ICCJ. Decizia nr. 847/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 847/2015
Dosar nr. 22307/325/2014
Şedinţa de la 17 martie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Prin acţiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 22307/325/2014, la data de 18 iulie 2014, reclamanta SC E.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtul G.G.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.426,21 RON, echivalentul în RON a sumei de 1.197,84 euro reprezentând contravaloarea comisionului şi a TVA-ului datorat de către pârât, conform art. IV pct. 1 şi pct. 2 din contract, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepţie necompetenţa teritorială a Judecătoriei Timişoara, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul a învederat faptul că domiciliul acestuia este în localitatea B., judeţul Mehedinţi, astfel ca, potrivit art. 107 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Drobeta Tunu Severin.
Raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei instanţa a soluţionat cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara invocată de pârât prin întâmpinare şi, reţinând că domiciliul pârâtului este în localitatea B., judeţul Mehedinţi, raportat la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul pârâtului.
De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiate susţinerile reclamantei din răspunsul la întâmpinare potrivit cărora în cauză există un caz de competenţă teritorială alternativă prevăzut de art. 113 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia în afară de instanţele prevăzute la art. 107-art. 112, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.
Din analiza conţinutului contractului depus la dosar, pe care pârâtul susţine că nu l-a semnat, nu rezultă ca părţile să fi prevăzut expres locul pentru executarea contractului. În lipsa unei prevederi exprese în acest sens, instanţa a reţinut că nu există un acord de voinţă al părţilor pentru schimbarea regulii generale referitoare la instanţa competentă să soluţioneze eventualele litigii.
Prin urmare, nu sunt incidente prevederile art. 113 alin. (3) C. proc. civ., atunci când părţile nu au fost de acord să menţioneze în contract care este locul executării obligaţiei.
Având în vedere aceste dispoziţii legale precum şi faptul că se contestă încheierea contractului de către pârât, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara şi a declinat competenta de soluţionare în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17 noiembrie 2014.
La termenul de judecată din data de 22 ianuarie 2015 instanţa, din oficiu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi a reţinut următoarele:
Între părţi a fost încheiat contractul de prestări servicii de consultanţă şi intermediere imobiliară din 24 octombrie 2013, între reclamant, în calitate de prestator şi pârât, în calitate de beneficiar. Obiectul contractului îl constituie informarea beneficiarului asupra imobilelor identificate în baza proprie de date a prestatorului şi asigurarea de către prestator a vizionării imobilelor astfel identificate şi specificate în anexa 2 la contract, imobile situate în localitatea Timişoara.
Deşi, ca regulă, în conformitate cu prevederile art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se face la instanţa domiciliului sau sediului pârâtului, dispoziţiile art. 113 din acelaşi cod reglementează competenţa teritorială alternativă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (3) C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-art. 112 C. proc. civ., mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiilor, în cazul în cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, iar potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe, deopotrivă competente.
Aşadar, potrivit acestui text, competenţa este alternativă, reclamantul având opţiunea între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiilor.
Deşi în contract nu s-a prevăzut în mod expres locul executării obligaţiilor, din clauzele contractuale inserate în contact rezultă că locul executării obligaţiilor nu poate fi altul decât localitatea Timişoara, acesta fiind locul situării imobilelor cu privire la care reclamantul avea obligaţia de a asigura vizionarea, dar şi sediul prestatorului reclamant, unde urma a se efectua plata, de către beneficiarul pârât, a comisionului aferent serviciului prestat.
Din actele dosarului rezultă că locul unde s-a realizat o executare a contractului este Timişoara, astfel încât instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Judecătoria Timişoara.
Mai mult, potrivit art. 1494 C. civ., în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor stabilite între părţi sau al uzanţelor: a) obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii, astfel încât şi din această perspectivă, instanţa competentă este Judecătoria Timişoara.
Pentru toate aceste considerente, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri definitive, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Art. 107 C. proc. civ. conţine regula comună în materie de competenţă teritorială şi are aplicabilitate ori de câte ori nu există un caz de competenţă teritorială alternativă menţionat de dispoziţiile art. 113.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (3) C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-art. 112 C. proc. civ., mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiilor, în cazul în cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.
Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe, deopotrivă competente, prin urmare, potrivit acestui text, competenta este alternativă, reclamantul având opţiunea între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiilor.
Obiectul dosarului îl constituie pretenţii întemeiate pe contractul de intermediere imobiliară încheiat între părţi privind informarea beneficiarului şi vizionarea de către acesta a imobilelor identificate în baza proprie de date a prestatorului situate în localitatea Timişoara urmată de obligaţia corelativă de plată a comisionului pentru aceste prestaţii.
Prin contract nu s-a prevăzut expres locul executării obligaţiilor însă din conţinutul acestuia rezultă că locul executării obligaţiilor este localitatea Timişoara, acesta fiind locul situării imobilelor cu privire la care reclamantul avea obligaţia de a asigura vizionarea, dar şi sediul prestatorului reclamant, unde urma a se efectua plata, de către beneficiarul pârât.
Aşadar, locul executării de către pârâtă a obligaţiilor este identic cu locul situării imobilelor preconizate a fi vizionate, imobile situate în localitatea Timişoara, ceea ce atrage competenţa teritorială a Judecătoriei Timişoara.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, Înalta Curte, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 845/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 848/2015. Civil → |
|---|
