ICCJ. Decizia nr. 242/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 242/2016
Dosar nr. 40205/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 2 februarie 2016
Asupra cauzei de faţă, prin raportare ia dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Cererea de recurs
Prin recursul declarat la data de 5 octombrie 2015 împotriva Deciziei nr. 3450 din 2 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 3360 din 6 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, recurentul-reclamant a invocat faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală, urmare a faptului că i-a fost încălcat dreptul la pensie prevăzut de legislaţia în vigoare.
Solicită admiterea recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 340 C. proc. civ. şi arată că. îşi rezervă dreptul de a acţiona Statul Român la C.E.D.O.
La data de 14 decembrie 2015, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alm.(3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 15 decembrie 2015, comunicarea raportului către părţi pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 91-92 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului şi intimatei C.L.P. sector 4 Bucureşti, iar la data de 21 decembrie 2015, recurentul a depus punct de vedere prin care a arătat că recursul este admisibil.
La data de 14 ianuarie 2016, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 februarie 2016, în temeiul art- 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
2. Analizând recursul formulai, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Litigiul de faţă este, ca natură juridică, un conflict de asigurări sociale.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti sub nr. 20089/4/2013, la data de 20 august 2013, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii sector 4, obligarea acesteia la plata tuturor drepturilor băneşti ce i se cuvin în calitate de asigurat, daune morale de 100.000 lei şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 7479 din 11 septembrie 2014, a Judecătoriei sectorului 4, secţia civilă, a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 3360 din 6 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că acţiunea de faţă, astfel cum a fost completată, a avut drept scop obligarea pârâtei să-i achite reclamantului pensia, retroactiv, din 23 mai 2003 până la data de 23 mai 2013, precum şi daune morale, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultând că nu poate fi reţinută culpa pârâtei pentru faptul că reclamantul nu a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă în perioada 23 mai 2003-23 mai 2013, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă, ca neântemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 3450 din 2 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
În sinteză, instanţa de apel a reţinut că nu sunt întemeiate eriticiie formulate de reclamant urmare a faptului că, la data de 23 mai 2003, reclamantul era pensionar de invaliditate, iar trecerea de la pensia de invaliditate la pensie pentru limită de vârstă, se putea face numai Ia cererea acestuia, la împlinirea vârstei standard sau vârstei standard reduse conform legii pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, în acest sens fiind dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la acea dată. Or, reclamantul şi-a exprimat opţiunea de trecere la limită de vârstă prin cererile înregistrate la data de 17 octombrie 2011 şi 17 decembrie 2012, acestea fiind respinse prin Decizia din 4 aprilie 2013, emisă de C.L.P. sector 4, cu privire la care nu s-a făcut dovada anulării acesteia printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Nu se poate reţine, prin urmare, culpa pârâtei, motiv pentru care au fost respinse, ca neîntemeiate, şi criticile privind acordarea de daune morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, la data de 5 octombrie 2015.
Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013 „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile privind conflictele de munca şi de asigurări sociale (...)."
Cum, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă şi prin urmare, nu poate fi atacată cu recurs.
În concluzie, fiind vorba despre un litigiu de muncă, început la data 20 august 2013, Decizia civilă nr. 3450 din 2 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în apel, în litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Principiul legalităţii căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 3450 din 2 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIl -a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu este supusă căii de atac a recursului,
Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul deciarat de reciamantui D.M. împotriva Deciziei nr. 3450 din data de 2 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurăn sociale.
Fără cale de atac.
Pronunţatăân şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 241/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 243/2016. Civil → |
|---|
