ICCJ. Decizia nr. 867/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 867/2015
Dosar nr. 763/1/2015
Şedinţa publică de la 18 martie 2015
Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr. 3188 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2421/96/2013, a fost respins recursul declarat de revizuentul S.L.M. împotriva deciziei nr. 78/R din 29 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii, prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, Dosar nr. 763/1/2015, S.L.M. a formulat contestaţiei în anulare, invocând în drept dispoziţiile art. 317 alin. (2) pct. 2, respectiv ale art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
A solicitat, în esenţă, admiterea contestaţiei în anulare şi, în consecinţă, efectuarea cercetării judecătoreşti, examinarea contractului său de angajare cu UM X Câmpia Turzii ale cărui prevederi, susţine contestatorul, au fost încălcate de M.A.N.
Intimata intimatei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita nu a formulat întâmpinare.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:
Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi art. 318C. proc. civ.
Art. 317 C. proc. civ. reglementează două motive generale de contestaţie în anulare care pot fi invocate de părţi în această cale extraordinară de atac, de retractare, respectiv: cazul în care procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi cazul în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Conform art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele menţionate mai sus, numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Prin excepţie de la această regulă, potrivit art. 317 alin. (2), contestaţia poate fi primită pentru aceste motive şi în cazul în care au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa Ie-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Deşi contestatorul şi-a încadrat motivele contestaţiei în anulare în dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., şi într-un caz şi în celălalt, textul are, însă, în vedere, posibilitatea părţii interesate de a invoca în cadrul contestaţiei în anulare cele două motive arătate anterior, iar art. 317 nu reglementează ca motiv distinct de contestaţie în anulare cazul în care recursul nu a fost soluţionat pe fond.
Din analiza motivelor de contestaţie în anulare dezvoltate în scris de contestator nu se desprinde niciunul din cele două motive de contestaţie reglementate de art. 317 C. proc. civ., ci doar faptul că instanţa de recurs ar fi constatat în mod greşit inadmisibilitatea recursului, respectiv că „nu s-a efectuat cercetarea judecătorească” pe fond.
De altfel, examinând decizia contestată din perspectiva dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ., Înalta Curte constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul la care s-a judecat pricina, iar în ceea ce priveşte competenţa, este de reţinut că instanţele au respectat dispoziţiile legale referitoare la pricina dedusă judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Din analiza textului de lege anterior evocat, rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanţa respinge în totalitate sau admite în parte pe fond recursul, omiţând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia şi nu atunci când soluţionează recursul pe o excepţie, deoarece ar presupune reanalizarea şi rejudecarea excepţiei, ceea ce excede contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.
Câtă vreme instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 299, raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., promovarea unei contestaţii în anulare raportat la dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., nu-şi găseşte justificarea legală.
Aşa fiind, în cauză, nu se poate reţine că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ori al unei omisiuni în înţelesul textului legal evocat, întrucât soluţia nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac a recursului.
Contestatorul tinde în realitate la o reexaminare a recursului, or, nu se poate trece peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legal instituite pentru exercitarea acestei căi de atac.
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil, ştiut fiind că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Nu în ultimul rând, este de reţinut că, în jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a reamintit în mod constant faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui „apel deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.
Aşa fiind, argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de textele legale menţionate, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.L.M. împotriva deciziei nr. 3188 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2421/96/2013.
PENTRU ACETE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.L.M. împotriva deciziei nr. 3188 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2421/96/2013.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 895/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 874/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
