ICCJ. Decizia nr. 874/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 874/2015

Dosar nr. 4803/120/2014

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 18 martie 2015

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, Dosar nr. 979/109/2014 reclamanţii V.C., T.F., D.E., B.N., G.P., S.F., S.D., P.M., S.G., D.I., S.I., V.C.A., S.I.L., P.N., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Argeş şi Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii şi neachitate până în prezent, începând cu data pronunţării hotărârilor judecătoreşti ce constituie titluri executorii şi până la data plăţii efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1084 şi ale art. 1088 C. civ. vechi, decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1835 din 21 octombrie 2014 Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, în raport de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, care stabilesc că „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel, învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea”.

S-a concluzionat că, în raport de aceste dispoziţii şi de locul în care reclamanţii din prezenta cauză îşi desfăşoară activitatea, respectiv Judecătoria Topoloveni, Tribunalul Argeş este instanţă necompetentă teritorial în soluţionarea acestei pricini.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa având Dosarul nr. 4803/120/2014.

Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că prin cererea adresată instanţei reclamanţii, ce au calitatea de personal auxiliar şi conex la Judecătoria Topoloveni, au sesizat instanţa cu cerere pentru plata premiului anual aferent anului 2010, intitulat „al 13-lea salariu”.

În judecarea conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabileşte o competenţă teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

În raport de situaţia de fapt şi de drept expusă, având în vedere şi dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 care arată că, în primă instanţă, conflictele individuale de muncă se soluţionează de tribunal, s-a apreciat că Tribunalului Argeş este instanţă competentă atât din punct de vedere material cât şi teritorial, toţi reclamanţii avându-şi stabilit domiciliul în circumscripţia acestei instanţe.

S-a arătat că alin. (1) din art. 127 C. proc. civ. la care şi alin. (3) face referire cuprinde precizarea că judecătorul sau grefierul „are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea”, situaţia în care ne puteam afla numai dacă reclamanţii funcţionau în calitate de grefieri la Tribunalul Argeş, instanţa competentă în soluţionarea cauzei. Ori, în speţă, reclamanţii au funcţie de grefieri la o altă instanţă (în primul rând, necompetentă material), respectiv Judecătoria Topoloveni, iar alţii de personal conex căruia nici nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Aşa fiind, prin sentinţa nr. 1562 din 11 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.(...) (3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.”

În raport de prevederile legale evocate, este evident că intenţia legiuitorului a fost în sensul de a stabili o competenţă teritorială, în astfel de cazuri, în cadrul unei curţi de apel învecinate curţii de apel din circumscripţia căreia reclamanţii, în calitatea prevăzută de acest text, îşi desfăşoară activitatea.

Instanţa la care reclamantul, care îndeplineşte condiţiile acestei prevederi legale, îşi desfăşoară activitatea, este reglementată în art. 127 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 lato sensu, respectiv curte de apel (cu toate instanţele din circumscripţia sa), iar nu stricto sensu de instanţă individual determinată (respectiv judecătorie, tribunal sau curte de apel).

Dispoziţiile noului C. proc. civ. prevăd prin art. 127, o competenţă teritorială facultativă în a alege instanţa învecinată Curţii de Apel în care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, caracterul facultativ fiind dat de calitatea reclamanţilor care ocupă, potrivit textului de lege invocat, funcţiile de judecător, procuror, asistent judiciar şi grefier în cadrul instanţelor din circumscripţia unei curţi de apel.

Prin urmare, având în vedere calitatea reclamanţilor (magistrat şi personal auxiliar), precum şi locul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, respectiv Judecătoria Topoloveni, este de necontestat incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, astfel că Tribunalul Argeş nu este instanţă competentă teritorial în soluţionarea cauzei.

Dată fiind competenţa teritorială facultativă reglementată de art. 127 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 în a alege instanţa învecinată Curţii de Apel Piteşti la care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, se constată că Tribunalul Dâmboviţa este instanţă competentă teritorial în soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii V.C., D.E., T.F., G.P., S.F., B.N., S.D., P.M., S.G., S.I., D.I., V.C.A., P.N., S.I.L. în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 874/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond