ICCJ. Decizia nr. 241/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 241/2016
Dosar nr. 31555/3/2015
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 2 februarie 2016
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2013, pe rolul Judecătoriei Bacău, astfel cum a fost precizată la 21 mai 2013 şi respectiv 11 iulie 2013. reclamanta G.G. a chemat în judecată Prefectura jud. Neamţ şi Primăria - Consiliul Local Târgu Neamţ, solicitând repunerea în termenul de formulare a cererii de restituire a imobilului situai. în Târgu Neamţ, anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale chiriaşilor, prin care au fost vândute părţi din imobilul mai sus-menţionai în temeiul Legii nr. 112/1995 şi restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Neamţ.
Prin sentinţa civilă nr. 5641 din 13 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5014/180/2013, Judecătoria Bacău, secţia civilă, a admis excepţia necompeîenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ.
Instanţa a reţinui că reclamanta a formulat o acţiune cu două capele de cerere, unul având ca obiect o acţiune personală, privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale chiriaşilor, caz în care competenţa revine, în temeiul art. 102 C. proc. civ. Judecătoriei Târgu-Neamţ, ca instanţă de la domiciliul, situat în imobilul revendicat, al proprietarilor actuali ai imobilului, ce trebuie chemaţi în judecată, în calitate de pârâţi. De asemenea, revine tot Judecătoriei Târgu-Neamţ competenţa de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect restituirea în natură a imobilului, în temeiul art. 117 C. proc. civ., ca instanţă de la locul situării imobilului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamţ la data de 1 noiembrie 2013, prin cerere din dala de 11 februarie 2014, depusă Ia această instanţă, reclamanta arătând că temeiul cererii sale de chemare în judecată este reprezentat de dispoziţiile Legilor nr. 112/1995, respectiv nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 409 din 13 martie 2014, pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.
Instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului preluat, abuziv de regimul comunist şi anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriaşii, motivând în esenţă că nu s-au stabilii despăgubirile la care are dreptul conform Legii nr. 10/2001.
Având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi Decizia nr. 9/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Judecătoria Târgu Neamţ a reţinut că instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererea de emitere a dispoziţiei/deciziei de restituire în natură a imobilului, respectiv de acordare de despăgubiri, precum şi cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriaşii, este tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul unitatea deţinătoare, respectiv entitatea investită cu soluţionarea notificării.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia l civilă, sub nr. 5014/180/2013, la data de 9 aprilie 2014. Pe parcursul judecării cauzei, la data de 6 iunie 2014, reclamanta a reiterat cererea privind revendicarea imobilului, evaluat la 200.000 euro, respectiv de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, de repunere în termen şi restituire în temeiul Legii nr. 112/1995 şi a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a A.N.R.P., pentru nefinaiizarea într-un termen rezonabil, a cererii vizând acordarea despăgubirii efective în baza Legii nr. 10/2001 solicitând disjungerea cauzei.
De asemenea, prin precizarea din data de 18 februarie 2015, reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la cererea de restituire în natură a imobilului şi că solicită, în contradictoriu cu A.N.R.P., obligarea pârâtei la plata sumei indexate, actualizate de stat, rezultate din vânzarea din 1995 a imobilului şi daune cominatorii de 1%/zi întârziere, precum şi finalizarea Dosarului de restituire nr. 377736/CC de evaluare a despăgubirilor şi daune cominatorii de 15 euro/zi întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 16 iunie 2015, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Neamţ a reţinut, în sinteză, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, B.I.L., fiica fostei proprietare şi mama reclamantei din prezentul dosar a notificat atât Primăria oraşului Târgu Neamţ, cât şi Prefectura Neamţ, pentru a i se restitui m natură imobilul confiscat şi trecut în proprietatea statului.
Cererea a fost respinsă, prin Dispoziţia nr. 649 din 3 octombrie 2002, emisă de primarul oraşului Târgu Neamţ, arătându-se că imobilul a fost înstrăinai legal fostului chiriaş, în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, aşa încât, conform art. 46 din Legea nr. 10/2001, contractul rămâne valabil şi, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) lit. d) din Lege, imobilul nu poate fi restituit în natură. De asemenea, în vederea determinării cuantumului despăgubirilor la care era îndreptăţită, Dosarul a fost transmis C.C.S.D., fiind înregistrat sub nr. 37736/CC.
Ulterior, printr-un memoriu înregistrat la Primăria Târgu-Neamţ sub nr. 11823 din 15 iulie 2002 (Dosar intern nr. 249/2007), mama reclamantei a precizat că solicită despăgubiri băneşti pentru imobil în cuantum de minim 10.000 dolari, din care 50% să îi fie achitaţi până la sfârşitul anului 2002, Primarul oraşului Tîrgu Neamţ emiţând o nouă Dispoziţie, nr. 2085 din 26 iunie 2007, de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, dispoziţia, împreună cu dosarul notificării, fiind transmise către Secretariatul C.C.S.D., în vederea emiterii deciziei privind acordarea titlurilor de despăgubire.
Instanţa a mai reţinut că prin Decizia nr. 3283 din 24 februarie 2015 (fila 66 din dosarul tribunalului). C.N.C.I. a invalidat Dispoziţia nr. 2085/2007 a Primarului oraşului Târgu Neamţ, cu motivarea că nu au fost depuse la dosar documente în susţinerea dreptului de proprietate, respectiv actul translativ de proprietate asupra imobilului ce face obiectul propunerii de acordare de despăgubiri sau actele necesare pentru a putea fi aplicate dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că, în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei civile a Tribunalului Bucureşti în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente a deciziei. C.N.C.I., al cărui secretariat este asigurat de A.N.R.P., cu sediul în Bucureşti.
Fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă ce, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este de ordine publică şi întrucât excepţia necompetenţei teritoriale a fost ridicată la primul termen de judecată de după emiterea deciziei, Tribunalul Neamţ a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, astfel cum impune alin. (3) al art. 132 C. proc. civ.
A mai arătat Tribunalul eă instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial, urmează a se pronunţa atât asupra precizărilor aduse de reclamantă, la data de 18 februarie 2015, acţiunii iniţiale prin renunţarea la unele capete de cerere. schimbarea cadrului procesual sub aspectul pârâţilor, cât şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, ridicată de pârâta Instituţia Prefectului, judeţul Neamţ, la data de 19 martie 2015.
La rândul său. prin sentinţa civilă nr. 1268 din 30 octombrie 2015. Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă. Tribunalul Neamţ a dispus înaintarea dosarului Ia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare, fiind suspendată judecata pmâ la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Instanţa a reţinut că Tribunalul Neamţ nu a invocat Ia primul termen de judecată la care părţile erau legal citate necompelenţa teritorială, astfel cum impun prevederile art. 130 alin, (2) C. proc. civ., ei după ce au fost parcurse succesiv 8 termene de judecată şi a dispus măsuri procedurale în cauză, inclusiv prin administrarea de probe, motiv pentru care nu mai putea reveni ulterior în sensul declinării competenţei.
A mai motivat instanţa că Tribunalul Neamţ şi-a declinat competenţa în considerarea cererii depuse de reclamantă la data de 18 februarie 2015, cerere adiţională ce, potrivit 123 alin. (1) C. proc. civ., se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată in baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Se constată că, în urma modificărilor acţiunii introductive de instanţă, prin precizări depuse la Judecătoria Bacău şi respectiv la Judecătoria Târgu Neamţ, care şi-au declinat succesiv competenţa, reclamanta a solicitat. în contradictoriu cu Prefectura jud. Neamţ şi Primăria - Consiliul Local Târgu Neamţ, restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Neamţ, anularea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate cu foştii chiriaşi, în temeiul Legii nr. 112/1995, repunerea în termenul de solicitare a restituirii în natură a imobilului pe calea prevăzută de Legea nr. 112/1995.
Ulterior, prin completarea din data de 6 iunie 2014, înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ (fila 1) reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a A.N.R.P., pentru nesohiţionarea în termen rezonabil a cererii de acordare a despăgubirilor la care este îndreptăţită în temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin precizarea din data de 18 februarie 2015 (fila 53), a arătat că înţelege să renunţe la cererea de restituire în natură a imobilului, neavând posibilitatea să o timbreze şi a reiterat cererea de chemarea în judecată, în calitate de pârât, a A.N.R.P., solicitând obligarea acesteia la plata sumei indexate, rezultate din vânzarea din 1995 a imobilului şi finalizarea Dosarului de restituire nr. 377736/CC de evaluare a despăgubirilor.
Înalta Curte constată că, în raport de capetele de cerere formulate până la data de 6 iunie 2014, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Neamţ, în temeiul dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora „tribunalele judecă (1) în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe".
Totodată, competenţa de soluţionare a cauzei este câştigată în favoarea Tribunalului Neamţ urmare a declinării de competenţă realizată prin sentinţa civilă nr. 409 din 13 martie 2014, pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, hotărâre nesupusă niciunei căi de atac, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
Problema pe care o ridică conflictul de competenţă de faţă este dacă, în urma chemării în judecată a A.N.R.P., prin cererea depusă la data de 6 iunie 2014, iar ulterior, a renunţării la primele trei capete de cerere, la data de 18 februarie 2015, se impune declinarea de competenţa, în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Se reţine că reclamanta a sesizat instanţele cu paîru capete de cerere având obiect distinct şi care se impun a fi judecate în contradictoriu eu pârâţi diferiţi şi chiar având finalităţi diferite. Astfel, pe de o parte, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului printr-o acţiune apreciată de Tribunalul Neamţ ca fiind întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun şi timbrabilă după valoarea precizată de reclamantă, de 200.000 euro, iar pe de altă parte, s-a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi obligarea A.N.R.P. la soluţionarea cererii privind acordarea de despăgubiri.
De asemenea, prin cererea din data de 6 iunie 2014, reclamanta a realizat o completare a cererii de chemare în judecată printr-un capăt de cerere principal. Ulterior, în urma precizării exprese a reclamantei din data de 18 februarie 2015, în sensul că înţelege să renunţe la cererea de restituire în natură a imobilului şi să se judece numai cu A.N.R.P., în caiiîate de pârât, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia de necompetentă teritorială.
Se constată. în primul rând, că acţiunile formulate nu au caracter accesoriu unele faţă de altele, în sensul dispoziţiilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii sunt cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.
Dar, cum prin cererile din dala de 6 iunie 2014 şi respectiv din 18 februarie 2015, s-a realizat o modificare a cererii de chemare în judecată, acestea au caracter adiţional în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora constituie cerere adiţionată acea cerere prin care o parte, modifică pretenţiile sale anterioare'".
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că sunt incidente în cauză prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora cererile adiţionaie se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti.
Ca atare, revine instanţei iniţial investită - în cauză, Tribunalului Neamţ - atât competenţa de a se pronunţa asupra efectelor cererilor modificatorii depuse, respectiv de a lua act de renunţarea la capetele de cerere formulate iniţial şi a se pronunţa asupra calităţii procesuale a pârâţilor iniţiali, cât şi de a soluţiona cererea modificatoare, urmare a prorogării legale de competenţa ce intervine în temeiul art. 123 C. proc. civ.
Se mai reţine şi faptul că, în cauză, cererea de chemare în judecată a A.N.R.P. a fost formulată îa data de 6 iunie 2014, ulterior fiind parcurse nu mai puţin de 7 termene, fără ca instanţa de judecată sau părţile să fi invocat excepţia de necompetenţă teritorială ce decurge din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 3 pct. 4 lit. g) şi art. 35 alin. (1) şi (2) şi din Legea nr. 165/2013 în sensul că „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la comunicare. (2) În cazul in care entitatea, investita de lege nu emite decizia in termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se considera îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru, soluţionarea cererilor, ce reglementează o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Or, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ." Necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legai citate în faţa primei instanţe'', în caz contrar instanţa rămânând investită cu soluţionarea cererii.
Faptul că instanţa a invocat respectiva excepţie, după emiterea deciziei de soluţionare a Dosarului nr. 37736/CC, respectiv nr. 3283 din 24 februarie 2015-emisă de C.N.C.I., nu înlătură efectul neinvocării excepţiei ulterior momentului în care reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu A.N.R.P. soluţionarea cererii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, cerere ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
În concluzie, în cauză nu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, după depunerea cererii modificatoare, motiv suplimentar pentru care, revine Tribunalului Neamţ competenţa de soluţionare a cauzei.
Aşa fiind, competenţa teritorială de judecare a cauzei în primă instanţă va fi stabilită în favoarea Tribunalului Neamţ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 240/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 242/2016. Civil → |
|---|
