ICCJ. Decizia nr. 100/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 100/2016
Dosar nr. 4455/63/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 21 ianuarie 2016
Asupra conflictului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2014, pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta S.D. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata dobânzilor legale aferente creanţelor stabilite prin sentinţa nr. 2235 din 10 mai 2010, a Tribunalului Dolj, de la data la care sentinţa a devenit executorie, pe toată perioada întârzierii, atât pentru sumele plătite cât şi pentru cele rămase neachitate, până la data plăţii efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este judecător la Judecătoria Calafat, iar prin sentinţa invocată s-a dispus obligarea pârâţilor la plata sporul de confidenţialitate de 15%, începând cu data de 26 octombrie 2007 şi până la 12 noiembrie 2009.
Prin sentinţa nr. 1842 din 20 aprilie 2015 Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
În motivare, a reţinut incidenţa art. 127 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că reclamanta este judecător la Judecătoria Calafat, care este in circumscripţia Curţii de Apel Piteşti.
Învestit prin declinare, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1615 din 09 octombrie 2015, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În motivare, a reţinut că art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabil în speţă, deoarece reclamanta are calitatea de judecător al Judecătoriei Calafat, iar noţiunea de,,instanţă competentă să soluţioneze cauza” nu se referă la judecătorie, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., întrucât tribunalul are competenţa de a soluţiona în primă instanţă conflictele de muncă.
Întrucât, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu are nici domiciliul şi nici locul de muncă în raza teritorială a Tribunalului Vâlcea, tribunalul a reţinut că nu este competent din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza.
Analizând conflictul de competenţă dedus prezentei judecăţi, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 127 C. proc. civ. „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor”.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situaţia în care una dintre părţi, fie reclamant, fie pârât, este judecător la instanţa competentă să judece cauza.
Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare şi nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.
În cauză, se reţine că reclamanta are calitatea de judecător la Judecătoria Calafat, iar nu la Tribunalul Dolj, care este instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, într-o asemenea situaţie nu este incidentă ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc. civ.
Faptul că Judecătoria Calafat se află în circumscripţia Tribunalului Dolj nu este un argument suficient de natură a înlătura competenţa cu caracter general menţionată în cuprinsul art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Înalta Curte aminteşte că legea de procedură reglementează, prin dispoziţiile art. 140 şi următoarele C. proc. civ., instituţia juridică a strămutării la care părţile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparţialităţii judecătorilor pentru motive legate de calitatea părţilor.
Prin urmare, faţă de prevederile legale invocate, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2016.
Cu opinia separată, în sensul:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Considerente opinie separată:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă:
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflat în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.” Potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Aceste dispoziţii legale au un caracter imperativ şi obligă reclamantul, având una din calităţile enumerate în textul legal şi care funcţionează în cadrul instanţei competente să soluţioneze cauza, să sesizeze una din instanţele de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.
Noțiunea de „instanța la care îşi desfăşoară activitatea” prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă care duc la formularea de cereri de strămutare.
Prin urmare, raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să reglementeze o astfel de situaţie a fosta aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţilor încât trebuie avută în vedere nu numai instanţa la care funcţionează efectiv reclamantul, ci şi curtea de apel în circumscripţia căreia se află această instanţă. Legiuitorul nu a avut în vedere doar instanţa de acelaşi grad cu cea la care funcţionează reclamantul, ci a avut în vedere şi posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind raţiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripţia curţii de apel în a cărei rază de activitate se află instanţa unde se introduce cererea.
Norma cuprinsă în art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul avut în vedere de legiuitor în momentul edictării acestuia, adică în sensul în care necompetenţa teritorială absolută priveşte toate instanţele, indiferent că judecă în fond sau în căile de atac, aflate în circumscripţia curţii de apel a instanţei la care reclamanţii, în calitatea lor de magistraţi sau grefieri, îşi desfăşoară activitatea.
În speţă, reclamanta are calitatea de judecător la Judecătoria Calafat, care este în circumscripţia Tribunalului Dolj, ca instanţă de drept comun competentă teritorial şi material în soluţionarea cauzelor având ca obiect drepturi băneşti, cum este cazul în speţă.
Împrejurarea că reclamanta nu funcționează efectiv la instanţa de fond, competentă material şi teritorial în judecarea pricinii în primă instanţă, respectiv Tribunalul Dolj, nu este în măsură să înlăture aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ca dispoziţii cu caracter special.
Faţă de cele ce preced, instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta pricină este Tribunalul Vâlcea, ca una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel la care reclamantul îşi desfăşoară activitatea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 101/2016. Civil → |
|---|
