ICCJ. Decizia nr. 2/2016. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2/2016
Dosar nr. 12454/62/2012
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2016
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 124/C/2013 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii formulării cererilor de revizuire.
Au fost respinse cererile de revizuire formulate de revizuentul P.C., în dosarele conexate nr. 12454/62/2012 şi nr. 491/62/2013, în contradictoriu cu intimaţii SC R.C.C. SA Oituz, SC G.C. SRL Piatra Neamţ, P.I.O., P.P.V.E.A., P.R.V.R. şi Comisariatul pentru Societatea Civilă - Direcţia Generală de Monitorizare a Abuzurilor, Combaterea Infracţionalităţii şi Implementarea Relaţiilor cu UE şi NATO - Inspectoratul Judeţean Bacău împotriva Sentinţei civile nr. 170/C din 27 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul nr. 1077/2005.
A fost obligat revizuentul să plătească intimatei SC B. SRL suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, că revizuentul P.C. a formulat două cereri de revizuire, ambele îndreptate împotriva Sentinţei civile nr. 170/C din 27 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul nr. 1077/2005.
Astfel, în Dosarul nr. 12454/62/2012, declinat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a formulat la data de 14 decembrie 2011 cerere de revizuire în raport de înscrisurile comunicate la data de 07 decembrie 2011, iar în Dosarul nr. 491/62/2013 declinat de la Curtea de Apel Braşov, s-a formulat la data de 12 martie 2012 cerere de revizuire în raport de înscrisurile comunicate la data de 04 februarie 2012.
Faţă de data comunicării înscrisurilor invocate de revizuent şi data promovării cererilor de revizuire, instanţa a apreciat că în cauză a fost respectat termenul de o lună de la data la care se pretinde că s-a luat cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor evocate, prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că excepţia tardivităţii formulării revizuirii a fost respinsă.
În ceea ce priveşte motivul de revizuire invocat în ambele dosare întemeiat pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa a reţinut că poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori printr-o împrejurare de forţă majoră.
În acest sens, s-a reţinut că nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea cererii de revizuire, actul unei autorităţi, emis după pronunţarea hotărârii, chiar şi în situaţia în care prin el se confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţa care a pronunţat hotărârea.
În speţă, prima categorie de acte invocate de revizuent, pe de o parte au fost emise la data de 22 noiembrie 2011, mult după pronunţarea Sentinţei civile nr. 170/C din 27 februarie 2006 a cărei revizuire se solicită, iar, pe de altă parte, respectivele acte sunt încheieri de CF prin care se radiază procesele purtate de părţi, astfel cum chiar revizuentul a menţionat şi, prin urmare, aceste acte nu pot fi avute în vedere pentru revizuirea hotărârii.
A doua categorie de acte, tot provenind de la Biroul de carte funciară, emise în octombrie - noiembrie 2002, nu pot fi considerate înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deşi nu au fost folosite în procesul în care s-a dat hotărârea atacată, ele puteau fi cunoscute părţilor în timpul judecăţii, registrul de publicitate imobiliară fiind public, aşa încât nimic nu le împiedica să uzeze de dispoziţiile art. 172 şi 175 C. proc. civ., pentru a fi administrate în cauză. De asemenea, nu este îndeplinită nici condiţia reţinerii înscrisurilor de către partea potrivnică, revizuentul nefăcând dovada că a fost în imposibilitate de a prezenta respectivele înscrisuri, datorită faptului că ar fi fost împiedicat de acţiunea vreuneia din intimate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel revizuentul P.C. şi intimata SC R.C.C.
Prin Decizia civilă nr. 43/Ap din 04 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisa excepţia lipsei de calitate procesuală activă a intimatei SC R.C.C. SA şi, în consecinţă, a fost respins apelul declarat de apelantă împotriva Sentinţei civile nr. 124/C/2013 a Tribunalului Braşov.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul P.C. împotriva Sentinţei civile nr. 124/C/2013 a Tribunalului Braşov, fiind obligat apelantul P.C. să plătească intimatei SC B. SRL suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că pentru a fi admisibil motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- cererea de revizuire să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost administrat în procesul soluţionat prin hotărârea revizuită, condiţia este îndeplinită în cauză, în susţinerea cererii de revizuire invocându-se încheieri de carte funciară, fiind date de OCPI Oneşti;
- înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, în speţă, condiţia nefiind îndeplinită, întrucât încheierile pe care se fundamentează revizuirea în dosarul înregistrat iniţial pe rolul instanţei supreme au fost date mult după rămânerea irevocabilă a sentinţei a cărei revizuire se cere;
- înscrisul să nu fi putut fi administrat în proces datorită faptului că a fost reţinut de partea potrivnică sau unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor.
S-a motivat că încheierile de carte funciară, nu au fost reţinute de partea potrivnică, iar existenţa lor putea fi cunoscută prin simpla cercetare a cărţilor funciare, fiind emanate de o autoritate publică, cum este OCPI, fiind inexactă susţinerea că ar fi informaţii clasificate şi nu se cunoaşte motivul pentru care, în faţa primei instanţe, revizuentul nu a solicitat chiar instanţei să fie prezentate, astfel cum statuează art. 175 C. proc. civ.
Împrejurarea mai presus de voinţa părţilor nu semnifică în mod necesar un caz de forţă majoră, în cauză neexistând o asemenea împrejurare, iar invocarea unor activităţi în cadrul societăţilor, care ar fi obstrucţionat administrarea înscrisurilor, nu prezintă nici o relevanţă din moment ce încheierile în discuţie erau deţinute de o autoritate publică de la care puteau fi obţinute prin diligenţa revizuentului. Dacă împrejurarea ce a determinat necunoaşterea despre înscris se datorează vinei părţilor, fie şi datorită lipsei de diligenţă, cererea de revizuire nu poate fi admisă.
În consecinţă, s-a considerat că cerinţa normei legale nu este îndeplinită în nicio ipoteză, pentru niciunul din înscrisurile invocate în susţinerea revizuirii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenţii P.C. şi SC R.C.C. SA au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă, la nelegalitatea acesteia, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ. şi art. 24 din Constituţia României, precum şi ale art. 6 cu referire la art. 3 lit. c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale ale Omului.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenţii arată că, la termenul din 28 ianuarie 2014, au depus cereri de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, însă instanţa de apel a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 04 februarie 2014, pentru ca părţile să aibă posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Tot în susţinerea acestei critici se arată că au transmis un fax prin care solicitau acordarea unui nou termen pentru a fi prezenţi la proces împreună cu un avocat în scopul susţinerii cauzei şi depunerii de concluzii scrise, acte doveditoare, precum şi pentru a invoca neconstituţionalitatea art. 883 C. civ. şi art. 5 din Legea nr. 677/2001, însă instanţa a respins cererea de amânare, iar completul de judecată a păşit la soluţionarea cauzei, respingând apelul intimatei SC R.C.C. SA Oituz pentru lipsa calităţii procesuale active, cât şi apelul declarat de P.C.
Faţă de această situaţie, recurenţii consideră că, prin soluţia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a fost încălcat dreptul constituţional la apărare şi la judecarea în mod imparţial şi echitabil a procesului, constând în aceea că s-a creat numai părţii adverse posibilitatea de a se apăra şi a depune acte şi concluzii scrise.
Pe fondul cauzei, recurenţii susţin că au menţionat în apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 124 din 16 aprilie 2013 că actele noi depuse la dosarul cauzei existau la data când s-a pronunţat hotărârea, însă nu au putut fi depuse întrucât au fost reţinute de partea potrivnică, SC B. SRL Dărmăneşti, precum şi faptul că SC R.C.C. SA Oituz nu a fost reprezentată legal în instanţă şi nu s-a putut apăra în niciun fel, iar, prin decizia atacată cu recurs, Curtea de Apel Braşov a motivat soluţia de respingere a apelului pe aceleaşi considerente. Cu privire la calitatea de apelantă a SC R.C.C. SA arată că instanţa a apreciat că nu poate avea această calitate întrucât, în prima instanţă, a avut calitatea de intimată.
În acest sens, recurenţii arată că înscrisurile respective nu au fost accesibile întrucât erau informaţii clasificate şi nu erau comunicate decât organelor judiciare şi fiscale şi numai SC B. SRL le-a avut în posesie, recurenţii neavând acces la ele decât ulterior pronunţării soluţiei.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 833 C. civ. şi ale art. 5 din Legea nr. 677/2001, recurenţii arată că instanţa nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestui aspect.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către intimaţii SC B. SRL şi SC G.C. SRL la data de 29 septembrie 2014 s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenţii P.C. şi SC R.C.C. SA să fie respins, pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată priveşte încadrarea motivelor de nelegalitate, astfel cum au fost dezvoltate, în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Din această perspectivă, recurenţii critică decizia atacată, apreciind că s-au nesocotit prevederile art. 156 C. proc. civ., întrucât încălcarea dreptului la apărare se referă la faptul că instanţa nu a dat curs cererii privind amânarea soluţionării cauzei, transmisă prin fax, prin care apelanţii au arătat că nu se pot prezenta la termen din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Această critică a recurenţilor nu poate fi primită, având în vedere că instanţa de apel, a respins cererea de amânare formulată de apelanţi, în condiţiile în care motivele invocate în cererea de amânare au fost infirmate de prezenţa celeilalte părţi în instanţă, neavând natura unor motive temeinice în sensul art. 156 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, este de observat că instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ. şi a dispus amânarea pronunţării cauzei pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, iar din acest considerent nu se poate reţine faptul că s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, întrucât părţile au depus concluzii scrise.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 833 C. civ. şi ale art. 5 din Legea nr. 677/2001, asupra căreia recurenţii susţin că instanţa nu s-a pronunţat în niciun fel, se constată că această excepţie a fost invocată prin cererea depusă la data de 4 februarie 2014 când era fixat termenul pentru pronunţarea cauzei, deci după închiderea dezbaterilor ce au avut loc la data de 28 ianuarie 2014, astfel că această excepţie trebuia ridică în condiţiile prevăzute de art. 136 C. proc. civ., iar, din această perspectivă, se constată că instanţa de apel a procedat în mod corect.
În ceea ce priveşte cererea de repunere pe rol a cauzei solicitată de către apelanţi la data de 4 februarie 2014, se constată, de asemenea, că a fost în mod corect respinsă, având în vedere dispoziţiile art. 151 C. proc. civ., potrivit cărora repunerea pe rol se dispune numai dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri, or, în cauza de faţă, instanţa a considerat că asemenea lămuriri nu sunt necesare faţă de cadrul procesual şi probele administrate.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenţii susţin că actele noi depuse la dosarul cauzei existau la data când s-a pronunţat hotărârea, însă acestea nu au putut fi depuse, întrucât au fost reţinute de partea potrivnică, respectiv de intimata SC B. SRL
Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare se poate cere dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Potrivit acestor dispoziţii legale, pentru a fi admisibil acest motiv de recurs se cer întrunite cumulativ mai multe condiţii, respectiv înscrisul să fie nou şi să nu fi fost înfăţişat instanţei, pentru a fi cercetat ca probă administrată, iar înscrisurile prezentate de către revizuenţi sunt încheieri de carte funciară, eliberate de OCPI Oneşti care privesc întabularea contractelor de vânzare-cumpărare, prin care revizuenta SC R.C.C. SA a vândut intimatei SC G.C. SRL parte din patrimoniul său, iar în cuprinsul acestor acte se face referire la numere de întabulare în cartea funciară a acestor acte.
În acest context, se constată că înscrisurile nu sunt noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., noutatea lor fiind determinată, în opinia revizuenţi lor, de faptul că se invocă aceste înscrisuri eliberate după data pronunţării sentinţei revizuite, făcându-se astfel confuzie între data întabulării, care este anul 2003 şi data eliberării acestor acte de la OCPI, anul 2011.
O altă condiţie ce se impune a fi îndeplinită este ca înscrisul să nu fi putut fi administrat în faţa instanţei de fond, fiind reţinut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Sub acest aspect, se constată că susţinerile recurenţilor nu pot fi avute în vedere, întrucât înscrisurile nu au fost reţinute de partea potrivnică, acestea fiind acte ce emană de la o autoritate publică, care pot fi cercetate de orice persoană interesată. Mai mult decât atât, revizuenţii au fost cei care au depus actele de vânzare-cumpărare la instanţa de fond, cu menţiunile făcute pe acte privind intabularea acestora, iar, din acest considerent, se constată că nu a existat un impediment pentru aceştia să depună copii de pe încheierile de carte funciară pentru a fi administrate în instanţă.
În ceea ce priveşte împrejurarea mai presus de voinţa părţilor, se constată că nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens şi anume că revizuenţii ar fi fost împiedicaţi să intre în posesia înscrisurilor, în cauză neexistând nicio opoziţie din partea intimatelor.
Cu privire la critica recurenţilor referitoare la faptul că SC R.C.C. SA nu a fost legal reprezentată în instanţă şi, prin urmare, nu a putut să-şi facă o apărare eficientă, se constată că aceasta este nefondată, întrucât la termenul din 28 ianuarie 2014, instanţa de apel a pus în discuţie calitatea societăţii apelante de a declara apel, părţile având cunoştinţă de această chestiune procedurală încă de la termenul din 12 noiembrie 2013, sens în care nu se poate reţine faptul că partea respectivă nu a avut posibilitatea de a-şi angaja apărător şi de a beneficia de o apărare calificată în cauza de faţă.
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii P.C. şi SC R.C.C. SA.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata către intimata SC B. SRL a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanţei aflate la fila 32 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii P.C. şi SC R.C.C. SA împotriva Deciziei civile nr. 43/Ap din 04 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenţii P.C. şi SC R.C.C. SA la plata către intimata SC B. SRL a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 202/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 143/2016. Civil → |
|---|
