ICCJ. Decizia nr. 256/2016. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 256/2016
Dosar nr. 1632/1/2014*
Şedinţa publică din 9 februarie 2016
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalul Hunedoara sub nr. 317/97/2011, reclamanta SC C. SA Deva prin lichidator judiciar SP A.I.E. IPURL a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Deva prin primar la plata sumei de 652.627,36 RON reprezentând suma achitată către prestatorul SC I.C. SRL la data de 19 februarie 2008 în baza Contractului de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007, cesionat către pârât. Totodată, a solicitat şi plata sumei de 2.695.998,31 RON reprezentând investiţiile efectuate de reclamantă asupra bunurilor aflate în domeniul public al Municipiului Deva - reţele de distribuţie şi furnizare a energiei termice, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 3382/CA/2013, Tribunalul Hunedoara a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Deva prin Primar invocată de acesta şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtul Municipiul Deva prin Primar în ceea ce priveşte suma de 2.944.000,21 RON. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA prin lichidator judiciar SP A.I.E. IPURL şi a obligat pârâtul la plata sumei de 652.267,36 RON reprezentând sumă achitată de către reclamantă către prestatorul de servicii SC I.C. în baza Contractului nr. 1.539 din 5 octombrie 2007 cesionat către pârât.
Totodată, a fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Municipiul Deva prin Primar împotriva chematei în garanţie SC C.E.H. SA succesoare în drepturi şi obligaţii a SC E. SA Deva şi a obligat pârâtul la plata sumei de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă că, în cursul anului 2008, reclamanta a intrat în procedura de lichidare judiciară şi a concesionat către pârât Contractul de execuţie lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 încheiat cu executantul SC I.C. SRL conform Contractului de cesiune nr. 29280/2008.
Ca urmare, a solicitat pârâtului, cu Adresa nr. 2412/2010 să-i achite suma de 2.596.627,27 RON, dar acesta a refuzat plata pe motiv că nu o datorează.
Suma de 652.627,36 RON inclusiv TVA reprezintă contravaloare lucrări rămase de executat care a fost plătită de reclamantă către executant dar nerestituită de pârât şi este cuprinsă în contractul de cesiune. Cu privire la această sumă, acţiunea a fost admisă în temeiul art. 969 C. civ. privind răspunderea contractuală.
S-a constatat că nu este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât având în vedere că, în speţă, contractul de cesiune a fost încheiat între reclamantă şi pârâtul Municipiul Deva prin Primar.
Reclamanta a fost înfiinţată ca urmare a divizării succesive a RAGCL Deva şi avea ca obiect principal de activitate distribuţia şi furnizarea energiei termice produsă de SC E.D. SA pe raza Municipiului Deva.
Pentru a realiza investiţiile necesare în vederea modernizării reţelelor termice pentru eliminarea pierderilor de căldură şi retehnologizării acestora, reclamanta a încheiat contracte de achiziţie publică cu terţe persoane şi a înaintat Consiliului Local Deva toate devizele şi cererile de plată a lucrărilor realizate obţinând acordul acestora.
În perioada 31 decembrie 2004 - 29 februarie 2008 reclamanta a efectuat lucrări în valoare totală de 3.520.865,32 RON, din care a încasat suma de 576.865,10 RON, rămânând neîncasată diferenţa de 2.944.000,21 RON.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat şi această sumă, însă tribunalul a reţinut că acţiunea este prescrisă cu privire la acest capăt de cerere având în vedere că cererea a fost înregistrată la data de 11 ianuarie 2011 pentru facturile emise în perioada 31 decembrie 2004 - 31 decembrie 2007, iar termenul de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit.
La data de 4 septembrie 2008, reclamanta a cesionat Municipiului Deva, în calitate de cesionar, Contractul de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 şi actele adiţionale nr. 1 şi 2 aferente, cu acordul executantului SC I.C. SRL Deva.
Pârâtul Municipiul Deva a plătit reclamantei suma de 2.265.545,40 RON, rămânând neîncasată suma de 652.627,36 RON care reprezintă contravaloarea facturii nr. 6575402 din 31 ianuarie 2008, ce a fost achitată de către reclamantă, astfel încât instanţa a găsit întemeiat acest capăt de cerere şi l-a admis conform dispoziţiilor art. 969 C. civ.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, aceasta a fost anulată ca netimbrată potrivit art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 modificată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta SC C. SA Deva, solicitând modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii sale şi pentru suma de 2.944.000,21 RON, ce a fost respinsă ca prescrisă, cât şi pârâtul Municipiul Deva prin Primar, acesta din urmă, solicitând, în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală pasivă, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 129 din 7 martie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a respins recursurile declarate de reclamanta SC C. SA Deva - în faliment şi de către pârâtul Municipiul Deva.
În motivarea soluţiei de respingere a recursului reclamantei, instanţa de apel a reţinut că acţiunea acesteia referitoare la suma de 2.944.000,21 RON reprezentând investiţii realizate asupra bunurilor aflate în administrarea sa este prescrisă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, prin raportare la termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
A reţinut instanţa de apel cu privire la acest aspect că termenul de prescripţie nu a fost întrerupt în perioada 2004 - 2007 întrucât reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul ar fi refuzat încheierea contractului de concesiune, starea de pasivitate a reclamantei fiind interpretată în defavoarea sa.
Instanţa de apel a găsit neîntemeiată critica reclamantei potrivit căreia termenul de prescripţie ar curge din momentul încheierii Contractului de concesiune nr. 29280 din 4 septembrie 2008, întrucât acesta priveşte doar Contractul de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 şi actele adiţionale acestuia, cu atât mai mult cu cât, potrivit Adresei nr. 301 din 31 ianuarie 2008, reclamanta avea cunoştinţă de transferul concesiunii către noul concesionar începând cu 1 februarie 2008, dată faţă de care acţiunea reclamantei apare, de asemenea, ca fiind prescrisă.
Cu privire la recursul pârâtului, instanţa de apel l-a respins ca nefondat, constatând că în ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea sumei de 652.626,79 RON, acesta nu este prescris întrucât potrivit completării la raportul de expertiză efectuat în cauză, lucrările de modernizare a unor puncte termice în baza Contractului nr. 1539 din 5 octombrie 2007 s-au efectuat în perioada 10 septembrie 2007 - 14 aprilie 2008.
În speţă, termenul de prescripţie a fost calculat de la data la care reclamanta a plătit prestatorului SC I.C. SRL suma în discuţie, respectiv data de 19 februarie 2008, din acest moment născându-se în patrimoniul reclamantei dreptul de a cere restituirea sumei de 652.626,79 RON, în condiţiile în care plata tuturor investiţiilor efectuate era în sarcina pârâtului, conform H.C.L. nr. 197/2007.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Deva, instanţa de apel a constatat că reclamanta a efectuat plata la data de 19 februarie 2008, în timpul derulării raporturilor de concesiune al noului cesionar, însă această plată profită pârâtului în calitatea sa de proprietar al bunurilor proprietate publică asupra cărora reclamanta a exercitat administrarea, deoarece în caz contrar ar avea loc o îmbogăţire fără justă cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Municipiul Deva prin Primar, arătând că, în prezenta cauză calea atac este apelul şi nu recursul, având în vedere valoarea obiectului litigiului.
Prin Decizia nr. 3237 din 23 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1632/1/2014 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de pârâtul Municipiul Deva, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Alba Iulia în vederea soluţionării căii de atac a apelului.
Pentru a dispune astfel, înalta Curte a reţinut că, având în vedere valoarea obiectului litigiului dedus judecăţii, potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. civ. calea de atac împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Hunedoara este apelul şi nu recursul.
În rejudecare, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a pronunţat Decizia nr. 258/2015 din 28 mai 2015 prin care a respins apelurile declarate de reclamanta SC C. SA Deva prin lichidator judiciar SP A.E. IPURL şi de pârâta Municipiul Deva prin Primar.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut în mare aceleaşi motive expuse cu ocazia judecării recursurilor, respectiv că acţiunea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata sumei de 2.944.000,21 RON este prescrisă având în vedere dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, precum şi prin raportare la data promovării acesteia, respectiv 11 ianuarie 2011, instanţa de apel găsind neîntemeiată critica reclamantei potrivit căreia prin hotărârea Consiliului Local H.C.L. nr. 197/2007 s-ar fi stabilit că valoarea nerecuperată prin amortisment a investiţiilor efectuate de concesionar va fi achitată de către autoritatea locală în momentul încetării contractului.
De asemenea, nu s-a reţinut ca moment al începutului termenului de prescripţie nici Contractul de concesiune nr. 29280 din 4 septembrie 2008 încheiat între reclamantă şi Municipiul Deva, întrucât acesta priveşte doar Contractul de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 şi actele adiţionale, cu atât mai mult cu cât, potrivit Adresei nr. 301 din 31 ianuarie 2008 reclamanta avea cunoştinţă de intervenirea transferului concesiunii către noul concesionar începând cu 1 februarie 2008, dată faţă de care acţiunea reclamantei este de asemenea prescrisă.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul Municipiul Deva prin Primar prin care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 991 C. civ., a fost schimbat de instanţă fără a fi pus în discuţia părţilor, s-a reţinut că instanţa nu este ţinută de temeiul de drept invocat de parte, având posibilitatea să dea calificarea juridică corectă stării de fapt descrisă de parte.
Critica pârâtului cu privire la prescrierea capătului de cerere privind acordarea sumei de 652.626,79 RON a fost găsită neîntemeiată de către instanţa de apel întrucât în completarea la raportul de expertiză contabilă s-a reţinut că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor executate în baza Contractului de execuţie de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 şi a fost facturată cu facturile nr. 336 - 342 din 14 aprilie 2008. Plata sumei de 652.626,79 RON s-a efectuat integral la data de 19 februarie 2008, iar acţiunea a fost introdusă la 11 ianuarie 2011, cu respectarea termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
S-a mai reţinut, de asemenea, că tribunalul a analizat şi soluţionat în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârât, având în vedere că această plată i-a profitat, în caz contrar aflându-ne în ipoteza unei îmbogăţiri fără justa cauză, lucru care nu poate fi admis.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel, în rejudecare, a mai reţinut, în raport de probele administrate în cauză, că lucrările de modernizare a unor puncte termice în baza Contractului nr. 1.539 din 5 octombrie 2007, în temeiul căruia suma de 652.626,79 RON a fost solicitată, s-au efectuat în perioada 10 septembrie 2007 - 14 aprilie 2008, iar plata sumei a fost realizată la data de 19 februarie 2008 în contul facturilor nr. 240, 241, 242, 243, 247 şi 248, facturi care au fost anulate prin factura 336 din 14 aprilie 2008. Aceste facturi au fost stornate, iar ulterior au fost revalidate prin facturile fiscale nr. 337 - 342, astfel încât s-a constatat că suma plătită se referă la aceste facturi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC C. SA Deva prin lichidator judiciar SP A.E. IPURL şi pârâta Municipiul Deva prin Primar.
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva Sentinţei nr. 3382/CA/2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la suma de 2.944.000,21 RON şi, în consecinţa, solicită să se dispună admiterea în totalitate a acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată. Totodată, solicită menţinerea în parte a deciziei atacate sub aspectul respingerii apelului declarat în cauză de pârâta Municipiul Deva prin Primar.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut, în esenţă, că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune a început să curgă de la data pierderii calităţii de administrator al bunurilor publice, respectiv 17 ianuarie 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 11 ianuarie 2011. Totodată, susţine, că în speţă, calitatea de administrator al bunurilor aflate în domeniul public a încetat la data inventarierii şi predării efective a acestora, respectiv la 17 ianuarie 2008, prin Procesul-verbal nr. 954 din 17 ianuarie 2008.
Reclamanta a mai susţinut că o parte din lucrările executate la reţelele de termoficare, proprietatea municipiului Deva nu au fost decontate potrivit prevederilor legale, fiind nevoită să efectueze aceste plăţi din veniturile proprii, aspect care a adus un spor de valoarea asupra acestora.
S-a mai arătat că dreptul reclamantei de a obţine sporul de valoare a devenit scadent la data predării efective a bunurilor din administrarea SC C. SA către Municipiul Deva, în caz contrar s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtei.
Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că nu poate fi reţinută în sarcina sa obligaţia plăţii lucrărilor de investiţii întrucât odată cu predarea acestora şi-a pierdut calitatea de furnizor al serviciului public de energie termică pe raza municipiului Deva, astfel încât reţelele retehnologizate nu au mai fost utilizate de reclamantă în scopul realizării de venituri.
Recursul recurentului-pârât Municipiul Deva prin primar a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Precizează că la termenul din 21 mai 2015 când s-au pus concluzii pe fondul cauzei, nu au fost respectate normele de procedură privind dezbaterea contradictorie a apelului reclamantei, susţinând că nu a formulat concluzii cu privire la acesta.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul învederează că instanţa de apel nu a motivat soluţia pronunţată asupra apelului său şi din perspectiva condiţiilor gestiunii de afaceri ce a constituit temeiul juridic al acţiunii reclamantei. Apreciază că instanţa trebuia, în cazul în care constata că în speţă răspunderea pârâtului se impune a fi analizată şi în consecinţă antrenată în raport de dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., să efectueze o analiză din perspectiva acestei calificări aduse acţiunii reclamantei.
Recurentul-pârât susţine că soluţia instanţei de apel cu privire la critica adusa hotărârii primei instanţe privind încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (6) C. proc. civ. este rezultatul aplicării greşite a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 acelaşi cod.
Susţine că instanţa de apel nu a analizat critica sa cu privire la recalificarea acţiunii de către instanţa de fond şi nu a supus dezbaterii contradictorii a părţilor temeiul juridic avut în vedere de instanţă.
Totodată, mai susţine recurentul-pârât că instanţa de apel a analizat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât, soluţia fiind atât rezultatul schimbării naturii juridice a actului dedus judecăţii, cât şi o consecinţă a aplicării greşite a legii. Precizează că motivarea adusă acestei excepţii este lipsită de fundament prin raportare la obiectul contractului de cesiune încheiat între pârât şi SC E.D. SA, cât şi faţă de prevederile acestuia.
Învederează că investiţiile reclamate de către SC C. SA au fost efectuate şi plătite după încheierea contractului de concesiune cu SC E.D. SA, astfel încât apreciază că şi prin prisma contractului de concesiune, contravaloarea lucrărilor executate în baza contractului cesionat de reclamantă intră în sarcina concesionarului, ca obligaţie contractuală şi legală.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită, în subsidiar, în condiţiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., să se constate că soluţia instanţei de apel a fost pronunţată fără cercetarea pe fond a cauzei, sub aspectul elementelor gestiunii de afaceri, invocate de către reclamanta şi, rejudecând sub acest aspect, solicită instanţei să constate acţiunea ca fiind neîntemeiată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta-reclamantă SC C. SA Deva prin lichidator judiciar SP A.I.E. IPURL Deva a solicitat respingerea recursului recurentului-pârât ca nefondat.
Intimata-chemată în garanţie SC C.E.H. SA - Sucursala E.D. a formulat la 9 februarie 2016 cerere de suspendare a judecării cauzei conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, anexând copie conform cu originalul a certificatului de grefa eliberat de Tribunalul Hunedoara prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei Societatea C.E.H. SA, fiind desemnat administrator judiciar provizoriu Casa de insolvenţă GMC.
Înalta Curte, analizând cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de intimata-chemată în garanţie, constată că aceasta este neîntemeiată întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului".
În speţă, se constată că intimata SC C.E.H. SA - Sucursala E.D. nu a fost obligată la niciun fel de pretenţii, neexistând acţiune demarată împotriva sa, motiv pentru care cererea sa de suspendare a judecării cauzei nu este justificată în litigiu.
Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, constată că recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC C. SA prin lichidator judiciar SP A.I.E. IPURL Deva şi de recurentul-pârât Municipiul Deva prin Primar sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă SC C. SA prin lichidator judiciar SP A.I.E. IPURL Deva şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care înalta Curte reţine următoarele:
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greşită a legii cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a capătului de cerere vizând suma de 2.944.000,21 lei.
Cu privire la această critică, se susţine că prescripţia dreptului la acţiune a început să curgă de la data predării bunurilor din administrarea reclamantei către pârât, care coincide cu data la care reclamanta a pierdut calitatea de operator.
Este de observat că recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la hotărârea atacată întrucât instanţa de apel a reţinut în considerentele ei că acţiunea reclamantei cu privire la acest capăt de cerere este prescrisă prin raportare la termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În speţă, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport de probatoriul administrat şi situaţia de fapt reţinută, apreciind în mod just că nu poate fi admisă solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2.944.000,21 RON.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termen care conform art. 3 din acelaşi act normativ este de 3 ani.
În ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, acesta este reglementat de art. 8 din decret, potrivit căruia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
În raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale evocate, se constată că în mod corect, instanţa de control judiciar a apreciat că susţinerea reclamantei potrivit căreia termenul de prescripţie ar începe să curgă de la data de 17 ianuarie 2008, adică data pierderii calităţii de administrator al bunurilor publice, nu are nicio justificare legală, nefiind bazată pe un temei juridic care să confirme susţinerile sale.
Astfel, simplele afirmaţii nesusţinute de un temei juridic care să confirme ipoteza expusă de reclamantă nu pot fi reţinute de instanţă ca fiind valide.
În consecinţă, pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta-reclamantă SC C. SA prin lichidator judiciar SP A.I.E. IPURL Deva.
Recurentul-pârât Municipiul Deva prin Primar şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în raport de care Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care recurentul susţine că apelul reclamantei a fost soluţionat fără dezbateri contradictorii şi că prin încheierea de şedinţă de amânare a pronunţării din 21 mai 2015, ce face parte integrantă din decizia recurată, instanţa nu a pus în dezbaterea părţilor apelul reclamantei, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (6) C. proc. civ., se constată că este nefondată.
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, care prevăd că: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."
În speţă, se constată că, prin încheierea de amânare a pronunţării din 21 mai 2015, instanţa a constatat cererile de apel în stare de judecată şi a acordat părţilor prezente cuvântul asupra acestora, reclamanta şi pârâtul susţinându-şi apărările formulate în cauză.
Înalta Curte reţine că, dincolo de faptul că acest aspect nu creează pârâtului vreun prejudiciu, instanţa de apel a acordat avocatului pârâtului cuvântul, acesta susţinându-şi propriul apel, iar în pledoaria sa se regăsesc concluzii şi cu privire la recursul reclamantei.
Mai mult decât atât, reprezentantul recurentului-pârât a fost prezent la termenul din 21 mai 2015 şi i s-a acordat cuvântul de către instanţă, iar împrejurarea că nu a formulat concluzii specifice cu privire la apelul părţii adverse ţine de organizarea apărării sale efectuate în cauză.
În consecinţă, înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează aspectul potrivit căruia motivarea deciziei din apel nu s-a realizat din perspectiva gestiunii de afaceri.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin.
Analizând această critică, înalta Curte constată că temeiul fundamentat pe gestiunea de afaceri nu era incident în cauză deoarece a operat răspunderea contractuală.
În plus, invocarea dispoziţiilor art. 991 C. civ. prin cererea de chemare în judecată a fost lipsită de semnificaţie, deoarece expunerea de motive a acţiunii nu a fost întemeiată pe aceste dispoziţii legale, instanţa procedând în mod corect la soluţionarea litigiului conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. Astfel, judecătorul are îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Instanţa de apel a analizat in extenso motivele invocate, iar considerentele hotărârii recurate cuprind analiza pe fondul cauzei a litigiului dintre părţi, motiv pentru care respinge criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte celelalte critici de nelegalitate ale pârâtului întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi care privesc schimbarea temeiului juridic al acţiunii fără dezbateri prealabile, precum şi greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Deva, se constată că susţinerile recurentului sunt nefondate, având în vedere că argumentele instanţei de apel sunt dezvoltate punctual, fiind expuse pe larg motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi pe care o susţin, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport de probatoriul administrat şi situaţia de fapt stabilită, apreciind în mod just că nu poate fi admisă solicitarea pârâtei cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, nefiind încălcate nici dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (6) C. proc. civ.
Faţă de cele anterior expuse, înalta Curte constată că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce priveşte fondul cauzei, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamant SC C. SA prin lichidator judiciar SP A.I.E. IPURL Deva şi de pârâtul Municipiul Deva prin Primar.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de chemata în garanţie SC C.E.H. SA sucursala E.D. prin administrator judiciar Casa se Insolvenţă GMC SPRL privind suspendarea judecării cauzei, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC C. SA prin lichidator judiciar SP A.I.E. IPURL Deva şi de pârâtul Municipiul Deva prin Primar împotriva Deciziei nr. 258/2015 din 28 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 255/2016. Civil. Dizolvare societate... | ICCJ. Decizia nr. 252/2016. Civil → |
|---|
