ICCJ. Decizia nr. 210/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 210/2016
Dosar nr. 95/62/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 ianuarie 2016
Deliberând asupra cauzei de faţa, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1075 din 23 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 95/62/2014, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a luat apel de renunţarea apelantului-contestator P.Ş. la judecata apelului formulat împotriva sentinţei nr. 1813 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C.J.P. Braşov în nume propriu şi în numele pârâtei C.N.P.P. împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că ;i respins, în tot, contestaţia formulată, precizată şi completata de eontesîaîon a păstrat dispoziţiile din sentinţă eu privire la respingerea pretenţiilor acestuia privind plata despăgubirilor, reprezentând venituri nerealizate.
Apelul declarat de contestator a vizat sentinţa civilă nr. 1813 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, sub aspectul omisiunii pronunţării asupra capetelor de cerere ce au eonsiaî. în anularea formularului E/211/RO şi a sumarului deciziilor emise de apelanta-pârâtă C.J.P. Braşov.
În şedinţa publică de Ia 10 septembrie 2015, apelantul-contestator P.Ş., personal şi asistat de avocat, a declarat că renunţă la apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1813 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, întrucât, prin sentinţa nr. 1193 din 5 iunie 2015 această instanţă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei apelate, în sensul anulării formularului E/211/R (X respectiv a sumarului deciziilor.
Împotriva Deciziei nr. 1075 din 23 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, la data de 19 octombrie 2015 recurentul-reclatnant a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 12 noiembrie 201S, sub nr. 95/62/2014, iar la 27 noiembrie 2015 a depus motivele de recurs.
În motivarea recursului, acesta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a analizat în mod greşit cauza dedusă judecăţii, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de acordare a pensiei de invaliditate de către statul român, în temeiul Legii nr. 19/2000, deşi a formulat cererea din 10 martie 2009 în vederea acordării pensiei de invaliditate de către statul italian.
În ceea ce priveşte cererea formulată la data de 21 mai 2009, eontestatorui a precizat că aceasta vizează acordarea pensiei de invaliditate de către statul român, aferentă anilor de muncă prestaţi în România şi că aceasta este o cerere distinctă faţă de cea din data de 10 martie 2009. A arătat, de asemenea, că In mod greşit instanţa de apel a apreciat că intimata C.J.P. Braşov trebuia să se raporteze la cererea din data de 21 mai 2009 şi că aceasta reprezintă prima solicitare a eontestatorului de acordare a pensiei de invaliditate, pentru care a fost emisă o decizie în temeiul Legii nr. 19/2000, întrucât această cerere a vizat doar pensia din România.
Contestatorul a susţinut că, deşi instanţa de apel a făcut referire în decizia atacată la legislaţia comunitară, a aplicat în cauză dispoziţiile Legii nr. 19/2000, atunci când a analizat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii deduse judecăţii, iar ceea ce trebuia examinat cu prioritate era dala formulării cererii şi dacă aceasta a fost menţionată corect pe formularele înaintate de către statul român celui italian.
Cu referire la formularul E211 - sumarul deciziilor - a arătat că intimata C.J.P. Braşov nu a primit vreo decizie de la statul italian cu privire la stabilirea drepturilor sale de pensie, aşa cum a reţinut, în mod greşit, instanţa de apel.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile arl.483, art. 486, art. 484 alin. (1) lit. d), art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. În memoriul de recurs recurcntul-contestator a precizat că îşi întemeiază recursul pe prevederile legale menţionate anterior, precum şi pe Instrucţiunile din 01 aprilie 2009 pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului C.E. nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul comunităţii, adoptat la 14 iunie 1971, Regulamentul C.E. nr. 574/72/CEE privind aplicarea Regulamentului C.E. nr. 1408/71/CHB. adoptat la 21 martie 1972 şi Regulamentul Consiliului Europei nr. 987/2009.
În condiţiile reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 noiembrie 2015 s-a procedat ta întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.
Întrucât s-a constatat că motivele de recurs au vizat exclusiv hotărârea instanţei de apel cu privire Ia fondul cauzei, fără a pune în discuţie renunţarea la judecată pentru care dispoziţiile art. 408-410 C. proc. civ. prevăd că hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea la judecată este supusă recursului la instanţa ierarhic superioară, prin raport s-a apreciat că recursul formulat împotriva Deciziei nr. 1075 din 23 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, este. inadmisibil, faţa de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Leşiîi nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 14 decembrie 2015, completul 12 filtru a analizai conţinutul raportului şi, constatând că acesta întruneşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor litigante, pentru formularea, în scris, a unui punct de vedere, conform art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Din proeesele-verbale de înmânare aflate Ia filele 42, 43 şi 44 în dosarul de recurs rezultă că raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar Ia data de 07 ianuarie 2016 recurentul-conestator P.Ş. a formulat un punct de vedere cu privire la raport.
Recurentui-contestator a susţinut, în esenţă, că recursul pendinte este admisibil în principiu, potrivit dispoziţiilor art. 483 pct. 1 şi 3 din C. proc. civ., care prevăd că instanţa de control judiciar examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Intimatele-pârâte C.J.P. Braşov şi C.N.P.P. nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea, în scris, a unui punct de vedere la raport.
Prin rezoluţia din 21 ianuarie 2016, completul C.F. 12 a fixat termenul de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 29 ianuarie 2016, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Examinând recursul, din perspectiva admisibilităţii acestuia, în raport de dispoziţiile art. 24 8 alin A C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată contesiatorul P.Ş. a solicitat. în contradictoriu cu pârâtele C.J.P. Braşov şi C.N.P.P. - Comisia Centrală de Contestaţii Bucureşti, următoarele: anularea Deciziilor nr. 275583 din 17 iunie 2013 şi nr. 275583 din 17 iunie 2013 de modificare a formularuiui E/211 sau revizuirea acestor acte administrative, prin recalcularea pensiei începând cu data de 10 martie 2009; să se constate dreptul său la pensia de invaliditate internaţională, să i se întocmească şi să i se elibereze formularele necesare constituirii dosarului de pensie; obligarea pârâtelor să comunice. începând eu data de 10 martie 2009, către instituţia competentă a statului italian, a formularelor corespunzătoare instrumentării cererii de pensie de invaliditate internaţională ce urmează a fi acordată de acesta, potrivit contribuţiei sale în sistemul de asigurări italian; emiterea unei decizii de pensii de către instituţia competentă, cu luarea în calcul a perioadei începând cu data de 10 martie 2009; obligarea pârâtei C.J.P. Braşov la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 euro şi la plata unor despăgubiri în sumă de 14.000 euro, reprezentând venituri nerealizate, începând cu data de 01 aprilie 2009 şi până la data dobândirii drepturilor solicitate.
Prin urmare, pretenţia dedusă judecăţii izvorăşte dintr-un conflict privind asigurările sociale, cauza circumscriindu-se, din acest punct de vedere, dispoziţiilor reglementate de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ şi până la data de 31 decembrie 2015, mi suni supuse recursului hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Prin urmare, în raport de conţinutul acestor dispoziţii legale, precum şi de caracterul pretenţiei solicitate de contestaior prin acţiunea introductivă de instanţă, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că pentru litigiile în materia asigurărilor sociale, C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 a instituit doar două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel. Ca atare, deciziile pronunţate în apel sunt definitive şi nesusceptibile de recurs.
Or, Decizia nr. 1075 din 23 septembrie 2014 a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în apel, într-un litigiu privind asigurările sociale.
Prin raportare la dispoziţiile legale mai sus menţionate, această decizie este definitivă, motiv pentru care nu este susceptibilă de recurs.
Concluzionând, pentru considerentele arătate în precedent şi având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză de recurentul-contestator P.Ș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant P.Ș., domiciliat în Braşov, jud. Braşov, împotriva Deciziei nr. 1075/AP din 23 septembrie 2015, pronunţata de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 29 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 21/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 212/2016. Civil → |
|---|
