ICCJ. Decizia nr. 905/2015. Civil. Constatare nulitate act. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 905/2015
Dosar nr. 5879/2/2014
Şedinţa publică din 24 martie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 1723 din 7 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC I.C. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA şi SC S.C.C. SRL, având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a unui contract de vânzare-cumpărare, pentru vânzarea lucrului altuia şi cauză ilicită.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că deşi reclamanta, prin cererea de chemare în judecată a susţinut că este proprietara construcţiilor care au fost vândute prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi şi că unele din construcţii au constituit aport în natură la formarea capitalului social, iar altele au reprezentat investiţii efectuate de reclamantă, aceasta nu a probat în condiţiile dispoziţiilor art. 1169 C. civ. că este proprietara construcţiilor vândute.
În acest sens, reclamanta nu a depus nici un înscris care să reprezinte titlu de proprietate pentru respectivele construcţii, iar certificatele de atestare fiscală ataşate nu au natura juridică a titlului de proprietate şi nici nu conferă o asemenea calitate, din raportul de expertiză întocmit de expert I.A. rezultând faptul că bunurile vândute nu figurau în patrimoniul reclamantei, aşa încât, Tribunalul Bucureşti a apreciat că nu se poate constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 13 iunie 2003.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal reclamanta SC I.C. SA a declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1099/2014 din 17 noiembrie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC I.C. SA Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut referitor la constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 30 iunie 2013, că prin sentinţa comercială nr. 2022 din 11 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin decizia comercială nr. 437 din 13 mai 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, iar prin decizia nr. 1103 din 16 martie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamantă, fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În apel după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 14384/1/2005 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, fiind încuviinţată efectuarea a două expertize tehnice în construcţii, iar prin decizia comercială nr. 262 din 5 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 2022 din 11 februarie 2004, fiind desfiinţată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, considerând că reclamanta avea legitimitate procesuală activă în promovarea cererii de chemare în judecată.
În cel de-al doilea ciclu procesual, în fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, la data de 24 aprilie 2009, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 1723 din 7 aprilie 2014, apelată de către reclamantă.
În raport de toate probele administrate în dosarul de fond, respectiv înscrisuri şi expertiza tehnică construcţii efectuată de expert I.A., care prin răspunsul dat atât obiectivelor încuviinţate de instanţă cât şi obiecţiunilor formulate de părţi a lămurit toate împrejurările de fapt suspuse analizei, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut faptul că cele cinci construcţii pretinse de apelanta-reclamantă că ar fi ale sale, au fost edificate în perioada 1974-1989, dar nu de către apelantă, ci de Trustul de Construcţii Industriale şi Agrozootehnice Şantier Militari, care în anul 1991, în baza Legii nr. 31/1990 s-a transformat în SC C. SA.
În acest context, în raport de situaţia de fapt şi de drept reţinută, în lipsa unor documente care să ateste dreptul de proprietate al apelantei-reclamante asupra construcţiilor în litigiu, instanţa de apel a considerat că nu se poate constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 13 iunie 2003, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că intimata-pârâtă SC C. SA ar fi vândut bunurile imobile proprietatea apelantei-reclamante, implicit nu s-a făcut dovada nici a cauzei ilicite.
Referitor la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare menţionat, instanţa de apel a reţinut că acţiunea în rezoluţiune poate fi intentată numai de partea care a executat sau este gata să execute contractul, iar cum în cauza de faţă apelanta-reclamantă este terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluţiune o solicită, iar motivele invocate, vânzarea bunului altuia şi cauza ilicită, reprezintă motive specifice acţiunii în constatare a nulităţii absolute care ţin de nerespectarea la încheierea actului juridic a dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de valabilitate şi nu de neexecutarea obligaţiilor asumate contractual de către una dintre părţile contractante, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat şi acest capăt de cerere.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I.C. SA Bucureşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru administrarea probelor solicitate, respectiv proba cu martori şi expertiză, iar în subsidiar, solicită modificarea în tot a deciziei atacate având în vedere că aceasta cuprinde motive contradictorii cu privire la concluziile expertului I.A.
Prin completarea cererii de recurs depusă la data de 22 ianuarie 2015, recurenta a evocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care a invocat nulitatea hotărârii, motivat de împrejurarea că nu a fost indicată calea de atac, însă având în vedere că a exercitat calea de atac a recursului, aceasta nu a mai susţinut acest argument, luându-se act de poziţia sa în practicaua deciziei.
Prin concluziile scrise, formulate de intimata-pârâtă SC C. SA Bucureşti şi depuse în timpul şedinţei publice s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Criticile aduse deciziei atacate vizează motivele contradictorii pe aceasta le cuprinde, întrucât în vederea pronunţării deciziei pronunţate, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere faptul că, odată ce expertiza efectuată de expert I.A. a fost considerată nelămuritoare, fiind necesară în acest sens, administrarea unei contraexpertize, iar la pronunţarea hotărârii aceasta a fost considerată ca fiind suficientă faţă de expertiza ulterior efectuată.
O altă critică a deciziei atacate se referă la lipsa temeiului legal, aceasta fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, în opina recurentei, instanţele de fond au reţinut în mod greşit că reclamanta nu a făcut dovada proprietăţii asupra construcţiilor, iar pârâta SC C. SA ar fi făcut această dovadă, având în vedere că în considerente, acestea fac referire la autorizaţia din 8 august 1981, dar care nu este însoţită la rândul ei de o recepţie finală a lucrărilor, motiv pentru care actul singular în sine nu face dovada indubitabilă a faptului că cele cuprinse în cadrul autorizaţiei s-au şi realizat.
Mai susţine recurenta că instanţele au încălcat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru stabilirea corecta a faptelor, ordonând probe chiar şi din oficiu, iar în acest sens, dacă instanţa de fond era nelămurită cu privire la anumite înscrisuri depuse în apărare, putea să solicite originalul acestora sau putea cere printr-o adresa lămuriri de la firma care a executat anumite lucrări.
De asemenea, instanţa putea să pună în discuţie necesitatea administrării probei cu martori pentru a stabili data realizării unor construcţii, cât şi beneficiarul acestor lucrări, întrucât doi experţi au privit total diferit aceste aspecte.
În ceea ce priveşte expertiza efectuată la instanţa de fond, această instanţă a avut un comportament de neînţeles, deoarece a renunţat la raportul de expertiză întocmit de expert N.T., care a răspuns şi la obiecţiunile formulate şi căruia putea să-i ceară şi alte lămuri, dacă datele existente nu erau clare şi suficiente, fiind desemnat un nou expert, deşi primul îşi făcuse datoria, la un termen la care reclamanta nu era prezentă pentru a discuta această probă în contradictoriu.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a greşit atunci când a respins cererea de probatorii, lipsind astfel reclamanta de posibilitatea de a dovedi greşeala expertului de la fond care a înlăturat mai multe înscrisuri aflate la dosar.
Tot în acelaşi context se critică faptul că instanţa a respins şi proba testimoniala cu doi martori, considerând că nu este pertinentă şi utilă cauzei, deşi ea rezultă din nelămuririle rapoartelor de expertize, iar realizarea fizică a acestor construcţii era o situaţie de fapt, care putea fi dovedită cu martori.
În acest sens, recurenta consideră că prin respingerea acestor cereri li s-a încălcat practic şi dreptul la apărare care este consfinţit în Constituţie şi în dreptul european, lăsând fără efect calea de atac a apelului.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC I.C. SA Bucureşti să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta nu Ie-a citat şi nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.
Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii, astfel că sub acest aspect nu poate fi reţinută nelegalitatea întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât este nefondată susţinerea recurentei, potrivit căreia, în considerentele hotărârii atacate, expertiza efectuată de expert I.A. a fost considerată nelămuritoare, fiind necesară în acest sens, administrarea unei contraexpertize, iar în finalul acesteia s-a considerat totuşi a fi suficientă, faţă de expertiza efectuată ulterior.
Aceasta deoarece, recurenta confundă expertiza efectuată „anterior” de expert N.T., cu expertiza efectuată „ulterior” de expert I.A., astfel că nu poate fi primit acest motiv de recurs.
În ceea ce priveşte pct. 8 şi pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., evocate de recurentă se constată că sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente:
Referitor la susţinerea recurentei, potrivit căreia, instanţele de fond au reţinut în mod greşit că reclamanta nu a făcut dovada proprietăţii asupra construcţiilor în litigiu, se constată că nu poate fi primită.
În mod corect s-a reţinut că reclamanta nu a probat în sensul dispoziţiilor art. 1169 C. civ., că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor, întru-una din modalităţile prevăzute de dispoziţiile art. 644-art. 645 C. civ., întrucât acestea au fost edificate în perioada 1974-1989 de Trustul de Construcţii Industriale şi Agrozootehnice Şantier Militari, care în anul 1991, în temeiul Legii nr. 31/1990 s-a transformat în SC C. SA.
De asemenea este nefondată şi critica recurentei referitoare la faptul că nu s-a dat relevanţă probelor solicitate, că instanţa nu a solicitat originalul unor înscrisuri doveditoare şi că s-a renunţat la expertiza efectuată la instanţa de fond de expert N.T., care a răspuns şi la obiecţiunile formulate, fiind desemnat un nou expert, la un termen la care reclamanta nu era prezentă pentru a discuta această probă în contradictoriu.
Aceasta deoarece, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a reiterat susţinerile făcute în faţa instanţelor de fond şi de apel, exprimând chestiuni de fond legate de aprecierea probatoriului administrat în cauză, criticile acesteia referindu-se la stabilirea situaţiei de fapt prin interpretarea probelor, aspect ce nu poate fi primit în recurs.
Critica recurentei prin care se susţine că instanţa de apel a greşit atunci când a respins cererea de probatorii, lipsind astfel reclamanta de posibilitatea de a dovedi greşeala expertului de la fond care a înlăturat mai multe înscrisuri aflate la dosar, precum şi proba cu doi martori, se constată că nu poate fi primită, având în vedere că această listă de probatorii a fost corect respinsă, întrucât prin expertizele succesive efectuate în cauză s-a răspuns tuturor obiectivelor solicitate, iar în ceea ce priveşte proba cu martori s-a apreciat că este nerelevantă data edificării construcţiei faţă de data actului atacat, în raport de teza probei.
În acest context, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză, aspecte ce nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului şi împrejurarea că recurenta a avut la dispoziţie calea de atac a apelului în care toate chestiunile invocate au fost puse în discuţie şi soluţionate.
Totodată, este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţiile pronunţate de instanţa de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat şi interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanţei de recurs în raport de dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.C. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.C. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1099/2014 din 17 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 908/2015. Civil. Procedura insolvenţei.... | ICCJ. Decizia nr. 902/2015. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
