ICCJ. Decizia nr. 191/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 191/2016
Dosar nr. 4269/226/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 28 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făgăraş, la data de 24 septembrie 2014, sub nr. 4269/226/2014, reclamantul T.M.D. a chemat în judecată pe pârâta T.C. solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi ia data 23 iunie 1994 la Serviciul de Stare Civilă al Oraş Victoria din vina ambilor soţi, sau prin acordul lor în situaţia în care şi pârâta va dori acest lucru, după divorţ pârâtă sa revină la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela Ş., după divorţ autoritatea părintească a minorului T.R.F., sa fie exercitată în comun de către ambii părinţi, iar locuinţa minorului să fie stabilită la reclamant, să se dispună obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului în raport de veniturile pe care aceasta le realizează din muncă, cu cheltuieli de judecată în măsura opoziţiei la admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prin sentinţa civilă nr. 494 din 08 aprilie 2015, Judecătoria Făgăraş a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a decimat competenţa de soluţionare a cauzei In favoarea Judecătoriei sectorului 5, reţinând că părţile locuiesc în străinătate, iar între acestea nu s-a încheiat convenţia prevăzută de art. 914 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 7863 din 30 octombrie 2015, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraş şi, constatându-se ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că, atât reclamantul cât şi pârâta locuiesc în străinătate, în Italia, iar, în cuprinsul art. 915 alin. (2) C. proc. civ. legiuitorul dă în mod expres părţilor posibilitatea de a înlătura competenţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, fără a cîrcumstanţia în vreun fel condiţiile în care ar putea face acest lucru.
Chiar dacă această interpretare poate părea în contra prevederilor art. 915 alin. (2) C. proc.civ. care vorbeşte despre un „acord", pe care multe instanţe l-au interpretat ca fiind expres, scris, prealabil, ea este similară interpretării date unanim în doctrină şi jurisprudenţă într-un alt caz, cel al prevederilor art. 126 C. proc. civ., care reia art. 19 din V.C.P.C.
Voinţa reclamantului de a se judeca la Judecătoria Făgăraş a devenit evidentă odată cu introducerea acţiunii pe rolul Judecătoriei Făgăraş, iar pârâta a acceptat competenţa chiar prin întâmpinarea depusă la dosar, aceasta neinvocând excepţia neeompetenţet teritoriale şi neridicând alte obiecţii cu privire la competenţa instanţei, neconsiderând ca este dezavantajată de alegerea reclamantului. In plus ia termenele la care Judecătoria Făgăraş a pus în discuţie excepţia necompetenţeî teritoriale, ambele părţi au solicitat respingerea acesteia, atitudine din care rezultă acordul neîndoielnic al acestora de a se judeca la Judecătoria Făgăraş.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
La data introducerii acţiunii de divorţ, nici reclamantul şi nici pârâta nu mai aveau locuinţa în România.
În mod corect, ambele instanţe au identificat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează competenţa teritoriala a instanţei competente să judece cererea de divorţ în care ambele părţi nu mai au domiciliul în România.
Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul si nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. în lipsa umâ asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
Problema de drept care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competenţă este reprezentată de interpretarea diferită pe care acestea au dat-o noţiunii de acord utilizat de legiuitor în textul art. 915 alin. (2) C. proc. civ., republicat.
Dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu stabilesc momentul la care părţile trebuie să-şi exprime voinţa cu privire la determinarea instanţei competente în soluţionarea litigiului ci doar reglementează posibilitatea realizării unui acord, în acest sens. De asemenea, acest text de lege nu prevede vreo cerinţă de fond sau de formă, pentru ca manifestarea de voinţă a părţilor să producă efectele preconizate de legiuitor.
Înalta Curte apreciază că, în ceea ce priveşte acordul de voinţă al părţilor cu privire la instanţa competentă să judece cererea de divorţ, textul legal mai sus invocat nu cere ca acesta să fie dat printr-un înscris semnat de ambele părţi, astfel că interpretarea acordului prevăzut de art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu trebuie să fie una restrictivă, câtă vreme din manifestarea de voinţă a părţilor, exprimată în faţa instanţei, rezultă în mod neândoielnic că sunt de acord ca cererea de divorţ să fie soluţionată de către instanţa sesizată de reclamant.
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, odată cu introducerea acţiunii de divorţ reclamantul şi-a manifestat voinţa ca litigiul să fie soluţionat de Judecătoria Făgăraş, în a cărei rază teritorială s-a aflat ultimul domiciliu comun al soţilor. Pârâta, la rândul său, prin apărător, nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, iar la termenul de judecată la care Judecătoria Făgăraş a pus în discuţie, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pârâta a arătat, expres, că este de acord ca litigiul să fie soluţionat de această instanţă. Ulterior, a depus în Dosarul nr. 4269/226/2014 al Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti precizare scrisă în acest sens.
Prin urmare, în cauză este întrunit acordul părţilor cu privire la soluţionarea cererii de divorţ de către Judecătoria Făgăraş, motiv pentru care Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 190/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 192/2016. Civil → |
|---|
