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 862/2015. Civil. Pretenţii. Recurs →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 856/2015. Civil. Pretenţii. Recurs