ICCJ. Decizia nr. 845/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 845/2015
Dosar nr. 11722/299/2014
Şedinţa de la 17 martie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 11722/299/2014, reclamanta SC O.V.I.G. SA, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Arad, Primăria oraşului Lipova prin Primar şi Consiliul Lipova a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.743,34 RON din care suma de 1.405,83 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei, suma de 337,51 RON reprezentând dobânda legală calculată conform O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011 de la data scadenţei 17 iunie 2011 şi până la data promovării acţiunii şi până la data achitării integrale a debitului, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 19 iunie 2014 pârâţii Primăria Oraşului Lipova şi Consiliul Local al Oraşului Lipova au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti în soluţionarea cauzei, solicitând declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Lipova, în raport de dispoziţiile art. 107 şi art. 115 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind instanţa de la sediul pârâţilor, cât şi instanţa de la locul unde se afla bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, invocată de pârâţi prin întâmpinare, instanţa a admis-o reţinând că art. 107 alin. (1) din noul C. proc. civ. reglementează competenţa teritorială de drept comun, în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Conform art. 115 alin. (1) din noul C. proc. civ. în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se afla: 1. domiciuliul asiguratului, 2. bunurile asigurate, 3. locul unde s-a produs riscul asigurat.
Instanţa a reţinut şi faptul că opţiunea reclamantului în alegerea instanţei a fost contestată de către pârâţi, care au invocat excepţia prin întâmpinare în termenul legal.
Sediul a doua instituţii pârâte chemate în judecată, cât şi locul unde s-a produs riscul asigurat se află în localitatea Lipova, care se afla în aria de jurisdicţie a Judecătoriei Lipova.
Conform dispoziţiilor art. 111 din noului C. proc. civ. care privesc un alt caz de competenţă teritorială alternativă, şi care se referă la cererile îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public, aceste dispoziţii legale nu mai reglementează doar competenţa în favoarea instanţelor din reşedinţa judeţului de domiciliu al reclamantului, ca element al alternativei fiind şi instanţa de la sediul pârâtului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Lipova sub acelaşi număr.
Prin sentinţa nr. 7 din 12 ianuarie 2015, Judecătoria Lipova a constatat că declinarea competenţei teritoriale în favoarea aceleiaşi instanţe s-a realizat de către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti cu încălcarea disponibilităţii alegerii de competenţă teritorială, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Lipova şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că obiectul dosarului constă în acţiunea în regres a reclamantei, asigurător al persoanei despăgubite, îndreptată împotriva persoanelor considerate vinovate de producerea, în data de 29 martie 2011, pe o stradă din oraşul Lipova, a accidentului rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul, din cauza gropilor aflate pe carosabil. Din această perspectivă, natura excepţiei necompetenţei teritoriale invocate de pârâţi este de ordin privat.
Instanţa a reţinut că prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ., se stabileşte o regulă generală de competenţă sub aspect teritorial şi care rămâne singura aplicabilă, în cazul în care legea nu prevede expres o competenţă alternativă: „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.”.
Referitor la particularităţile litigiului dedus judecăţii, legea procedurală prevede expres o competenţă alternativă, prin art. 111 şi art. 113 pct. 9 raportat la art. 116 C. proc. civ. Drept urmare, reclamanta are posibilitatea să aleagă între mai multe instanţe competente teritorial să examineze fondul pretenţiei sale, instanţe determinate fie în funcţie de calitatea pârâţilor şi sediul reclamantei (art. 111 teza I), fie în funcţie de sediul pârâţilor (art. 111 teza a II-a), fie în funcţie de circumscripţia instanţei în cadrul căreia a fost săvârşită fapta ilicită sau unde s-a produs prejudiciul.
S-a mai reţinut că pârâţii sunt autorităţi publice potrivit Legii nr. 215/2001, atribuţiile fiind exercitate în cadrul persoanelor juridice de drept public organizate şi delimitate potrivit legii. Cum art. 111 C. proc. civ., afirmă cu caracter general dreptul reclamantei de a se adresa instanţei de la sediul său în judecata tuturor cererilor îndreptate împotriva autorităţilor locale, rezultă că reclamanta în temeiul art. 116 C. proc. civ. a uzat de acest drept de a se adresa instanţei competente în circumscripţia căreia îşi are propriul sediu, sector 1 Bucureşti, învestind în mod legal Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri definitive, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.
Înalta Curte reţine că prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ., se stabileşte o regulă generală de competenţă sub aspect teritorial care se aplică în cazul în care legea nu prevede expres o competenţă alternativă. Această regulă statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Prezenta cauză are ca obiect acţiunea în regres a reclamantei, asigurător al persoanei despăgubite, împotriva persoanelor considerate vinovate de producerea unui accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul asigurat.
Prin art. 115 C. proc. civ. se prevede o competenţă specială în materia asigurărilor în sensul că în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat. Litigiului de faţă nu i se aplică însă acest articol întrucât, deşi cauza derivă dintr-un raport de asigurare, temeiul de drept al acţiunii este răspunderea civilă delictuală, care este o răspundere întemeiată pe dreptul comun.
În aceste condiţii devin incidente dispoziţiile care reglementează competenţa alternativă respectiv art. 111 şi art. 113 pct. 9 raportat la art. 116 C. proc. civ.
În conformitate cu art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Art. 113 pct. 9 prevede că în afară de instanţele prevăzute la art. 107-art. 112 C. proc. civ. mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Art. 111 C. proc. civ. prevede că cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.
Din aceste dispoziţii rezultă că reclamanta în temeiul art. 116 C. proc. civ. a uzat de dreptul de a se adresa instanţei competente în circumscripţia căreia îşi are propriul sediu, sector 1 Bucureşti, învestind în mod legal Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, Înalta Curte, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 844/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 847/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
