ICCJ. Decizia nr. 101/2016. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 101/2016
Dosar nr. 141/331/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 21 ianuarie 2016
Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, la data de 19 ianuarie 2015 reclamanta S.R.M. a chemat în judecată pe pârâtul C.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să stabilească la pârât locuința minorului C.F.A., născut la 10 aprilie 2011 şi la ea locuința minorei C.C.I., născută la 20 decembrie 2012, autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți şi pârâtul să fie obligat la restituirea sumei de 4400 lei ce reprezintă alocația de stat cuvenita minorei C.C.I., de la data despărțirii lor în fapt, ianuarie 2013 şi până în prezent.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, din cauza neînțelegerilor dintre ea şi pârât, s-au despărțit în fapt în luna ianuarie 2013, dată de la care minorul a rămas în grija pârâtului, iar minora a rămas la domiciliul ei.
Mai precizează reclamanta că pârâtul a încasat alocația de stat pentru ambii minori.
Prin sentinţa nr. 715 din 18 mai 2015, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepţia necompetentei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Medgidia, competenţa de soluţionare a cauzei.
În motivare, a reţinut incidenţa art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că „cererea de chemare in judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”, precum şi împrejurarea că pârâtul domiciliază în orașul Cernavodă, judeţul Constanţa.
Învestită prin declinare, Judecătoria Medgidia a pronunţat sentinţa civilă nr. 1573 din 03 noiembrie 2015, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În motivare, a reţinut următoarele:
Art. 106 alin. (1) C. civ. prevede că „ Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi (…) iar art. 107 C. civ. stipulează că „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii”.
Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.
Art. 114 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, prevede că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
În raport de textele legale menţionate, instanţa a arătat că dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că reclamanta are doi copii minori, unul care se află la domiciliul său din Vălenii de Munte, jud. Prahova, şi unul la pârât, cu domiciliul în oraş Cernavodă, jud. Constanţa, aşadar are opţiunea de a alege instanţa competentă în funcţie de persoana ocrotită şi nu de domiciliul pârâtului, iar această opțiune s-a exprimat prin înregistrarea acţiunii pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că „Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi (…) iar potrivit art. 107, „ Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii”.
Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare”.
Art. 114 C. proc. civ., prevede că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
Titlul IV C. civ. intitulat „Autoritatea părintească” cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).
De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că „ În cazul copilului din afara căsătoriei(…), autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc” iar la alin. (2) că” Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ”.
Conform acestor dispoziţii, aceleiaşi instanţe de tutelă îi revine competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi (art. 398 alin. (1)), stabilirea locuinţei copilului minor în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1)) sau stabilirea contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1)).
Potrivit art. 116 C. proc. civ. „Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente”.
Având în vedere dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., raportate la cele ale art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte constată că reglementează o competenţă teritorială alternativă pentru cererea reclamantei, care are ca obiect stabilirea locuinţei celor doi minori şi exercitarea autorităţii părinteşti, în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Aşadar, prin înregistrarea acţiunii pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, care este instanţa de reşedinţă a uneia dintre persoanele ocrotite, respectiv a minorei C.C.I., reclamanta a ales între cele două instanţe, deopotrivă competente, în sensul art. 116 C. proc. civ.
Din momentul în care alegerea a fost făcută se stabileşte definitiv competenţa teritorială a acelei instanţe, şi, în consecinţă, judecătoria nu mai poate invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să stabilească competenţa de soluţionare a prezentei cereri de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2016.
← ICCJ. Decizia nr. 100/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 102/2016. Civil → |
---|