ICCJ. Decizia nr. 197/2016. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 197/2016

Dosar nr. 420/2/2015

Şedinţa din camera de consiliu de la 28 ianuarie 2016

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost înregistrata contestaţia în anulare formulată de contestatoml G.T.G. împotriva Deciziei civile nr. 8 din 5 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2227/87/2013.

La termenul din data de 27 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatoml G.T.G. (fost C.), înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 septembrie 2015.

Prin cererea de recurs contestatorul arată că starea de sănătate şi lipsa banilor l-au împiedicat să se prezinte la termenul de judecată.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recursul este admisibil în principiu. De asemenea, prin raport s-a mai reţinut că cererea de recurs nu cuprinde indicarea şi dezvoltarea motivelor de neiegalitate pe care se întemeiază recursul (art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.), iar calea de atac nu este motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod, iar la dosarul cauzei nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 28 ianuarie 2016, fără citarea părţilor.

Analizând recursul, a priori, sub aspectul îndepliniri^ cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea din 27 februarie 2015, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca şi asigurări sociale, s-a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul, motivând că starea de sănătate şi lipsa banilor i-au împiedicat să se prezinte la termenul de judecată.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, se constată că aceasta nu conţine precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile con testatorului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a neiegaiităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşii aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de Instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.

În aceste condiţii, având în vedere că în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respecţi aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de G.T.G. împotriva încheierii din 27 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără nici o cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 197/2016. Civil