ICCJ. Decizia nr. 105/2016. Civil. Acţiune în contrafacere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 105/2016
Dosar nr. 16086/3/2011**
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţa constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02 martie 2011, reclamanta SC E.T.A.B.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii O.S.I.M. şi SC P. SRL, să se constate că mărfurile comercializate aduc atingere drepturilor reclamantei asupra mărcii combinate „M.", să se dispună, în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, republicată, interzicerea: aplicării semnului „M."' pe produse sau pe ambalaje; oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop, oferirea sau prestarea serviciilor sub marca M."; punerea în liberă circulaţie, exportul, importul, precum şi acordarea oricărei aite destinaţii vamale, aşa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, a produselor sub marca „M."; utilizarea mărcii pe documente sau pentru publicitate, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civila nr. 1825 din 26 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a lV-a civilă, a admis excepţia tardivităţii cererii de anulare a mărcii M., a respins ca tardiv formulată cererea privind anularea înregistrării mărcii şi a disjuns soluţionarea cererii de anulare a mărcii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, susţinând greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii acţiunii în anularea înregistrării mărcii, termenul de 5 ani fiind calculat de reclamantă de ia data publicării înregistrării în B.O.P.I.
Prin Decizia civilă nr. 6/A din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia tardivităţii declarării apelului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, şi, în consecinţă, a respins, ca tardiv declarată această cale de atac.
Prin Decizia nr. 4858 din 29 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SC E.T.A.B.P. SRL împotriva Deciziei nr. 6/A din 17 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi constatând că, în mod greşii, a fost admisă excepţia tardivităţii declarării apelului, a casat decizia recurată şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apei.
Prin Decizia civilă nr. 72/A din 11 februarie 201.5 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta SC E.T.A.B.P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1825 din data de 26 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţa apelată a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de ape! a reţinut următoarele:
Potrivit art. 47 alin. (3) din Legea nr. 84/ 1998, termenul in care poate fi cerută anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e) este de 5 ani şi curge de la data înregistrării mărcii.
În cauză, marca a fost publicată în B.O.P.I. Ia data de 28 februarie 2006, aceasta fiind data la care este adusă la cunoştinţă înregistrarea mărcii care a rămas definitivă, aşa cum rezultă din conţinutul art. 26 din Legea nr. 84/1998 şi art. 21 din H.G. nr. 1134/2010. Dacă sunt îndeplinite condiţiile legale. O.S.I.M. decide înregistrarea mărcii, care se publică în B.O.P.I. în termen de două luni, dacă nu a fost înregistrată nîcio opoziţie.
Întrucât acţiunea a fost expediată prin poştă la data de 28 februarie 2011, faţă de dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ. (termenele statornicite pe ani se sfârşesc în ziua, luna corespunzătoare zilei de plecare) şi art. 104 C. proc. civ., ce prevede că actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat înainte de împlinirea lui, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu a fost depăşit termenul de 5 ani prevăzut de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 84/1998.
În mod eronat a reţinut prima instanţă că marca a fost înregistrată Ia data de 06 mai 2005, aceasta fiind data depozitului reglementar, dată de la care îşi produce efectele înregistrarea, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, ceea ce presupune că de la data respectivă, titularul mărcii poate invoca dreptul exclusiv asupra mărcii.
Având in vedere dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că prima instanţă a soluţionat cauza Iară a intra în judecata fondului, instanţa de apel a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Ia aceeaşi instanţă, reclamanta solicitând luarea acestei măsuri prin cererea de apel.
Împotriva Deciziei nr. 72/A din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat recurs pârâta SC P. SRL, invocând în drept art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, pârâta susţine, în esenţă, că a solicitat O.S.I.M. înregistrarea mărcii „M." La data de 16 februarie 2006, în urma cererii de înregistrare a mărcii „M."' formulată de către pârâtă. O.S.I.M. a emis decizia de admitere îa înregistrarea mărcii, marca fiind publicată în B.O.P.I. la data de 28 februarie 2006, conform înscrisurilor de la dosarul cauzei.
În mod eronat, instanţa a interpretat prevederile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi înscrisurile de la dosar, întrucât a asimilat publicarea mărcii „M." din data de 28 februarie 2006 în B.O.P.I. şi implicit aducerea acesteia la cunoştinţa terţilor, cu momentul înregistrării de către O.S.I.M. a mărcii „M.", acest moment fiind diferii de cel reţinut de instanţa de apel - 28 februarie 2006.
Conform art. 4? alin. (3) din Legea nr, 84/1998, „termenul în care poate fî cerută anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a), b)s d) şi e) este de 5 ani şi curge de la data înregistrării mărcii.
Data înregistrării mărcii în litigiu este data de 16 februarie 2006: dată deciziei de admitere la înregistrare a mărcii, iar nu data de 28 februarie 2006, data publicării în B.O.P.I., conform prevederilor legale enunţate anterior.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte la termenul din 22 ianuarie 2016 a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocata din oficiu, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de netegalitate pe care se întemeiază recursul şi. dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse prmtr-un memoriu separat.
Conform prevederilor art. 303 C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind enumerate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Totodată, în lumina prevederilor art, 306 alia (1) din acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a rost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute Ia alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior menţionate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, recurentul să prezinte criticile sale cu privire la hotărârea atacată, astfel încât acestea să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia din motivele prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar pe de alia parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată ai instanţei de apel, raportat la motivul de recurs invocat.
În atare situaţie, în cauza de faţă, motivarea concretă a recursului ar fi presupus existenţa unor critici efective ale hotărârii atacate referitoare îa împrejurări de natură a conduce la concluzia câ argumentele reţinute de către instanţa de apel nu ar fi fost conforme cu legea şi ar fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale.
Prin urmare, recurenta-reeiamantă avea obligaţia de a motiva calea de atac pe care a promovat-o împotriva Deciziei civile nr. 72/A din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Însă, aşa cum se poate observa din lecturarea cererii de recurs, în speţă, nu sunt prezentate critici propriu-zise ale deciziei civile atacate, recurenta mărginîndu-se numai la indicarea prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi reluarea susţinerilor din întâmpinarea depusă în faza apelului referitoare la data de Ia care ar curge, în opinia sa, termenul de 5 ani de zile prevăzut de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, reproducând integral şi conţinutul acestui articol legal invocat.
Înalta Curte reţine că pentru „a motiva" recursul, recurenta a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă în apel deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.
În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegaiitate concrete ale recurentei privitoare Ia considerentele deciziei atacate. respectiv în ce au constat, în mod efectiv, greşelile instanţei de apel pentru a putea fi eventual, încadrate în motivul de nelegaiitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşadar, simpla nemulţumire a reclamantei faţă de hotărârea reeurată, sub aspectul aplicabilităţii art. 47 alin. (3) din Legea nr, 84/1998 (fost art. 48 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, forma anterioară, în vigoare la data înregistrării mărcii a cărei nulitate s-a solicitat), iar pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului întâmpinării depuse în faza apelului, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea/modificarea hotărârii recurate.
Astfel, din considerentele deciziei recurate, rezultă că instanţa de apel a reţinut că marca a fost publicată în B.O.P.I. la data de 28 februarie 2006, aceasta fiind data la care este adusă la cunoştinţă înregistrarea mărcii care a rămas definitivă, aşa cum rezultă din conţinutul art. 26 din Legea nr. 84/1998 (fost art. 22 alin. (1) din forma anterioară a legii) şi art. 21 din H.G. nr. 1134/2010 (corespunzător art. Regulii nr. 17.2 din H.G. nr. 833/1998 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998, în vigoare ia data înregistrării mărcii atacate).
Pârâta, în cuprinsul memoriului de recurs, după redarea prevederilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, arată că momentul de la care ar putea fi cerută anularea mărcii ar curge de la data deciziei de admitere la înregistrare a mărcii, care, potrivii înscrisurilor de la dosar este 16 februarie 2006, şi nu de la data publicării înregistrării mărcii în B.O.P.I., respectiv 28 februarie 2006, fără să precizeze. în schimb, temeiul legal în virtutea căreia ar putea fi primită această opinie şi fără să menţioneze care ar fi nelegalitatea săvârşită de instanţa de apel,
În acest context, în ipoteza în care se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - recurenta era datoare să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată este lipsită de femei legal şi să indice în mod. expres care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate în mod greşit de instanţa de apei.
Înalta Curte mai constată că indicarea ca temei ai recursului şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este pur formală, întrucât, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta nu dezvoltă critici concrete de natură a se circumscrie acestei teze de nelegaiitate, ci, în esenţă, invocă o interpretare greşită a înscrisurilor de la dosarul cauzei; or. aceste susţineri prin care tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Ca atare, în speţă, se constată că recurenta-pârâtă nu a formulat şi alte critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici Ia adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce consta nelegaliatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, în acest fel, recurenta nesocotind existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, de strica interpretare.
Condiţia legalii a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibiie de o astfel de încadrare juridică.
Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată mii recursul declarat de pârâta SC P. SRL împotriva Deciziei nr. 72/A din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 104/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 106/2016. Civil → |
|---|
