ICCJ. Decizia nr. 240/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 240/2016
Dosar nr. 23674/303/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 2 februarie 2016
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2015, petenta C.P.G.L., prin mandatar SC C.R.C. SRL, a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit din 26 septembrie 2008.
Judecătoria Sectorului 6 București, prin Sentința civilă nr. 8115 din 20 octombrie 2015, a admis excepția necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Galaţi. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, întrucât domiciliul creditorului se află în străinătate, cererea de învestire va putea fi depusă şi la judecătoria unde se află domiciliul său ales. Or, în speţă, sediul creditorului se află în Dubai, Emiratele Arabe Unite, iar debitorul nu are domiciliul în sectorul 6 din Bucureşti, astfel încât competenţa teritorială revine Judecătoriei Galaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 702 din 03 noiembrie 2015, Judecătoria Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a constatat ivirea conflictului negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în materia învestirii cu formulă executorie, competenţa este alternativă, astfel încât creditoarea nu este ţinută să depună cererea la instanţa pe raza căruia are domiciliul ales, şi oricum, sediul şi domiciliul părţilor din contractul de învestire nu se află pe raza municipiului Galaţi.
Înalta Curte, analizând cauza, constată că Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti este competentă să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se reţine că Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a fost sesizată la data de 12 octombrie 2015, de petenta C.P.G.L., prin mandatar SC C.R.C. SRL, cu o cerere de învestire cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit din 26 septembrie 2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 641 alin. (2) din C. proc. civ. cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului sau al debitorului. Este adevărat că, în conformitate cu teza a doua a aceluiași text, dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire şi la judecătoria pe raza căreia se află domiciliul său ales. Norma nu este, însă, imperativă, astfel încât competenţa teritorială nu devine exclusivă, lăsând alegerea instanţei la latitudinea creditorului.
Aşadar, competenţa soluţionării acestui tip de cauze este alternativă, devreme ce petentul are posibilitatea legală de alegere a uneia dintre instanţele prevăzute de norma din codul de procedură.
Legea nr. 134/2010 defineşte în mod precis, în cuprinsul art. 129 ce înseamnă competenţă generală, de ordine publică şi de ordine privată a instanţelor judecătoreşti.
Art. 129 alin. (2) prevede că necompetenţa este de ordine publică: în cazul încălcării competenţei generale, a competenţei teritoriale exclusive şi a competenţei materiale când competenţa aparţine unei instanţe de alt grad. În text se mai arată că, în orice altă situaţie, competenţa este de ordine privată, ceea ce subsumează şi conceptul de competenţă alternativă.
În ceea ce priveşte invocarea excepţiei de necompetenţă, art. 130 C. pr. civ. stabileşte că numai necompetenţa generală (care implică faptul că instanţele nu sunt competente să judece litigiul) poate fi invocată de instanţă, din oficiu, în orice stare a pricinii.
Necompetenţa teritorială şi materială de ordine publică pot fi invocate de către părţi or de către judecător, numai până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. pr. civ.
Întrucât din analiza dispoziţiilor legale incidente în cauză, rezultă că art. 641 C. proc. civ. reglementează o competenţă de ordine privată, consecinţa în această situaţie este aceea că, odată investită o anumită instanţă de judecată cu soluţionarea cererii, numai pârâtul poate invoca excepţia de necompetenţă, prin întâmpinare sau până la primul termen de judecată, dacă întâmpinarea nu este obligatorie. Acest aspect rezultă în mod precis din cuprinsul art. 130 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.
Or, în măsura în care pârâtul nu a invocat excepţia de necompetenţă, judecătoria nu o poate invoca, din oficiu, pentru a-şi declina competenţa în favoarea altei instanţe.
Aşa fiind, întrucât prima instanţă investită de petentă a fost Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, aceasta devine competentă să soluţioneze cauza, fără a avea posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenţei teritoriale de ordine privată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 241/2016. Civil → |
|---|
