ICCJ. Decizia nr. 297/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 297/2016
Dosar nr. 3889/1/2015
Şedinţa publică din 5 februarie 2016
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2860 din 23 octombrie 2014 a admis recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva Deciziei nr. 210 din 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a modificat, în parte, decizia atacată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul B.B.M. în contradictoriu cu pârâţii R.I. şi SC R. SRL, pentru plata sumei de 12.696,13 lei, reprezentând daune materiale, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B.B.M., B.A.L., SC C.P.C. SRL şi de pârâta SC U.A. SA împotriva Deciziei nr. 210 din 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a obligat recurenţii-reclamanţi B.B.M., B.A.L., SC C.P.C. SRL la plata sumei de 3.332 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta-pârâtă SC R. SRL.
S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3488 din 26 septembrie 2012, Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca neîntemeiată, excepţia prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtele SC R. SRL şi SC U.A. SA.
A admis excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa penală nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin, modificată prin Decizia penală nr. 179/A din 02 mai 2011 a Tribunalului Cluj, secţia penală, modificată prin Decizia penală nr. 1676/R din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, toate pronunţate în Dosarul nr. 1533/242/2008 şi în consecinţă, a respins petitele A.a şi B din cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii pentru perioada dintre data accidentului de circulaţie din 12 octombrie 2007 şi data pronunţării sentinţei penale nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin.
A respins, ca neîntemeiate, petitele A.b şi B din cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii pentru perioada ulterioară pronunţării sentinţei penale nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin.
A obligat pe reclamanţi, în solidar, la plata către pârâta SC R. SRL a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.
Prin Decizia nr. 210 din 13 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de reclamantul B.B.M. şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:
A admis în parte cererea formulată de reclamantul B.B.M.
A obligat pe pârâţii R.I., SC U.A. SA şi SC R. SRL, în solidar, la plata sumei de 12,696,13 lei, cu titlu de daune materiale, către acest reclamant.
A obligat pe reclamanţii B.A.L. şi SC C.P.C. SRL să plătească pârâtei SC R. SRL suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins apelurile declarate de reclamanţii B.A.L. şi SC C.P.C. SRL.
A dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantul B.B.M. şi de pârâta SC R. SRL în fond şi în apel.
A obligat pe apelanţii B.A.L. şi SC C.P.C. SRL, în solidar, să plătească pârâtei SC R. SRL suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii şi pârâtele SC R. SRL şi SC U.A. SA.
Împotriva acestei Decizii nr. 2860 din 23 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au formulat contestaţie în anulare contestatorii B.B.M. (M.), B.A.L. şi SC C.P.C. SRL.
Se invocă, în susţinerea cererii motivul prevăzut de prima ipoteză din art. 318 C. proc. civ., respectiv greşeala materială evidentă privind aspectele formale ale judecăţii prin neobservarea faptului că la fond, cu toate că au fost depuse acte doveditoare de către contestatori, acestea nu au fost comunicate celorlalte părţi, nu au fost discutate în contradictoriu şi, pe cale de consecinţă nu au fost soluţionate în cadrul procesului.
Se arată că la data de 26 septembrie 2012 a fost depusă la dosarul de fond o cerere de repunere pe rol a cauzei, redactată şi semnată de apărătorul ales de la acel moment, cerere însoţită de acte în probaţiune; că, prin cererea de repunere pe rol s-a precizat că reclamantul a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenele de judecată, fiind plecat în străinătate pentru investigaţii medicale şi, mai mult, era în imposibilitate de a se prezenta fiind imobilizat în scaun cu rotile.
Toate acestea au fost aduse la cunoştinţa instanţei de apel, în susţinerea cererii de anulare a sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare, întemeiată pe dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de fond s-a pronunţat doar asupra excepţiilor invocate de către pârâte, respectiv excepţia prematurităţii şi excepţia autorităţii de lucru judecat, fără să se evoce fondul cauzei, cu atât mai mult cu cât nu a analizat probele depuse la dosar, nu au avut loc dezbateri în contradictoriu asupra probelor depuse.
Faţă de cele de mai sus, rezultă că în mod greşit, prima instanţă nu a luat în considerare probele depuse, nu le-a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor, deci asupra acestui act de procedură nu s-a făcut nici o judecată de către instanţa de recurs. Faptul că instanţa de fond a respins ca neîntemeiate pretenţiile vizând perioada ulterioară pronunţării sentinţei penale, fără a proceda la îndeplinirea obligaţiilor sale de comunicare a probelor, de a pune în dezbaterea contradictorie a părţilor probele şi fără a se pronunţa asupra acestora, constituie o gravă abatere de la obligaţiile procedurale ale instanţei de fond ce nu a fost observată de către instanţa de recurs, nu s-a făcut nici o apreciere, sub acest aspect fiind o greșeală materială.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de către art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., se solicită a se constata faptul că în hotărârea atacată nu s-a analizat critica invocată cu privire la invocarea lipsei motivelor pe care se sprijină hotărârea.
Instanţa de apel, prin hotărârea atacată, nu a motivat respingerea capătului de cerere B, respectiv obligarea SC U. SA în calitate de asigurător, la plata către reclamanţi a sumelor solicitate în limita plafonului privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă delictuală pentru anul 2007, în conformitate cu poliţa de asigurare.
Aceste motive de recurs nu au fost analizate de către instanţă, nu s-a făcut nicio discuţie referitoare la aceste motive, fapt pentru care, se solicită constatarea admisibilităţii contestaţiei în anulare formulată.
De asemenea, nici invocarea de către contestatori a prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează tuturor persoanelor dreptul ca o instanţă să analizeze orice contestaţie legată de drepturi şi obligaţii cu caracter civil, nu a fost analizată de către instanța de recurs.
Potrivit dovezii din Dosar nr. 3889/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, contestaţia în anulare a fost înregistrată la 26 octombrie 2015.
Asupra contestaţiei în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În şedinţa publică din 05 februarie 2016, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora, „contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit în art. 401 alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. civ.
Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la împlinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”.
Decizia ce se solicită a fi retractată este o decizie irevocabilă, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. Ea reprezintă o decizie irevocabilă care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece nu cuprinde vreo dispoziţie de stabilire a unei obligaţii principale, în sarcina vreuneia din părţi, susceptibilă de executare silită, în sensul art. 3712 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de împrejurarea că hotărârile irevocabile nu se comunică, art. 319 alin. (2) C. proc. civ. instituie două termene pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare, şi anume un termen subiectiv de 15 zile, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre şi un termen obiectiv de 1 an, care curge de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procedural, inclusiv prin instituirea unui termen reprezintă o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
Termenele instituite prin lege au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor, contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Conform înscrisului ataşat de la dosarul cauzei, cererea de eliberare a unei copii a Deciziei civile nr. 2860 din 23 octombrie 2014 formulată de contestatorul B.B. prin apărător, rezultă că acesta a primit un exemplar al Deciziei nr. 2860/2014, la data de 13 ianuarie 2015. Termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. s-a împlinit deci la data de 29 ianuarie 2015, iar prezenta contestaţie a fost formulată la data de 26 octombrie 2015.
Drept urmare, sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., contestaţia în anulare fiind tardiv formulată, faţă de data luării la cunoştinţă de către contestator (13 ianuarie 2015) a deciziei atacate şi data formulării prezentei contestaţii în anulare - 26 octombrie 2015.
Pentru aceste considerente, prezenta contestaţie în anulare formulată va fi respinsă ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.B.M. (M.), B.A.L. şi SC C.P.C. SRL împotriva Deciziei nr. 2860 din 23 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 296/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 299/2016. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
