ICCJ. Decizia nr. 848/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 848/2015
Dosar nr. 67/1/2015
Şedinţa publică din 24 martie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 ianuarie 2007, reclamanta B.R.U.G.C. Camarzana a chemat în judecată pe pârâta B.O.R. Camarzana şi a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate şi posesie şi să se abţină pe viitor de la orice act de tulburare a posesiei şi folosinţei imobilelor înscrise în C.F. Camarzana, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1023/D din 4 decembrie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.G.C. Camarzana în contradictoriu cu pârâta B.O.R. Camarzana şi în consecinţă:
A obligat pârâta să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul identificat în C.F. Camarzana, înscris în urma rectificării în C.F. Camarzana.
A respins cererea pentru restul capetelor de cerere.
Prin Decizia civilă nr. 12/2012/A din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta B.O.R. - Parohia Cămârzana împotriva sentinţei civile nr. 1023/D din 4 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
A admis apelul formulat de reclamanta B.R.U.G.C. Cămârzana împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte în sensul ca:
A obligat pârâta sâ-i lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie şi imobilele identificate înscrise în C.F. nou Cămârzana, iar în privinţa 11 doar suprafaţa identificată în schiţa întocmită de expertul L.F. cu S 1 134 mp. şi S 2-7257 mp.
A luat act de renunţarea reclamantei la judecată - porţiunea identificată în schiţa întocmită de expertul L.F. cu S 3 şi S 4 precum din C.F. Cămârzana - C.F. vechi Cămârzana.
A respins cererea formulată de reclamantă privind revendicarea.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate din C.F. Cămârzana.
A obligat intimata B.O.R. Parohia Cămârzana să-i plătească apelantei reclamante suma de 4.104 lei cheltuieli de judecată în apel
Prin Decizia civilă nr. 2552 din 25 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata reclamanta B.G.C. Cămârzana.
A admis recursul declarat de pârâta B.O.R. Cămârzana împotriva Deciziei nr. 12/A din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie formulată în interesul recurentei pârâte de către Asociaţia foştilor greco-catolici în prezent ortodocşi şi a urmaşilor lor Cămârzana.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că recursul formulat de pârâtă este fondat în următoarele limite:
1. În ce priveşte primul motiv de recurs, dezvoltat de recurentă din perspectiva art. 304 pct. 4 C. proc. civ. (depăşirea atributelor puterii judecătoreşti) cu referire la prioritatea procedurii administrative de retrocedare potrivit celor reglementate de O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte a recalificat această critică din perspectiva ar.304 pct. 9 C. proc. civ., privind nelegala soluţionare a excepţiei de madmisibilitate a acţiunii în revendicare.
Astfel, acţiunea de faţă, iniţiată la 17 ianuarie 2007, este întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun - art. 480 şi urm. C. civ., fiind o cerere ulterioară şi subsecventă celei de rectificare de carte funciară prin care, constatându-se nevalabiîitatea titlului de proprietate al recurentei pârâte, constituit în baza Decretului-Lege nr. 177/1948 (ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor art. 37 din acest act normativ), s-a dispus rectificarea C.F. Cămârzana, cu consecinţa transcrierii dreptului de proprietate al intimatei reclamante cu privire la mai multe nr. top., astfel cum se va detalia în continuare.
Prin Decizia civilă nr. 720/A/2004 a Curţii de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curţii de Apel Oradea), s-a dispus radierea înscrierii din C.F. Cămârzana privind dreptul de proprietate al B.O.R., (cel din urmă nr. top. reprezentând biserica şi terenul aferent acesteia de 414 mp).
După pronunţarea hotărârilor judecătoreşti menţionate, acestea au fost puse în executare de către intimata reclamantă care a solicitat şi obţinut transcrierea dreptului său de proprietate din C.F. în C.F. (la data de 19 ianuarie 2007), conform extrasului de C.F. de la fila 26 dosar Judecătoria Negreşti Oaş.
Obiectul acţiunii de faţa a privit revendicarea (redobândirea posesiei de fapt) din C.F. Cămârzana; însă, dată fiind restrângerea cererii de chemare în judecată de către reclamantă în faţa instanţei de apel cu privire la parcele S3 şi S4, precum şi în ce priveşte revendicarea din C.F. Cămârzana, dar şi având în vedere respingerea cererii în revendicare (şi necontestarea legalităţii acestei din urmă soluţii de către reclamantă prin eventuala promovare a recursului împotriva deciziei instanţei de apei), rezultă că, în prezentul recurs, (mai puţin S3 şi S4, potrivit raportului de expertiză din apel).
Dintre acestea, (lăcaşul de cult şi terenul aferent), acţiunea în revendicare a fost admisă încă de la prima instanţă (soluţia fiind confirmată în apel), precum şi (S1 în suprafaţă de 134 mp şi S2 în suprafaţă de 7.257 mp), acţiunea în revendicare a reclamantei a fost admisă de instanţa de apel, prin schimbarea soluţiei primei instanţe din acest punct de vedere, în apelul reclamantei.
Din punct de vedere al cadrului legislativ, pentru lăcaşele de cult a fosî adoptat Decretul Lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la B.R.U.R. (greco-catolică), în timp ce pentru retrocedarea celorlalte imobile (altele decât lăcaşele de cult) ce au aparţinut cultelor religioase din România, a fost adoptată O.U.G. nr. 94/2000.
În ce priveşte Decretul-Lege nr. 126/1990, acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 182/2005 de aprobare a O.G. nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 cu alin. (2)-(4), și alin. (5) care deschideau calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun, în circumstanţele descrise de această normă.
Aceste precizări prealabile sunt importante pentru stabilirea raportului dintre dreptul comun şi actele normative speciale, întrucât Decretul Lege nr. 126/1990, astfel cum a fost modificat şi completat, reprezintă legea specială în ce priveşte lăcaşele de cult, în timp ce O.U.G. nr. 94/2000 este actul normativ special pentru celelalte imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, potrivit domeniului său de reglementare.
Raportul dintre legea generală şi cea specială îşi găseşte soluţionarea în principiul specialia generalihus derogării, ceea ce dă prioritate reglementărilor din actul normativ special.
a. În ce priveşte lăcaşul de cult, la momentul soluţionării cererii de rectificare de carte funciară prin decizia civilă nr. 720/A/2004 a Curţii de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curţii de Apel Oradea) era m vigoare Decretul Lege nr. 126/1990 (completat şi modificat însă prin deschiderea accesului la dreptul comun în anul 2005, prin Legea nr. 182/2005, aşadar, pe parcursul soluţionării cauzei în recurs), astfel că actul normativ special adoptat în această materie, exista îa data soluţionării litigiului anterior, iar potrivit precizărilor solicitate de Înaltă Curte recurentei pârâte, în acea cauză nu a fost valorificat raportul dintre legea generală şi cea specială.
În acelaşi timp, în cauza de faţă, la termenul din 24 aprilie 2009, prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă cu privire la lăcaşul de cult, excepţie susţinută prin referirea la art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990.
Dezlegarea dată de tribunal acestei excepţii nu a făcut obiectul criticilor formulate de pârâtă prin motivele de apel, motiv pentru care soluţionarea ei este intrată în puterea lucrului judecat; or, dată fiind necriticarea acestei soluţii, nici instanţa de apel nu o putea reitera Iară a se încălca limitele devoluţiunii stabilite prin motivele de apel ale pârâtei, chiar dacă este vorba despre o excepţie absolută, de ordine publică, odată ce ea a primit o soluţionare la prima instanţă (fie că a fost invocată de părţi, fie din oficiu).
În consecinţă, nici în prezentul recurs o asemenea excepţie nu mai poate fi valorificată din oficiu (recurenta pârâtă neformulând critici, chiar şi omisso medio, din acest punct de vedere), astfel că, admisibilitatea acţiunii în revendicarea lăcaşului de cult potrivit dreptului comun în cauza de faţă, reprezintă o chestiune ce nu mai poate fi dezbătută, date fiind efectele puterii lucrului judecat.
Referitor ia fondul acestei cereri, Înalta Curte a constatat că intimata reclamantă, fiind proprietar tabular anterior formulării acţiunii de faţă, potrivit extrasului de C.F. Cămârzana, din perspectiva dreptului comun, în mod legal instanţa de apel a confirmat soluţia tribunalului cu privire la lăsarea acestui imobil în deplină proprietate şi posesie a intimatei, dat fiind efectul extinctiv de proprietate pentru recurenta pârâtă, al hotărârii judecătoreşti definitive şl irevocabile pronunţate cu privire la radierea dreptului său înscris în anul 1948.
Astfel art. 17 alin. (2) şi (4) din Decretul - lege nr. 115/1938 prevedeau că: „ (2) Drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară, cu consimţământul titularului; (...); (4) Hotărârea judecătorească sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deriziunea autorităţii administrative, vor miocui acordul de voinţă sau consimţământul", cerinţe îndeplinite în speţă.
Pe de alta parte, art. 32 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că: „Dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există."
Celelalte aspecte dezvoltate de către recurentă prin motivele de recurs referitoare la data edificării lăcaşului de cult, în absenţa unei intabulări a dreptului său de proprietate, anterioară celei din 1948, analizată în litigiul precedent şi constatată ca nevalabilă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, reprezintă critici ce nu pot fi analizate în această cauză tară a se încălca puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 720/A/2004 a Curţii de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curţii de Apel Oradea), după cum nici criticile de netemeinicie nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs.
În consecinţă, faţă de confirmarea soluţiei instanţei de apel cu privire la revendicarea nr. top. 914 din C.F. Cămârzana, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia foştilor greco-catolici, în prezent ortodocşi, şi a urmaşilor lor Cămârzana, cerere care a sprijinit apărarea recurentei referitoare la acest segment aî motivelor de recurs şi, implicit, al cererii de chemare în judecată.
b. În ce priveşte celelalte imobile ce au aparţinut cultelor religioase (altele decât lăcaşele de cult) pentru a căror retrocedare a fost adoptată O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte a constatat că recurenta pârâtă a invocat prin motivele de apel prioritatea reglementării speciale decurgând din actul normativ special menţionat, excepţie respinsă de instanţa de apel.
Astfel, curtea de apel a stabilit că acest act normativ nu este incident în speţă, apreciind că neurmarea procedurii speciale nu atrage inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, formulate în temeiul art. 480 şi mm C. civ., reţinându-se, totodată, că dreptul reclamantei este deja înscris în C.F.
Înalta Curte a constatat că această soluţie dată excepţiei de inadmisibUitate nu este argumentată prin referirea directă la dispoziţiile intrinseci ale O.U.G. nr. 94/2000 şi demonstrarea inaplicabili taţii acestui act normativ situaţiei juridice deduse judecăţii.
De asemenea, instanţa de apel nu a tăcut referiri nicî la domeniul de aplicare a acestui act normativ şi nici nu a învederat motivul caracterului determinant, în contextul legii speciale, a împrejurării înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei în C.F. în temeiul Deciziei civile nr. 720/A/2004 a Curţii de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curţii de Apel Oradea).
În consecinţă, Înalta Curte a constatat că, din acest punct de vedere, nu este posibil controlul de legalitate asupra soluţiei date excepţiei de inadmisibili late.
Astfel, art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că „Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea nr. 247/2005)."
În plus, din perspectiva acestui act normativ special, pronunţarea deciziei civile anterior amintite are semnificaţia stabilirii calităţii de proprietar al reclamantei (şi implicit a preluării abuzive, chiar, firă titlu valabil, în termenii hotărârii, sintagmă ce se regăseşte şi în arti alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000), însă, pentru obţinerea posesiei asupra acestor imobile, reclamanta era ţinută să urmeze procedura legii speciale (O.U.G. nr. 94/2000); totodată, recurenta pârâtă a invocat în mod eficient excepţia inadmisibilităţii cererii în revendicare, astfel încât soluţionarea ei să poată fi verificată sub aspectul legalităţii de instanţa de recurs, fiind susţinută prin motivele de apel, apoi soluţionarea excepţiei de către instanţa de apel a fost criticată prin motivele de recurs.
Imobilele cu privire la care instanţa de apel, în rejudecare, va trebui să analizeze excepţia inadmisibilităţii, din perspectiva O.U.G. nr. 94/2000 potrivit celor deja arătate, sunt cele înscrise în C.F., precum şi, parţial, (S1 în suprafaţă de 134 mp şi S2 în suprafaţă de 7.257 mp); spre o atare finalitate, instanţa de apel va administra probe pertinente, concludente şi utile în vederea stabilirii categoriei de folosinţă a acestora pentru a se determina dacă acestea se încadrează în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 (art. 1 alin. (1) şi (3), etc.).
Pentru acest motiv, Înalta Curte a constatat că este întrunită cerinţa admiterii recursului pe temeiul art. 304 pct. 9, cu aplicarea însă a dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor de fapt ale cauzei, relevante pentru soluţionarea raportului dintre dreptul comun şi legea specială.
2. Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se verifică în cauză, întrucât această ipoteză de nelegaiitate se referă la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecaţii (în sens de negotium, deci, din perspectiva dreptului substanţial), iar nu interpretarea greşită a acţiunii cu a cărei soluţionare instanţa este învestită, aşadar, din perspectivă procedurală.
Pe de altă parte, date fiind cele deja arătate în soluţionarea motivului de recurs anterior, cu detalierea regimului juridic aplicabil în raport cu obiectul material al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte a răspuns argumentelor recurentei susţinute şi în dezvoltarea acestui motiv de recurs.
3. Nici cele arătate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 (încadrat astfel de recurentă) nu se verifică în speţă.
Astfel, recurenta critică soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei de faţă în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 720 din din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
În termenii în care a fost conceput acest motiv de recurs, s-a constatat că recurenta fie dezvoltă critici de netemeinicie, fie face susţineri împotriva unei decizii definitive şi irevocabile, pronunţate anterior de o instanţă judecătorească independentă şi imparţială într-un litigiu în cadrul căruia recurenta pârâtă a beneficiat de toate garanţiile procesuale ale dreptului la apărare şi în cadrul căruia avea posibilitatea să invoce toate apărările pe care le considera adecvate interesului său procesual în combaterea cererii de rectificare de carte funciară; la acest moment însă, asemenea critici nu ar mai putea fi analizate, întrucât se opune efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ca şi limitele controlului de legalitate permis instanţei de recurs.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul pârâtei, a casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Cauza s-a reînregistrat la Curtea de Apei Oradea, la data de 24 iulie 2013, sub nr. 315/35/2010*.
Prin încheierea civilă nr. 442 din 11 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 193/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a admis cererea de strămutare formulată de petenta B.O.R. - Parohia Cămârzana privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 315/35/2010* al Curţii de Apel Oradea şi s-a dispus strămutarea acestei cauze la Curtea de Apel Timişoara, cu păstrarea actelor de procedură.
Ca urmare a încheierii mai sus menţionate, cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apei Timişoara la data de 17 martie 2014, sub nr. 315/35/2010*, în vederea soluţionării apelurilor declarate de reclamanta B.G.C. - B.R.U. Cămârzana şi pârâta B.O.R. Cămârzana împotriva sentinţei civile nr. 1023 din 04 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 88/266/2007, având ca obiect revendicare imobiliară.
În cursul rejudecării apelurilor după casare, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus completarea raportului de expertiză întocmit în cauză de domnul expert L.F., pentru a se stabili categoria de folosinţă a terenurilor cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus verificarea incidenţei dispoziţiilor speciale ale O.U.G. nr. 94/2000, respectiv cele înscrise în C.F. Cămârzana, (S1 în suprafaţă de 134 mp şi S2 în suprafaţă de 7.257 mp), suplimentul fiind depus la filele 56-57 din dosarul Curţii de Apei Timişoara.
Prin Decizia nr. 168 din 20 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul formulat de apelanta pârâtă B.O.R. - Parohia Cămârzana, împotriva sentinţei civile nr. 1023/D din 4 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
A admis apelul formulat de apelanta reclamantă B.R.U. Greco-Catolică Cămârzana împotriva aceleiaşi sentinţe.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie şi imobilele înscrise în C.F. Cămârzana, , precum şi suprafeţele identificate în schiţa întocmită de expertul L.F. drept S 1 de 134 mp şi S 2 de 7257 mp.
A luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii privind imobilele înscrise în C.F. Cămârzana, şi suprafeţele identificate în schiţa întocmită de expertul L.F. drept S 3 şi S 4.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.623,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut,conform îndrumărilor obligatorii ale instanţei de recurs, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţa, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până ia data intrării în vigoare a prezentei legi (respectiv Legea nr. 247/2005).
Conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit în cauză de domnul expert L.F. depus la filele 56-57 din dosarul Curţii, de Apel Timişoara, imobilele revendicate nu au suferit nicio modificare faţă de raportul de expertiză iniţial, înscris în C.F. Cămârzana are categoria de folosinţă păşune, fiind situat în locul numit C., înscrise în C.F. Cămârzana au categoria de folosinţă păşune, fiind situat în locul numit S., înscris în C.F. Cămârzana are categoria de folosinţă pădure, fiind situat în locul numit Cetațuia Mare, suprafaţa de 134 mp - S 1 din înscris în C.F. Cămârzana are categoria de folosinţă construcţie, iar suprafaţa de 7.257 mp - S2 din C.F. Cămârzana are categoria de folosinţă arabil (cu pomi fructiferi).
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea Decizia civilă nr. 720 din 21 iunie 2004, definitiva, prin care s-a admis acţiunea reclamantei împotriva pârâtei privind rectificarea C.F. Cămârzana de radiere a dreptului de proprietate, reţinându~se în considerente că nu s-a depus niciun act încheiat cu respectarea art. 37 din Decretul nr. 177 din 4 august 1948, din care să rezulte ca bunurile reclamantei au trecut în proprietatea pârâtei,
Prin Decizia civilă nr. 537 din 6 aprilie 2006, prin care s-a respins recursul împotriva Deciziei civile nr. 720/2004 a Curţii de Apel Oradea, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că titlul în baza căruia s-a înscris dreptul pârâtei nu a fost valabil în sensul art. 34 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Aşadar, prin hotărâre judecătorească cu autoritate de lucru judecat s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor menţionate mai sus, recunoscându-se deci dreptul de proprietate al reclamantei asupra aceloraşi imobile.
Restituirea în baza art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, printre care şi cea ca bunul să nu fi fost restituit anterior Legii nr. 247/2005 şi cea conform căreia bunul să fie deţinut în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public, a unei regii autonome, a unei societăţi sau companii naţionale, a unei societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar,
Se poate constata că imobilele înscrise în C.F., precum şi, S1 în suprafaţă de 134 mp şi S2 în suprafaţă de 7.257 mp nu se află în prezent în proprietatea statului sau a unei persoane din cele enumerate mai sus, dispunându-se anterior, aşa cum s-a arătat, radierea dreptului de proprietate al pârâtei din cartea funciară pentru inexistenţa titlului valabil pentru înscriere.
Aşadar, având în vedere toate considerentele mai sus menţionate, lipsind una dintre condiţiile expres prevăzute de actul normativ cu caracter special, excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei de revendicare a imobilelor înscrise în C.F., precum şi, SI în suprafaţă de 134 mp şi S2 în suprafaţă de 7.257 mp, 1 nu este întemeiată din moment ce asupra acestora a fost recunoscut anterior dreptul de proprietate al reclamantei, în cartea funciară aceasta fiind înscrisă în prezent în calitate de proprietar.
În plus. faţă de cele mai sus arătate, trebuie avute în vedere statuările instanţei de recurs cu privire la imobil, declaraţia reclamantei depusă în faţa Curţii de Apel Oradea - fila 83 din primul dosar de apel, precum şi împrejurarea că reclamanta nu a formulat recurs împotriva deciziei anterioare pronunţate in apel prin care i s-a admis în parte acţiunea de revendicare.
Mpotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B.O.R. - Parohia Cămârzana, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei privitoare ia imobilele înscrise în C.F. Cămârzana, ce în natură reprezintă biserica, deci casa de cult, casa parohială şi anexele.
În motivarea recursului, pârâta a arătat următoarele:
Decizia recurată nu a avut în vedere decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se reţine ca raportul dintre legea specială şi dispoziţiile dreptului comun trebuiau analizate pentru a se putea soluţiona cauza.
Trebuia a se avea în vedere că dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor din litigiu în C.F. Cămârzana nu a fost niciodată înscris înaintea datei de 1949, data înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei. Recurenta-pârâtă a avut înscris dreptul de proprietate în 1949 în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, la poziţia 2 din coala B a C.F. Cămârzana, Prima înscrisă, la poziţia 1 este „Comunitatea Izraelită Cămârzana cu titlul drept posesiune faptică" în 1907, în baza Încheierii nr. 6637/1907.
Printr-o simplă cerere de rectificare a colii de carte funciară, cu încălcarea art. 19 din Decretul Lege nr. 115/1938, se găseşte înscris în 2007 dreptul de proprietate al reclamantei.
Din 1990 până în 2007, reclamanta nu a avut înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilelor din litigiu, deci nu le-a avut niciodată.
În această situaţie sunt aplicabile în cauză dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, Decretului Lege nr. 126/1990, art. 3.
Legea specială pentru rezolvarea lăcaşelor de cult nu a apărut până în 1990; de aceea, acestor lăcaşe, azi, li se impune un tratament diferit. Acest tratament decurge şi din natura lor, ele fiind bunuri sacre - sunt destinate cultului divin. Lăcaşul de cult aparţine comunităţii religioase şi este edificat pentru a servi acelei comunităţi. În Cămârzana, greco-catolicii s-au înscris abia în 1996, deşi cultul a fost recunoscut în 1990. Azi, credincioşi greco-catolici sunt peste 200 enoriaşi, iar ortodocşi peste 2000. întreaga comună a participat la edificarea bisericii pentru credincioşii greco-catolici. Ar fi imoral ca 2.000 de credincioşi să nu beneficieze de casa lor de cult şi 200 de credincioşi să se bucure de două case de cult.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 4315 din 29 mai 2007 şi Decizia nr. 534 din 26 ianuarie 2011, precum şi a Curţii Constituţionale nr. 1352/2008, au contribuit la soluţionarea raportului dintre legea generală şi legea specială.
Cu privire la înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilelor din litigiu, există Decizia civilă nr. 1112 din 18 septembrie 2013, pronunţată în Dosar nr. 1588/266/2010 a secţiei civile a Curţii de Apel Timişoara, pe care o depune alăturat.
Lipsa unei hotărâri judecătoreşti de înscriere a dreptului de proprietate al reclamantei intimate nu putea avea loc, decât în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, potrivit art. 46 din DX. nr. 115/1938. S-ar putea reţine că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei este nevalabil. Toate acestea se raportează la Parohie ca personalitate juridică -aceasta reprezintă enoriaşii persoane fizice, ca persoane componente. Toate legile cultelor religioase se raportează ia componenţa ei, astfel DX. nr. 54/1928, Decretul nr. 177/1948 şi atunci trebuie analizate condiţiile în care se creează cadrul legislativ pentru rezolvarea problemei lăcaşelor de cult.
Instanţa de apel nu s-a aplecat asupra acestui aspect al cauzei, de aceea a trecut la soluţionarea cauzei în baza art. 480 C. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recursul este nefondat, urmând a fii respins pentru următoarele considerente:
În susţinerea recursului pârâta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă criticile formulate se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - urmând a fi analizate din această perspectivă, întrucât se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia anterioară de recurs s-au reţinut următoarele considerente care se impuneau la rejudecarea cauzei, în lumina art. 315 C. proc. civ., cum a reţinut şi instanţa de apel:
- prezenta acţiune în justiţie este ulterioară şi subsecventă celei, de rectificare de carte funciară prin care, constatându-se ne valabilitatea titlului de proprietate al recurentei-pârâîe, constituit în baza Decretului-Lege nr. 177/1948, s-a dispus radierea înscrierii de sub B3 din C.F. Cămârzana privind dreptul de proprietate al B.O.R., (cel din urmă nr. top. reprezentând biserica şi terenul aferent acesteia de 414 mp), cu consecinţa transcrierii dreptului de proprietate al intimatei reclamante din C.F. 105 în C.F. (Decizia civilă nr. 720/A/2004 a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curţii de Apel Oradea).
- din perspectiva O.U.G. nr. 94/2000, Decizia civilă nr. 720/A/2004 pronunţată de Curtea de Apel Oradea irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 pronunţata de aceeaşi instanţă are semnificaţia stabilirii calităţii de proprietar a reclamantei şi, implicit, a preluării abuzive, chiar fără titlu în termenii hotărârii.
- în ce priveşte lăcaşul de cult, respingerea excepţiei inarîmisibilităţii invocată de pârâtă, prin referire la art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, este intrată în puterea lucrului judecat (prin neatacarea cu apel a soluţiei instanţei de fond de către pârâtă), astfel că, admisibilitatea acţiunii în revendicarea lăcaşului de cult potrivit dreptului comun reprezintă o chestiune ce nu mai poate fi dezbătută, date fiind efectele puterii lucrului judecat.
Faţă de dispoziţiile art. 37 alin. (2) şi (4) şi art. 32 alin. (2) din Decretul - Lege nr. 115/1938, intimata reclamantă, fiind proprietar tabular anterior formulării acţiunii de faţă, potrivit extrasului de C.F. Cămârzana, din perspectiva dreptului comun, în mod legal instanţele fondului au dispus lăsarea acestui imobil în deplină proprietate şi posesie B.R.U.G.C. Cămârzana, dat fiind efectul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate cu privire la radierea dreptului de proprietate al B.O.R. - Parohia Cămârzana, înscris în anul 1948.
- pentru celelalte imobile, altele decât lacaşeie de cult - excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu a fost analizată de către instanţe prin prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 şi s-au dat îndrumări instanţei de trimitere ca, în rejudecare, după casare, să analizeze excepţia din perspectiva O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilele înscrise în C.F., precum şi, parţial, (S1 în suprafaţă de 134 mp şi S2 în suprafaţă de 7.257 mp)., sens în care se vor administra probe pertinente, concludente şi utile în vederea stabilirii categoriei de folosinţă a imobilelor menţionate pentru a se determina daca acestea se încadrează în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.
Cu respectarea îndrumărilor şi dezlegărilor date prin decizia de casare asupra problemelor de drept deduse judecăţii, instanţa de apel a reţinut, în limitele de rejudecare, că imobilele înscrise în C.F. (fostă C.F. Cămârzana) şi, S1 în suprafaţă de 134 mp şi S2 în suprafaţă de 7.257 mp, nu se afla în prezent în proprietatea statului sau a unei persoane din cele enumerate în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, lipsind una din condiţiile expres prevăzute de actul normativ cu caracter special.
În aceste condiţii, curtea de apel a constatat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei de revendicare a imobilelor înscrise în C.F., precum şi, S1 în suprafaţă de 134 mp şi S2 în suprafaţă de 7.257 mp nu este întemeiată.
De asemenea, Curtea de Apel Timişoara a constatat că situaţia (locaş de cult) a fost. dezlegată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (în sensul că respingerea excepţiei inadmisibilităţii de către prima instanţă nu a fost atacată de către pârâtă şi soluţia a intrat în puterea lucrului judecat) - confirmându-se şi soluţia pe fond cu privire la acesta.
Având în vedere cele ce preced, în rejudecare, instanţa de apel a respectat disp. art. 315 C. proc. civ. şi, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, curtea de apel a analizat incidenţa prevederilor legii speciale şi a soluţionat cauza cu respectarea tuturor statuărilor şi indicaţiilor Înaltei Curţi.
Critici le recurentei-pârâte privind înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor în litigiu şi nerespectarea prevederilor legilor speciale sub acest aspect, deşi formal se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu pot face obiect de analiză în prezenta acţiune în justiţie, deoarece s-ar încălca efecteie puterii de lucru judecat ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererea de rectificare de carte funciară şi dezlegările instanţei de recurs ce s-a pronunţat anterior în cauză.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi invocată de către pârâtă în susţinerea criticilor din recurs (Deciziile nr. 4315/2007 şi nr. 534/2011) nu are relevanţă în pricina de faţă, întrucât în cauza instanţa de apel era ţinută de dezlegările instanţei de recurs - cu aplicarea art. 315 C. proc. civ. -, iar situaţiile premisă din acele cauze (petitele, obiectul acţiunii, situaţia de fapt stabilită) sunt diferite de cea dedusă judecăţii în acest litigiu,
Decizia nr. 1112/2013 a Curții de Apel Timişoara, invocată de recurentă în favoarea înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu se referă la alte imobile decât cele ce fac obiectul prezentei judecăţi (nr. cadastrale diferite), iar în privinţa dreptului de proprietate se impun dezlegările date prin decizia anterioară de recurs.
Nici Decizia nr. 1352/2008 a Curţii Constituţionale, invocată de recurentă, nu are înrâurire în cauză, vizând texte legale inaplicabile în pricina de faţă.
Faţă de toate considerentele reţinute şi limitele de rejudecare a cauzei, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi urmează a fi respins, ca atare, cu aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii aflată la fila 74 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B.O.R. - Parohia Cămârzana împotriva Deciziei nr. 168 din data de 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intima ta-reclamantă B.G.C. Cămârzana.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 846/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 850/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
