ICCJ. Decizia nr. 103/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr. 103/2016
Dosar nr. 344/98/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Cererea de recurs:
La data de 30 iunie 2015, reclamantul D.V. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 574 din 23 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, întemeiat pe prevederile art. 488 pct 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
În sinteză, recurentul a invocat faptul că:
- litigiul ce face obiect al prezentului dosar nu este unul de muncă, ci este întemeiat pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare;
- instanţa de fond, ca şi instanţa de apel, au admis excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, precum şi a C.N.P., deşi Curtea de Justiţie de la Luxembourg s-a pronunţat în numeroase rânduri asupra responsabilităţii statului pentru fapta de violare a dreptului comunitar comisă de judecători; totodată, lipsa unei prevederi legale concrete privind calitatea procesuală a statului în cazul dedus judecăţii este în fapt tot o forma de răspundere a statului;
- instanţele de fond şi de apel au depăşit limitele puterii judecătoreşti, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., prin încălcarea principiilor fundamentale consacrate de C. proc. civ.: dreptul la un proces echitabil, în termen optim şî previzibil; dreptul de dispoziţie al părţilor prin modificarea obiectului dedus judecăţii; obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului; contradictorialitatea; respectarea principiilor fundamentale prevăzute de art. 20 C. proc. civ.; rolul judecătorului în aflarea adevărului;
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art- 488 pct. 6 C. proc. civ., dat fiind faptul că în considerentele hotărârilor pronunţate de instanţele de fond şi respectiv de apel nu au fost făcute referiri speciale la existenţa sau inexistenţa discriminării, instanţele invocând trunchiat decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şî practica C.E.D.O. (cauzele Frimu şi alţii contra României; Zelca şi alţii contra României);
- hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., dat fiind faptul că, în raport de prevederile art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi în raport de Protocolul nr. 12 la Convenţie ce în art. 1 interzice discriminarea, precum şi faţă de probele administrate, respectiv hotărâri pronunţate de cauze similare, instanţa nu a concluzionat asupra existenţei unui tratament discriminatoriu.
2. Analizând recursul, Înalta Curte urmează sa îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În legătură cu natura litigiului dedus judecăţii, înalta Curte constată că, în speţă, reclamantul D.V. a invocat prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr, 137/2000 în sensul că „(...); Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiţionată de sesizarea Consiliului"
Întemeiat pe dispoziţiile legale sus-citate, reclamantul a solicitat să se constate aplicarea unui tratament discriminatoriu de către Statul Român şi instituţiile sale în raport de alţi pensionari din aceeaşi categorie socio-profesională şi să fie obligat Statui Român, prin intermediul C.N.P.P., la anularea situaţiei create prin discriminare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.
Acelaşi obiect al fost reiterat de reclamant în faţa instanţei de recurs, prin precizările depuse la data de 22 septembrie 2015 arătând că a solicitat:
- ca obiect principal al litigiului "constatarea aplicării unui tratament discriminatoriu de către Statul Român şi instituţiile sale faţă de alţi pensionari, membri ai categoriei socio-profesionale de foşti angajaţi ai Curţii de Conturi a României care au fost pensionaţi în baza prevederilor aceleaşi Legi nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în M. Of. nr, 282 din 29 aprilie 2009, urmare a modificării şi completării prin Legea nr. 217/2008".
- ca obiect asociat, ce putea fi analizat şi hotărât numai în situaţia în care instanţa constată că există discriminare, "obligarea Statului Român, prin intermediul C.N.P.P., la anularea situaţiei create prin discriminare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării".
Totodată, in urma comunicării raportului privind admisibilitatea recursului, întocmit la data de 22 octombrie 2015, recurentul a depus, în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 493 alin. (4) teza I C. proc. civ., punct de vedere la raport prin care reiterează concluziile sale privind obiectul şi natura juridică a litigiului, precum şi motivele recursului.
Se reţine, prin urmare, că reclamantul invocă discriminarea în raport cu alţi membri ai categoriei socio-profesionale, de foşti angajaţi ai Curţii de Conturi a României, care au fost pensionaţi în baza prevederilor aceleaşi Legi nr. 94/1992 privind, organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în M. Of. nr. 282 din 29 aprilie 2009, iar conform precizării depuse la data de 22 septembrie 2015, acesta a solicitat anularea deciziilor de recalculare a pensiei din anii 2010 şi 2011 emise de C.J.P.P. Ialomiţa şi menţinerea Deciziei nr. 127240 din 29 septembrie 2009 privind acordarea pensiei de serviciu în baza prevederilor Legii nr. 217/2008, precum şî obligarea la plata diferenţei dintre drepturile de pensie efectiv încasate după data de 01 octombrie 2010 şi cele stabilite conform Legii nr. 217/2008, până la repunerea acestora în plată.
Înalta Curte constată că, deşi recurentul invocă prin precizările depuse cât şi prin punctul de vedere asupra raportului ca obiect principal al cererii de chemare în judecată, neevaluabil în bani, "constatarea aplicării unui tratament discriminatoriu", în realitate, capătul principal al cererii de chemare în judecată este reprezentat de acordarea despăgubirilor şi restabilirea situaţiei anterioare, în sensul art. 27 alin. (1) teza I din O.G. nr. 137/2000, potrivit căruia „.Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun", fapta de discriminare în raport cu pensionari din aceeaşi categorie socio-profesională reprezentând, de fapt, temeiul cererii deduse judecăţii.
Totodată, fiind invocată discriminarea în raport de alte categorii de pensionari din aceeaşi categorie socio-profesională şi solicitată repararea prejudiciului rezultat din fapta de discriminare prin acordarea despăgubirilor, respectiv diferenţa dintre drepturile de pensie electiv încasate după data de 01 octombrie 2010 şi cele stabilite conform Legii nr. 217/2008, până la repunerea acestora în plată, litigiul izvorăşte din raporturile de asigurări sociale.
În consecinţă, cauzei de faţă îi sunt aplicabile dispoziţiile legale din materia asigurărilor sociale, inclusiv în privinţa instanţei de judecată competentă şî a căilor de aîac.
Or, în raport de natura juridică a litigiului dedus judecaţii şi de data la care a fost promovat litigiul de faţă, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unde măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013 potrivit cărora „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile privind conflictele de muncă şî de asigurări sociale (...)."
Cum, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă şi prin urmare, nu poate fi atacată cu recurs.
Înalta Curte mai reţine că dezlegarea în sensul inadmisibiiităţii recursului, se impune chiar şi în ipoteza în care ar fi validat punctul de vedere ai recurentul ui-reclamant în sensul că sintagma „dreptul comun" cuprinsă în art. 27 din O.G. nr. 137/2000 trebuie interpretată prin raportare la art, 99 alin. (1) C. proc. civ., respectiv "în raport cu. natura sau obiectui acesteia" şi la art. 95, pct. 1 C. proc. civ. "Tribunalele judecă: 1. in prima instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe".
Înalta Curte reţine că reclamantul nu a precizat valoarea obiectului principal al cererii de chemare în judecată, apreciat ca atare de instanţă, conform celor mai sus-arătate, respectiv de a arăta care este cuantumul despăgubirilor, reprezentate de diferenţa dintre drepturile de pensie efectiv încasate după data de 01 octombrie 2010 şi cele stabilite conform Legii nr. 217/2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ. şi cu rezoluţia din data de 7 septembrie 2015, acesta susţinând că cererea principală este reprezentată de constatarea discriminării, neflînd evaluabilă în bani.
În consecinţă, caracterul evaluabil al cererii principale deduse judecăţii şi hpsa determinării valorii obiectului cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/3013, potrivit cărora „în procesele pornite începând cu data intrării in vigoare a prezentei legi şi până Ia data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până ta 1.000.000 lei inclusiv," conduc la aceeaşi concluzie, a caracterului inadmisibil al recursului de faţă.
În concluzie, fiind vorba despre un litigiu de asigurări sociale, început la data 6 februarie 2014, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Decizia civilă nr. 574 din 23 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în apel, în litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Principiul legalităţii căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 574 din 23 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu este supusă căii de atac a recursului.
Având în vedere dispoziţiile art. 248 aiin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul D.V. împotriva Deciziei civile nr. 574 din 23 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 102/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 104/2016. Civil → |
|---|
