ICCJ. Decizia nr. 862/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 862/2015
Dosar nr. 12751/86/2010**
Şedinţa publică de la 18 martie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal la data de 17 noiembrie 2010 înregistrată sub nr. 12751/86/2010, reclamanta SC "S.A." S.R.L. Suceava, a solicitat obligarea pârâtei banca T. SA Cluj - Sucursala Suceava la aplicarea dobânzii de 11,5%/an, astfel cum a fost prevăzută la art. 3 lit. a) din contractul din 28 iunie 2007 şi contractul nr. 810 din 23 mai 2007, creditelor acordate; recalcularea graficului de rambursare a creditului conform ratei dobânzii de 11,5%/an şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1576 din 7 martie 2011, a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, ca nefondată; a admis acţiunea şi, în consecinţă, a obligat pârâta la aplicarea unei dobânzi de 11,3%/an creditelor acordate prin contractele din 28 iunie 2007 şi din 23 mai 2007 şi la emiterea unor noi grafice de rambursare conform dobânzii de 11,5%/an.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, referitor la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că fondul dedus judecăţii în prezenta cauză constă în obligaţia de a face, respectiv de a pune în aplicare clauza prevăzută la art. 3 lit. a) din contractele de credit din 23 mai 2007 şi din 28 iunie 2007, precum şi emiterea unui grafic de rambursare. Acest obiect al acţiunii nu este evaluabil în bani, deoarece se doreşte aplicarea unei clauze contractuale, nesolicitând desfiinţarea contractului sau a unor clauze.
Aşadar, prima instanţă a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava, s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC "S.A." SRL Suceava şi s-au anulat în parte contractele de credit din 28 iunie 2007 şi din 23 mai 2007, cu privire la dispoziţiile art. 3 lit. a) teza finală, referitoare la sintagma "indexabilă" care, în opinia instanţei, contravine dispoziţiilor imperative ale art. 14 lit. a) din Legea nr. 190/1999, fiind lovite de nulitate.
În considerarea acestei hotărâri irevocabile, tribunalul a constatat că cererea de aplicare a unei dobânzi de 11,5% creditelor acordate reclamantei este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 74 din 30 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în principal, că prin eliminarea textului "indexabilă" judecătorul a urmărit menţinerea clauzei contractuale care prevedea rata dobânzii de 11,5% dat fiind faptul că prin aceeaşi sentinţă nr. 4390/2009 s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 14.245,09 lei cu titlu de plată nedatorată, rezultată în opinia instanţei, prin aplicarea în mod abuziv a unei rate de 17%.
Împotriva Deciziei nr. 74 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs banca T. SA - Sucursala Suceava, iar prin Decizia nr. 2157 din 26 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul formulat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că prin respingerea apelului declarat împotriva Sentinţei nr. 1576 din 7 martie 2011, instanţa nu a avut rol activ în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Astfel, prin Sentinţa nr. 1576 din 7 martie 2011 pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a fost obligată la aplicarea unei dobânzi de 11,3% creditelor din 28 iunie 2007 şi din 23 mai 2007 şi la emiterea unor noi grafice de rambursare conform dobânzii de 11,5%/an.
S-a mai reţinut că, deşi prin Sentinţa civilă nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 s-a înlăturat doar termenul "indexabilă", prin decizia atacată care a menţinut Sentinţa nr. 1576 din 7 martie 2011 s-a făcut trimitere la Sentinţa nr. 4390/2009 în stabilirea obligaţiei băncii de a aplica dobânda de 11,5% pe an.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel nu a avut în vedere un aspect esenţial şi anume faptul că prin Sentinţa civilă nr. 4390/2009 pronunţată de Judecătoria Suceava nu s-a avut în vedere revenirea la procentul de dobândă iniţial, ci doar eliminarea termenului "indexabilă" din cuprinsul contractelor de credit.
Ca atare, instanţa de apel nu a exercitat rol activ în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul aflării adevărului judiciar fiind incidente în această etapă procesuală dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Concret, instanţa de apel nu a avut rol activ în stabilirea împrejurării de fapt în sensul de a arăta dacă aceasta poate să intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situaţia în care prin Sentinţa nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea textului "indexabilă".
În rejudecare, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 7 din 6 februarie 2013 a respins ca nefondată, excepţia lipsei de interes a pârâtei în exercitarea căii de atac a apelului şi a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel analizând prioritar excepţia lipsei de interes a apelantei în promovarea căii de atac a reţinut, în esenţă, ca fiind nefondată această excepţie, motivat de faptul că apelanta nu a achiesat la pretenţiile intimatei.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava, instanţa de apel a apreciat că este nefondat reţinând, în esenţă, că obiectul cercetării judecătoreşti îl constituie două contracte de credit încheiate între părţi, respectiv nr. 810/2007 pentru suma de 160.000 lei şi nr. 1077/2007 pentru suma de 50.000 lei, credite ipotecare, având perioada de rambursare de 15 ani.
În ambele contracte, la art. 3 lit. "a" s-a prevăzut "Rata dobânzii 11,5%/an indexabilă".
Prin Sentinţa nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava menţinută prin Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, s-a constatat nulitatea tezei finale a art. 3 din cele două contracte de credit, în sensul eliminării termenului "indexabilă".
S-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului, rezultă că începând din luna septembrie 2008, apelanta banca T. SA - sucursala Suceava a modificat de mai multe ori dobânda, fără încheierea unor acte adiţionale şi fără acordul împrumutatei - intimata S.
Susţinerea apelantei potrivit căreia după pronunţarea Deciziei nr. 222 din 5 mai 2010, dobânda a rămas fixă, nu a putut fi primită, întrucât aceasta a aplicat unilateral o dobândă de 15% pe an, dobândă ce nu a fost negociată de părţi, fără încheierea vreunui act adiţional şi fără indicarea vreunui criteriu legal.
S-a constatat că în urma unor solicitări ale intimatei, apelanta i-a comunicat prin adresa din 16 noiembrie 2010 rata dobânzii aferente celor două contracte de credit, putându-se constata că aceasta a fost modificată de minim 12 ori, fără acordul împrumutatei, fără vreo negociere, contrar art. 9 alin. (2) din Legea nr. 190/1999 cu modificările ulterioare privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare care prevede "Contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare nu va putea fi modificat decât în scris de către părţi, prin încheierea de acte adiţionale".
Instanţa de apel a reţinut că prin modificarea unilaterală a ratei dobânzii de la 11,5% pe an, cât au convenit iniţial părţile prin art. 3 lit. a) din contractele de credit menţionate, s-au încălcat şi dispoziţiile imperative ale art. 969 şi art. 970 C. civ., incident în cauză.
S-a apreciat că instanţa de judecată nu a fost învestită cu stabilirea vreunui procent de dobândă, subrogându-se astfel părţilor litigante, ci cu constatarea faptului că dobânda iniţial stabilită de comun acord de către părţi prin art. 3 lit. "a" din fiecare contract supus analizei, a fost de 11,5% pe an, fără posibilitatea indexării acesteia, după cum rezultă din considerentele Sentinţei nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava (menţinută prin Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava), instanţa de judecată reţinând dobânda stabilită de părţi ca fiind de 11,5% pe an.
Instanţa de apel nu a luat în considerare referirile apelantei la majorarea dobânzii conform clauzei cuprinse în art. 2 din Condiţiile Generale de Creditare (care nici nu au fost semnate de apelantă) care prevede expres că "Rata anuală a dobânzii este fluctuantă, putându-se modifica pe parcursul întregii durate de creditare în funcţie de evoluţia dobânzilor de piaţa bancară".
Astfel, instanţa de apel a reţinut că art. 12 alin. (2) din cele două contracte de credit prevede expres: "Condiţiile Generale de creditare sunt aplicabile numai în măsura în care nu contravin prevederilor prezentului contract care se aplică cu prioritate în raporturile contractuale".
Or, dacă cele două contracte coroborate cu dispozitivul Sentinţei nr. 4390/2009, prevăd la art. 3 lit. a) faptul că, dobânda de 11,5% pe an nu este indexabilă, rămânând astfel fixă, rezultă că prevederea din Condiţiile Generale de Creditare privind fluctuaţia dobânzii nu este aplicabilă.
Totodată, din actele aflate la dosar a rezultat că apelanta-pârâtă nici nu a dovedit cu niciun mijloc de probă îndeplinirea condiţiei stipulate în art. 2 din Condiţiile Generale de Creditare referitoare la evoluţia dobânzilor pe piaţa bancară, astfel încât prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor care au determinat-o să modifice unilateral dobânda curentă contractuală prin neindicarea niciunui criteriu precis, individualizat care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aspect ce a fost de natură să-l prejudicieze pe consumator, respectiv pe intimat care a fost pus în imposibilitatea de a verifica dacă majorările efectuate au fost judicios dispuse, dacă erau necesare şi proporţionale scopului urmărit.
Împotriva acestei decizii, pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 891 din 6 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava împotriva Deciziei nr. 7 din 6 februarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, a casat decizia recurată şi a trimis cauza pre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin Decizia nr. 2157 din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul pârâtei banca T. SA - sucursala Suceava, s-a casat Decizia nr. 74 din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Din considerentele hotărârii de casare rezultă fără posibilitate de echivoc, îndrumările şi recomandările obligatorii date instanţei în rejudecarea cauzei.
Astfel, prin decizia de casare s-a reţinut că instanţa de apel nu a exercitat rol activ în stabilirea împrejurării de fapt în sensul de a arăta dacă aceasta poate să intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situaţia în care prin Sentinţa nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă".
Deşi obligatorii aceste recomandări, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel nu s-a conformat recomandărilor date prin decizia de casare respectiv de a analiza dacă instanţa poate să intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situaţia în care prin Sentinţa nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă".
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 27 iulie 2014, sub nr. 12751/86/2010**.
Prin Decizia nr. 370 din 5 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta banca T. SA - Sucursala Suceava, împotriva Sentinţei nr. 1576 din 7 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 12751/86/2010, intimată fiind reclamanta SC S.A. SRL Suceava.
A fost obligată apelanta să plătească reclamantei-intimate suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, având în vedere şi dispoziţiile art. 969 C. civ. şi ale art. 970 C. civ. a constatat că în speţă părţile au încheiat două contracte de creditare nr. 810/2007 pentru suma de 160.000 lei şi nr. 1077/2007 pentru suma de 50.000 lei, credite ipotecare, având o perioadă de rambursare de 15 ani.
În ambele contracte, la art. 3 lit. a) s-a prevăzut că rata dobânzii este de 11,5% pe an, indexabilă.
S-a reţinut că prin Sentinţa nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava s-a constatat nulitatea tezei finale a art. 3 lit. a) din ambele contracte de creditare în sensul eliminării termenului "indexabilă".
Nefiind anulată în totalitate, ci doar cu privire la termenul "indexabilă", clauza de la art. 3 lit. a) care stabileşte rata dobânzii la 11,5% pe an continuă să existe în contract şi să producă efecte.
Cu toate acestea, din actele şi lucrările dosarului, dar şi din susţinerile apelantului făcute în faţa instanţei de apel, s-a constatat că pârâta, în urma pronunţării acestei hotărâri judecătoreşti, a refuzat să aplice dobânda stabilită prin contract, de 11,5% pe an, aşa cum în virtutea principiului libertăţii de voinţă al părţilor au negociat iniţial şi a aplicat în mod unilateral o dobândă fixă aşa cum arată chiar prin motivele de apel, de 15% an, până la 8 noiembrie 2011.
Or, această conduită a pârâtei, de modificare unilaterală a dobânzii contravine principiilor reglementate de art. 969 şi art. 970 C. civ. de la 1864.
S-a apreciat că dispoziţiile art. 2 din condiţiile generale puteau să producă efecte doar coroborat cu dispoziţiile art. 3 lit. a) care, anterior pronunţării Sentinţei nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava şi Deciziei nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, prevedeau posibilitatea "indexării" ratei dobânzii.
Însă, ulterior anulării tezei finale a art. 3 lit. a) şi eliminării termenului "indexabilă", concluzia ce se impune şi care de altfel a fost confirmată şi de apelantă este că dobânda este fixă. Cum printr-un act adiţional la contractele de credit, părţile nu au stabilit un alt procent al ratei dobânzii, rezultă că se aplică procentul stabilit iniţial.
Pe de altă parte "Condiţiile Generale de Creditare" nu au fost însuşite de reclamant prin semnătură, astfel că şi din acest punct de vedere problema privind fluctuaţia dobânzii nu se aplică.
Prin constatarea de către instanţe ca fiind abuzivă, contrară art. 14 lit. a) din Legea nr. 190/1999 a tezei finale a art. 3 lit. a) s-a urmărit restabilirea ordinii juridice, încălcate de pârâtă profitând de poziţia sa dominantă, prin înlăturarea posibilităţii acestuia de a modifica unilateral rata dobânzii, fără indicarea vreunui criteriu precis sau a elementelor în funcţie de care poate fi modificată dobânda.
În condiţiile în care, deşi suportul contractual pentru indexarea dobânzii nu mai există, s-ar putea aplica dispoziţiile art. 2 din Condiţiile Generale de Creditare, practic s-ar nesocoti cele statuate prin hotărârile judecătoreşti invocate.
Prin urmare, câtă vreme clauza cuprinsă la art. 3 lit. a) din contractul de creditare nu a fost anulată decât cu privire la termenul "indexabilă" şi nu s-a încheiat între părţi vreun act adiţional care să stabilească o altă rată a dobânzii, concluzia ce se impune este aceea că această clauză continuă să existe şi să producă efecte între părţi, conform art. 969 C. civ.
În prezenta cauză instanţa de apel nu a fost chemată a stabili ea un procent de dobândă, subrogându-se părţilor şi încălcând astfel principiul libertăţii contractuale şi al acordului de voinţă, ci doar a constatat că, după eliminarea termenului "indexabilă" dobânda rămâne cea stabilită de comun acord de către părţi prin negocierea iniţială în procent de 11,5%.
Într-adevăr, prin Sentinţa nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă", de unde şi concluzia că, fiind anulată doar în parte, restul clauzei cuprinse la art. 3 lit. a) trebuie să producă efecte între părţi.
În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea recursului, pârâta a arătat că deciziile Curţii de Apel Suceava pronunţate până în acest moment au fost atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de fiecare dată căile de atac promovate fiind admise cu dispoziţia expresă a instanţei supreme pentru instanţa de apel de a da dovadă de rol activ şi de a judeca cauza prin administrarea de probe din care să rezulte expres dacă instanţa poate interveni în stabilirea procentului de dobândă solicitat de reclamantă.
Consideră că instanţa de apel în cele două rejudecări nu a dat curs dispoziţiilor stipulate în deciziile Înaltei Curţi şi nu a dat dovadă de rol activ prin administrarea de probe concrete din care să rezulte dacă reclamanta este îndreptăţită la aplicarea unui procent de dobândă de 11,5% aşa cum a solicitat prin cererea iniţială.
Recurenta arată că reclamantei i-a fost aplicat un procent de dobândă de 11,5% începând cu data de 8 noiembrie 2011 în contextul reduceri dobânzilor pe piaţa interbancară (şi nu ca o achiesare la pretenţiile reclamantei) procent de dobândă (care deşi este identic cu cel solicitat de reclamantă) nu a fost acceptat, reclamanta refuzând constant să semneze noile grafice de rambursare cu procentul de dobândă de 11,5%.
În opinia sa, motivarea instanţei de apel, în a doua rejudecare a dosarului, este total eronată.
Astfel, se arată că prin Sentinţa nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a constatat nulitatea tezei finale a art. 3 lit. a) din contractele de credit nr. 810 şi nr. 1077 din 2007, ambele încheiate cu reclamanta SC S.A. SRL şi implicit, prin constatarea acestei nulităţi ar rezulta că rata aplicabilă a dobânzii este de 11,5%.
Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Suceava în Decizia nr. 370/2014, consideră că prin anularea tezei finale a art. 3 lit. a) din contractele de credit a fost eliminat termenul de "indexabilă" dobânda urmând a rămâne fixă, la nivelul celei înregistrate la data rămânerii irevocabile a Sentinţei nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava, dispoziţie respectată de instituţia bancară prin nemajorarea dobânzii ulterior pronunţării sentinţei în discuţie. Mai mult, s-a procedat la scăderea procentului de dobândă până la nivelul de 11,5% în data de 8 noiembrie 2011 în contextul scăderii dobânzilor pe piaţă. Susţine că instanţa de apel a reţinut greşit împrejurarea că banca T. "a aplicat în mod unilateral o dobândă fixă de 15%", în realitate societatea recurentă dând curs dispoziţiilor Sentinţei nr. 4390/2009 prin menţinerea unei dobânzi fixe ca urmare a anularii tezei finale a art. 3 lit. a) din contractele de credit.
Consideră că buna-credinţă a fost dovedită de recurentă prin respectarea întocmai a prevederilor contractuale şi a condiţiilor generale de finanţare, toate modificările făcute fiind realizate cu respectarea contractelor şi accesoriilor însuşite de părţi prin semnătură.
Buna-credinţă este probată şi prin faptul că a dat curs şi celorlalte dispoziţii ale Sentinţei nr. 4390/2009 şi a achitat reclamantei, prin compensare, toate sumele la care a fost obligată.
Fără o verificare prealabilă instanţa de apel a arătat că "condiţiile generale de creditare nu au fost însuşite de client prin semnătură, astfel că şi din acest punct de vedere problema privind fluctuaţia dobânzii nu se aplică".
Arată că, pentru a elimina orice dubiu cu privire la însuşirea prin semnătură a condiţiilor generale de către reclamantă, a depus prin adresă oficială în data de 3 octombrie 2012 (Dosarul nr. 12751/86/2012 al Curţii de Apel Suceava) acest document în original, fiind inadmisibil ca după depunerea acestui înscris în original, semnat atât de reclamantă cât şi de pârâtă, instanţa de apel, în a doua rejudecare să susţină că documentul nu a fost semnat de intimată.
Referitor la aplicabilitatea Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, act normativ la care face trimitere instanţa de apel în motivarea deciziei recurate, arată că legea creditului ipotecar este o normă cu caracter special, ce stabileşte dispoziţii derogatorii faţă de cele ale Codului civil dând posibilitatea efectuării unor investiţii imobiliare în condiţiile unor insuficiente garanţii şi în acest sens acceptându-se cu titlu de unică excepţie în legislaţia noastră ipoteca pe bunuri viitoare (art. 3). Instanţa de apel, reţinând aplicarea acestei legi a realizat o confuzie gravă între creditele imobiliare pe care le-a accesat clientul prin contractele de credit nr. 810/2007 respectiv nr. 1077/2007 şi creditul ipotecar pentru investiţii.
Decizia nr. 370/2014 a Curţii de Apel Suceava este nelegală şi netemeinică având la bază o motivare deficitară şi confuză.
Intimata-reclamantă SC S.A. SRL Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Se constată că între părţile aflate în litigiu s-au încheiat contractele de credit din 28 iunie 2007 şi din 23 mai 2007, clauza de la art. 3 prevăzând valoarea dobânzii de 11,5% pe an ca fiind indexabilă.
Este de necontestat că prin Sentinţa nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, s-a constatat nulitatea tezei finale a art. 3 lit. a) din ambele contracte de creditare în sensul eliminării termenului "indexabilă".
Aşa fiind, argumentat şi legal motivat, pornind de la cadrul legal instituit de dispoziţiile art. 969 C. civ., în mod corect instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile în care clauza cuprinsă la art. 3 lit. a) din contractul de creditare nu a fost anulată decât cu privire la termenul "indexabilă" şi nu s-a încheiat între părţi vreun act adiţional care să stabilească o altă rată a dobânzii, concluzia ce se impune este aceea că această clauză continuă să existe şi să producă efecte între părţi, conform art. 969 C. civ., dobânda rămânând cea stabilită de comun acord de către părţi prin negocierea iniţială în procent de 11,5% pe an.
În mod nejustificat, recurenta pretinde că instanţa a încălcat prevederile art. 970 C. civ., potrivit căruia convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă, în condiţiile în care pârâta, în urma pronunţării Sentinţei nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava şi a Deciziei nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, a refuzat să aplice dobânda stabilită prin contract, de 11,5% pe an, aşa cum în virtutea principiului libertăţii de voinţă al părţilor au negociat iniţial şi a aplicat în mod unilateral o dobândă fixă de 15% an, până la 8 noiembrie 2011.
Contrar celor pretinse de recurentă, în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., iar criticile referitoare la împrejurarea că instanţa nu ar fi dat curs deciziilor de casare, respectiv că nu ar fi dat dovadă de rol activ prin administrarea de probe concrete din care să rezulte dacă reclamanta este îndreptăţită la aplicarea unui procent de dobândă de 11,5%, sunt nefondate.
Se constată că prin Decizia nr. 891 din 6 martie 2014 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, în rejudecare, instanţa de apel nu s-a conformat recomandărilor date prin Decizia de casare nr. 2157 din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă respectiv, instanţa de apel nu a exercitat rol activ în stabilirea împrejurării de fapt în sensul de a arăta dacă aceasta poate să intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situaţia în care prin Sentinţa nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă".
Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel a încălcat obligaţiile impuse de decizia de casare în ceea ce priveşte principiul rolului activ al judecătorului, constituie numai opinia sa personală în înţelegerea acestui principiu, care nu şi-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părţi.
Este ştiut că rolul activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, instanţa neputând iniţia cereri pe seama părţilor în litigiu, fiind obligată să judece acţiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată.
În acest sens, instanţa de apel a arătat în mod expres că în prezenta cauză nu a fost chemată a stabili ea un procent de dobândă, subrogându-se părţilor şi încălcând astfel principiul libertăţii contractuale şi al acordului de voinţă, ci doar a constatat că după eliminarea termenului "indexabilă" dobânda rămâne cea stabilită de comun acord de către părţi prin negocierea iniţială în procent de 11,5%.
Fără a reitera considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocat de recurenta-pârâtă, întrucât, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă dispoziţiilor legale şi principiilor de drept incidente speţei.
Nu în ultimul rând, susţinerile vizând inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 190/1999 sunt lipsite de relevanţă, faţă de legala soluţionare a cauzei, care nu s-a fundament pe dispoziţiile acestei legi.
În consecinţă, pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul pârâtei banca T. SA - sucursala Suceava este nefondat, motiv pentru care, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca fiind legală.
Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea reprezentantului intimatei-reclamante SC S.A. SRL Suceava privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei-pârâte banca T. SA - sucursala Suceava la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC S.A. SRL Suceava, conform înscrisului doveditor aflat la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava împotriva Deciziei nr. 370 din 5 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, ca nefondat.
Obligă pe recurenta-pârâtă banca T. SA - Sucursala Suceava la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC S.A. SRL Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 856/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 863/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
