ICCJ. Decizia nr. 207/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 207/2016
Dosar nr. 2426/109/2013
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2016
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, la data de 20 februarie 2013, sub nr. 2426/109/2013, petentul F.M.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anularea Deciziei nr. 89 din 17 ianuarie 2013, eliberată de pârâtă, reintegrarea sa în funcţia avută anterior emiterii actului contestat, plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, până la reintegrarea efectivă în funcţie.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (1), 41, 48, 62 alin. (3) C. muncii.
Prin sentinţa nr. 219 din 13 februarie 2014 a Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă contestaţia formulată de petentul F.M.A.
Prin decizia nr. 119 din 17 martie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a constatat perimat recursul formulat de recurentul-contestator F.M.A. împotriva sentinţei nr. 219 din 13 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a dispune astfel, această instanţă a reţinut că la data de 13 mai 2014, judecata cauzei a fost suspendată pentru absenţa nejustificată a părţilor, care nu au solicitat judecata în lipsă. La data de 25 septembrie 2014 recurentul-contestator a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost respinsă prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 28 octombrie 2014, cu motivarea că nu a fost însoțită de solicitarea de judecare în lipsă a părților, care nici nu s-au prezentat în fața instanței; o nouă cerere de repunere pe rol a fost înregistrată la data de 28 ianuarie 2015.
Curtea de Apel Pitești a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ., cererea de redeschidere a procesului, formulată de partea interesată, trebuie să urmărească repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii, iar nu lăsarea dosarului în nelucrare. Prin urmare, a constatat că cererea de repunere pe rol formulată la data de 25 septembrie 2014 nu a întrerupt termenul de perimare.
De la data de 13 mai 2014, când a fost suspendată judecata cauzei, au trecut mai mult de 6 luni, perioadă în care părţile nu au insistat în reluarea judecăţii. Având în vedere că perimarea este reglementată de norme de ordine publică, instanţa a constatat că sancţiunea operează de drept, astfel că orice cerere de repunere pe rol a pricinii, după împlinirea termenului de perimare, este lipsită de efect, cu atât mai mult cu cât, din înscrisurile aflate la dosar nu a rezultat imposibilitatea de prezentare a părţilor la judecată.
Împotriva acestei decizii, la data de 23 martie 2015 (data poştei) a declarat recurs contestatorul F.M.A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 mai 2015, sub nr. 2426/109/2013, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei Curții de Apel Pitești, în vederea continuării judecății în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.
Astfel, potrivit prevederilor art. 417 din actul normativ mai sus menţionat, perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de partea care justifică un interes; textul de lege nu condiţionează întreruperea cursului perimării de admiterea sau respingerea actului procedural.
În susţinerea motivelor de recurs recurentul-reclamant a invocat şi dispoziţiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă și a susținut că, în speță, actul procedural apt a întrerupe termenul de perimare de 6 luni este reprezentat de cererea de repunere pe rol a pricinii, formulată la 25 septembrie 2014, dată de la care a început să curgă un nou termen de perimare, termen care nu era împlinit la data de 25 ianuarie 2015 (când a fost depusă o nouă cerere de repunere pe rol).
Prin rezoluţia din data 19 mai 2015 s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, cu menţiunea că are obligaţia de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile, potrivit prevederilor art. XVII alin. (3) coroborate cu cele ale art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de netimbrare a recursului și excepția nulităţii acestuia pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.; în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Cu referire la excepţia de netimbrare a susținut, în esență, că aceasta are caracter absolut iar recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nu a depus timbru judiciar.
În ceea ce privește excepția nulităţii recursului, s-a arătat că în cererea de recurs sunt invocate aspecte care țin de situația de fapt, nefiind dezvoltat vreun motiv de nelegalitate.
Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (1)-(3) C. proc. civ., care a fost comunicat părților, conform dovezilor aflate la filele 29-30 din dosar, raportorul a opinat că excepţiile de netimbrare şi de nulitate a recursului, invocate de intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România prin întâmpinare, sunt nefondate iar recursul este admisibil în principiu.
Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport.
Excepțiile invocate de intimată sunt nefondate.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul F.M.A. a solicitat anularea deciziei nr. 89 din 17 ianuarie 2013, emise de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, despre care a susținut că încălcă dispoziţiile art. 41 şi art. 252 alin. (2) C. muncii, reintegrarea în funcţia avută anterior eliberării deciziei contestate şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi putut beneficia până la efectiva reintegrare în funcţie.
Prin urmare, pretenţia dedusă judecăţii izvorăşte dintr-un conflict de muncă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20 februarie 2013, potrivit cărora „sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii”.
În consecinţă, recurentul, care a depus odată cu cererea de recurs, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (achitată cu chitanţa din 23 februarie 2015, emisă de Primăria municipiului Piteşti), este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Sub aspectul încadrării criticilor de recurs reclamantul a susținut că decizia nr. 119 din 17 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, este nelegală sub aspectul interpretării și aplicării dispoziţiilor art. 416 şi art. 417 C. proc. civ. Din această perspectivă, criticile pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de completul de 5 judecători”.
Prin urmare, recursul poate fi exercitat nu numai împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea cererii de chemare în judecată ori a apelului, ci şi împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea recursului, aspect care rezultă, implicit, din faptul că s-a recunoscut posibilitatea atacării hotărârii pronunţate de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Așadar, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru considerentele ce succed:
Recurentul a susținut că, potrivit prevederilor art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de partea care justifică un interes, întreruperea cursului perimării nefiind condiţionată de admiterea sau respingerea actului procedural.
Pe de altă parte, a arătat că în conformitate cu art. 416 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, în speță, actul procedural apt a întrerupe termenul de perimare de 6 luni fiind reprezentat de cererea de repunere pe rol a pricinii, formulată la 25 septembrie 2014, dată de la care, în opinia recurentului, a început să curgă un nou termen de perimare, care nu era împlinit la data de 25 ianuarie 2015, când a fost depusă o nouă cerere de repunere pe rol.
În ceea ce privește dispozițiile art. 417 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu poate fi primită interpretarea dată de recurent, ci este necesar ca actul de procedură făcut în vederea judecării procesului de partea care justifică un interes, să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege.
În cauză se constată că cererea de repunere pe rol a pricinii, formulată de petent la data de 25 septembrie 2014, a fost respinsă prin încheierea pronunțată la 28 octombrie 2014, fiind menținută măsura suspendării judecății.
Această încheiere, care era susceptibilă de recurs conform dispozițiilor art. 414 C. proc. civ., nu a fost atacată de recurent. Nefiind exercitată calea de atac prevăzută în mod expres împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, în prezenta cale de atac nu poate fi cenzurată măsura dispusă de curtea de apel prin încheierea pronunțată la data de 28 octombrie 2014.
Pe cale de consecință, recurentul nu se poate prevala de dispozițiile art. 417 C. proc. civ., cu referire la acest act de procedură, care fiind respins de curtea de apel, nu a întrerupt cursul perimării.
Înalta Curte constată că la data de 28 ianuarie 2015, când recurentul a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, prin raportare la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății (13 mai 2014), termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. era împlinit.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile de netimbrare şi de nulitate a recursului, invocate de intimata-pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România cu sediul în Bucureşti, B-dul Dinicu Golescu.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul F.M.A. domiciliat în Piteşti, str. Dr. Carol Davila, judeţul Argeş şi cu domiciliul ales la avocat S.O., în Piteşti, Bd. Petrochimiștilor, judeţ Argeş, împotriva deciziei nr. 119 din 17 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 204/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 209/2016. Civil → |
|---|
