ICCJ. Decizia nr. 859/2015. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 859/2015
Dosar nr. 794/212/2013
Şedinţa publică de la 18 martie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 14 ianuarie 2013, sub număr de dosar 794/212/2013, SC E.D.T. SRL a solicitat obligarea pârâtului D.C., în calitate de fost administrator social, la predarea tuturor actelor necesare administrării societăţii de la înfiinţare şi până în prezent, precum şi a tuturor bunurilor care îi aparţin, deţinute de pârât în numele societăţii, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii zilnice în valoare de 300 de euro pentru întârzierea executării şi cu acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces.
Prin Sentinţa civilă nr. 5782 din 18 aprilie 2013 Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Constanţa, pe rolul căruia dosarul şi-a păstrat numărul iniţial.
La termenul din 23 octombrie 2013 pârâtul a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea acţiunii, în considerarea faptului că a procedat la predarea documentelor disputate în litigiu, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare primire datat 8 noiembrie 2013, anexat în copie.
Prin Sentinţa civilă nr. 394 din 5 februarie 2014 Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a respins ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în susţinerea acţiunii.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis, în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E.D.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtul D.C. şi a fost obligat pârâtul să predea reclamantei - de îndată - toate actele necesare administrării societăţii SC E.D.T. SRL, de la înfiinţare şi până în prezent, precum şi toate bunurile aparţinând persoanei juridice reclamante, deţinute de pârât în numele societăţii, respectiv:
- actele constitutive, actele adiţionale la acestea, deciziile administratorului social şi ale asociatului unic;
- certificatul de înmatriculare şi ştampilele societăţii, certificatele constatatoare eliberate potrivit Legii nr. 359/2004, precum şi orice alte înscrisuri eliberate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa;
- registrele ţinute în baza Legii nr. 31/1990 şi a altor legi, inclusiv Registrul de procese-verbale ale adunării asociaţilor;
- autorizaţiile şi avizele emise de autorităţile administrative în favoarea societăţii;
- contractele încheiate de societate cu terţii şi rapoartele de derulare a contractelor;
- împuternicirile (inclusiv cele avocaţiale sau ale experţilor) acordate în numele şi pe seama societăţii unor terţi;
- lista completă a bunurilor mobile şi imobile ale societăţii, actele de proprietate, de provenienţă, actele de transferuri patrimoniale efectuate de societate şi proiecte;
- lista conturilor bancare, contractele de credit şi de cont curent;
- documentele justificative şi registrele contabile ţinute în baza Legii nr. 82/1991 şi ale O.M.E.F. nr. 3512/2008;
- registrul de control şi rapoartele de control întocmite de organele inspecţiei fiscale;
- corespondenţa cu organele fiscale;
- rapoartele anuale privind administrarea societăţii;
- lista creditorilor şi debitorilor societăţii;
- contractele de muncă ale angajaţilor, dovezile de plată a asigurărilor sociale şi a celorlalte contribuţii;
- situaţia litigiilor cu terţii şi contractele de asistenţă juridică încheiate cu avocaţii;
- situaţia soldurilor de activ - pasiv la momentul predării actelor;
- orice alt document aparţinând societăţii.
A fost respinsă ca nefondată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 8,3 lei - cheltuieli de judecată (din care 8 lei - taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei - timbru judiciar) în favoarea societăţii reclamante.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond examinând cu prioritate - în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. - excepţia invocată, a constatat că procesul-verbal de care se prevalează pârâtul a fost întocmit în vederea executării Sentinţei civile nr. 2023 din 28 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 798/212/2013*; prin această hotărâre, fiind dispusă, predarea documentelor şi a bunurilor aparţinând persoanei juridice, pe calea ordonanţei preşedinţiale, cu titlu vremelnic, până la soluţionarea fondului litigiului de faţă.
S-a arătat că în ipoteza în care cererea societăţii reclamante, înregistrată sub nr. 794/212/2013, ar fi respinsă, pârâtul s-ar putea prevala de caracterul temporar al măsurii pentru a solicita restituirea documentelor predate, astfel încât folosul material, imediat şi direct al reclamantei subzistă.
Din analiza ansamblului doveditor s-a reţinut că societatea SC E.D.T. SRL s-a înfiinţat în anul 2008, având drept asociat unic o persoană juridică de naţionalitate elveţiană - E.D. (Elveţia) III GMBH; în calitate de administrator social a fost numit, de la înfiinţare, pârâtul D.C.
Prin decizia asociatului unic din data de 7 decembrie 2011 s-a hotărât revocarea din funcţie a pârâtului şi desemnarea, ca administrator social, a numitului C.B.K.; acţiunea în justiţie - promovată de către administratorul revocat - privind anularea deciziei amintite, a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa civilă nr. 682 din 29 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 293/118/2012; hotărârea a devenit irevocabilă prin respingerea recursului formulat de D.C., în baza Deciziei civile nr. 1203 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa.
Efect al revocării împuternicirii de a gestiona activitatea persoanei juridice, noul administrator a expediat pârâtului notificarea din 4 ianuarie 2012 (comunicată la 9 ianuarie 2012) prin intermediul BEJ P.V., solicitând predarea de bună voie a tuturor documentelor societăţii reclamante; totodată, s-a interzis explicit vechiului administrator să mai dispună asupra conturilor societăţii, arătându-se că predarea actelor se va efectua la 16 ianuarie 2012, orele 14,30, la sediul notarului public V.D. din Constanţa, b-dul M., judeţul Constanţa, pe baza unui proces-verbal semnat de ambele părţi.
Prin încheierea de certificare de fapte a notarului public amintit din 16 ianuarie 2012, se consemnează prezenţa la sediu a apărătorului ales al pârâtului, care a exprimat refuzul predării tuturor documentelor, având în vedere contestarea în justiţie a hotărârii asociatului unic de revocare din funcţia de administrator.
Printr-o altă încheiere de certificare de fapte - din 25 mai 2012 - notarul public a consemnat din nou, cu prilejul întâlnirii părţilor în vederea organizării unui raport de audit, că reprezentantul convenţional al pârâtului refuză primirea cererii reprezentanţilor reclamantei de solicitare a documentelor, condiţionând această primire de predarea tuturor actelor descrise în anexa minutei din 25 mai 2012.
Odată statuat refuzul administratorului social revocat din funcţie de a preda bunurile şi actele aparţinând mandantului său, devin aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990 - obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege; rezultă aşadar că raporturile dintre societate şi administratorul său sunt raporturi de mandat comercial, având la bază calitatea de mandatar a administratorului revocat.
Conform art. 1539 şi art. 1541 C. civ., mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui, fiind dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.
Valorificând aceste dispoziţii - care guvernează răspunderea contractuală a pârâtului - s-a dispus îndatorarea pârâtului, cu titlu de măsură definitivă, la predarea tuturor documentelor şi a bunurilor deţinute în numele şi pe seama societăţii reclamante; neîndoielnic, părţile vor consemna într-un nou proces-verbal, înscrisurile şi bunurile care se mai află în posesia pârâtului şi care trebuie predate, precum şi documentele care au fost deja înmânate societăţii reclamante.
În ce priveşte posibilitatea acordării de daune cominatorii anterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statua - prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005, pronunţată în recurs în interesul legii - că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 C. proc. civ., hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii fiind susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.
S-a reţinut că litigiul de faţă este guvernat de prevederile Codului de procedură civilă din 1865, daunele cominatorii fiind deci admisibile.
S-a remarcat, însă, că pârâtul a predat, cu titlu provizoriu, documentele consemnate în procesul-verbal din 8 noiembrie 2013, îndeplinindu-şi astfel, pe parcursul judecăţii, obligaţia de restituire; în raport de această atitudine procesuală, nu se mai justifică îndatorarea sa la plata unor daune cominatorii, instituţia fiind necesară doar ca un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenţei debitorului la executarea silită şi ca o modalitate de constrângere ce rezultă din ameninţarea cu o atare executare dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată; nimic nu o împiedică pe reclamantă să recurgă la aplicarea unor amenzi civile, în ipoteza refuzului de conformare a debitorului pârât la conduita impusă pe cale judiciară.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, pârâtul D.C., a formulat apel, care, prin Decizia civilă nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a constatat că din motivarea hotărârii apelate rezultă că prima instanţă a reţinut că pârâtul a predat cu titlu provizoriu documentele consemnate în procesul-verbal din 8 noiembrie 2013, îndeplinindu-şi astfel obligaţia de restituire. Din această cauză a şi fost respinsă cererea de obligare a acestuia la plata de daune cominatorii.
Prin urmare, raţiunea pentru care s-a admis cererea reclamantei a fost aceea de a se dispune îndatorarea pârâtului cu titlu de măsură definitivă la predarea tuturor documentelor şi a bunurilor deţinute în numele şi pe seama societăţii reclamante, instituţia fiind necesară doar ca un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenţei debitorului la executarea silită.
S-a apreciat astfel că toate criticile formulate de apelant prin care susţine executarea obligaţiei de predare sunt nefondate, părţile având obligaţia de a întocmi un nou proces-verbal de predare-primire cu titlu definitiv a documentelor societăţii.
Pentru aceste considerente, curtea de apel a apreciat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefondat.
În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, pârâtul D.C. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a Deciziei civile nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, admiterea apelului, modificarea în parte a Sentinţei civile nr. 394 din 5 februarie 2014, în sensul respingerii în tot a acţiunii intimatei-reclamante, ca nefondată.
În argumentarea recursului, a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat Decizia civilă nr. 215/2014 cu încălcarea prevederilor art. 1073 C. civ. (1864), art. 1541 C. civ. (1864) şi art. 72 din Legea nr. 31/1990 privitoare la obligaţiile mandatului. Astfel, recurentul-pârât a predat în integralitate documentele SC E.D.T. SRL Constanţa la data de 8 noiembrie 2013.
A apreciat ca fiind nefondată şi nelegală reţinerea instanţelor în sensul că procesul-verbal are caracter provizoriu.
Or, la data de 8 noiembrie 2013 s-au predat toate documentele atât administrative cât şi contabile, aşa cum rezultă din menţiunea existentă la fila 16 a procesului-verbal, încheiere de Certificare nr. 11 din 8 noiembrie 2013 BNP Asociaţii M.I. şi I.G.P.
Instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel şi, de asemenea, nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte supunerea controlului financiar a pct. 1 - 18 din Anexa 1 la cererea reclamantei.
Reiterând motivele din apel, arată că în fiecare an a fost aprobat bilanţul contabil şi Raportul administratorului de către asociatul unic SC E.D. (S.) III Gmbh, reprezentată prin C.B.K., actualul administrator statutar al reclamantei.
Aprobarea rezultatului exerciţiului financiar contabil începând cu anul 2008 până în anul 2010 inclusiv, întrucât pentru anul 2011 nu a înţeles să participe la şedinţa AGA din 7 - 8 iunie 2012, conduce la faptul că C.B.K. are reprezentarea reală a activului şi pasivului societăţii.
Predarea documentelor financiar contabile şi respectiv a tuturor actelor şi/sau înscrisurilor SC E.D.T. SRL Constanţa, a fost realizată prin inventarierea şi predarea efectivă între reprezentanţii/împuterniciţii celor două părţi, realizate faptic şi efectiv prin procesul-verbal din 8 noiembrie 2013, care cuprinde anexele: documentele contabile originale; documente judiciare şi comerciale; Registrul Asociaţilor, două ştampile.
La termenul de judecată din 29 ianuarie 2014 a susţinut în faţa instanţei de fond excepţia lipsei de interes a cererii, motivat pe neîndeplinirea condiţiilor interesului. Faţă de faptul că acţiunea a rămas fără obiect, documentele au fost predate, interesul nu este actual şi legitim.
Prin considerentele sentinţei, instanţa face referire numai la excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocate la termenul din 23 octombrie 2013, faţă de dispoziţiile Sentinţei civile nr. 2023 din 28 iunie 2014, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 980/2013, prin care pe calea ordonanţei preşedinţiale, apelantul-pârât D.C.) a fost obligat să predea toate documentele şi toate bunurile SC E.D.T. SRL Constanţa.
Instanţa de fond şi instanţa de apel nu au motivat şi nu s-au pronunţat pe excepţia lipsei de interes formulată la termenul din 29 ianuarie 2014.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Este de reţinut că recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.
În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, recurentul aduce în discuţie inclusiv nemulţumirea sa cu privire la considerentele sentinţei apelate, ori astfel de susţineri nu pot face obiectul recursului, pârâtul fiind ţinut să formuleze critici la adresa deciziei din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.
Totodată, simpla nemulţumire a recurentului-pârât cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a susţinerilor sale nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea deciziei recurate.
Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, dar în cauză, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze nu a fost demonstrată.
Argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a analizat legalitatea şi temeinicia sentinţei primei instanţe în limitele învestirii de către apelantul-pârât, în raport de scopul urmărit prin promovarea acţiunii (obligarea pârâtului D.C., în calitate de fost administrator social, la predarea tuturor actelor necesare administrării societăţii de la înfiinţare şi până în prezent, precum şi a tuturor bunurilor care îi aparţin, deţinute de pârât în numele societăţii, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii zilnice în valoare de 300 de euro pentru întârzierea executării) şi a stabilit cu justeţe că în cauză pârâtul trebuie să predea cu titlu definitiv documentele şi bunurile solicitate prin acţiune.
Este esenţial că predarea acestora, ca efect al unei hotărâri în ordonanţă preşedinţială nu poate să paralizeze prezenta acţiune şi nici nu poate determina concluzia că obligaţia s-ar fi executat definitiv.
Este adevărat că prin Sentinţa civilă nr. 2023 din 28 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 798/212/2013*, s-a dispus predarea documentelor şi a bunurilor aparţinând persoanei juridice, pe calea ordonanţei preşedinţiale, cu titlu vremelnic, până la soluţionarea fondului litigiului de faţă, însă astfel cum în mod legal a reţinut şi instanţa de apel raţiunea pentru care s-a admis cererea reclamantei a fost aceea de a se dispune îndatorarea pârâtului cu titlu de măsură definitivă la predarea tuturor documentelor şi a bunurilor deţinute în numele şi pe seama societăţii reclamante, instituţia fiind necesară doar ca un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenţei debitorului la executarea silită.
Faţă de cele reţinute, recurentul nu poate pretinde că acţiunea pendinte ar fi rămasă fără obiect, iar din raţionamentul logico-juridic de sinteză al instanţei de control judiciar rezultă cu evidenţă existenţa interesului reclamantei în promovarea prezentei acţiuni.
Totodată, instanţa de apel nu este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea apelului atunci când acestea au un element comun determinat, instanţa fiind autorizată să le grupeze şi să le discute împreună.
Nu în ultimul, faptul că invocă anumite articole din acte normative art. 1073 C. civ., art. 1541 C. civ. şi art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiului de modificare reglementat expres de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurent, nu poate să atragă nicio analiză a instanţei de recurs, întrucât indicarea formală a acestor texte legale în cuprinsul cererii de recurs nu înseamnă dezvoltarea motivului de nelegalitate în discuţie, obligaţie ce revine exclusiv titularului cererii de recurs.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 ale al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D.C.
Împotriva Deciziei civile nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul D.C. împotriva Deciziei civile nr. 215 din 30 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 865/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 840/2015. Civil → |
|---|
