ICCJ. Decizia nr. 299/2016. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 299/2016
Dosar nr. 15626/95/2008*
Şedinţa publică din 5 februarie 2016
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la data de 10 decembrie 2008, reclamanţii B.N., D.G., Ş.C. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA pentru a fi obligată aceasta la plata drepturilor de autori a invenţiei ,,Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” pentru care s-a emis brevet de invenţie I.M. Rovinari, aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie de la data când trebuiau achitate până la data plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt autorii acestei invenţii, care era aplicată în E.M. aparţinând CN L.O. SA, iar prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 Consiliul de Administraţie al CN L.O. SA a aprobat plata drepturilor de autor această invenţie, care a fost folosită de E.M. Jilţ, ca subunitate a CN L.O. SA, iar după desfiinţarea CN L.O. SA, ca subunitate a SC C.E.T. SA; în baza H.G. nr. 103/2004 s-a înfiinţat SC C.E.T. SA, în componenţa căreia a intrat E.M.C. Jilţ, astfel că, entitatea nou înfiinţată a preluat toate drepturile şi obligaţiile fostei exploatări miniere desprinse din CN L.O. SA. Reclamanţii au arătat că deşi au făcut mai multe demersuri pentru încheierea unui contract pentru utilizarea invenţiei, pârâta SC C.E.T. SA nu a acceptat încheierea respectivului contract, iar refuzul încheierii unor contracte pentru utilizarea invenţiei nu este de natură să exonereze pârâta dacă se face dovada că foloseşte invenţia şi obţine beneficii. S-a mai arătat că inventatorilor li se cuvine o cotă care nu poate fi mai mică decât cea plătită de societăţile care au încheiat contracte cu inventatorii şi utilizează legal invenţia, respectiv 30 % din eficienţa economică obţinută în primul an de utilizare a invenţiei şi 20 % pentru următorii ani. Au mai relatat reclamanţii că suma datorată autorilor invenţiei se va distribui conform înţelegerii dintre aceştia, adică procentul de 60 % pentru B.N., 25% pentru Ş.C. şi 15 % pentru D.G.
Prin sentinţa civilă nr. 276 din 02 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 15626/95/2008 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi.
Au fost respinse cererile de chemare în garanţie formulate de reclamanţi împotriva pârâtei-chemată în garanţie SC C.E.R. SA şi de pârâta SC C.E.T. SA împotriva pârâtei chemate în garanţie SC I. SRL.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel reclamanţii B.N., D.G. şi Ş.C., solicitând admiterea apelului, (întrucât instanţa a soluţionat cauza fără a cerceta fondul), desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 80 din 15 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 15626/95/2008 a fost admis apelul declarat de reclamanţii B.N., D.G. şi Ş.C. şi s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, cu îndrumarea de a se stabili dacă se mai foloseşte sau aplică invenţia de către pârâtă şi în funcţie de aceasta, dacă este cazul, şi dacă obţine beneficii ca urmare a exploatării acesteia, să stabilească întinderea perioadei şi a cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite pentru stabilirea situaţiei de fapt, prin efectuarea unor expertize de specialitate; instanţa de apel a reţinut că în raport de data eliberării brevetului de invenţie, îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 64/1991 şi nu ale Legii nr. 62/1974; s-a mai reţinut că între reclamanţi şi CN L.O. SA, s-a făcut dovada încheierii contractului din 14 martie 2000, încheiat în temeiul Legii nr. 64/1991, cu termen de expirare în 22 ianuarie 2009, contract valabil încheiat; toate drepturile şi obligaţiile rezultate din acest contract au fost preluate de SC C.E.T. SA, în temeiul dispoziţiile art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC C.E.T. SA şi chematele în garanţie SC C.E.R. SA şi SC I. SRL, iar prin Decizia nr. 3292 din 08 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost respinse ca nefondate recursurile declarate.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut cu privire la recursurile declarate de pârâtă şi chemata în garanţie că SC C.E.R. SA, că nu prezintă relevanţă, în cauză, critica referitoare la legea aplicabilă, respectiv faţă de Legea nr. 62/1974 sau Legea nr. 64/1991, faţă de cererea pe care se fundamentează aceasta, respectiv cea vizând decăderea din drepturile conferite de brevet. A apreciat Înalta Curte că cererea reclamanţilor nu este întemeiată pe calitatea de titular al brevetului de invenţie, care a fost I.M. Rovinari, ci pe cea de autori ai invenţiei. În această calitate, ei au încheiat cu CN L.O. SA contractul din 14 martie 2000, în temeiul Legii nr. 64/1991, cu dată de expirare la de 22 ianuarie 2009.
S-a mai reţinut că această calitate a CN L.O. SA - de succesoare a pârâtei - în temeiul H.G. nr. 103/2004, cu toate implicaţiile generate de art. 15 din această H.G., nu au fost contestate în recurs.
În condiţiile în care valabilitatea contractului nu este afectată de cea a brevetului de invenţie, acesta prevăzând în mod expres la art. 1 de pct. j că încetează fără nicio notificare la data de 22 ianuarie 2009 sau la data la care una din părţi notifică în scris producerea unui eveniment legat de exploatarea invenţiei care conduce la reducerea sau anularea profitului, iar acesta nu a fost desfiinţat în vreun fel, justifică pretenţiile reclamanţilor împotriva pârâtei, în temeiul art. 969 C. civ. Totodată, Înalta Curte a mai reţinut că nu pot fi analizate criticile formulat de chemata în garanţie, invocate prin cel de-al doilea motiv de recurs, dar fiind cadrul procesual din etapa recursului şi plecând de la premisa că cererea reclamanţilor nu este fundamentată pe calitatea de titular al brevetului de invenţie.
Cu privire la recursul declarat de chemata în garanţie SC I. SRL, Înalta Curte a reţinut că din dispozitivul deciziei recurate lipseşte menţiunea referitoare la desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la acelaşi tribunal, însă acest lucru nu este sancţionabil cu nulitatea hotărârii, în condiţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Aceasta nu reprezintă decât o simplă eroare materială, atât timp cât soluţia este cuprinsă în minută (fila 17 dosar apel) şi este confirmată prin considerentele deciziei. Totodată, s-a apreciat că decăderea titularului din drepturile conferite de brevet nu prezintă relevanţă în cauză.
În rejudecare, urmare a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova, menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. 15626/95/2008*.
Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 societatea pârâtă a solicitat ca în raport de dispoziţiile H.G. nr. 1024 din 12 octombrie 2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie electrică de sub autoritatea M.E.C.M.A., să fie conceptată în cauză în calitate de pârâtă, noua societate înfiinţată, respectiv SC C.E.O. SA.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 octombrie 2012 a fost admisă cererea formulată de societatea pârâtă şi s-a dispus conceptarea în cauză în calitate de pârâtă a SC C.E.O. SA, în loc de pârâtele SC C.E.T. SA şi SC C.E.R. SA.
La data de 05 noiembrie 2012, pârâta SC C.E.O. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucât contractul nr. 3999/14 martie 2000 nu este opozabil pârâtei C.E. Oltenia (fost C.E. Turceni). S-a arătat că respectivul contract a fost încheiat cu fosta Întreprindere Minieră Rovinari, care avea structură de conducere proprie la acea vreme; totodată, s-a susţinut că un astfel de contract nu a fost încheiat cu fost E.M.C. Jilţ, iar reclamanţii nu au formulat solicitări în acest sens decât târziu, în anul 2007, dar cu mult după ce brevetul nu mai era valabil protejat de lege, deoarece nu se achitaseră taxele de menţinere în vigoare.
Pârâta a mai susţinut că temeiul juridic invocat în cauză, respectiv dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. cu privire la răspunderea civilă delictuală nu este aplicabil în speţă deoarece este vorba despre un raport juridic contractual invocat.
Prin încheierea de şedinţă din data de 06 noiembrie 2012, în raport de îndrumările deciziei instanţei de control judiciar, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize, fiind admisă, totodată, şi cererea reclamanţilor prin apărător de modificare a obiectivului nr. 1 stabilit iniţial de instanţă, astfel:
- să se stabilească dacă la SC C.E.O. SA Turceni- E.M. Jilţ, există utilaje pe care sunt montate „convertizoare statice rotorice C.S.R. (100 (…) 630) p”, care sunt aceste utilaje şi câte dispozitive sunt, precum şi dacă revendicările cuprinse în invenţia „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” se regăsesc în „convertizorul static rotoric C.S.R. - (100 (…) 630) p” raportat la perioada în litigiu, obiectivele fiind cele stabilite iniţial de instanţă, cu menţiunea că pentru expertiza electromecanică a fost modificat obiectivul nr. 1, astfel:
1) să se stabilească dacă la SC C.E.O. SA Turceni - E.M. Jilţ, sunt utilaje pe care sunt montate „convertizoare statice rotorice C.S.R. (100 (…) 630) p”, care sunt aceste utilaje şi câte dispozitive sunt, precum şi dacă revendicările cuprinse în invenţia „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” se regăsesc în „convertizorul static rotoric C.S.R.-(100 (…) 630)p” raportat la perioada litigiului.
2) să se stabilească eficienţa folosirii invenţiei în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, avându-se în vedere:
a) cheltuielile anuale, lunare pentru lucrări de revizii şi reparaţii la soluţia clasică (reostat cu lichid + rezistenţe uscate) şi la soluţia nouă (C.S.R., respectiv dispozitiv de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat);
b)cheltuielile anuale/lunare cu energia electrică în soluţia veche, respectiv în soluţia propusă de invenţie;
3) să se calculeze cota de eficienţă economică ce revine tuturor inventatorilor, respectiv 30% din eficienţa economică pentru anul 2006 şi 20% pentru anii 2007, 2008, iar cota cuvenită inventatorilor să se împartă acestora conform înţelegerii dintre autori din 21 decembrie 2005, respectându-se următoarele procente: 60% pentru B.N., 25% pentru Ş.C. şi 15% pentru D.G.
4) să se actualizeze sumele cuvenite fiecăruia dintre reclamanţi cu coeficientul de inflaţie de la data când trebuiau achitate până la data efectuării expertizei;
5) să se identifice şi să se precizeze dacă dispozitivele folosite de pârâte sunt identice cu dispozitivul brevetat;
6) să se calculeze şi să se stabilească care este eficienţa economică raportată la consumurile efectuate cu utilizarea invenţiei, dacă se stabileşte că cerinţa de la obiectivul precedent este îndeplinită;
7) să se confirme dacă, în ceea ce priveşte cele două dispozitive: convertizorul static pentru reglarea curentului rotoric utilizat la pornirea şi reglarea turaţiei motoarelor asincrone cu rotorul bobinat (denumit C.S.R.) şi care face obiectul mărcii înregistrate de O.S.I.M. şi Dispozitivul electronic şi de pornire a motoarelor asincron cu rotorul bobinat (denumit în continuare Invenţia), următoarele afirmaţii sunt adevărate: - redresorul semicomandat, componentă a invenţiei, funcţionează sincronizat cu frecvenţa tensiunii de intrare: 50-0Hz; chopperul, componentă a C.S.R., funcţionează cu frecvenţă constantă, independent de frecvenţa tensiunii de intrare; redresorul semicomandat din Invenţie nu disipă putere în circuitul extern al rotorului; C.S.R. disipă putere în circuitul extern pe cele două rezistente; revendicarea din brevetul Invenţiei constă în pornirea motorului asincron cu rotor bobinat prin intermediul unei punţi redresoare de forţă semicomandată constituită din 3 diode şi 3 tiristoare; schema utilizată de C.S.R. utilizează un chopper cu tranzistor I.G.B.T., rezistenţe şi inductivităţi; principiul utilizat pentru pornirea motoarelor prin Invenţie se bazează pe „variaţia curentului în circuitul rotoric”, „fără pierdere de energie”; principiul utilizat de C.S.R. se bazează pe pierderea de energie controlat în circuitul rotoric al motorului;
8) să se stabilească, în funcţie de răspunsul de la punctul precedent şi funcţie de schemele bloc şi caracteristicile tehnice ale celor două dispozitive, dacă între C.S.R. şi Invenţie, există deosebiri de structură şi componente;
9) să se stabilească dacă un dispozitiv a cărui funcţionare se bazează pe „variaţia curentului în circuitul rotoric”, „fără pierdere de energie” este funcţional în practică;
10) să se stabilească, în funcţie de răspunsurile le punctele de mai sus, dacă cele două dispozitive sunt distincte.
S-a stabilit ca expertiza să fie efectuată de cei trei experţi numiţi în cauză, D.D.S., S.I. şi C.A.
Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, instanţa a pus în vedere reclamanţilor şi pârâtei să prezinte exemplarul original al contractului din 14 martie 2000 pe care îl deţin, sau o copie legalizată a acestuia, pentru a fi observate şi comparate de instanţă, iar în urma unor reveniri repetate cu adresă către societatea pârâtă, aceasta, prin consilier juridic, a prezentat originalul contractului din 14 martie 2000 în şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2013.
La data de 28 noiembrie 2012, expert Dobrotă Daniel Sorin a formulat cerere de înlocuire a sa din motive medicale depunând înscrisuri medicale în dovedire, iar la data de 03 decembrie 2012, expert C.A. a formulat cerere de înlocuire a sa precizând că se află într-o situaţie de incompatibilitate - conflict de interese.
Prin încheierea din 04 decembrie 2012, s-a dispus modificarea procentelor din obiectivul nr. 3 al expertizei astfel: 50% pentru B.N., 30% pentru Ş.C. şi 20% pentru D.G., în raport de cererea reclamanţilor, aflată la fila 68 din dosar.
Totodată, prin încheierea de şedinţă din data de 04 decembrie 2012 a fost admisă cererea de înlocuire formulată de expert D.D.S., iar prin încheierea din data de 18 decembrie 2012, s-a dispus înlocuirea sa cu domnul expert P.D.G. din cadrul B.E.J. de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Acest expert, la data de 10 ianuarie 2013 a depus la dosar o cerere de înlocuire a sa, motivând că este rezident în străinătate, aflându-se în imposibilitate de a efectua expertiza, iar în şedinţa din data de 15 ianuarie 2013, a fost admisă cererea de înlocuire şi s-a dispus desemnarea domnului R.C. din cadrul aceluiaşi birou de experţi.
La data de 31 ianuarie 2013, expert S.I. a formulat şi el o cerere de înlocuire cu un alt expert, precizând că la data de 20 noiembrie 2012 a depus la Ministerul Justiţiei adresa în vederea încetării activităţii sale ca expert, iar prin încheierea de şedinţă din data de 12 februarie 2013 a fost admisă cererea de înlocuire a acestui expert, fiind desemnat, prin tragere la sorţi, domnul expert S.O.V.
La data de 25 februarie 2013, expert R.C. a depus la dosar o adresă prin care a precizat că a formulat o cerere de suspendare a calităţii de expert tehnic, iar prin Decizia nr. 42 din 20 februarie 2013 i-a fost aprobată cererea. La data de 06 martie 2013, expert S.O.V. a formulat o cerere de înlocuire a sa precizând că este salariat al SC C.E.O. SA şi nu deţine specializarea corespunzătoare în raport de obiectivele stabilite de instanţă.
La data de 11 martie 2013, expert C.A. a revenit cu cererea sa privind înlocuirea, precizând că nu mai este înregistrată ca expert activ în cadrul C.E.C.A.R. Gorj. Urmare a cererilor de înlocuire formulate, în şedinţa publică din data de 12 martie 2013, s-a dispus înlocuirea domnului R.C., expert în specialitatea electronică, cu domnul expert S.D.E.; expert C.A., în specialitatea contabilitate, a fost înlocuită cu doamna S.M., iar expertul în specialitatea geologia resurselor minerale S.O.V. a fost înlocuit cu expert în specialitatea electrotehnică C.A.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 martie 2013, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor, prin reprezentant, la expertiza în specialitatea electrotehnică.
La data de 03 aprilie 2013, expert S.M. a formulat o cerere prin care a solicitat înlocuirea sa, invocând motive de sănătate şi depunând la dosar copia deciziei asupra capacităţii de muncă din 12 martie 2013; prin încheierea de şedinţă din data de 09 aprilie 2013, s-a dispus înlocuirea sa cu doamna expert P.V., desemnată prin tragere la sorţi.
Din oficiu, tribunalul, reţinând că expert S.D.E. a învederat B.L.E.J. de pe lângă Tribunalul Gorj că nu poate realiza raportul de expertiză, s-a dispus înlocuirea sa cu domnul expert A.F., desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 202 C. proc. civ.
La data de 10 martie 2014, expert F.A. a depus la dosar raportul de expertiză în specialitatea electronică. Totodată, la data de 13 martie 2014 expert asistent T.V. a depus la dosar punctul său de vedere cu privire la expertiza dispusă în cauză.
În şedinţa publică din data de 14 martie 2014, reclamanţii, prin avocat, au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, iar prin încheierea de şedinţă din data de 28 martie 2014 au fost încuviinţate obiecţiunile la raportul de expertiză; drept urmare, s-a dispus revenirea cu adresă către expert A.F. pentru a răspunde acestora.
Prin adresa din data de 09 aprilie 2014, expert A.F. a solicitat ca societatea pârâtă să-i transmită, pentru a răspunde obiecţiunilor formulate, următoarele înscrisuri: să comunice data punerii în funcţiune a echipamentelor C.S.R. P achiziţionate în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 în completare la lista echipamentelor existente în cele două cariere Jilţ Nord şi Sud, cheltuielile de investiţii pentru echipamentele cu reostat cu lichid la nivelul anilor 2003, 2007 şi 2008, cheltuielile lunare pentru lucrări de întreţinere pentru echipamentele cu reostat cu lichid la nivelul anilor 2006, 2007 şi 2008, cheltuieli de investiţii pentru echipamentele C.S.R. la nivelul anilor 2006, 2007 şi 2008, cheltuieli lunare pentru lucrări de întreţinere pentru echipamentele C.S.R. P la nivelul anilor 2003, 2007 şi 2008. Totodată, expertul a solicitat ca reclamanţii să comunice documente pentru justificarea afirmaţiilor privind participarea la implementarea, realizarea şi punerea în funcţiune a prototipului C.S.R.P, anexa nr. 1, menţionată în obiecţiuni.
Prin încheierea de şedinţă din data de 11 aprilie 2014, tribunalul a pus în vedere reclamanţilor, prin avocat, şi a dispus emiterea unei adrese către societatea pârâtă pentru a înainta la dosar actele solicitate în scris de expert.
Totodată, s-a dispus revenirea cu adresă către expert pentru a se răspunde strict la obiecţiunile tehnice formulate cu privire la raportul de expertiză, răspunsul la obiecţiuni, fiind depus la dosar la data de 23 aprilie 2014. De asemenea reclamanţii au depus la dosar înscrisurile solicitate de instanţă (filele 248, 249 dosar-vol. II), iar societatea pârâtă a depus înscrisurile aflate la filele 284-318 dosar.
La data de 05 septembrie 2014, s-a depus la dosar raportul de expertiză în specialitatea contabilitate de către doamna expert P.V.
La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2014, reclamanţii, prin avocat, au depus la dosar obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit de doamna P.V., iar pentru termenul de judecată din data de 26 septembrie 2014, la rândul său, societatea pârâtă a formulat obiecţiuni la acelaşi raport de expertiză.
Tribunalul a încuviinţat obiecţiunile formulate de părţi, iar la data de 31 octombrie 2014 expertul a depus la dosar răspunsul la obiecţiuni.
Prin încheierea de şedinţă din data de 07 noiembrie 2014, a fost admisă cererea formulată de societatea pârâtă şi a fost emisă adresă către doamna expert P.V. pentru a se prezenta în instanţă în vederea oferirii unor lămuriri cu privire la modul de calcul al eficienţei economice, precum şi cu privire la modalitatea folosită de aceasta la calcularea eficienţei economice pentru 119 bucăţi C.S.R. P, iar nu pentru 154 bucăţi C.S.R. P.
La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2014, doamna expert P.V. s-a prezentat în instanţă pentru a da lămuriri, susţinerile acesteia fiind consemnate într-un proces verbal ce a fost semnat şi ataşat la dosarul cauzei (fila 276 dosar).
Totodată, la data de 21 noiembrie 2014, doamna expert P.V. a depus şi răspuns scris cu privire la obiecţiunile părţilor.
Tribunalul, rămânând în pronunţare cu privire la cauza de faţă, cu ocazia deliberării a constatat nereguli cu privire la conţinutul raportului de expertiză contabilă, în sensul că în contractul nr. 3999/14 martie 2000, încheiat în temeiul Legii nr. 64/1991 pentru o perioadă de 20 de ani, din 1989 - 2009, se menţionează că drepturile de autor reprezintă 30% pentru primul an şi 20% pentru următori ani, respectiv din 1990 - 2009, însă expertul, în mod greşit a calculat drepturile de autor raportându-se la anul 2006 ca fiind primul an, deşi primul an este 1989 - 1990, motiv pentru care a apreciat necesar în vederea soluţionării prezentei cauze, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, şi în temeiul dispoziţiilor art. 212 C. proc. civ., a dispus efectuarea unui supliment şi emiterea unei noi adrese către expert P.V. pentru a stabili eficienţa economică pe fiecare an în parte, cu menţiunea ca la calculul drepturilor de autor să se aibă în vedere contractul din 14 martie 2000.
La data de 22 ianuarie 2015, doamna expert Puţoi Viorica a depus la dosar suplimentul la raportul de expertiză, din care a rezultat că eficienţa economică înregistrată al E.M.C. Jilţ Sud şi E.M.C. Jilţ Nord pe perioada 2006-2008 este de 3.213.672 lei, iar drepturile autorilor în urma calculului efectuat - cu aplicarea procentului de 20% din valoarea eficienţei economice, conform contractului din 14 martie 2000 este de 419.914 lei pentru reclamantul B.N., 251.948 lei pentru reclamantul Ş.C. şi 167.965 lei pentru reclamantul D.G..
Prin sentinţa civilă nr. 25 din 06 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 15626/95/2008*, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi.
S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC I. SRL, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanţi împotriva C.E. Rovinari.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamanţii B.N., D.G., Ş.C. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA pentru a fi obligată aceasta la plata drepturilor de autori a invenţiei ,,Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat, pentru care s-a emis brevet de invenţie I.M. Rovinari, aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie de la data când trebuiau achitate până la data plăţii.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1991, brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga perioadă de protecţie a acestuia, iar pentru invenţiile create şi realizate, inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale, în funcţie de efectele economice sau de aportul economic al invenţiei, potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1991.
Prima instanţă a reţinut că, din probatoriile dosarului a rezultat că reclamanţii B.N., D.G., Ş.C. sunt autorii invenţiei - ,,Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat”, brevetul de invenţie fiind eliberat de O.S.I.M. în data de 30 iunie 1992 în favoarea titularului E. M. Rovinari, în baza cererii înregistrate la data de 20 ianuarie 1989.
S-a reţinut că reclamanţii, la data depunerii cererii de invenţie (20 ianuarie 1989) erau angajaţii societăţii E. M. Rovinari, dar invenţia nu a fost implementată în unitate nici înainte de depunerea cererii de invenţie şi nici în perioada 1992-1996, ci urma a fi implementată în colaborare cu chemata în garanţie SC I. SRL Craiova, pe perioada elaborării tezei de doctorat a reclamantului B.N.
De asemenea, se mai reţine că în anul 1993, R.M., H.G., V.C. au depus cererea de brevet de invenţie,,metodă de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” pentru care au obţinut brevetul în anul 1995.
SC I. SRL, în anul 1997 a executat prototipul ,,Controler static al curentului rotoric” denumit C.S.R. şi a depus la O.S.I.M. cerere de marcă individuală SC I. SA, C.S.R. cu element figurativ clasa Nisa 7 (echipamente electronice de putere pentru acţionări industriale şi tracţiune electrică: convertizor static pentru reglarea curentului rotoric, utilizat la pornirea şi reglarea turaţiei motoarelor asincrone cu rotorul bobinat) care a fost înregistrată în data de 3 martie 1999, cu valabilitate până în 22 septembrie 2017.
În anul 1998, s-au încheiat contractele de licenţă voluntară cu din 1998 la E.M. Rovinari şi din 1998 la SC I. SA, prin care SC I. SA primeşte dreptul de fabricaţie şi comercializare a obiectului brevetului din 1989 cu titlul ,,dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat.”
Cu privire la acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru această invenţie, prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenţie, iar prin contractul din 2000 încheiat între CN L.O. SA Rovinari şi autorii invenţiei, valabil între 01 aprilie 1998 şi 22 ianuarie 2009, compania se obliga să plătească autorilor un procent din eficienţa economică, respectiv 30% pentru primul an al perioadei 1998-2009 şi 20% pentru restul anilor.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză de către expert Dr. ing. F.A., a rezultat că la E.M. din cadrul SC C.E.O. SA sunt montate,,convertizoare statice rotorice C.S.R. (100 (…) (…) 630 P)” dar revendicarea din brevetul de invenţie ,,dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat” nu se regăseşte în echipamentul C.S.R., întrucât invenţia se bazează pe,,asigurarea la pornire a motoarelor a unui cuplu ridicat la un curent de pornire micşorat, fără pierdere de energie”, în timp ce echipamentul C.S.R. realizează pornirea cu pierdere de energie în circuitul rotoric, pe caracteristică rezistivă, prin modificarea electronică a rezistenţei conectate în circuitul rotoric.
Conform brevetului de invenţie (dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat), invenţia se referă la,,dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat, caracterizat prin aceea că, în scopul asigurării la pornirea motoarelor a unui cuplu ridicat la un curent de pornire micşorat, fără pierdere de energie este alcătuit dintr-o punte redresoare de forţă, constituită din nişte diode (D1, D2 şi D3) şi nişte tiristoare (T1,T2 şi T3) legate în circuitul de fază al circuitului rotoric al unui motor (1), iar intrarea în conducţie a tiristoarelor (T1, T2 şi T3) determină variaţia curentului în circuitul rotoric după o curbă (…).”
Prin urmare, prima instanţă a reţinut că dispozitivul ce face obiectul invenţiei realizează pornirea motorului prin modificarea caracteristicilor rezistive în curent alternativ, ţinând cont de faptul că se foloseşte tensiunea rotorică pentru sincronizarea generatoarelor de semnal de comandă pentru comanda tiristoarelor din puntea semicomandată, tensiune ce are o frecvenţă variabilă de la 50 Hz la pornire până la 2 Hz în regim normal de funcţionare (la scurtcircuitarea rotorului).
Echipamentul C.S.R.- realizează o variaţie pe cale electronică a rezistenţei conectate în circuitul rotoric. La conectarea statorului la reţeaua electrică de 6 KV, deci apare o tensiune în înfăşurarea rotorică mai mică de 1.000 Volţi, ce este aplicată blocului rezistenţelor de balast (Rb şi Rc); ca atare, curentul rezistiv obţinut prin grupul de rezistenţe Rb, Rc şi care se suprapune curentului rotoric asigură cuplul de pornire al motorului asincron, realizându-se pornirea motorului prin modificarea caracteristicilor rezistive, curent continuu în circuitul rotorului pe durata procesului de pornire, până la scurtcircuitarea rotorului.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că cele două scheme: cea a dispozitivului propus prin invenţie şi respectiv a echipamentului C.S.R. nu sunt identice nici din punct de vedere al componentelor şi nici din punct de vedere al principiului de funcţionare, întrucât dispozitivul realizează pornirea motorului prin modificarea caracteristicilor rezistive în curent alternativ, în timp ce echipamentul C.S.R. P realizează pornirea motorului prin modificarea caracteristicilor rezistive în curent continuu.
La aceeaşi concluzie a ajuns şi expertul Dr. ing. T.V., în calitate de expert consilier propus de către pârâta SC C.E.O. SA, concluzionând prin expertiza efectuată că pârâta nu a folosit în perioada 01 octombrie 2006-31 decembrie 2008, pentru pornirea motoarelor în asincron cu rotorul bobinat, dispozitiv electronic din invenţie, ci echipamentul C.S.R. cu titlul,,convertizor static rotoric”.
Nu a fost reţinută concluzia expertului consilier - diplomat ing. I.M. propus de către reclamanţi, în sensul că nu există diferenţe între C.S.R. şi invenţie, din punct de vedere funcţional, ci numai din punct de vedere al componentelor moderne implementate la insistenţele dr. ing. B.N., invenţia fiind folosită în realizarea C.S.R.-ului.
În consecinţă, prima instanţă a apreciat că faţă de concluziile raportului de expertiză tehnică devine inutilă aplicarea concluziilor expertizei contabile, prin care s-a stabilit eficienţa economică şi drepturile ce se cuvin autorilor prin folosirea invenţiei de către pârâtă.
Cât priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC I. SRL, aceasta a fost respinsă, întrucât unitatea care a fabricat dispozitivele nu poate fi obligată la plata drepturilor de autor, din Hotărârea nr. 11/1999 emisă de Consiliul de Administraţie al CN L.O. SA rezultând că, organul de conducere al CN L.O. SA îşi însuşeşte şi aprobă drepturile cuvenite autorilor pentru invenţia,,dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”.
Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Complexului Energetic Rovinari formulată de reclamanţi, devenind lipsită de interes, în condiţiile în care această societate este în prezent componentă a SC C.E.O. SA, înfiinţată prin H.G. nr. 103/2004, iar pârâta a preluat toate drepturile şi şi-a asumat toate obligaţiile unităţilor ce au intrat în compunerea sa.
Prin cererea formulată la 23 martie 2015 de către pârâta SC C.E.O. SA, s-a solicitat completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 25 din 6 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, în sensul obligării reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
La 9 aprilie 2015, reclamanţii au formulat cerere de recuzare a domnului judecător B.V., învestit cu soluţionarea cererii de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 25 din 6 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, în motivarea cererii arătându-se că soţia acestuia, doamna B.V. deţine o funcţie importantă în cadrul societăţii pârâte, sens în care au apreciat că dl. jud. are un interes în soluţionarea pricinii, fiind astfel îndeplinite dispoziţiile art. 27 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Prin Încheierea de şedinţă nr. 4 din 7 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 145 din 8 mai 2015, Tribunalul Gorj, constatând că a omis a se pronunţa asupra cererii pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată, a admis cererea pârâtei şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 25/6 februarie 2015 a aceleiaşi instanţe, în sensul că s-a dispus obligarea reclamanţilor, în solidar, la plata sumei de 14.504 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC C.E.O. SA.
Împotriva sentinţei civile nr. 25 din 06 februarie 2015 şi a încheierii din 30 ianuarie 2015, ambele pronunţate de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 15626/95/2008*, au declarat apel reclamanţii B.N., D.G. şi Ş.C., care, după un amplu istoric al cauzei, au invocat motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei prin care cauza a fost soluţionată pe fond de către prima instanţă, redate în mod fidel în cuprinsul deciziei recurate.
De asemenea, reclamanţii au formulat apel şi împotriva sentinţei civile nr. 145 din 8 mai 2015 şi a Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015, ambele pronunţate de Tribunalul Gorj.
Prin Deciziei nr. 4096 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 25 din 6 februarie 2015 şi a încheierii din 30 ianuarie 2015; prin Decizia civilă nr. 4097 din 29 septembrie 2015, aceeaşi instanţă de apel a respins ca nefondat apelul reclamanţilor împotriva Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015 şi a sentinţei civile nr. 145 din 8 mai 2015 ale aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa Decizia civilă nr. 4096 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, examinând actele şi lucrările dosarului, în limitele cererii de apel, în raport de criticile formulate de apelanţi a apreciat că nu există motive de nelegalitate şi netemeinicie a încheierii şi sentinţei atacate, întrucât prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a aplicat în mod corespunzător dispoziţiile legale în materie.
Astfel, s-a reţinut că în primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 80 din 15 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova - şi menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3292 din 08 aprilie 2011, s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, cu îndrumarea de a se stabili dacă se mai foloseşte sau aplică invenţia de către pârâtă şi, dacă este cazul, şi dacă obţine beneficii ca urmare a exploatării acesteia, să stabilească întinderea perioadei şi a cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite sub aspectul situaţiei de fapt, prin efectuarea unor expertize; de asemenea, instanţa de apel, prin decizia de desfiinţare a sentinţei, a reţinut că, în raport de data eliberării brevetului de invenţie, îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 64/1991, iar nu ale Legii nr. 62/1974, precum şi că între reclamanţi şi CN L.O. SA, s-a făcut dovada existenţei unui contract din 14 martie 2000, valabil încheiat în temeiul Legii nr. 64/1991, cu dată de expirare la 22 ianuarie 2009; toate drepturile şi obligaţiile rezultate din acest contract au fost preluate de SC C.E.T. SA, în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004.
Instanţa de rejudecare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - plata drepturilor de autori a invenţiei ,,Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat,, pentru care s-a emis brevetul de invenţie I.M. Rovinari, aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie de la data când trebuiau achitate până la data plăţii - şi îndrumările deciziei instanţei de control judiciar, a dispus completarea probatoriilor, între care, efectuarea în cauză a unei expertize, fiind totodată admisă cererea reclamanţilor de modificare a obiectivului nr. 1, stabilit iniţial de instanţă.
Din probatoriile dosarului şi, în principal, expertiză - efectuată în condiţii de legalitate, în baza documentelor depuse la dosar, precum şi a celor solicitate părţilor, de către expert - amplu analizată de tribunal, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, în esenţă, că reclamanţii sunt autorii brevetului de invenţie eliberat de O.S.I.M. în data de 30 iunie 1992, în favoarea titularului E.M. Rovinari, cu titlul,,dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat”; prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenţie, iar prin contractul din 2000 încheiat între CN L.O. SA Rovinari şi autorii invenţiei, valabil între 01 aprilie 1998 şi 22 ianuarie 2009, compania se obliga să plătească autorilor un procent din eficienţa economică, respectiv 30% pentru primul an al perioadei 1998-2009 şi 20% pentru restul anilor; însă, în perioada în discuţie, pârâta nu a folosit, pentru pornirea motoarelor în asincron cu rotorul bobinat, dispozitivul electronic din invenţie, ci echipamentul C.S.R.P cu titlul ,,convertizor static rotoric”, aşa încât, faţă de concluziile raportului de expertiză tehnică, s-a considerat că a devenit inutil a se face aplicarea concluziilor expertizei contabile, prin care s-a stabilit ce eficienţă economică s-ar fi produs şi drepturile ce s-ar fi cuvenit autorilor prin folosirea invenţiei de către pârâtă; în concluzie, s-a reţinut că acţiunea nu este întemeiată şi a fost respinsă ca atare.
Prin urmare, nefiind îndeplinite clauzele contractului, respectiv, neexistând o eficienţă economică a companiei ca urmare a folosirii invenţiei, prima instanţă a concluzionat că nu se poate acorda inventatorilor nicio despăgubire (constând într-un procent din eficienţa economică), aşa cum se prevede în contract, sub acest aspect, soluţia de respingere a acţiunii, apreciindu-se ca fiind legală şi temeinică.
Faţă de cele reţinute, instanţa de apel a apreciat că sunt neîntemeiate criticile apelanţilor reclamanţi, ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la decizia instanţei de apel, irevocabilă prin hotărârea instanţei de recurs, respectiv cu privire la problemele de drept dezlegate, probele administrate, precum şi evaluarea acestor probe în soluţia pe care trebuia să o pronunţe.
S-a mai constatat de către curtea de apel că instanţa de rejudecare s-a conformat întocmai dispoziţiilor menţionate, respectiv problemelor de drept dezlegate, cadrului procesual al cauzei deduse judecăţii şi completării probatoriilor; instanţa de control judiciar nu a dat nicio îndrumare privind soluţia ce urma a se pronunţa pe fondul cauzei, întrucât, sub acest aspect, îndrumarea pentru rejudecare a fost doar aceea de a se stabili dacă se mai foloseşte sau se aplică invenţia de către pârâtă şi, în funcţie de aceasta, dacă este cazul şi dacă obţine beneficii, ca urmare a exploatării acesteia, să se stabilească întinderea perioadei şi cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite prin efectuarea unor expertize de specialitate, în vederea stabilirii situaţiei de fapt a cauzei.
Pe de altă parte, s-a constatat că din considerentele deciziei instanţei de control judiciar, rezultă, fără echivoc că numai în cazul stabilirii aplicării invenţiei şi obţinerii de beneficii ca urmare a exploatării acesteia, urmează a se determina întinderea perioadei şi cuantumul despăgubirilor.
Or, prin expertiza efectuată în cauză (cu un astfel de obiectiv), s-a stabilit că nu s-a aplicat invenţia şi, în consecinţă, nu s-au obţinut beneficii ca urmare a exploatării acesteia; în consecinţă, stabilirea întinderii perioadei şi a cuantumului despăgubirilor, pentru autorii invenţiei, nu au temei.
De asemenea, s-a înlăturat ca nefondată şi critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor procedurale, privitoare la incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor, cu trimitere, în esenţă, la soţia judecătorului care a soluţionat în final cauza şi care ar deţine o funcţie importantă la pârâta, SC C.E.O. SA, situaţie în care judecătorul s-a aflat în incompatibilitate de a judeca cauza, incompatibilitate prevăzută de art. 27 pct. 1 C. proc. civ.
Instanţa de apel a apreciat că textul invocat de către apelanţi, se referă, în mod expres, la situaţia când judecătorul sau soţul judecătorului are un interes în judecarea pricinii, ceea ce înseamnă că acest interes trebuie să rezulte în mod evident din elementele dosarului, iar nu să constituie o simplă prezumţie sau suspiciune, nedovedită. Fără alte elemente hotărâtoare sub acest aspect, curtea de apel a apreciat simpla calitate de angajat al soţiei judecătorului, la unitatea pârâtă, chiar într-o funcţie importantă, nu echivalează şi cu existenţa unui interes, din partea judecătorului sau soţiei acestuia, în modul de soluţionare a cauzei. Legea permite judecătorului să aprecieze sub acest aspect şi, eventual, dacă este cazul, să facă propunere de abţinere, însă, dacă o astfel de propunere nu s-a făcut şi nici nu s-a dovedit un interes, astfel cum prevede legea, nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii sub acest aspect. Referitor la motivul înlocuirii primului judecător investit să soluţioneze litigiul, există la dosarul cauzei, Registrul privind repartizarea aleatorie în sistem ciclic a dosarelor în situaţia desfiinţării unui complet, după care, dosarul este repartizat altui judecător, respectiv, celui care a şi pronunţat hotărârea supusă apelului analizat; ca atare, instanţa de apel a reţinut că nu există neregularităţi sub acest aspect, repartizarea dosarului fiind efectuată în conformitate cu normele procedurale şi de organizare interioară a instanţelor judecătoreşti.
În ceea ce priveşte practica judiciară invocată de apelanţii reclamanţi, curtea de apel a reţinut, pe de o parte, că în sistemul de drept român, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, aşa încât, chiar dacă instanţele de judecată tind la o practică unitară pentru situaţii identice, judecata şi hotărârea dată în fiecare cauză în parte are în vedere situaţia concretă şi specifică respectivei cauze, ce rezultă din dovezile produse în dosar; în aceste situaţii, s-ar putea pronunţa hotărâri judecătoreşti numai aparent contradictorii; pe de altă parte, s-a apreciat că nu există nici autoritate de lucru judecat, atât timp cât nu există identitate perfectă între litigiile soluţionate prin hotărârile invocate, mai exact tripla identitate: de părţi, obiect şi cauză, elementele speţelor fiind, cel puţin, în parte, diferite, iar pe de altă parte, din probe, poate rezulta o altă situaţie de fapt, astfel cum s-a întâmplat în speţa de faţă, unde s-a dovedit că într-o anume perioadă, aceeaşi invenţie, nu a fost folosită de unitate.
Şi critica apelanţilor în sensul că hotărârea instanţei de fond s-a fundamentat în exclusivitate pe rapoartele de expertiză tehnică întocmite de expert F.A. şi consilierul expert al pârâtei T.V., înlăturându-se fără nicio motivare alte probe, pertinente soluţionării cauzei, a fost considerată nefondată.
S-a constatat că instanţa a manifestat un deosebit interes pentru încuviinţarea şi administrarea tuturor probelor pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, a încuviinţat toate cererile pertinente ale reclamanţilor: înscrisuri, parţial obiecţiuni la expertiză, însă în limitele obligatorii ale cererii de învestire a instanţei, astfel cum au fost stabilite şi prin decizia instanţei de control judiciar. Comparativ cu probele invocate de apelanţi, instanţa de apel a apreciat că tribunalul a dat eficienţă probelor considerate ca cele mai concludente şi edificatoare în soluţionarea cauzei, respectiv, expertiza dispusă de instanţă, care a răspuns în mod clar şi argumentat, obiectivelor stabilite şi obiecţiunilor încuviinţate.
Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că probele la care fac trimitere apelanţii, în susţinerea acestei critici: hotărâri judecătoreşti, note de şedinţă, întâmpinări, adrese, observaţiile expertului consilier I.M. cu privire la raportul de expertiză al expertului F.A., înscrisuri existente la dosarul cauzei, nu sunt de natură, prin ele însele, să lămurească situaţia din dosar, care, în esenţă, se reduce la folosirea sau nefolosirea de către pârâtă a invenţiei reclamanţilor.
În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unor dispoziţii contradictorii, eventual, motive contradictorii în hotărâre, curtea de apel a constatat că acestea reprezintă simple aprecieri ale probelor, în sensul pronunţării unei hotărâri favorabile. Ca atare, s-a considerat că nici din acest punct de vedere nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei, sentinţa apelată fiind motivată conform cerinţelor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prima instanţă a expus în mod clar şi constant, motivele pe care se sprijină; nici susţinerea cu privire la enunţarea unor considerente contradictorii nu s-a verificat, câtă vreme acţiunea şi cererile de chemare în garanţie au fost respinse.
Nici critica ce vizează stabilirea răspunderii SC C.E.O. SA pe toată perioada de valabilitate a contractului din 14 martie 2000, cu dată de expirare la 22 ianuarie 2009, prin Decizia nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunţată în prezenta speţă, de asemenea, nu a fost primită, întrucât instanţa de recurs doar a menţinut decizia instanţei de apel (de trimitere a cauzei spre rejudecare), iar trimiterea la valabilitatea contractului, nu vine în contradicţie cu soluţia pronunţată de instanţa de fond în rejudecare; astfel, problema în discuţie nu este valabilitatea sau, dimpotrivă, nevalabilitatea contractului, ci executarea acestuia, respectiv, aplicarea invenţiei, cu consecinţa plăţii.
Curtea de apel a apreciat că nu se mai impune analizarea criticilor apelanţilor cu privire la cuantumul despăgubirilor, al cheltuielilor de judecată, la cererile de chemare în garanţie, întrucât acestea au fost apreciate ca nerelevante, dată fiind soluţia primei instanţe, menţinută prin decizia dată de instanţa de control judiciar.
De asemenea, au fost apreciate ca nerelevante şi criticile aduse încheierii din 30 ianuarie 2015 - de amânare a pronunţării, dată în acelaşi dosar şi care face parte integrantă din sentinţă - acestea vizând respingerea obiecţiunilor la suplimentul la raportul de expertiză contabilă, cu referire la modul în care s-a răspuns, de către expert, la obiectivul privind actualizarea sumelor cuvenite autorilor invenţiei, la zi.
În consecinţă, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamanţilor împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunţa Decizia civilă nr. 4097 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în esenţă, a apreciat că motivele de apel referitoare la respingerea cererii de recuzare şi, respectiv, judecarea cauzei de către judecătorul recuzat sunt nefondate întrucât dispoziţiile art. 27 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se referă în mod expres la situaţia în care judecătorul sau soţul judecătorului are un interes în judecare pricinii, interes ce trebuie să rezulte în mod evident din elementele dosarului, iar nu să constituie o simplă prezumţie sau suspiciune nedovedită.
Fără alte elemente hotărâtoare sub acest aspect, instanţa de apel a apreciat că simpla calitate de angajat, la unitatea pârâtă, a soţiei judecătorului fondului, chiar într-o funcţie importantă nu echivalează cu existenţa unui interes din partea judecătorului cauzei ori a soţiei acestuia în modul de soluţionare a dosarului. S-a mai reţinut că, sub acest aspect, legea permite judecătorului, dacă este cazul să facă cerere de abţinere, însă dacă o astfel de propunere nu s-a făcut; în consecinţă, întrucât nu s-a dovedit în cauză existenţa vreunui interes, în sensul textului analizat, s-a apreciat că în mod legal cererea de recuzare a fost respinsă prin Încheierea nr. 4 din 7 mai 2015.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de completare a sentinţei civile nr. 25/2015 a primei instanţe, instanţa de apel a apreciat a fi nefondate criticile formulate de reclamanţi, dată fiind soluţia pronunţată de prima instanţă, în fond, în al doilea ciclu procesual, raportată la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Prin respingerea acţiunii reclamanţilor şi a cererii de chemare în garanţie pe care aceştia au formulat-o, rezultă că aceştia au căzut în pretenţii, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., prima instanţă a admis cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă; s-a mai apreciat că, întrucât pretenţiile reclamanţilor nu au fost admise nici măcar în parte, în speţă nu erau incidente nici dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
Nu au fost analizate şi în cadrul acestei decizii, criticile dezvoltate şi prin acest memoriu de apel de către reclamanţi şi împotriva sentinţei civile nr. 25/2015 (pe fondul apelului), întrucât acestea au făcut obiectul analizei instanţei de apel în cadrul Deciziei nr. 4096/2015, anterior redate.
În termen legal, împotriva acestor decizii, reclamanţii au promovat recurs.
1. Prin recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 4096 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, recurenţii reclamanţi s-au întemeiat pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
După redarea în detaliu a tuturor cererilor formulate în cauză, a soluţiilor adoptate de instanţe în primul ciclu procesual, a motivelor apelurilor pe care le-au declarat în cauză împotriva sentinţei pronunţate în rejudecare şi a încheierii de respingere a cererii de recuzare, precum şi reproducerea considerentelor deciziilor recurate, prin memoriul de recurs, recurenţii susţin că decizia recurată este dată cu încălcarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la obligativitatea pentru judecătorii fondului de a respecta hotărârile instanţei de recurs, cu privire la problemele de drept dezlegate; necesitatea administrării unor probe, evaluarea acestor probe în soluţia pe care urma să o pronunţe, critici susţinute pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, răspunderea contractuală a pârâtei, pentru plata drepturilor de autor în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, este reţinută atât prin Decizia nr. 80/2010 pronunţată în apel, de Curtea de Apel Craiova, cât şi prin Decizia nr. 3292/2011 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual, hotărâri din care redau pasajele relevante din perspectiva celor susţinute.
Ca atare, răspunderea contractuală a pârâtei la care făceau trimitere hotărârile menţionate, trebuia reţinută pentru utilizarea invenţiei încorporată în dispozitivul intitulat C.S.R.P, aspect ce fusese soluţionat irevocabil prin hotărârile judecătoreşti prin care reclamanţilor le-au fost acordate drepturile de autor în perioada 2003-31 decembrie 2008, depuse ca anexe 8-10 la acţiune, anexele 1-3 la răspunsul la întâmpinare în Dosarul nr. 15626/95/2008 al Tribunalului Gorj, anexele 6-8, 10-12, 14-16 şi 18-20 la obiecţiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză efectuat de expert F.A.; pentru utilizarea C.S.R.-urilor au fost făcute plăţi de către SN L.O. SA „şi în anul 2006 pe baza contractului încheiat şi a aceluiaşi brevet” (conform celor arătate la pag. 8 a considerentelor Deciziei civile nr. 80/2010 a Curţii de Apel Craiova).
Cu privire la probele ce se impuneau a fi administrate, prin Decizia nr. 80/2010 a Curţii de Apel Craiova, menţinută prin Decizia nr. 3292/2011 a Înaltei Curții de Casație și Juistiție, se reţinea că:
„Instanţa de fond, reţinând că reclamanţii nu sunt titulari ai brevetului, nu s-a mai preocupat de stabilirea faptului dacă în prezent se mai foloseşte sau aplică invenţia de către pârâtă, şi în funcţie de aceasta, dacă este cazul, şi dacă obţine beneficii ca urmare a exploatării acesteia, să stabilească întinderea perioadei şi a cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite pe starea de fapt prin efectuarea unor expertize.” (pag. 9 din considerentele aceleiaşi decizii).
Recurenţii arată că lămurirea prin intermediul unei expertize privea împrejurările de fapt în sensul dacă se mai foloseşte sau se aplică invenţia, respectiv dispozitivele C.S.R. P, ce cuprindeau invenţia ai cărei autori sunt, aşa cum s-a stabilit şi prin alte hotărâri judecătoreşti prin care le-au fost acordate drepturile de autor în perioada 2003-31 decembrie 2008; or, expertiza tehnică efectuată în cauză de expert F.A. a confirmat faptul că în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 la E.M.C. Jilţ Sud şi E.M.C. Jilţ Nord s-au utilizat 154 bucăţi C.S.R. P, ceea ce echivala cu 154 aplicări ale invenţiei.
Aceeaşi expertiză, la pag. 5, pct. 1.7, ca o concluzie a celor afirmate de D.N. - director al societăţii SC I. SRL, reţinea astfel: „Concluzia, după discuţii, este aceea că, produsul C.S.R. nu a suferit modificări în perioada 2003-2009” (pag. 5, în copie extras raport expertiză F.A.), confirmând ceea ce s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti anterioare că în perioada 2003-2008 - C.S.R. a cuprins invenţia ai cărei autori sunt recurenţii.
Ca atare, concluzia expertizei efectuate de F.A., privitoare la faptul că invenţia în discuţie nu este încorporată în dispozitivul C.S.R. P, utilizat în perioada 2006-31 decembrie 2008, trebuia înlăturată, întrucât era contrară a ceea ce se stabilise deja cu putere de lucru judecat, respectiv faptul că invenţia ai cărei autori sunt recurenţii, a fost produsă în perioada 2003-2008 de SC I. SRL Craiova sub denumirea de C.S.R. P.
Printr-o altă critică dezvoltată de recurenţi pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că decizia recurată a fost dată cu nerespectarea puterii de lucru judecat cu privire la faptul că prin hotărâri irevocabile, având ca obiect plata drepturilor de autor pentru utilizarea invenţiei „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, în perioada 01 ianuarie 2003-31 decembrie 2008, în care recurenţii au avut calitatea de reclamanţi (pârâte fiind o parte dintre subunităţile SC C.E.O. SA, ori chiar această societate), s-a stabilit că invenţia brevetată „se execută sub denumirea de Controler Static al curentului rotoric C.S.R. de către producătorul SC I. SA Craiova. Dispozitivul este montat şi funcţionează la E.M.C. Rovinari, Peşteana, Pinoasa, Motru, Jilţ, Mehedinţi” (recurenţii trimit la considerentele de la filele 8-9 ale Deciziei nr. 4141 din 22 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 12880/54/2006, anexa 9 la acţiune).
Dintre hotărârile irevocabile, care au stabilit că invenţia ai cărei autori sunt recurenţii, este produsă de SC I. SRL sub denumirea de C.S.R. P, se menţionează:
- sentinţa nr. 320 din 29 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 140/2006, definitivă prin Decizia nr. 869 din 09 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 12880/54/2006, irevocabilă prin Decizia nr. 4141 din 22 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 12880/54/2006, prin care SN L.O. SA era obligată să ne plătească drepturile de autor rezultate din eficienţa utilizării C.S.R. P, la E.M.C. Roşia în perioada 01 ianuarie 2003-31 decembrie 2005;
- sentinţa nr. 311 din 26 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 139/2006, definitivă prin Decizia nr. 745 din 11 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 12474/54/2006, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2832 din 30 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 12474/54/2006, prin care SC C.E.R. SA era obligat să ne plătească drepturile de autor rezultate din eficienţa utilizării C.S.R. P, la E.M.C. Rovinari, în perioada 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2005;
- sentinţa civilă nr. 185 din 07 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6227/95/2007, definitivă prin Decizia nr. 174 din 28 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 6227/95/2007 şi irevocabilă prin Decizia nr. 2551 din 27 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de C.asație și Justiție în Dosarul nr. 6227/95/2007, prin care SN L.O. SA era obligată sa ne plătească drepturile de autor rezultate din eficienţa utilizării C.S.R. P, la E.M.C. Roşia, în perioada 01 ianuarie 2006-30 iunie 2007;
- sentinţa civilă nr. 203 din 22 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 945/95/2008, definitivă prin Decizia nr. 140 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 945/95/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 395 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casație ți Justiție în Dosarul nr. 945/95/2008, prin care SC C.R. SA era obligat să ne plătească drepturile de autor rezultate din eficienţa utilizării C.S.R. P, la E.M.C. Rovinari, în perioada 01 ianuarie 2006-30 iunie 2007.
Recurenţii mai învederează că prin Decizia civilă nr. 395/2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, se reţineau drepturile lor de autori ai invenţiei, rezultate din utilizarea C.S.R. P, pe toată durata contractului 3999/2000, astfel:
„Drepturile inventatorilor nu sunt afectate de faptul că titularul brevetului de invenţie a încheiat contract de licenţă voluntară, transmiţând către SC I. SA Craiova dreptul de fabricaţie al produsului inventat, sub denumirea pe care aceştia au dat-o produsului „Controler Static al Curentului Rotoric C.S.R.”, pentru care s-a primit certificat de marcă înregistrată.
În cauză, a fost dovedit că dispozitivul folosit în procesul de producţie nu a constituit o realizare tehnică nouă, fiind chiar invenţia ai cărei autori sunt reclamanţii.
Denumirea diferită a invenţiei şi a produsului întemeiat pe această invenţie nu are importanţă în ceea ce priveşte folosirea invenţiei, deoarece indiferent de denumirea produsului prin care este comercializată invenţia, cât timp aceasta se întemeiază pe invenţie, folosirea produsului va duce la concluzia utilizării invenţiei în procesul de producţie, astfel încât autorii acesteia îşi vor păstra drepturile rezultate din contract până la momentul de încetare rezultat din clauzele contractului.” (filele 3-4 din Decizia civilă nr. 395/2010 a Înaltei Curții de Casație și Jjustiție);
- sentinţa civilă nr. 2011 din 01 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 103/95/2010, definitivă prin Decizia 477 din 14 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 103/95/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 451 din 27 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 103/95/2010, prin care SN L.O. SA a fost obligată să le plătească drepturile de autor rezultate din eficienţa utilizării C.S.R. P, la E.M.C. Roşia, în perioada 01 iulie 2007-22 ianuarie 2009 (hotărârile sunt ataşate în anexele 14-16 la obiecţiunile formulate la raportul expertiză F.A.);
- sentinţa civilă nr. 416 din 24 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 101/95/2010, rămasă definitivă prin Decizia nr. 197 din 31 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 101/95/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 2662 din 06 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 101/95/2010, prin care SC C.E.R. SA era obligat să le plătească drepturile de autor cuvenite din eficienţa utilizării C.S.R. P, la E.M.C. Rovinari, în perioada 01 iulie 2007-22 ianuarie 2009 (hotărâri - anexele 18-20 la obiecţiunile pe care le-au formulat la raportul expertiză efectuat de expert F.A.).
Recurenţii au mai susţinut că decizia adoptată de instanţa de apel s-a fundamentat în exclusivitate pe rapoartele de expertiză tehnică întocmite de expert F.A. şi expert asistent T.V., din partea pârâtei, înlăturându-se fără nicio motivare probe pertinente soluţionării cauzei, respectiv hotărârile judecătoreşti (definitive şi irevocabile) depuse ca anexe 8-10 la acţiune, 1-3 la răspunsul la întâmpinare în Dosarul nr. 15626/95/2008 al Tribunalului Gorj, 6-8, 10-12, 14-16 şi 18-20 la obiecţiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză întocmit de F.A. (menţionate şi în motivul 3 de apel), în temeiul cărora li s-au plătit drepturile de autor pentru utilizarea invenţiei la E.M.C. Rovinari şi E.M.C. Roşia în perioada 2003-22 ianuarie 2009, constatându-se cu autoritate de lucru judecat că „Dispozitivul de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat” este cuprins în dispozitivul C.S.R. P, produs şi comercializat de SC I. SRL; de asemenea, notele de şedinţă depuse de reclamanţi în apel pentru termenul din 24 octombrie 2014, însoţite de înscrisuri pentru a dovedi că E.M.C. Jilţ a utilizat invenţia din 1999, achitând inventatorilor drepturi de autor, dar şi că celelalte exploatări miniere ale SC C.E.O. SA, au plătit inventatorilor drepturile de autor aferente perioadei 2006-2008, pentru utilizarea invenţiei sub denumirea de C.S.R. P; referatul din 19 iulie 2000 întocmit de E.M. Jilţ pentru acordarea drepturilor de autor către recurenţi şi alţi colaboratori; dovezile de plată a drepturilor de autor pentru anul 2006, emise de E.M.C. Motru, E.M. Mehedinţi şi E.M.C. Berbeşti pentru utilizarea invenţiei; „tranzacţie judiciară” din 2011 prin care SN L.O. SA se angaja să achite inventatorilor drepturile de autor pentru utilizarea invenţiei la E.M.C. Roşia, în perioada 01 iulie 2007-22 ianuarie 2009; cererea din 14 aprilie 2011 pentru plata drepturilor de autor adresată de avocat M.I. către SC C.E.R. SA: ordinele de plată emise de această pârâtă prin care erau achitate reclamanţilor drepturile de autor pentru perioada 01 iulie 2007-22 ianuarie 2009; lista de avans chenzinal a E.M.C. Berbeşti, pentru plata către reclamanţi a drepturilor de autor aferente perioadei 22 octombrie 2008-22 decembrie 2008; liste de plăţi emise de E.M.C. Motru, pentru plata către reclamanţi a drepturilor de autor aferente perioadei 2008 - ianuarie 2009; întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 15626/95/2008 de SC I. SA Craiova, producătorul şi furnizorul CSR-urilor prin care aceasta atesta faptul că a obţinut dreptul de fabricaţie şi comercializare a brevetului de invenţie din 1989, prin contractul de licenţă voluntară încheiat în iulie 1997 cu CN L.O. SA, aceasta din urmă asumându-şi obligaţia de a-i despăgubi pe autorii invenţiei; „nota” Direcţiei Producţie a CN L.O. SA către Consiliul de Administraţie al CN L.O. SA, prin care se constată că „Dispozitivul” se execută conform Brevetului sub denumirea de Controler static al Curentului Rotoric C.S.R. de către producătorul SC I. SA Craiova, fiind montat şi funcţionând la E.M.C. Rovinari, Peşteana, Pinoasa, Motru, Jilţ, Mehedinţi; Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 a Consiliului de Administraţie al CN L.O. SA, prin care se aproba plata drepturilor de autor reclamanţilor, pentru invenţia „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat” (anexa 4 la acţiune); adresa din 14 iulie 2007 a SC C.E.R. SA (titularul brevetului, în acea perioadă), prin care se atesta faptul că „dispozitivul de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, pentru care s-a emis brevetul de invenţie din 30 iunie 1992 E.M. Rovinari, este produs de SC I. SA Craiova şi că dispozitivele sunt folosite la toate E.M. ce aparţin CN L.O. SA (anexa 22 la obiecţiuni).
Totodată, SC I. SA prin adresa din 06 decembrie 2006 făcea o „analiză comparativă” între invenţie şi C.S.R. reţinând că: în concluzie, chiar dacă schemele bloc par diferite la prima vedere din cauza componentelor noi apărute pe piaţa, dispozitivele realizează acelaşi obiectiv cu acelaşi principiu de fond” (anexa 3 la obiecţiuni); în plus, şi raportul de expertiză întocmit în cauză de F.A., care consemna la pag. 5. pct. 1.7, concluzia ing. D.N. - director al SC I. SRL, conform căreia: „Concluzia, după discuţii, este aceea că, produsul C.S.R. nu a suferit modificări în perioada 2003-2009”, perioadă pentru care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că invenţia recurenţilor este cuprinsă în C.S.R.
Recurenţii au mai menţionat că, fără motivare, au fost înlăturate observaţiile expertului lor consilier I.M., cu privire la raportul de expertiză al expertului F.A., în prezenta cauză, care confirma ceea ce s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin hotărârile invocate, că invenţia recurenţilor este produsă de SC I. SRL Craiova sub denumirea de C.S.R. P, dar şi expertizele tehnice efectuate în cauzele în care s-au judecat pentru perioada 2003-2008, depuse ca anexe la obiecţiunile la raportul expertiză A.F.
Toate aceste omisiuni, în opinia recurenţilor echivalează cu necercetarea fondului cauzei deduse judecăţii.
Recurenţii au susţinut critici şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - decizia recurată cuprinde dispoziţii contradictorii.
Astfel, deşi prima instanţă a reţinut că SC I. SA fabrică dispozitivul de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat, a stabilit că nu poate fi obligată la plata drepturilor de autor deoarece din Hotărârea nr. 11/1999 emisă de Consiliul de Administraţie al CN L.O. SA rezultă că CN L.O. SA îşi însuşeşte şi aprobă drepturile cuvenite autorilor pentru invenţia „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat.” Or, dacă aceasta este realitatea, rezultă că soluţia instanţelor de fond trebuia să fie de admitere a acţiunii, câtă vreme invenţia recurenţilor este produsă de SC I. SRL, s-a dovedit că este utilizată la fostele subunităţi ale CN L.O.SA, societate care a şi aprobat plata drepturilor cuvenite autorilor invenţiei.
Pe de altă parte, instanţele de fond nu au ţinut cont de faptul că problema răspunderii SC C.E.O. SA, pe toată perioada de valabilitate a contractului din 14 martie 2000, cu dată de expirare la 22 ianuarie 2009, a fost soluţionată prin Decizia nr. 3292 din 08 Aprilie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunţată în prezenta speţă, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dar şi interpretându-se greşit contractul din 2000 ca act juridic dedus judecăţii, motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, prin considerentele Deciziei nr. 3292/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție se reţinea că:
„În condiţiile în care valabilitatea contractului nu este afectată de cea a brevetului de invenţie, acesta prevăzând în mod expres la art. 1 pct. j că încetează fără nicio notificare la data de 22 ianuarie 2009 sau la data la acare una dintre părţi notifică în scris producerea unui eveniment legat de exploatarea invenţiei care conduce la reducerea sau anularea profitului, iar acesta nu a fost desfiinţat într-un fel, justifică pretenţiile reclamanţilor împotriva pârâtei, în temeiul art. 969 C. civ.”
Aşa fiind, recurenţii susţin că singura modalitate care o putea exonera pe pârâtă de plata despăgubirilor pentru utilizarea invenţiei, era aceea de a-i notifica pe autorii invenţiei că aceasta nu se mai utilizează, notificare pe care pârâta nu a formulat-o, deoarece a utilizat invenţia pe toată perioada prevăzută în contract, dovada evidentă fiind aceea că toate E.M. de carieră aparţinând pârâtei au achitat inventatorilor drepturile ce li se cuveneau pentru utilizarea C.S.R.-urilor, din proprie iniţiativă sau în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, pentru toată perioadă stabilită prin contract.
Recurenţii au mai susţinut că motivarea instanţei de apel conform căreia, în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, pârâta nu a folosit, pentru pornirea motoarelor asincrone cu rotorul bobinat, dispozitivul electronic din invenţie, ci echipamentul C.S.R. P cu titlul „Convertizor static rotoric 630 P”, aşa încât, faţă de concluziile raportului de expertiză tehnică, este inutilă aplicarea concluziilor expertizei contabile, este străină de natura cauzei, deoarece recurenţii nu au susţinut că pârâta a folosit dispozitivul electronic din invenţie, ci „Convertizorul static rotoric, denumire sub care s-a produs şi comercializat de către SC I. SRL Craiova „Dispozitivul electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, aspect confirmat prin toate hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, pentru folosirea invenţiei în perioada 2003-30 decembrie 2008; şi această critică a fost susţinută de recurenţi pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
S-a mai învederat a fi străină de natura pricinii şi motivarea potrivit căreia n-a existat eficienţă economică ca urmare a folosirii invenţiei, întrucât prin expertiza contabilă întocmită de expert P.V. s-a reţinut obţinerea unei eficienţe economice de 4.281.976 lei din utilizarea a 119 bucăţi C.S.R., respectiv o eficienţă de 6.626.836 lei din utilizarea de 154 bucăţi C.S.R. P, conform calculelor prezentate de reclamanţi la pct. 7 din motivele de apel.
Recurenţii critică şi cele reţinute de instanţa de apel cu privire la hotărârile judecătoreşti irevocabile depuse la dosar, pe care le-a calificat drept practică judiciară şi a concluzionat că acestea nu constituie izvor de drept.
Or, recurenţii învederează că acele hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care societăţile aparţinând SC C.E.O. SA au fost obligate să le plătească despăgubiri pentru utilizarea C.S.R. -urilor în perioada 2003-31 decembrie 2008, nu au fost invocate ca practică judiciară, ci ca probe prin care s-a constatat că societăţile pârâte au utilizat invenţia lor, produsă de SC I. SA Craiova sub denumirea de „C.S.R. P”, constatare făcută de acele instanţe judecătoreşti cu putere de lucru judecat pentru toată perioada vizată de acele litigii (2003-30 decembrie 2008), inclusiv pentru perioada 2006-2008, ce face obiectul acordării despăgubirilor din prezenta acţiune.
Astfel, prin Decizia nr. 2551 din 27 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 6227/95/2007 se reţinea puterea de lucru judecat cu privire la faptul că invenţia este utilizată de Societatea Naţională a Lignitului (componentă a SC C.E.O. SA), fiind încorporată în dispozitivele C.S.R. P, astfel: „În cadrul unui litigiu anterior purtat între aceleaşi părţi, Dosarul nr. 140/2006, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că invenţia a fost aplicată de recurentă, Decizia nr. 4141 din 22 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, utilizare reconfirmată prin proba ştiinţifică administrată în prezenta cauză din care rezultă că invenţia este încorporată în dispozitivele C.S.R.P, utilizate în procesul de producţie.”
Tot cu putere de lucru judecat, folosirea invenţiei la E.M. de Carieră Roşia (componentă a SC C.E.O. SA), ca fiind încorporată în dispozitivul C.S.R., în perioada 01 iulie 2007- 22 ianuarie 2009, era reţinută de Înalta Curte de Casație și Justiție la pag. 14 din Decizia nr. 451 din 27 ianuarie 2012, astfel:
„Invenţia în discuţie, în perioada corespunzătoare acestui litigiu (01 iulie 2007-22 ianuarie 2009), a fost utilizată de către E.M. de Carieră Roşia, astfel cum au reţinut instanţele de fond şi cum reiese din probele cauzei (fila 147 dosar primă instanţă), constatare ce se impune, de altfel, şi cu puterea lucrului judecat, pe baza celor reţinute în litigiile derulate între părţi privind plata drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor pentru perioade anterioare (ex. Decizia civilă nr. 4141 din 22 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală - fila 26 dosar fond).”
Prin Decizia nr. 395 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, folosirea invenţiei în produsul C.S.R., la SC C.E.R. SA (parte componentă a SC C.E.O. SA) în perioada 01 ianuarie 2006-30 iunie 2007, era reţinută astfel:
„Drepturile inventatorilor nu sunt afectate de faptul că titularul brevetului de invenţie a încheiat contract de licenţă voluntară, transmiţând către SC I. SA Craiova dreptul de fabricaţia al produsului inventat, sub denumirea pe care aceştia au dat-o produsului „Controler Static al Curentului Rotoric C.S.R. P”, pentru care s-a primit certificat de marcă înregistrată.
În cauză a fost dovedit că dispozitivul folosit în procesul de producţie nu constituie o realizare tehnică nouă, fiind chiar invenţia ai căror autori sunt reclamanţii.
Denumirea diferită a invenţiei şi a produsului întemeiat pe această invenţie nu are importanţă în ceea ce priveşte folosirea invenţiei, deoarece indiferent de denumirea produsului prin care este comercializată invenţia, cât timp acesta se întemeiază pe invenţie, folosirea produsului va duce la concluzia utilizării invenţiei în procesul de producţie, astfel încât autorii acesteia îşi vor păstra drepturile rezultate din contract până la momentul de încetare rezultat din clauzele contractului.”
Se mai arată de către recurenţi că motivarea instanţei de apel conform căreia nu există identitate perfectă între litigiile soluţionate prin hotărârile invocate, este făcută cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru existenţa autorităţii de lucru judecat trebuie să existe identitate de părţi, obiect şi cauză, iar nu o identitate perfectă între litigii deoarece diferenţele, care nu ţin de condiţiile autorităţii de lucru judecat, fac posibilă admiterea actualei acţiuni, fără a se putea invoca excepţia autorităţii de lucru judecat.
Se arată de către recurenţi că pentru perioada 2006-31 decembrie 2008, în calitate de reclamanţi şi societăţile ce aparţin de pârâta SC C.E.O. SA, respectiv fostele: SC C.E.R. SA, SN L.O. SA, E.M.C. Roşia şi E.M.C. Rovinari, s-au judecat pentru acelaşi obiect: „plata despăgubirilor rezultate din utilizarea invenţiei materializată în C.S.R. P” cauza fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C. civ., în legătură cu executarea contractului din 2000, încheiat între inventatori şi fosta CN L.O. SA; recurenţii enumeră din nou hotărârile judecătoreşti la care se referă: sentinţa civilă nr. 185/2008 a Tribunalului Gorj, sentinţa civilă nr. 203/2008 a Tribunalului Gorj, sentinţa civilă nr. 2011/2010 a Tribunalului Gorj, sentinţa civilă nr. 416/2010 a Tribunalului Gorj
Singura diferenţă dintre cauzele anterioare şi cea de faţă constă în aceea că, în prezentul dosar, se solicită acordarea despăgubirilor rezultate din utilizarea dispozitivelor C.S.R., la E.M. Jilţ Nord şi Jilţ Sud, ce aparţineau de SC C.E.T. SA, în prezent, fiind ambele componente ale SC C.E.O. SA.
Or, această singură diferenţă nu putea conduce la nereţinerea autorităţii de lucru judecat, privitoare la faptul că SC C.E.O. SA a utilizat în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 dispozitivul „C.S.R." care reprezintă invenţia reclamanţilor, că respectiva invenţie a produs eficienţă economică şi că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în cuantum de 30% pentru primul an şi 20% pentru următorii 2-20 ani din eficienţa economică obţinută de către pârâtă; în opinia recurenţilor, instanţa de apel trebuia să reţină că aceste aspecte au fost soluţionate cu putere de lucru judecat şi, în consecinţă să admită apelul, schimbând sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii.
De asemenea, în „Nota” Serviciului Tehnic - Direcţia Producţie a CN L.O. SA, întocmită referitor la propunerea de acordare a drepturilor cuvenite autorilor pentru invenţia „Dispozitivele electronice de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, brevet de invenţie din 1989 se menţionează: „Dispozitivul se execută conform Brevetului sub denumirea Controler Static al curentului rotoric C.S.R. de către producătorul SC I. SA Craiova. Dispozitivul este montat şi funcţionează la E.M.C. Rovinari, Peşteana, Pinoasa, Motru, Jilţ, Mehedinţi” şi se solicita Consiliului de Administraţie să aprobe acordarea drepturilor cuvenite autorilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1991 şi încheierea contractelor prevăzute de art. 39 din Legea nr. 64/1991 între autori şi exploatările care aplică invenţia, având în vedere că soluţia tehnică descrisă în brevetul face obiectul cererii de realizare tehnică din 1998 cu titlu „Modernizarea acţionărilor electrice de la transportoarele de mare capacitate din carierele de lignit ale CN L.O. SA (fila 11 din Dosarul nr. 140/2006 al Tribunalului Gorj).
Totodată prin art. 13 din Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999, Consiliul de Administraţie al CN L.O. SA îşi însuşea şi aproba acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenţia „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat (fila 12 din Dosarul nr. 140/2006 al Tribunalului Gorj” (astfel cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 4141/2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție - anexa 10 la acţiune).
Recurenţii mai arată că despăgubirile solicitate se fundamentează pe expertiza contabilă întocmită de expert Puţoi Viorica şi calculaţiei prezentate la pct. 7 din motivele de apel şi pe care o menţin şi în cererea de recurs.
Pe de altă parte, în faza apelului, pârâta nu a combătut în niciun fel cuantumul despăgubirilor pretinse de ei, care erau în acord şi cu despăgubirile calculate de experta parte a pârâtei - Somnea Mariana, rezumându-se să afirme că, cele stabilite prin expertiza contabilă trebuie să fie respinse ca nefiind utile şi pertinente soluţionării dosarului pentru motivele exprimate în cuprinsul întâmpinării.
În dovedirea recursului recurenţii au arătat că înţeleg să se folosească de probele administrate în primul ciclu procesual la instanţa de fond, apel, recurs, în Dosarul nr. 15626/95/2008, precum şi de probele administrate în al doilea ciclu, adresa din 27 aprilie 2007 a SC C.E.R. SA, titulara de brevet care confirma că dispozitivul electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” pentru care s-a emis Brevetul de Invenţie din 30 iunie 1992 E.M. Rovinari este produs de SC I. SA Craiova şi că „Aceste dispozitive sunt folosite la toate E.M. ce au aparţinut CN L.O. SA; de asemenea, recurenţii au arătat că înţeleg să solicite emiterea unei adrese de instanţa de recurs către SC C.E.O. SA pentru a comunica dacă doamna B.V. (soţia judecătorului care a soluţionat cauza la prima instanţă) este angajata respectivei societăţi şi, în caz afirmativ, ce funcţie ocupă.
Prin recursul promovat împotriva Deciziei nr. 4097/2015, recurenţii reclamanţi au formulat următoarele critici, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenţii arată că instanţa de apel a menţinut încheierea şi sentinţa primei instanţe cu încălcarea dispoziţiilor art. 25, 26 şi art. 27 pct. 1 C. proc. civ. privitoare la incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorului B.V., fără a se verifica dacă soţia acestuia, B.V., este angajată la societatea pârâtă, în ce funcţie şi dacă are interes în soluţionarea cauzei, deşi au solicitat la termenul din 30 iunie 2015, să emită adresă către pârâtă şi să verifice aceste aspecte, cererea fiindu-le însă respinsă.
În acelaşi timp, recurenţii susţin că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. privitoare la îndatorirea judecătorului de stărui în aflarea adevărului în cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se menţionează că B.V. deţine funcţia de „Şef D.P.M.” la SC C.E.O. SA, funcţie de conducere ce indică subordonarea persoanei care o ocupă numai faţă de directorul general al C.E. Oltenia; în opinia lor, este evident că şefii departamentelor au interes în apărarea patrimoniului societăţii care i-au desemnat în aceste funcţii, însă recurenţii sunt în imposibilitatea dovedirii acestei împrejurări, de vreme ce pârâta refuză să transmită relaţiile pe care le-au solicitat, iar instanţa de apel a refuzat să emită adresă către societatea pârâtă pentru a verifica aspectele sesizate.
Se mai invocă de către recurenţi, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea discriminatorie a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., acestea fiind aplicate cu privire la cheltuielile efectuate de către pârâtă, dar nu şi în cazul cheltuielilor făcute de reclamanţi în primul ciclu procesual - primă instanţă, apel şi recurs - când, partea căzută în pretenţii a fost pârâta; recurenţii au detaliat, corespunzător fiecărei etape procesuale din primul ciclu procesual, cheltuielile de judecată pe care le-au efectuat, astfel încât, pârâta fiind parte căzută în pretenţii (din punctul de vedere al acestora), trebuia a fi obligată la plata lor către reclamanţi.
Se mai arată că dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. nu fac nicio distincţie cu privire la partea care cade în pretenţii - la judecarea cauzei pe fond sau în căile de atac - astfel încât, este evident că şi partea care cade în pretenţii în exercitarea căilor de atac trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea care a avut câştig de acuză, situaţie ce se verifică în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate de către reclamanţi în primul ciclu procesual.
Intimata pârâtă SC C.E.O. SA a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamanţi atât împotriva Deciziei civile nr. 4096 din 29 septembrie 2015, cât şi a Deciziei nr. 4097 din 29 septembrie 2015, solicitând menţinerea acestora prin respingerea recursurilor ca nefondate, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul întâmpinărilor.
În această etapă procesuală nu au fost administrate alte probe.
Recursurile formulate sunt fondate, potrivit celor ce succed.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei civile nr. 4096 din 29 septembrie 2015 a Curţii de Apel Craiova prin care au fost soluţionate apelurile împotriva sentinţei civile nr. 25 din 6 februarie 2015 a Tribunalului Gorj şi a încheierii de şedinţă din 30 ianuarie 2015, Înalta Curte constată că recurenţii s-au prevalat de motivele de nelegalitate descrise de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.
În esenţă, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., imputându-se instanţei de apel că nu sancţionat nerespectarea dezlegărilor date unor probleme de drept prin deciziile pronunţate de instanţele de control judiciar în această cauză, respectiv, prin Decizia civilă nr. 80 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, confirmată prin Decizia civilă nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Pe de altă parte, s-a criticat încălcarea puterii de lucru judecat a mai multor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate în alte cauze pe care recurenţii reclamanţi le-au iniţiat anterior (în legătură cu utilizarea invenţiei la alte exploatări miniere decât E.M. Jilţ Nord şi Jilţ Sud din cauza de faţă) pentru a obţine plata drepturilor băneşti ce li se cuveneau pentru exploatarea în anumite intervale de timp a invenţiei ai cărei autori sunt conform brevetului nr. 102593/30 iunie 1992 emis în favoarea Întreprinderii Miniere Rovinari; în acest context, s-a imputat instanţei de apel că a calificat aceste hotărâri judecătoreşti fiind practică judiciară, precum şi că a reţinut că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat; de asemenea, s-a mai susţinut existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei recurate (304 pct. 7), recurenţii dezvoltând şi critici pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu referire la contractul din 2000 pe care l-au încheiat cu CN L.O. SA.
Înalta Curte constată că prima critică a recurenţilor nu poate fi reţinută întrucât instanţa de apel în mod corect a constatat că prima instanţă a respectat dezlegările date prin hotărârile pronunţate de instanţele de control judiciar, dezlegări ce au privit natura răspunderii contractuale ce operează în cauza de faţă, sens în care s-a identificat în mod explicit cauza raportului juridic dedus judecăţii ca fiind contractul din 2000.
În plus, instanţele de control judiciar au stabilit că actul juridic anterior menţionat, încheiat între recurenţii-reclamanţi şi CN L.O. SA, dată fiind reorganizarea succesivă a societăţilor din domeniul energetic şi al exploatărilor miniere, dispuse prin hotărâri de guvern, este opozabil şi pârâtei iniţiale din cauza de faţă - SC C.E.T. SA, ca efect al H.G. nr. 103/2004, pârâta fiind succesoare a CN L.O. SA, potrivit art. 1 alin. (1) din această hotărâre de guvern; în sprijinul aceleiaşi concluzii, au fost invocate şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ potrivit cărora: „societăţile înfiinţate în baza art. 1 alin. (1) vor prelua toate drepturile şi îşi vor asuma toate obligaţiile minelor, carierelor şi exploatărilor miniere divizate din cadrul CN L.O. SA Târgu Jiu şi integrate în entităţile nou-create şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale acestora cu terţii, inclusiv în litigiile în curs.”
În al doilea ciclu procesual din cauza de faţă, a avut loc o nouă reorganizare entităţilor juridice din domeniul exploatărilor miniere şi domeniul energetic, astfel că, urmare a adoptării H.G. nr. 1024/2011 a avut loc fuziunea prin contopire a mai multor societăţi (între care, SC C.E.T. SA, SC C.E.R. SA, respectiv pârâta şi intervenienta chemată în garanţie de către reclamanţi) şi constituirea unei noi societăţi comerciale pe acţiuni - SC C.E.O. SA.
Ca efect al acestei noi reorganizări, prima instanţă, prin încheierea din 22 octombrie 2012 a dispus introducerea în cauză a succesoarei universale a pârâtei şi chematei în garanţie, întrucât în favoarea SC C.E.O. SA a operat o transmisiune legală de calitate procesuală; în plus, potrivit art. 4 din HG nr. 1024/2011: „D e la data înregistrării în registrul comerţului, SC C.E.O. SA preia toate drepturile şi va fi ţinută de toate obligaţiile fostelor societăţi comerciale supuse fuziunii şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale acestora cu terţii, inclusiv în litigiile în curs.”
Date fiind aceste măsuri adoptate de executiv şi momentul procesual în care ele au intervenit (rejudecarea de către prima instanţă), rezultă că opozabilitatea contractului din 2000 este operantă şi faţă de pârâta actuală a cauzei - SC C.E.O. SA, potrivit dezlegărilor date de instanţele de control judiciar în contradictoriu cu antecesoarea sa.
Totodată, prin hotărârea pronunţată în apel (din primul ciclu procesual), confirmată prin decizia instanţei de recurs, s-a mai statuat că, în rejudecare, se va stabili dacă se mai foloseşte sau aplică invenţia de către pârâtă şi, în funcţie de aceasta, dacă este cazul, şi dacă obţine beneficii ca urmare a exploatării acesteia, instanţa de rejudecare să stabilească întinderea perioadei şi a cuantumului despăgubirilor.
Faţă de măsurile dispuse de instanţa de casare, Înalta Curte constată că instanţa de apel, prin decizia recurată, a reţinut în mod legal că tribunalul a respectat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi cu privire la necesitatea administrării unor probe pentru lămurirea aspectelor relevante pentru situaţia de fapt a cauzei, corect constatându-se şi că instanţa de casare nu a dat nicio îndrumare cu privire la soluţia ce urma a se pronunţa în cauză.
În realitate, prin stabilirea necesităţii lămuririi situaţiei de fapt a cauzei sub aspectele menţionate, instanţa de casare a trasat verificările jurisdicţionale ce se impuneau a fi făcute în cauză, anume cercetarea condiţiilor prevăzute de lege pentru a putea fi antrenată răspunderea contractuală, cu respectarea premisei stabilite în ceea ce priveşte natura contractuală a răspunderii (cauza cererii de chemare în judecată), potrivit dezlegărilor în drept date de instanţele de control judiciar.
În plus, instanţa de casare nu a indicat primei instanţe probele pe care urma să le administreze în scopul lămuririi situaţiei de fapt, astfel încât, tribunalul putea încuviinţa, la cererea părţilor sau în urma punerii lor, din oficiu, în dezbaterea contradictorie a părţilor, orice probe considera că sunt adecvate finalităţii preconizate prin decizia de casare.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenţia reclamanţilor de a se dispune obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti ce li se cuvin în calitate de autori ai invenţiei ,,Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” pentru utilizarea acesteia în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 la subunităţile pârâtei E.M. Jilţ Nord şi E.M. Jilţ Sud, în temeiul contractului din 2000 încheiat cu CN L.O. SA; s-a solicitat obligarea pârâtei la plata actualizată a acestor sume cu indicele de inflaţie, de la data la care trebuia a le fi achitate aceste drepturi băneşti la zi.
Prima instanţă a reţinut că la data depunerii cererii de brevet (20 ianuarie 1989) reclamanţii erau angajaţii societăţii E.M. Rovinari, însă invenţia nu a fost implementată în unitate nici înainte de depunerea cererii de invenţie şi nici în perioada 1992-1996, ci urma a fi implementată în colaborare cu chemata în garanţie SC I. SA Craiova, pe perioada elaborării tezei de doctorat a reclamantului B.N..
SC I. SA, în anul 1997, a executat prototipul ,,Controler static al curentului rotoric” denumit C.S.R., acesta devenind chiar titulară a unui drept de marcă combinată - conţinând elemente verbale şi figurative -, potrivit certificatului de înregistrare din 3 martie 1999 emis în favoarea sa de către O.S.I.M., cu valabilitate până în 22 septembrie 2017.
În anul 1998, s-a încheiat contractul de licenţă voluntară din 1998 la E. M. Rovinari şi din 1998 la SC I. SA, prin care SC I. SA dobândea dreptul de fabricaţie şi comercializare a obiectului brevetului de invenţie din 1989 cu titlul ,,dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat.”
Cu privire la acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru această invenţie, prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 a Consiliului de administraţie al CN L.O. SA s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenţie (art. 13 din această hotărâre, fila 331, vol. II, rejudecare), iar prin contractul din /2000 încheiat între CN L.O. SA şi autorii invenţiei, valabil între 01 aprilie 1998 şi 22 ianuarie 2009, compania se obliga să plătească inventatorilor un procent din eficienţa economică, respectiv 30% pentru primul an al perioadei 1998-2009 şi 20% pentru restul anilor.
Ca atare, pornind de la această situaţie de fapt reţinută în cauză şi potrivit celor stabilite prin decizia de casare, instanţa de rejudecare era ţinută a verifica dacă invenţia - ,,Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” ce face obiectul brevetului emis în favoarea Întreprinderii Miniere Rovinari, avându-i ca inventatori pe reclamanţi, a fost utilizată în perioada de referinţă a litigiului - 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 la E.M. Jilţ Nord şi EM Jilţ Sud, iar în cazul în care a fost folosită, să se procedeze la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor, în baza clauzelor contractului din 2000 (un procent din eficienţa economică obţinută din utilizarea invenţiei) ca şi a convenţiilor dintre inventatori privind distribuirea procentuală a drepturilor băneşti între ei, ce se regăsesc la dosar.
Având în vedere că pârâta a susţinut că nu foloseşte invenţia ce face obiectul brevetului, ci dispozitivul C.S.R.P produs de SC I. SA, instanţa de rejudecare a dispus în cauză administrarea probei cu expertiză electronică al cărei principal obiectiv a fost acela de a se stabili „dacă la SC C.E.O. SA Turceni - E.M. Jilţ, sunt utilaje pe care sunt montate „convertizoare statice rotorice C.S.R.”, care sunt aceste utilaje şi câte dispozitive sunt, precum şi dacă revendicările cuprinse în invenţia „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” se regăsesc în „convertizorul static rotoric C.S.R.”, raportat la perioada litigiului.
Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi, cu privire la această verificare dispusă de prima instanţă, s-au apărat în mod constant invocând că invenţia ai cărei autori sunt, este produsă de către SC I. SA sub denumirea C.S.R., pe baza contractului de licenţă voluntară încheiat în anul 1998 între această societate şi titularul de brevet - E.M. Rovinari (din cadrul CN L.O. SA, compania cu personalitate juridică) - fila 82 dosar primă instanţă, primul ciclu procesual, C.S.R. fiind utilizat şi la EM Jilţ.
În acelaşi timp, recurenţii au susţinut că acest aspect litigios a fost tranşat anterior în sensul susţinut de ei prin mai multe hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care au autoritate de lucru judecat şi în pricina de faţă, stabilindu-se pe baza cercetării judecătoreşti efectuate în cauzele respective, că invenţia ai cărei autori sunt se execută sub denumirea Controler static al curentului rotoric - C.S.R. - de către SC I. SA.
Înalta Curte apreciază că în măsura în care susţinerea recurenţilor se verifică, instanţele de fond aveau obligaţia de a face aplicarea prezumţiei legale absolute a puterii lucrului judecat, astfel cum este reglementată de art. 1200 pct. 4, art. 1201 şi art. 1202 C. civ. sau a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Astfel, puterea de lucru judecat are un dublu efect: efectul negativ - în sensul că nu se mai poate judeca o nouă cerere între acelaşi părţi, întemeiată pe aceeaşi cauză şi având acelaşi obiect (încălcarea efectului negativ fiind sancţionabilă pe calea admiterii excepţiei procesuale absolute a autorităţii de lucru judecat), dar şi un aspect pozitiv care presupune că partea care a câştigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut anterior printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă într-o nouă judecată, fără ca această instanţă să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.
Or, în măsura în care în cauză opera efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, instanţei de trimitere, în cauza de faţă, nu îi era permis să dispună o nouă verificare asupra aceluiaşi aspect şi, cu atât mai puţin, dacă totuşi a dispus această nouă verificare ale cărei concluzii au fost contrare celor stabilite anterior cu putere de lucru judecat, nu le putea valida sau omologa prin pronunţarea hotărârii în acest nou litigiu.
De regulă, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă într-o cauză ulterioară atunci când între aceasta şi cea soluţionată deja printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă există o legătură de materie litigioasă sau, altfel spus, într-un nou litigiu, acea dezlegare jurisdicţională anterioară constituie o chestiune prejudicială pentru instanţa învestită cu cererea ulterioară.
Chestiunea litigioasă în legătură cu care recurenţii-reclamanţi au invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat priveşte împrejurarea dacă invenţia ai cărei autori sunt este produsă de către SC I. SA sub denumirea C.S.R.
Pe de altă parte, trebuie stabilit în ce măsură o atare constatare este opozabilă şi părţilor cu poziţii procesuale adverse celei a reclamanţilor din cauza de faţă, în condiţiile în care acele hotărâri judecătoreşti s-au pronunţat (cel puţin, aparent) în contradictoriu cu alte entităţi decât pârâta din prezentul dosar - SC C.E.O. SA, iar pe de altă parte, în unele dintre acele cauze, SC I. SA a avut calitatea procesuală de intervenientă - chemată în garanţie de către pârâtele chemate în judecată de către reclamanţi în acele litigii; numai în acest caz ar opera efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pentru că în situaţia în care pârâta ori intervenienta din acest litigiu ar fi terţi faţă de hotărârile judecătoreşti anterioare, constatările jurisdicţionale decurgând din acestea nu li s-ar opune decât cu valoarea unui mijloc de probă exhibat în cauză de către reclamanţi, susceptibil de dovada contrară în dosarul de faţă.
Astfel cum recurenţii susţin, anterior au iniţiat numeroase litigii cu unităţile cu personalitate juridică în subordinea cărora se aflau E.M. la care era folosită invenţia ce face obiectul brevetului emis în favoarea I.M. Rovinari, pentru a obţine plata drepturilor băneşti ce li se cuveneau din exploatarea invenţiei, potrivit celor convenite cu titularul de brevet prin contractul din 2000 şi aprobate prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 a Consiliului de administraţie al CN L.O. SA.
Înalta Curte constată că, relevante din acest punct de vedere, sunt următoarele hotărâri:
- sentinţa civilă nr. 203 din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Gorj (fila 153, vol. II, rejudecare), definitivă prin Decizia civilă nr. 140 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova (fila 155, vol. II, rejudecare) şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 395 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 160, vol. II, rejudecare), prin care recurenţilor reclamanţi le-au fost stabilite drepturile băneşti cuvenite pentru perioada 1 ianuarie 2006-30 iunie 2007 din exploatarea invenţiei la E.M. Rovinari, litigiul fiind purtat împotriva pârâtei SC C.E.R. SA.
- sentinţa civilă nr. 185 din 7 octombrie 2008 a Tribunalul Gorj (fila 134, vol. II, rejudecare), definitivă prin Decizia civilă nr. 174 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova (fila 136, vol. II, rejudecare), irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2551 din 27 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 140, vol. II, rejudecare), litigiul fiind purtat cu SN L.O. SA pentru folosirea invenţiei în perioada 1 ianuarie 2006-30 iunie 2007 la E.M. Roşia; în această cauză, SC I. SA a fost chemată în garanţie de către pârâta SN L.O. SA (cerere respinsă).
- sentinţa civilă nr. 211 din 1 iulie 2011 a Tribunalului Gorj (fila 170, vol. II), definitivă prin Decizia civilă nr. 477 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova (fila 175, vol. II) şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 451 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 178, vol. II rejudecare); litigiul a fost purtat cu SN L.O. SA pentru folosirea invenţiei la E.M. Roşia, iar drepturile băneşti acordate reclamanţilor au fost aferente perioadei 1 iulie 2007-22 ianuarie 2009; şi în această cauză, SC I. SA a fost chemată în garanţie de către pârâta SN L.O. SA (cerere respinsă).
- sentinţa civilă nr. 416 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Gorj (fila 242, vol. III, rejudecare), definitivă prin Decizia civilă nr. 197 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova (fila 244, vol. III) şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2662 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 124, vol. I, rejudecare); litigiul a fost purtat cu SC C.E.R. SA pentru folosirea invenţiei la E.M. Rovinari, iar drepturile băneşti acordate aceloraşi reclamanţi au fost aferente perioadei 1 iulie 2007-22 ianuarie 2009.
Prin decizia recurată în prezentul dosar, aceste hotărâri judecătoreşti au fost înlăturate de instanţa de apel din ansamblul probator al cauzei, întrucât au fost calificate drept practică judiciară ce nu are însuşirea legală de a constitui izvor de drept (şi deci, de a produce vreun efect în pricina de faţă); în plus, în aplicarea principiului rebus sic standibus, s-a apreciat că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, concluzie susţinută de curtea de apel pe baza unor argumente cu un înalt grad de generalitate - posibilitatea teoretică de a se pronunţa hotărâri judecătoreşti conţinând soluţii diferite, chiar în cauze având un obiect similar, justificată de circumstanţele factuale diferite ale litigiilor ulterioare, fără a se indica în concret care circumstanţe particulare ale speţei de faţă au fost de natură a conduce la concluzia că dispozitivele denumite C.S.R., produse de SC I. SA nu încorporează (fie şi într-o formă echivalentă) invenţia protejată prin brevetul din 1992 ai cărei autori sunt reclamanţii, contrar celor statuate în litigiile anterioare.
Înalta Curte reţine că în toate litigiile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti sus-menţionate, pârâtele chemate în judecată au formulat aceeaşi apărare precum în prezentul dosar, în sensul că la E.M. din subordinea lor (E.M. Rovinari şi Roşia), în perioadele de referinţă din acele litigii, nu s-a folosit invenţia, ci dispozitivul C.S.R. produs de SC I. SA, aşadar, o soluţie tehnică diferită; mai mult decât atât, ca şi în cauza de faţă, în două dintre pricinile anterioare, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a fabricantului dispozitivului C.S.R. - SC I. SA -, cerere respinsă de instanţe.
Prin hotărârile judecătoreşti anterior evocate, pronunţate pe baza unei cercetări judecătoreşti reale şi efective a acestei apărări a pârâtelor din acele cauze - expertize tehnice de specialitate (electronică) - s-a stabilit cu putere de lucru judecat că dispozitivul produs de către SC I. SA se execută conform brevetului de invenţia sub denumirea de Controler static al curentului rotoric - C.S.R.P; această constatare este opozabilă intervenientei chemate în garanţie SC I. SA, în calitate de parte în două dintre acele cauze, calitate procesuală pe care o are şi în pricina de faţă.
Astfel, prin Decizia nr. 395 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie, s-a reţinut:
„Drepturile inventatorilor nu sunt afectate de faptul că titularul brevetului de invenţie a încheiat contract de licenţă voluntară, transmiţând către SC I. SA Craiova dreptul de fabricaţie al produsului inventat, sub denumirea pe care aceştia au dat-o produsului „Controler Static al Curentului Rotoric C.S.R.”, pentru care s-a primit certificat de marcă înregistrată.
În cauză, a fost dovedit că dispozitivul folosit în procesul de producţie nu a constituit o realizare tehnică nouă, fiind chiar invenţia ai cărei autori sunt reclamanţii.
Denumirea diferită a invenţiei şi a produsului întemeiat pe această invenţie nu are importanţă în ceea ce priveşte folosirea invenţiei, deoarece indiferent de denumirea produsului prin care este comercializată invenţia, cât timp aceasta se întemeiază pe invenţie, folosirea produsului va duce la concluzia utilizării invenţiei în procesul de producţie, astfel încât autorii acesteia îşi vor păstra drepturile rezultate din contract până la momentul de încetare rezultat din clauzele contractului.”
Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 416 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Gorj, s-a apreciat: „Reclamanţii sunt autorii invenţiei „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu motor bobinat” pentru care s-a emis brevetul de invenţie din 30 iunie 1992, dispozitivul fiind executat sub denumirea de controler static al curentului rotoric C.S.R. de către producătorul SC I. SA Craiova, el fiind folosit de către pârâtă, principiul de funcţionare la produsului în procesul de pornire la motoarelor, fiind cel prevăzut în brevetul de invenţie, însă datorită dezvoltării componentelor electronice şi scoaterii din fabricaţie a unora dintre ele, au intervenit modificări şi modernizări ale instalaţiei, fără însă a fi afectată în sine invenţia.
Acest aspect rezultă cu certitudine şi din raportul de expertiză întocmit de ing. I.M., care concluzionează că dispozitivul folosit de pârâtă, ce face obiectul cererii de realizare tehnică din 1998 cu titlul „modernizarea acţionărilor electrice de la transportoarele de mare capacitate din carierele de lignit” se execută conform brevetului de invenţia sub denumirea de controler static al curentului rotoric C.S.R.P. Tot din raportul de expertiză rezultă că între dispozitivul prezentat în acest brevet de invenţie şi echipamentul folosit la pornirea motoarelor în cadrul SC C.E. SA Rovinari există identitate, pârâta recunoscând că foloseşte invenţia din brevet”; în această cauză, apelul pârâtei a fost respins ca tardiv declarat, iar apelul reclamanţilor a fost admis (în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată); prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursurile ambelor părţi au fost respinse ca nefondate.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 185 din 7 octombrie 2008 a Tribunalul Gorj s-a constatat:
„Din probatoriile administrate, rezultă că E.M.C. Roşia foloseşte în instalaţiile sale de acţionări electrice, dispozitiv de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat, ce face obiectul brevetului de invenţie din 1992, începând cu luna ianuarie a anului 2000, sub denumirea tehnică de C.S.R., denumire stabilită de producătorul SC I. SRL Craiova, în baza unei documentaţii tehnice proprii ce respectă ideea tehnică a brevetului.
Cele două dispozitive, cel impus prin documentaţia tehnică ce face obiectul brevetului de invenţie şi dispozitivul C.S.R. realizat de SC I. SRL Craiova, realizează acelaşi obiectiv tehnic, dispozitivul C.S.R. conţinând componente mai performante apărute pe piaţa mondială a produselor electronice apărute după anul 1989, astfel că diferenţa dintre cele două componente ţine doar de caracteristicile componentelor electronice utilizate.
Prin urmare, motoarele asincrone trifazate cu rotorul bobinat utilizează pentru pornire dispozitivul electronic C.S.R., fabricat de SC I. SRL Craiova, dispozitive care respectă întru totul principiul tehnic ce face obiectul brevetului de invenţie având autori pe reclamanţii B.N., Ş.C. şi D.G.”
Aceste concluzii ale primei instanţe au fost confirmate şi de instanţa de apel prin. Decizia civilă nr. 174 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, potrivit căreia:
„Susţinerile din apel în sensul că, în realitate, pârâta nu utilizează în procesul de producţie invenţia reclamanţilor, nu poate fi reţinută (...). Din raportul de expertiză efectuată la fond, precum şi din lucrarea întocmită de expertul asistent C.C.B. rezultă că dispozitivul C.S.R. reprezintă materializarea invenţiei brevetată din 1992. Faptul că, potrivit stadiului tehnicii materializarea invenţiei este posibilă în două modalităţi (scheme bloc) şi că SC I. SRL nu a folosit modalitatea propusă de inventatori nu este de natură să conducă la convingerea că nu este utilizată invenţia în procesul de producţie de către apelanta-pârâtă.”
Decizia anterioară a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2551 din 27 aprilie 2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin care a fost admis apelul pârâtei, s-a dispus modificarea deciziei recurate, în senul admiterii apelului aceleiaşi părţi, doar în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate reclamanţilor, sens în care a fost schimbată sentinţa.
Totodată, considerente similare se regăsesc şi în cuprinsul sentinţei civile nr. 211 din 1 iulie 2010 a Tribunalului Gorj, confirmată prin deciziile pronunţate în apel şi în recurs.
Înalta Curte apreciază că din analiza celor reţinute de aceste instanţe, rezultă că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, formă a legii de dinainte de modificarea adoptată prin Legea nr. 28/2007 (în vigoare la data folosirii invenţiei), întrucât s-a constatat că dispozitivul electronic C.S.R. produs de SC I. SA a realizat invenţia într-o modalitate echivalentă, dată fiind înlocuirea anumitor componente cu altele mai moderne, însă cu respectarea principiului de funcţionare; în plus, această concluzie corespunde şi confirmărilor provenind de la producătorul SC I. SA prin adresa din 2006 şi analiza comparativă efectuată de acelaşi producător (potrivit adresei din 6 decembrie 2006) între invenţie şi dispozitivul C.S.R. (filele 129 şi 228, vol. II, rejudecare).
Textele menţionate - art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 64/1991 - prevedeau: „Întinderea protecţiei conferite prin brevet este determinată de conţinutul revendicărilor. Totodată descrierea şi desenele invenţiei servesc la interpretarea revendicărilor.
Pentru determinarea întinderii protecţiei conferite prin brevet se va ţine seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări.
Întinderea protecţiei conferite de cererea de brevet de invenţie va fi determinată de revendicările conţinute în cererea publicată în conformitate cu art. 23.”
Astfel cum deja s-a arătat, dezlegările de fapt şi în drept din considerentele hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile din care au fost redate pasajele anterioare sunt opozabile intervenientei - chemată în garanţie şi în pricina de faţă - SC I. SA Craiova, dată fiind calitatea sa de parte şi în două dintre procedurile anterioare, în aceeaşi poziţie procesuală.
Totodată, pârâta acestui dosar a susţinut că la E.M. Jilţ nu se foloseşte dispozitivul descris în invenţia din 1992, ci dispozitivele C.S.R. produse de SC I. SA, producătorul şi furnizorul acestora.
Împrejurarea că dispozitivul electronic C.S.R., produs de SC I.C. SA se execută conform brevetului de invenţie din 1992 pe baza licenţei voluntare acordate de titularul brevetului încheiate în 1998 era deja demonstrată în contradictoriu cu chemata în garanţie; în plus, ea a fost stabilită în contradictoriu şi cu SC C.E.R. SA (pentru dispozitivele utilizate la E.M. Rovinari) şi cu SN L.O. SA (pentru folosirea invenţiei la E.M. Roşia), dispozitivul C.S.R, fiind utilizat în perioadele cumulate ale acestor litigii 1 ianuarie 2006-22-01.2009 (în timp ce cauza de faţă priveşte perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2008).
Pe de altă parte, astfel cum recurenţii au susţinut, şi prin raportul de expertiză specialitatea electronică, efectuat de expert A.F., administrat nemijlocit de prima instanţă în rejudecare, s-a reţinut că „produsul C.S.R. nu a suferit modificări în perioada 2003-2009” (fila 164, vol. III, dosar rejudecare).
Ca atare, dispozitivul C.S.R. produs de SC I. SA, utilizat de pârâta din cauza de faţă la E.M. Jilţ Nord şi Sud, a fost acelaşi cu cel utilizat la E.M. Rovinari şi E.M. Roşia de către SC C.E.R. SA şi, respectiv de SN L.O. SA, dat fiind că pârâta în acest dosar a făcut în mod nemijlocit dovada achiziţionării acestora de la acelaşi producător, precum şi că toate susţinerile sale au fost în sensul că la E.M. Jilţ nu foloseşte invenţia, ci dispozitivul C.S.R.
Înalta Curte deja a reţinut că, în cauza de faţă, calitatea de pârâtă a avut-o, iniţial, SC C.E.T. SA (la rândul său, succesoare a CN L.O.SA), potrivit H.G. nr. 103/2004; prin fuziunea dispusă conform prin H.G. nr. 1024/2011, SC C.E.T. SA şi-a încetat existenţa în condiţiile legii, patrimoniul său fiind preluat de societatea pe acţiuni nou înfiinţată - SC C.E.O. SA (actuala intimată-pârâtă).
Instanţele de casare au stabilit prin deciziile pronunţate în această cauză că pârâta iniţială era succesoare CN L.O. SA.
Totodată, se mai reţine că CN L.O. SA, persoană juridică română, a fost înfiinţată prin H.G. nr. 576/1997; potrivit art. 3 din această hotărâre de guvern „CN L.O. SA are subunităţile prevăzute în anexa 2”, iar conform art. 7 din acelaşi act normativ, subunităţile prevăzute în anexa 2 nu au personalitate juridică.
Între aceste subunităţi din anexa 2 se regăsesc atât E.M. Rovinari, E.M. Roşia, cât şi E.M. Jilţ.
Prin H.G. nr. 103/2004, E.M. Rovinari a fost preluată la SC C.E. SA Rovinari (art. 1 alin. (1)), EM Jilţu şi Drăgoeşti au fost preluate de SC C.E.T. SA (art. 4), iar SN L.O. SA a preluat E.M. Motru (de carieră şi de subteran), Mehedinţi, Roşia, Albeni, Berbeşti (o parte) - art. 6 etc.
În consecinţă, toate cele trei exploatări miniere ce interesează în cauză - Rovinari, Roşia (litigiile anterioare) şi Jilţ (cel de faţă, cu subdiviziunile Jilţ Nord şi Jilţ Sud) la nivelul anului 1997, făceau parte din aceeaşi companie - CN L.O. SA.
Or, prin adresa din 27 aprilie 2007, SC C.E.R. SA comunica recurentului B.N. că producătorul „Dispozitivului electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” pentru care s-a emis brevetul de invenţie din 30 iunie 1992 E.M. Rovinari este produs de SC I. SA Craiova, precum şi că aceste dispozitive sunt folosite la toate E.M. ce au aparţinut C.N.L.O. (fila 162, vol. III, rejudecare); aceleaşi confirmări reies şi din nota emisă de C.N.L.O. - Direcţia de Producţie (fila 7 dosar primă instanţă).
În timp ce faţă de intervenienta SC I. SA hotărârile judecătoreşti din litigiile anterioare îi sunt direct opozabile în virtutea calităţii sale de parte în acele procese, faţă de pârâta cauzei de faţă opozabilitatea dezlegărilor anterior analizate nu operează în mod direct ca efect al acelor hotărâri, în absenţa calităţii sale de parte în acele procese.
Cu toate acestea, având în vedere că între pârâtele din cauzele anterioare şi cea din prezentul dosar există o anumită legătură juridică, potrivit celor arătate mai sus, precum şi faptul că pârâta cauzei, în raport cu SC I. SA, are calitatea de succesor cu titlu particular (având-cauză), în virtutea contractelor de achiziţionare a C.S.R.-urilor (filele 44-63 dosar primă instanţă), dar şi luând în considerare celelalte elemente probatorii ale cauzei la care s-a făcut deja referire, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod nelegal a confirmat soluţia adoptată de tribunal prin care au fost validate concluziile raportului de expertiză specialitatea electronică efectuat de expert F.A., întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat deplin operant nu numai faţă de recurenţii-reclamanţi, cât şi faţă de chemata în garanţie - SC I. SA, furnizorul dispozitivelor C.S.R. utilizate de către pârâtă (succesoare cu titlu particular a chematei în garanţie) la E.M. Jilţ, potrivit susţinerilor celei din urmă.
Astfel, prin expertiza invocată, expertul a concluzionat, în contradicţie cu expertizele din cauzele anterioare şi, consecutiv, în contradicţie şi cu hotărârile judecătoreşti enunţate prin care concluziile acelor expertize au fost omologate, că dispozitivul C.S.R. produs de SC I. SA este diferit de soluţia tehnică brevetată prin brevetul din 1992 atât ca principii de funcţionare, cât şi din punct de vedere al componentelor electronice folosite la realizarea produsului.
Aşa fiind, cum prin hotărâri judecătoreşti citate, opozabile SC I. SA (în calitate de parte) s-a stabilit că dispozitivele produse de aceasta sub denumirea C.S.R. reprezintă produsul prin care se realizează (într-o formă echivalentă) obiectul invenţiei din 1992, iar pârâta din cauza de faţă s-a apărat în sensul că la E.M. Jilţ nu foloseşte obiectul invenţiei, ci dispozitivele produse de SC I. SA Craiova şi achiziţionate de la aceasta, Înalta Curte reţine a fi fondate criticile dezvoltate de recurenţi pe temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi va înlătura concluzia contrară a instanţei de apel sub acest aspect, potrivit celor arătate.
Nu va putea fi însă reţinut motivul de recurs dezvoltat de către recurenţii-reclamanţi pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu referire la interpretarea contractului nr. 3999/2000, întrucât, astfel cum deja s-a arătat, acest contract este cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi), iar nu actul juridic dedus judecăţii (al cărui conţinut juridic instanţele de fond, prin interpretarea clauzelor lui, l-ar fi putut denatura), iar pe de altă parte, natura răspunderii contractuale este deja dezlegată în ciclul procesual anterior, astfel încât, în rejudecare, aceste chestiuni nu mai puteau fi reanalizate.
În ceea ce priveşte analizarea întinderii pretenţiilor formulate de către reclamanţi - acordarea drepturilor băneşti pentru utilizarea invenţiei la E.M. Jilţ în perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 - aceasta va reveni instanţei de rejudecare (ceea ce include şi analiza criticilor formulate cu privire la încheierea din 30 ianuarie 2015), având în vedere că pe baza unei greşite aplicări a legii, s-a reţinut că pârâta nu a utilizat invenţia ai cărei autori sunt reclamanţii în perioada de referinţă a litigiului; prin urmare, cum asupra întinderii pretenţiilor deduse judecăţii instanţa de apel nu s-a pronunţat, Înalta Curte nu le poate analiza pentru prima dată în recurs, având în vedere că această cale de atac presupune exercitarea controlului judiciar cu privire la decizia dată de instanţa de apel.
În recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 4097/2015, recurenţii-reclamanţi au formulat critici întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia menţionată, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul reclamanţilor împotriva Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015 a primei instanţe prin care a fost respinsă cererea reclamanţilor de recuzare a judecătorului învestit cu soluţionarea cererii de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 25 din 6 februarie 2015, formulată de pârâtă, cu pronunţarea asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată; de asemenea, prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a respins ca nefondat şi apelul având ca obiect sentinţa civilă nr. 145 din 8 mai 2015 a Tribunalului Gorj prin care a fost admisă cererea pârâtei şi s-a dispus completarea sentinţei civile nr. 25/2015 în sensul obligării reclamanţilor, în solidar, la plata sumei de 14.504 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC C.E.O. SA.
Cererea de recuzare a judecătorului de la prima instanţă, formulată de către reclamanţi doar în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de completare a sentinţei pronunţate asupra fondului, a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 27 pct. 1 C. proc. civ., reclamanţii susţinând că soţia judecătorului este angajată la societatea pârâtă - SC C.E.O. SA - în funcţia de Şef D.P.M., împrejurare pe baza căreia au afirmat că judecătorul şi/sau soţia ar putea avea un interes în soluţionarea cererii de completare a dispozitivului.
Instanţa de apel a apreciat că simpla calitate de angajat a soţiei judecătorului la societatea pârâtă nu echivalează cu existenţa unui interes a acestuia sau a soţiei sale în soluţionarea cererii, interes ce trebuie să rezulte în mod evident din elementele dosarului, iar nu să constituie o simplă prezumţie sau suspiciune nedovedită; totodată, s-a dat valoare şi împrejurării neformulării unei cereri de abţinere de la soluţionarea cauzei a judecătorului de la prima instanţă.
Prealabil, se constată că instanţa de apel nu a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada împrejurării susţinute prin cererea de recuzare, evaluând temeinicia soluţiei date cererii de recuzare pe baza motivului invocat; pe de altă parte, cele afirmate au putut fi constatate şi de această instanţă de recurs pe baza informaţiilor de interes public postate atât pe site-ul Tribunalului Gorj (declaraţiile prevăzute de lege în sarcina judecătorilor), iar pe de altă parte, de pe site-ul pârâtei, unde este postată declaraţia de interese a soţiei judecătorului de la prima instanţă, angajată a pârâtei în funcţia de Șef D.P.M. (ultima dintre ele, completată pe 9 iunie 2015).
Pe lângă împrejurarea că dispoziţiile C. proc. civ. nu condiţionează verificarea motivelor unei cereri de recuzare doar în prezenţa cererii de abţinere a judecătorului, iar soluţionarea acestora concomitentă nici nu este permisă de lege dată fiind prioritatea stabilită de lege a soluţionării cererii de abţinere în concurs cu cererea de recuzare, Înalta Curte mai constată că cele două acte de procedură, deşi pot avea acelaşi conţinut ori să se întemeieze pe acelaşi motiv dintre cele codificate prin art. 27 C. proc. civ., ele sunt două acte de procedură diferite, având titulari diferiţi (partea/părţile şi judecătorul cauzei), fiecare dintre aceştia afirmându-şi propria percepţie cu privire la un anumit motiv de abţinere/recuzare, în timp ce validitatea acestei percepţii este cea care trebuie apreciată de instanţa învestită cu soluţionarea acestui incident procedural, în compunerea căreia nu poate intra judecătorul care s-a abţinut ori împotriva căruia s-a formulat cerere de recuzare.
Totodată, instanţa de apel a mai reţinut că, din probele dosarului ar trebui să rezulte interesul menţionat de art. 27 pct. 1 C. proc. civ., iar nu să se recurgă la o simplă prezumţie sau suspiciune a părţii.
O atare dezlegare este străină chiar de dispoziţiile textului invocat şi, în acelaşi timp, contrară jurisprudenţei C.E.D.O. care, într-o bogată cazuistică, a stabilit că aparenţa de imparţialitate este la fel de importantă ca şi imparţialitatea instanţei - „justiţia trebuie nu numai să fie făcută, ci, de asemenea, ea trebuie să fie văzută că este făcută” (De Cubber c. Belgiei, 26 octombrie 1984, parag. 26).
Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că, având în vedere că standardul art. 27 C. proc. civ. este sub standardul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, potrivit celor anterior descrise, obligă instanţa să verifice o atare cerere, în raport prevederile şi garanţiile art. 6 par. 1 din C.E.D.O. referitoare la instanţa independentă şi imparţială.
Curtea a subliniat în mai multe rânduri că imparţialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară (Hauschildt c.Danemarcei, 24 mai 1989, par. 47).
Pe de altă parte, în cauza Padovani c. Italiei (26 februarie 1993, parag. 27), instanţa europeană a reţinut că este fundamental ca într-o societate democratică tribunalele să inspire încredere justiţiabililor, art. 6 parag. 1 din Convenţie impunând ca fiecare instanţă să fie imparţială (parag. 35-38).
Totodată, din jurisprudenţa C.E.D.O. reiese că imparţialitatea poate fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers (test) subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândeşte în forul său interior într-o cauză anume, şi un demers (test) obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa (Piersack c. Belgiei, 1 octombrie 1982, parag. 30, şi Grieves c. Regatului Unit (MC), 16 decembrie 2003, nr. 57067/00, parag. 69).
Astfel cum s-a statuat şi în Cauza Steulet c. Elveţiei din 26 aprilie 2011, graniţa dintre cele două noţiuni nu este însă ermetică, din moment ce nu numai conduita unui judecător poate, din punct de vedere al unui observator exterior, să atragă îndoieli obiectiv justificate cu privire la imparţialitatea sa, ci poate fi vorba şi despre convingerea sa personală (Kyprianou c. Ciprului (MC), nr. . 73797/01, parag. 119).
Analiza jurisprudenţei Curţii permite a se distinge între două tipuri de situaţii susceptibile a reprezenta o lipsă de imparţialitate a judecătorului.
Prima, de ordin funcţional, priveşte cazurile în care conduita personală a judecătorului nu este deloc discutabilă, ci - spre exemplu - exercitarea de către aceeaşi persoană a unor funcţii diferite în cadrul procesului judiciar (Piersack, citată anterior), suscită dubii obiectiv justificate cu privire la imparţialitatea instanţei.
Cea de-a doua situaţie este de ordin personal, raportându-se la conduita judecătorilor într-o cauză anume. O astfel de conduită poate fi suficientă pentru a ridica unele temeri legitime şi obiectiv justificate (a se vedea cauza Buscemi c. Italiei, nr. 29569/95, par. 67), dar ea poate ridica o problemă în egală măsură şi în cadrul demersului subiectiv (Lavents c. Letoniei, 28 noiembrie 2002, nr. 58442/00, parag. 118-119). Din această perspectivă, modul în care se recurge la testul obiectiv sau subiectiv depinde de circumstanţele fiecărei cauze în parte.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte apreciază că instanţa de rejudecare, pentru soluţionarea apelului împotriva încheierii nr. 4 din 7 mai 2015 a Tribunalului Gorj, dacă va fi cazul, se va raporta jurisprudenţa C.E.D.O. cu privire la art. 6 parag. 1 din Convenţie (neluată în considerare în ciclul procesual anterior), în raport cu circumstanţele particulare ale cauzei - momentul formulării cererii de recuzare, actualitatea necesităţii acestor dezlegări în raport cu momentul recuzării judecătorului învestit cu soluţionarea cererii de completare a sentinţei pronunţate pe fondul pretenţiilor, soluţia pronunţată în prezentul recurs, dar şi având în vedere decizia pe care instanţa de apel preconizează că o va pronunţa în apelul formulat împotriva sentinţei nr. 25/2015 etc.
Înalta Curte apreciază că motivele de recurs dezvoltate de recurenţi împotriva deciziei recurate cu privire la confirmarea sentinţei civile nr. 145 din 8 mai 2015 a Tribunalului Gorj prin care s-a completat sentinţa nr. 25 din 6 februarie 2015 cu dispoziţia privind obligarea, în solidar, a reclamanţilor, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă, nu pot fi analizate la acest moment procesual, întrucât, dată fiind soluţia de casare a deciziei pronunţate de instanţa de apel împotriva sentinţei date de prima instanţă pe fondul cererii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, nu este stabilită încă, printr-o hotărâre definitivă, partea căzută în pretenţii, astfel încât este prematură verificarea aplicării art. 274 C. proc. civ.
Ca atare, aceste critici vor fi evaluate de instanţa de rejudecare, după soluţionarea completă a raportului juridic litigios.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi (5) rap. la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi, văzând şi prevederile art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile formulate de reclamanţi împotriva ambelor decizii pronunţate de instanţa de apel, pe care le va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii D.G., Ş.C. şi B.N. împotriva Deciziei nr. 4096 din 29 septembrie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi a Deciziei nr. 4097 din 29 septembrie 2015, pronunţate de aceeaşi instanţă.
Casează deciziile recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 297/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 29/2016. Civil → |
|---|
