ICCJ. Decizia nr. 840/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 840/2015
Dosar nr. 727/1/2015
Şedinţa publică de la 17 martie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 603 din 18 martie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 501/39/2012 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC D. SRL Liteni prin administrator H.D.L. împotriva deciziei nr. 1 din 25 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 18 februarie 2014, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, ca atare s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 35 pct. 1 şi pct.5 din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi s-a dispus anularea recursului ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea SC D. SRL Zăiceşti, invocând în drept art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de contestaţie se arată faptul că începând cu 2 februarie 2012 SC D. SRL nu a mai desfăşurat activitate la fostul sediu social din oraşul L., jud. Suceava, mutându-şi activitatea în sat Z., comuna B., jud. Botoşani, astfel cum rezultă din adresa din data de 3 februarie 2012 emisă de A.F.P. Municipiul Botoşani.
Arată contestatoarea că, de la data de 2 februarie 2012, administratorul SC D. SRL nu a mai ţinut legătura cu persoana de la care a avut închiriat spaţiul cu destinaţia de sediu social din oraşul Liteni, motiv pentru care nu a avut cunoştinţă de o eventuală adresă primită de la instanţă, iar la noul sediu nu a primit citaţia sau întâmpinarea făcută de C.F.R. S.S.V.A.C. SA la recursul declarat de SC D. SRL.
Se susţine că în cursul lunii februarie a verificat portalul instanţei şi a constatat că este fixat termen de judecată pentru data de 18 februarie 2014.
Întrucât conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar conform art. 24 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a legii, prestatorul serviciului taxabil este obligat să comunice în scris plătitorului cuantumului taxei de timbru, contestatoarea a considerat că instanţa a omis să comunice cuantumul taxei de timbru, motiv pentru care la data de 4 februarie 2014 a transmis prin poştă o adresă prin care a solicitat acordarea unui termen de judecată.
Susţine contestatoarea că a solicitat un nou termen de judecată deoarece se afla la primul termen de judecată şi a considerat necesar angajarea unui apărător care să aducă modificări şi completări la recursul formulat în vederea stabilirii de către instanţă a cuantumului taxei de timbru. Recursul trebuia modificat de către apărător deoarece la data de 25 iunie 2013 societatea a acceptat oferta de plată a C.F.R. S.S.V.A.C. SA, condiţie în care pct. 2 din recurs a rămas fără obiect, iar taxa de timbru trebuia calculată doar cu privire la pct. 1 din recurs care de fapt, se referea la încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor Legii nr. 146/1997 privind cuantumul taxei de timbru.
Mai mult de atât, susţine contestatoarea, în decizia nr. 603 din 18 februarie 2014, instanţa de recurs a menţionat greşit în dispozitivul hotărârii precum că SC D. SRL a solicitat judecarea cauzei în lipsă. În dispozitivul hotărârii nu s-a făcut referire în nici un fel la adresa menţionată mai sus prin care s-a solicitat acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător care să ducă modificări şi completări la recurs. Dacă instanţa considera că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege se putea suspenda judecata mai ales că prin cererea transmisă la 4 februarie 2014 a precizat că SC D. SRL Botoşani este de fapt SC D. SRL Suceava, precizând şi adresa noului sediu social la care se putea trimite o nouă citaţie cu obligaţiile ce trebuiau îndeplinite, inclusiv întâmpinarea sau documentele depuse la dosar de către C.F.R. S.S.V.A.C. SA, în condiţiile în care SC D. SRL acceptase oferta de plată.
Consideră contestatoarea că instanţa de recurs trebuia să acorde un nou termen de judecată şi pe motiv că, de la data formulării recursului şi până la data judecării, a trecut aproape un an de zile şi nu este normal ca la primul termen de judecată, după o perioadă atât de lungă de aşteptare, procesul să se termine doar pentru faptul că nu s-a achitat o taxă de timbru al cărei cuantum nu putea fi anticipat în condiţiile în care recursul a fost declarat inclusiv cu privire la acest lucru.
Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare prin prisma motivului indicat, respectiv art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce succed.
În conformitate cu art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai dacă motivul de contestaţie nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului în situaţia în care procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Aşadar, acest motiv de contestaţia în anulare vizează un viciu de procedură expres prevăzut de lege şi anume neîndeplinirea procedurii de citare cu contestatoarea.
Prin prisma acestui motiv de contestaţie în anulare, contestatoarea a invocat faptul că nu a fost legal citată în faţa instanţa de recurs în sensul că citaţia i-a fost trimisă la un sediu unde nu mai funcţiona şi, deşi a avut cunoştinţă de termen de pe portalul instanţei, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată deoarece se afla la prim termen şi a considerat necesară angajarea unui apărător care să aducă modificări şi completări la recursul formulat în vederea stabilirii de către instanţă a cuantumului taxei de timbru.
În ceea ce priveşte procedura de citare a contestatoarei, criticile sunt neîntemeiate având în vedere că aceasta a fost citată la adresa indicată prin cererea de recurs iar citaţia a fost primită de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei conform art. 91 C. proc. civ.
Contestatoarea a afirmat că a avut cunoştinţă de termenul din 18 februarie 2014 încă din data de 4 februarie 2014, dată la care a trimis cererea de acordare a unui nou termen de judecată, prin urmare şi cerinţa legii privind cunoaşterea termenului de judecată cu cel puţin 5 zile înainte este îndeplinită.
Susţinerea contestatoarei referitoare la schimbarea sediului nu poate produce nicio consecinţă sub aspect procedural dacă această împrejurare nu a fost adus la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, conform art. 98 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În privinţa obligaţiei de achitare a taxei de timbru, de asemenea, criticile sunt nefondate, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
În cauză, instanţa a calculat şi a citat contestatoarea cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru până la primul termen de judecată, astfel că obligaţia de comunicare a nivelului taxei de timbru a fost realizată de către instanţă.
Contrar susţinerilor contestatoarei, pentru situaţia relevată de aceasta, legea nu conţine derogări de la termenul de plată al taxei judiciare de timbru. Faptul că de la data declarării recursului şi până la primul termen de judecată, au rămas fără obiect anumite aspecte menţionate în cererea de recurs şi care ar fi impus diminuarea cuantumului taxei de timbru, nu absolvă contestatoarea de obligaţia de plată anticipată a taxei judiciare de timbru până la primul termen de judecată. Dacă contestatoarea a considerat că era îndreptăţită să plătească o taxă de timbru mai mică, ar fi trebui să facă această precizare în scris, până la primul termen de judecată şi să timbreze în consecinţă sau să parcurgă procedura de reexaminare a cuantumului taxei de timbru prevăzute de art. 18 din Legea nr. 146/1997.
Cum, contestatoarea nu s-a conformat obligaţiei de plată anticipată a taxei judiciare de timbru, în mod corect, prin decizia atacată a fost anulat recursul, ca netimbrat.
Pentru aceste motive, având în vedere că motivul de contestaţie în anulare invocat nu este întemeiat, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge contestaţia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL Zăiceşti împotriva deciziei nr. 603 din 18 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 501/39/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 859/2015. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 842/2015. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
