ICCJ. Decizia nr. 27/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 27/2016
Dosar nr. 18187/3/2012**
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2016
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr. 18187/3/2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.S. SRL, in contradictoriu cu parata O.C.P.I. Bucureşti, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 772.511 lei, echivalentul in lei a 179.466 euro, reprezentând prejudiciul cauzat de către parata prin plata unei dobânzi majorate si pe care îl estimează provizoriu la 8.000 euro pe luna de întârziere, calculat de la 11 februarie 2010 pana la 24 noiembrie 2011, adică de la data la care ar fi trebuit să îi înscrie construcţia în cartea funciară, pana la data la care i-a comunicat înregistrarea sentinţei civile în cartea funciară.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin cererea din 2010, a solicitat pârâtei înscrierea unei construcţii noi ridicate pe terenul situat in Bucureşti, Șoseaua F., sector 2.
A primit un răspuns prin intermediul căruia i se solicitau acte în completare. A fost emisă încheierea din 19 februarie 2010, prin care parata a respins cererea de înscriere a imobilului construcţie situat în Şoseaua F., sector 2, Bucureşti. Soluţia de respingere a fost motivată de lipsa avizului de recepţie a lucrărilor din partea Primăriei Sector 2 - Serviciul Disciplina in Construcţii şi de lipsa referatului de anulare a nr. cadastrale dezmembrate emis de O.C.P.I.-București.
Respingerea cererii s-a făcut in temeiul art. 17 alin. (1) și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, art. 17 din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 634/2006.
Practic lit. k) a ultimului dintre textele legale anterior menționate este cea care indica necesitatea prezentării actelor de recepţie, în speţă fie procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, fie certificatul de atestare a edificării construcţiei.
A prezentat procesul verbal de recepţie a clădirii, proces verbal care conţine menţiunea reprezentantului Primăriei sector 2 potrivit cu care se solicita amânarea recepţiei. Comisia de recepţie are 7 membri si, potrivit dispoziţiilor art. 13 din H.G. nr. 273/1994, adopta decizii cu majoritatea simpla a voturilor. Astfel cu 6 voturi la 1, comisia de recepţie a admis întabularea imobilului construcţie situat in Bucureşti, Șoseaua F., sector 2.
Potrivit declaraţiei fiscale din 05 ianuarie 2010 şi notei de plată emise de către D.V.B.L. sector 2, i s-a înregistrat imobilul şi plăteşte taxe locale pe construcţie.
În aceste condiţii, considerând că încheierea de respingere este nelegala, a atacat-o în instanţă, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 7768 din 05 august 2010, prin care s-a dispus întabularea în cartea funciară a construcţiei.
Prin refuzul pârâtei de a aplica legea, i-a fost provocat un prejudiciu, constând în suma pe care o datora băncii creditoare cu titlul de dobândă majorată, estimat la 8.000 euro pe lună, rezervându-si dreptul de a majora această sumă în baza unei expertize tehnice de specialitate.
Suma de 179.466 euro reprezintă calculul estimativ pentru perioada 11 februarie 2010 -24 noiembrie 2011.
A adresat o cerere de plată a acestei sume la care nu a primit niciun răspuns. În acest sens a formulat o plângere prealabilă, la care din nou nu a primit niciun răspuns.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 7 și art. 16 din Legea nr. 554/2004, art. 485, completate cu prevederile N.C.C., ale Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 7/1996 şi ale C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 20 septembrie 2013, secţia a IX-a, a dispus scoaterea de pe rolul acesteia a Dosarului nr. 18187/3/2012 şi trimiterea spre competentă soluţionare către secţia civilă a Tribunalului Bucureşti, constatând că, din analiza cererii reclamantei, prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, rezultă că pretenţia dedusă judecăţii vizează obligarea pârâtei la repararea unui prejudiciu cauzat prin emiterea unei încheieri nelegale de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară a unui drept de proprietate imobiliară, în condiţiile dreptului comun.
Pe rolul secţiei a IV-a civile, dosarul a fost înregistrat la data de 29 octombrie 2013.
La termenul din data de 20 decembrie 2013, tribunalul a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru la suma de 11.836,11 lei, prin raportare la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii.
La termenul din data de 21 februarie 2014, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a tribunalului, excepţie respinsă de tribunal pentru considerentele arătate în încheierea de şedinţă de la acea dată, şi a încuviinţat cererea reclamantei de eşalonare a taxei judiciare de timbru în şase tranşe lunare.
La acelaşi termen de judecată, tribunalul a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, respingând proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamantă ca neutilă şi neconcludentă.
Prin sentinţa civilă nr. 349 din 21 martie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că deşi prejudiciul invocat de aceasta este cert, în sensul că se invocă perceperea de dobânzi majorate la creditul acordat de SC B.R.D. G.S.G. SA prin contractul de credit din 2009 şi nici nu a fost reparat încă, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Astfel, s-a constatat că din examinarea înscrisurilor depuse la dosar, inclusiv a contractului de credit, nu rezultă că majorarea dobânzilor la creditul acordat s-a realizat de către banca împrumutătoare urmare a neîndeplinirii condiţiei de întabulare a dreptului de proprietate al reclamantei. Nu a rezultat că acest contract de credit ar fi fost încheiat sub condiţie sau cu termen, neîndeplinirea acestora urmând a atrage dobânzi majorate şi că săvârşirea faptei ilicite de către pârât a determinat această situaţie.
De asemenea, s-a reţinut că acest credit a fost garantat cu terenul situat în Şoseaua F., sector 2 şi nicidecum cu construcţia edificată pe acesta, asupra căreia s-a pronunţat pârâtul.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta SC M. SRL, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru reţinerea eronată a lipsei legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei şi majorarea dobânzilor la creditul de investiţii acordat de B.R.D. pentru realizarea construcţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 116/A din 13 martie 2015, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând că lipseşte unul dintre elementele esenţiale ale răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, în condiţiile în care din niciun mijloc de probă nu a rezultat că majorarea dobânzilor la creditul acordat s-a realizat ca urmare a neîndeplinirii condiţiei de întabulare a dreptului de proprietate al reclamantei.
S-a constatat că prima instanţă a reţinut corect că, în speţă, creditul a fost garantat cu terenul din Şoseaua F., sector 2 şi nu cu eventuala construcţie edificată pe acesta.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta S.C. SC M.S. SRL, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susţinut, într-o primă critică, interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a clauzei din art. 1 lit. n) din cap. VIII. Obligaţiile nefinanciare ale clientului din contractul cadru din 25 septembrie 2009, care prevede instituirea ipotecii asupra construcţiei realizate cu finanţare din creditul de investiţii acordat de B.R.D. până cel mai târziu la 31 decembrie 2009, în caz contrar marja de dobândă la plafonul global de finanţare, cât şi la creditul de investiţii, majorându-se cu 3%.
Astfel, s-a învederat că s-a reţinut greşit că în clauzele contractului de credit de investiţii nu s-ar face referire la construcţia edificată pe teren, din cuprinsul clauzei menţionate rezultând fără echivoc faptul că B.R.D. a finanţat construcţia din Şoseaua F., potrivit înscrierii contractelor de ipotecă de la pct. 4 şi 5 partea a III-a din extrasul de carte funciară.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a vizat nelegalitatea în ceea ce priveşte nereţinerea legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei şi majorarea dobânzilor. S-au invocat dispoziţiile art. 1777 C. civ., potrivit cărora ipoteca acoperă „amelioraţiunile” aduse imobilelor, respectiv îmbunătăţirile, adăugirile sau extinderile, inclusiv construcţiile ridicate ulterior. S-a făcut referire în acest sens la actul adiţional la contractul de ipotecă din 6 octombrie 2009, ce descrie construcţiile asupra cărora se extinde ipoteca.
În consecinţă, recurenta a susținut că s-a dovedit legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, alături de celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, reţinute corect de instanţele de fond şi apel.
Intimatul O.C.P.I. al Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Examinând cu prioritate chestiunea timbrării cererii de recurs, Curtea va constata că în cauză operează scutirea reclamantei recurente de obligaţia plăţii taxelor judiciare de timbru, având în vedere că este o societate în insolvenţă, conform cererii din 17 decembrie 2015 depusă în faza procesuală a recursului de S.Q. - filiala Bucureşti Sprl, care a înţeles să-şi însuşească recursul declarat de SC SC M.S. SRL, fiind reprezentată de administratorul judiciar O.N. Astfel, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi nu ale art. 77 din Legea nr. 85/2006, abrogată prin Legea nr. 85/2014, dispoziţii în baza cărora recurenta a invocat scutirea de obligaţia legală a timbrării cererii de recurs.
Examinând criticile invocate de recurenta reclamantă, raportat la motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica formulată prin primul motiv de recurs, vizând interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, nu poate fi primită.
Instanţa de fond şi apel au reţinut corect că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unei legături de cauzalitate între fapta pretins ilicită şi prejudiciul suferit de partea care solicită să se constate obligaţia de dezdăunare.
Recurenta reclamantă a susţinut că această legătură de cauzalitate ar rezulta din dispoziţiile art. 1 lit. n) din cap. VIII-obligaţiile nefinanciare ale clientului din contractul din 25 septembrie 2009.
Contractul cadru din 2009 a avut ca obiect acordarea unui credit sub forma unui plafon global de finanţare pentru activitatea curentă exclusiv prin preluarea soldului contractului de credit din 10 ianuarie 2007, cu următoarele destinaţii: descoperitul de cont fiind destinat finanţării necesarului de trezorerie - cheltuieli de aprovizionare, producţie, desfacere; plafon pentru emitere scrisori de garanţie, fără a se menţiona acordarea creditului pentru finanţarea imobilului construcţie situat în Şoseaua F., sector 2.
În condiţiile în care dispoziţiile art. 1 lit. n) se referă la imobilul menţionat, recurenta – reclamantă avea obligaţia instituirii ipotecii asupra construcţiei realizate până la data de 31 decembrie 2009, lucru nerealizat de aceasta.
Recurenta reclamantă a solicitat înscrierea dreptului său de proprietate asupra construcţiei realizate în baza autorizaţiei de construire emise de Primăria sectorului 2 Bucureşti din 6 aprilie 2007, pe terenul situat în Şoseaua F., cu nr. cadastral, abia la data de 11 ianuarie 2010, deci după 31 decembrie 2009, depăşind astfel termenul prevăzut în contract.
Prin urmare, recurenta îşi invocă propria culpă în nerespectarea clauzelor contractuale.
În ceea ce priveşte contractul de credit din 18 septembrie 2007, din cuprinsul acestuia rezultă acordarea creditului pentru finanţarea proiectului de construcţie a imobilului situat în şoseaua din sector 2, dar între acesta şi contractul cadru din 2009 nu există nicio legătură.
Critica invocată prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondată.
Argumentele invocate de reclamanta recurentă în sensul că instanţa de apel ar fi dat eficienţă unor probe neconcludente în cauză nu se circumscriu criticii invocate, ce vizează aplicarea eronată a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt stabilită, sau interpretarea eronată a unui text legal.
Prin cererea introductivă, reclamanta a pretins angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului prin emiterea încheierii din 19 februarie 2010, invocând producerea unui prejudiciu prin respingerea cererii sale de întabulare a dreptului de proprietate, cerere formulată la 11 ianuarie 2010.
Prin încheierea din 19 februarie 2010, pârâtul a respins cererea de întabulare pentru lipsa avizului de recepţie a lucrărilor al Primăriei sectorului 2 - Serviciul Disciplină în construcţii şi pentru lipsa referatului de anulare a numerelor cadastrale dezmembrate emis de către O.C.P.I. Bucureşti, ca urmare a renunţării părţii la dezmembrarea cadastrală a imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 7768 din 5 august 2010, pronunţată de Judecătoria sectorului 2, a fost admisă în parte plângerea reclamantei împotriva încheierii menţionate, care a fost anulată, cu consecinţa dispunerii întabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, înscrierea făcută în temeiul unei hotărâri judecătoreşti îşi produce efectele de la înregistrarea cererii de înscriere la biroul teritorial.
Prin urmare, nu se poate susţine că emiterea unei încheieri anulate prin hotărâre judecătorească a instanţei care a soluţionat plângerea părţii nemulţumite ar putea constitui temeiul angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, având în vedere argumentele expuse în analiza primului motiv de recurs, referitoare la lipsa legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei şi majorarea dobânzilor, de natură să impună obligarea O.C.P.I. la acoperirea prejudiciului.
Pentru toate aceste considerente, se va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M.S. SRL, prin administrator judiciar S.Q. filiala Bucureşti Sprl împotriva Deciziei nr. 116/A din 13 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 24/2016. Civil → |
|---|
