ICCJ. Decizia nr. 24/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 24/2016
Dosar nr. 1991/102/2010*
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2016
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș, secția civilă, la 15 iunie 2010, reclamanta C.A.L. a chemat în judecată pe pârâții SC G. SA, Statul Român reprezentat prin M.F.P. și Consiliul Local al Municipiului Târnăveni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină posesie și folosință imobilul - casă cu etaj și curte în suprafață de 1.259 mp, situat în Municipiul Târnăveni, înscris în C.F. Târnăveni nr. ord. A + 132, și C.F. Târnăveni, anularea actelor de proprietate ale pârâților asupra imobilelor menționate și radierea acestora din C.F., precum și înscrierea dreptului său de proprietate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480, 481, 1847, 1851, 966 și 968 C. civ., reclamanta a arătat că este moștenitoarea defunctului I.P., fostul proprietar tabular al imobilului revendicat, preluat în mod abuziv de Cooperativa V. din Târnăveni la data de 2 ianuarie 1950, anterior apariției Decretului nr. 92/1950, şi prin urmare transmis fără titlu în proprietatea SC G. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 1515 din 15 septembrie 2011 a Tribunalului Mureş s-a respins acţiunea civilă exercitată de reclamanta C.A.L., împotriva pârâţilor Statul Român, reprezentat de M.F.P., Consiliul Local al Municipiului Târnăveni, SC G. SA, SC I.T. SRL, SC P.C. SRL şi B.C.R.
Prin Decizia nr. 29/A din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Tg. Mureş s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.A.L., împotriva sentinţei civile nr. 1515 din 15 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă, în Dosarul nr. 1991/102/2010.
Prin Decizia nr. 960 din 26 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de reclamanta C.A.L., împotriva Deciziei nr. 29/A din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia I civilă, s-a dispus modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta C.A.L. împotriva sentinţei civile nr. 1515 din 15 septembrie 2011 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, a anulării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe - Tribunalul Mureş.
Prin sentinţa civilă nr. 1749 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Mureş s-a respins excepţia lipsei calităţii M.F.P. de reprezentant a pârâtului Statul Român; s-a admis excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a SC G. SA Târnăveni şi s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanta C.A.L. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1997, a contractului de vânzare-cumpărare din 2000, a contractului de vânzare-cumpărare din 2005 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 2007; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.A.L., în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., şi, drept consecinţă:
- s-a constatat că preluarea de către Statul Român a imobilului înscris în C.F. Târnăveni, A+2-3, proprietatea lui I.P. s-a făcut fără titlu valabil;
- s-a respins ca prescrisă acţiune civilă formulată de reclamanta C.A.L., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin M.F.P. Bucureşti, Consiliul local al Municipiului Târnăveni, SC I.T. SRL Târnăveni, SC P.C. SRL, prin lichidator judiciar SC C.C.I.P.U.R.L. SRL, în ceea ce priveşte anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1997, a contractului de vânzare-cumpărare din 2000, a contractului de vânzare-cumpărare din 2005 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 2007;
- s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta C.A.L., în contradictoriu cu pârâta B.C.R. Bucureşti;
- s-au respins celelalte petite ale acţiunii precizate.
Prin considerentele hotărârii judecătoreşti atacate s-a reţinut că potrivit înscrierilor în C.F. Târnăveni, în ceea ce priveşte imobilele cuprinse sub A+2-3, la data de 10 iunie 1941 a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea lui I.P. şi soţia, iar ulterior, în baza Decretului nr. 92/1950 dreptul de proprietate s-a intabulat cu titlu de naţionalizare în favoarea Statului. C.F. nr. 1189 Târnăveni a fost sistată în anul 1971, imobile fiind transcrise în C.F. Târnăveni.
În anul 1999, imobilul a suferit o dezmembrare în două parcele, parcela cu nr. top noi, curte şi construcţii cu suprafaţa de 546 mp fiind transcrisă în C.F. nou în favoare SC G.I. SA, iar parcela construcţii şi curte cu suprafaţa de 238 mp şi grădină cu suprafaţa de 475 mp fiind înscrisă în favoarea vechiului proprietar, Statul român.
În ceea ce priveşte imobilul transcris în C.F. Târnăveni, la data de 20 decembrie 2000 s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al D.G.F.P. şi C.F.S. Tg. Mureş, potrivit contractului de vânzare - cumpărare din 2000, iar ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 2005 s-a transmis proprietatea în favoarea SC P.C. SRL, iar prin contractul de vânzare cumpărare din 2007 a intervenit un nou transfer al dreptului de proprietate în favoarea SC I.T. SRL Târnăveni. De asemenea, cu privire la acest imobil figurează înscris în cartea funciară şi dreptul de ipotecă al B.C.R., în baza contractului din 2007 autentifica în 2007.
Instanţa a mai constatat că la data la care s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al statului ca efect al naţionalizării, în foaia A a acestei cărţi funciare nu apărea evidenţiată decât o singură construcţie, respectiv casă de locuit nu şi hotel (fila 8), iar pe de altă parte, că prin procesul verbal încheiat la data de 3 ianuarie 1950 s-a procedat doar la inventarierea şi evaluarea bunurilor mobile aparţinând hotelului lui I.P. şi preluarea acestor bunuri de către reprezentanţii Cooperativei V.„ ca şi cele ale părţii de imobil cu destinaţia cofetărie. Cu toate aceste, prin dovada eliberată la data de 18 ianuarie 1950 de către Comitetului provizoriu al Oraşului Târnăveni, cu nr. 14/1950, se adevereşte că la data de 2 ianuarie 1950 ar fi avut loc preluarea de către Cooperativa V. a hotelului proprietatea lui I.P., pentru ca ulterior, la data de 1 mai 1951 (fila 14) să se fi încheiat un contract de închiriere între Întreprinderea caselor şi locuinţelor naţionalizate şi I.P. cu privire la o magazie situată în curtea hotelului.
Cum această stare de fapt reiese din actele dosarului, instanţa a constatat că acţiunea formulată de reclamantă este informă şi confuză, şi în pofida eforturilor depuse de instanţă în primul ciclu procesul, precizările făcute de reclamantă au rămas la fel de confuze - ceea ce probabil a şi determinat aprecierea instanţei de recurs referitoare la faptul că aceasta nu este „vădit inadmisibilă”.
Instanţa a constatat că este investită cu o acţiune în revendicare de drept comun, dublată de o acţiune în anularea unor acte translative de proprietate, calitatea de pârâţi în cauză, aşa cum reclamanta a înţeles să stabilească cadrul procesual având-o: Statul Român - prin M.F.P., SC G. SA, Consiliul local al Municipiului Târnăveni, SC I.T. SRL şi SC P.C. SRL şi B.C.R.
Cu privire la excepţiile invocate în cauză, instanţa a constatat că primează a fi suspusă analizei cea referitoare la inadmisibilitatea acţiunii, însă deşi instanţa împărtăşeşte întru totul opinia instanţei de fond în primul ciclu procesul şi ale instanţei de apel referitoare la inadmisibilitatea acţiunii, această excepţie a fost dezlegată de instanţa de recurs care a apreciat că acţiunea nu este „vădit inadmisibilă”, astfel că vor fi examinate celelalte excepţii invocate.
În cauză, potrivit înscrierilor în cartea funciară preluarea imobilului revendicat de reclamantă s-a făcut potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1950, însă se poate constata din celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei că preluarea în fapt s-a făcut anterior apariţiei acestui act normativ, deşi în procesul verbal de preluare din data de 2 ianuarie 1950 se face într-adevăr referire doar la inventarul şi preluarea bunurilor mobile aparţinând imobilelor hotel şi cofetărie (fără indicarea vreunui act normativ sau măcar de natură administrativă în temeiul căruia s-a procedat la preluare), adresa din 1950 din data de 18 ianuarie 1950 (deci tot anterioară apariţiei Decretului nr. 92/1950) confirmă că preluarea a privit şi imobilul, nu doar bunurile mobile ce se află în acesta.
În concluzie, instanţa a constatat că preluare imobilului hotel aparţinând antecesorului reclamantei s-a făcut fără titlu, iar înscrierea ulterioară a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român în temeiul unei act normativ ce a intrat în vigoare ulterior preluării, nu poate semnifica validitatea preluării.
Instanţa a admis cererea de constatare a preluării imobilului în cauză fără titlu valabil, cu precizarea că c ererea de constatare a nevalabilităţii preluării de către stat a bunului nu este una cu o finalitate autonomă, ci tinde tot la dezideratul ultim al restabilirii încălcării dreptului de proprietate, fiind un pas intermediar în vederea obţinerii rezultatului final de obţinere a unei reparaţii, în natură sau prin echivalent, pentru bunul preluat de statul comunist.
Tocmai de aceea, contextul în care trebuie a fi soluţionat acest capăt de cerere este comun cererii în revendicare pe care urmăreşte să o sprijine, astfel încât el nu poate fi analizat distinct de mecanismul juridic în întregul său - acţiunea în revendicare - prin care reclamanta a înţeles să-şi valorifice pretenţiile.
Cu privire la acţiunea în revendicare, instanţa a arătat în primul rând că acţiunea în revendicare imobiliară, prin care persoana care pretinde că este proprietarul bunului a cărui posesie a pierdut-o cere persoanei care stăpâneşte bunul să i-l restituie şi să-i recunoască dreptul de proprietate, este o acţiune petitorie, deoarece tinde să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului în discuţie.
În prezenta cauză, având în vedere că exerciţiul acţiunii în revendicare este condiţionat de existenţa unui titlul de proprietate al reclamantului asupra bunului, la momentul introducerii acţiunii, instanţa a constatat că reclamanta nu este în măsură să prezinte un astfel de titlu, chiar în condiţiile preluării imobilului de către Statul român fără un titlul valabil, întrucât aceasta nu se poate prevala de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit cu care nu şi-au pierdut niciodată calitatea de proprietar, bunul fiind preluat de stat, fără titlu valabil, dat fiind că nu a uzat de procedura instituită de Legea nr. 10/2001.
Relativ la temeinicia acţiunii în revendicare (cu precizarea că deşi reclamanta a indicat o serie de pârâţi în cauză, această acţiune se poate purta doar în contradictoriu cu actualul proprietar al imobilului, respectiv SC I.T. SRL), instanţa a avut în vedere în soluţionarea acestui petit atât susţinerile reclamantei privitoare la faptul că dobânditorii succesivi ai dreptului de proprietate au avut cunoştinţă de faptul că titlul de proprietate al statului nu este valid ca şi de cele menţionate de instanţa de recurs în decizia de casare relativ la existenţa unui bun de care reclamanta se prevalează în cauză - şi anume dreptul de proprietate ala cesteia asupra terenului pe care este situat imobilul construcţie revendicat.
Totodată, chiar dacă (după cum s-a constatat în cauză) titlul statului asupra imobilului nu exista, pârâţii cumpărători nu aveau nicio calitate în baza căreia să analizeze valabilitatea acestuia, verificarea validităţii titlului statului fiind atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.
De asemenea, în situaţia în care părţile litigante într-o astfel de acţiune în revendicare se pot prevala de existenta unui bun în sensul Convenţiei, instanţa trebuie să dea preferabilitate unuia in detrimentul celuilalt, cu observarea, în acelaşi timp a principiului securităţii raporturilor juridice. In atare situaţie, soluţia ar avea efectul privării uneia din părţi de un bun în sensul Convenţiei, ceea ce ar însemna ca statul să suporte consecinţele preluării bunului fără titlu valabil, ci un particular.
S-a reţinut că în cauză restituirea dreptului de proprietate asupra imobilului către reclamantă nu mai este posibilă, fără a crea un nou prejudiciu, de astă dată pârâtei persoane juridice, terţ dobânditor de bună-credinţă al dreptului de proprietate asupra imobilului.
Pentru considerentele arătate, instanţa a dispus respingerea acţiunii în revendicare.
Cu privire la cererea de anulare a actelor juridice prin care dreptul de proprietate asupra imobilului a fost succesiv transmis, şi având în vedere admitere excepţie prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a dispus respingerea ca prescris a acestui capăt de cerere.
În consecinţă, instanţa a respins şi cererea formulată în contradictoriu cu B.C.R. referitoare la radierea dreptului de ipotecă cu care imobilul este grevat în favoarea acestei pârâte ca şi cererile subsidiare de rectificare a cărţii funciare prin radierea dreptului de proprietate al pârâţilor în cauză asupra imobilului şi cererea de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care, chiar dacă acţiunea a fost admisă în parte - în ceea ce priveşte constatarea preluării imobilul fără titlu valabil, nu s-a făcut dovada efectuării vreunei astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamanta C.A.L. solicitând admiterea căii de atac declarate cu consecinţa admiterii acţiunii formulate.
Apelanta susţine că acţiunea în revendicarea imobilelor preluate abuziv poate fi promovată şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi invocă prevederile art. 1 din primul protocol adiţional la C.E.D.O.
S-a menţionat că soluţia care se impune a se pronunţa în speţă trebuie să aibă în vedere izvorul de drept obligaţional pe care îl constituie jurisprudenţa C.E.D.O. în materia respectării principiului de garanţie a dreptului de proprietate, de a retroceda în natură bunurile care au ieşit din patrimoniul persoanelor, doctrina considerând că bunul nu a părăsit niciun moment patrimoniul persoanei.
În apelul declarat de D.G.R.F.P. Braşov s-a solicitat schimbarea în parte a hotărârii, cu consecinţa respingerii în tot a acţiunii reclamantei, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca netemeinică.
Se arată că soluţia este insuficient argumentată, în ceea ce priveşte raţionamentul instanţei de fond care a condus la adoptarea soluţiei de constatare a nevalabilităţii titlului statului în ceea ce priveşte preluarea de către Statul Român a imobilului înscris în C.F. Târnăveni.
În opinia apelantei nu se putea constata că preluarea imobilului hotel s-a făcut fără titlu, arătându-se că motivarea instanţei de fond creează ipoteza că analiza valabilităţii titlului statului se face prin raportare la actul în baza căruia a operat această preluare, instanţa de fond constatând că imobilul a fost preluat de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, dar din celelalte înscrisuri aflate la dosar se constată că preluarea a avut loc înaintea apariţiei acestui act normativ.
Prin Decizia civilă nr. 463/A din 10 iunie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanta C.A.L. și a admis apelul declarat de Statul Român prin M.F.P. - D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Mureș, schimbând în parte sentința civilă nr. 1749 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Mureș în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamantei în contradictoriu cu acest pârât.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în ceea ce privește apelul pârâtului Statul Român - D.G.R.F.P. Brașov că, având în vedere petitele cererii reclamantei, astfel cum au fost precizate la 21 septembrie 2010 și 1 martie 2011, nu s-a învestit instanța cu o cerere prin care să se constate că preluarea de către stat a imobilului înscris în C.F. Târnăveni, proprietatea lui I.P. s-a făcut fără titlu valabil, așa cum s-a dispus prin hotărârea apelată.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamanta C.A.L., s-a constatat că acesta este nefondat, având în vedere că prin sentința civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Târnăveni s-a dispus o măsură de reconstituire a unui drept de proprietate și nu există un titlu de proprietate pentru terenul în litigiu, reclamanta neavând un drept de proprietate conferit prin hotărârea judecătorească menționată.
S-a reţinut că reclamanta nu a făcut demersuri în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, însă s-a apreciat a fi aplicabile prev. art. 45 alin. (1) şi (5) referitoare la termenul în care se poate solicita anularea actelor de înstrăinare, constatându-se că instanţa de fond a procedat în mod judicios prin respingerea cererii de anulare a actelor juridice prin care dreptul de proprietate asupra imobilului a fost succesiv transmis, având în vedere admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
În aceste condiţii, s-a constatat că dreptul de proprietate al pârâtului nu este anulat şi procedând la compararea celor două titluri, s-a apreciat că are prioritate dreptul de proprietate al pârâtului, reclamanta fiind beneficiara unui drept de restituire prin echivalent pe un alt amplasament conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
S-a reţinut că din Dosarul nr. 763/323/2006 al Judecătoriei Târnăveni reiese conform adresei nr. 11853/C/III din 3 noiembrie 2006, emisă de Guvernul României - Instituţia Prefectului - Comisia judeţeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privata asupra terenurilor Mureş, aflată la fila 4 dosar că „cererea formulată la 10 noiembrie 2005 şi înregistrată sub nr. 171 din 10 noiembrie 2005 prin care s-a solicitat de către reclamanta C.A.L. punerea în posesie cu imobilul având destinaţie Hotel, situat în Târnăveni, după defunctul I.P.-bunic, a fost respinsă, pentru că i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul din C.F. în baza Legii nr. 112/1995, tatălui contestatoarei I.T.
Cu alte cuvinte, doar la data de 10 noiembrie 2005 reclamanta a solicitat imobilul Hotel situat în Târnăveni, după defunctul bunic I.P., fapt confirmat chiar de reclamantă care în cererea de chemare în judecată arată că în baza Legii nr. 247/2005 a solicitat restituirea imobilului Hotel, întrucât pentru imobilul locuinţă i s-au acordat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.
Curtea a constatat că atât în primul ciclu procesual, cât şi în al doilea, s-a respins în mod temeinic acţiunea în revendicare formulată de reclamantă, avându-se în vedere că reclamanta nu a urmat procedura stabilită de Legea nr. 10/2001 şi avându-se în vedere Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care stabileşte că „concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, si convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”.
În apelul declarat de către reclamantă se invoca art. 1 din Primul Protocol Adiţional al C.E.D.O., art. 6 din Convenţie şi art. 480 C. civ., or în speţa pendinte, se constată că legiuitorul a statuat obligaţia parcurgerii unei proceduri speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru redobândirea bunurilor imobile care au fost trecute în proprietatea statului într-o anumită perioadă de timp, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, procedură neurmată de către reclamantă, care a formulat o cerere de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în baza Legii nr. 247/2005, la 10 noiembrie 2005.
Deşi instanţa de fond, Tribunalul Mureş a conturat starea de fapt şi de drept dedusă judecăţii în detaliu, făcând referire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a SC G. SA, precum şi la excepţia prescripţiei invocată în speţa dedusă judecăţii prin raportare la prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2005, în apelul declarat de reclamantă s-a făcut vorbire doar despre jurisprudenţa C.E.D.O., şi într-un singur alin. (4) din motivele de apel fila 2 verso, s-a arătat că,,instanţa nu a făcut nicio legătură între înscrisurile depuse de noi în probaţiune, deşi a admis în prealabil cererile în acest sens, făcând întotdeauna trimitere la faptul că reclamanta nu ar fi uzat de procedura prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, pentru că în apelul formulat de reclamantă nu s-au adus critici concrete hotărârii atacate, critici motivate în fapt şi în drept şi asupra cărora să se poată efectua o analiză concretă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.A.L.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal reclamanta C.A.L., criticând-o ca nelegală și solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susținut că, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., acțiunea în revendicare a imobilelor preluate abuziv putea fi promovată și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Reclamanta recurentă a precizat că prin sentința civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Târnăveni i s-a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de fond funciar Târnăveni și Comisia Județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, s-a anulat Hotărârea nr. 618/2006 a Comisiei Județene și a fost obligată Comisia Locală la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa pentru suprafețele de teren cuprinse în C.F. Târnăveni.
Prin urmare, a arătat că dreptul său de proprietate, recunoscut prin hotărârea judecătorească menționată, reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mai mult, reclamanta a învederat că nici ea și nici autorii săi nu au rămas în pasivitate, formulând cereri de reconstituire a dreptului de proprietate nu numai asupra terenului, ci și asupra construcțiilor, ca accesorii ale dreptului real de proprietate, însă nu au primit niciun răspuns din partea autorităților.
Referindu-se la jurisprudența C.E.D.O. (cauzele Pădurariu contra României şi Zwierzynski contra Poloniei), recurenta a concluzionat că, în lipsa unui titlu valabil de preluare al statului, imobilul trebuia să se restituie în natură, statul având obligaţia de a repune părţile în situaţia anterioară, considerându-se astfel că bunul nu a părăsit niciun moment patrimoniul fostului proprietar.
Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Mureş, în numele şi pentru Statul Român reprezentat de M.F.P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Intimata pârâtă B.C.R. S.A. a solicitat prin întâmpinare ca, pe cale de excepţie, să se constate inadmisibilitatea şi nulitatea recursului, raportat la dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. şi, în subsidiar, să se respingă recursul ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurenta reclamantă, raportat la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. căruia acestea i se circumscriu, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Târnăveni, de care recurenta înţelege să se prevaleze în dovedirea dreptului său real, s-a admis acţiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu Comisia Locală de Fond Funciar Târnăveni şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, anulându-se Hotărârea nr. 618/2006 a Comisiei Judeţene şi fiind obligată pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Târnăveni la reconstituirea dreptului pentru suprafeţele de teren cuprinse în C.F. Târnăveni.
Reclamanta nu a întreprins demersuri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, teren intravilan, ocupat în cea mai mare parte de construcţii (hotel, restaurant etc.), însă a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (5) referitoare la termenul în care se poate solicita anularea actelor de înstrăinare prin care s-a transmis dreptul real către pârâţi.
Procedându-se la compararea titlurilor părţilor, instanţele au constatat corect că dreptul pârâtului este mai caracterizat, având în vedere că nu a fost anulat, consolidându-se ca urmare a neatacării lui în termenul de prescripţie, spre deosebire de dreptul reclamantei, un drept de reconstituire conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Nu este lipsit de relevanţă faptul că pentru o parte dintre construcţii reclamanta a obţinut în baza Legii nr. 112/1995 despăgubiri, respectiv un drept de creanţă la măsuri reparatorii, deci nu bunul imobil în natură.
Aşa cum rezultă din Dosarul nr. 763/323/2006 al Judecătoriei Târnăveni, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 831/2007 invocată de recurentă, cererea formulată la 10 noiembrie 2005 şi înregistrată sub nr. 171 din 10 noiembrie 2005, prin care s-a solicitat punerea în posesie cu imobilul având destinaţia „hotel” situat în Târnăveni, a fost respinsă cu motivarea că pentru imobilul din C.F. s-au acordat despăgubiri tatălui reclamantei, I.T., în baza Legii nr. 112/1995.
Se va reţine că reclamanta însăşi a precizat prin cererea de chemare în judecată că a solicitat restituirea imobilului hotel situat în Târnăveni, în baza Legii nr. 247/2005, abia la data de 10 noiembrie 2005.
Prin urmare, avându-se în vedere că reclamanta nu a urmat procedura Legii nr. 10/2001, s-a apreciat corect de către instanţele de fond şi apel, că acţiunea în revendicare formulată de aceasta nu putea fi admisă, restituirea dreptului de proprietate nefiind posibilă fără a se crea un nou prejudiciu, în speţă pârâtei persoană juridică, terţ dobânditor de bună credinţă al imobilului.
Instanţa de apel a reţinut corect incidenţa în cauză a Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care soluţionându-se recursul în interesul legii în această materie, s-a statuat în sensul că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, în cadrul unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice”.
Or, reclamanta nu a făcut dovada reconstituirii dreptului de proprietate pe un anumit amplasament, terenul în litigiu nefiind evidenţiat în proprietatea sa, spre a se putea prevala de existenţa unui „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la C.E.D.O.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata că este nefondată critica recurentei reclamante în sensul că putea exercita cu succes acţiunea în revendicare a imobilului preluat abuziv de către stat şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, întrucât are un „bun” în sensul Convenţiei, conform constatărilor făcute prin considerentele sentinţei nr. 831 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Târnăveni, hotărâre definitivă şi irevocabilă.
În consecinţă, se va constata că recursul reclamantei este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A.L. împotriva Deciziei nr. 463/A din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 27/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 240/2016. Civil → |
|---|
