ICCJ. Decizia nr. 82/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 82/2016
Dosar nr. 11756/105/2011
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe mini Tribunalului Prahova, la data de 21 decembrie 2011, reclamantul A.G., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul judeţean Prahova - C.P.C., în temeiul art. 124 alin. (1) din Legea 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi art. 10 alin. (3) din H.G. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului a solicitat anularea Hotărârii nr. 7553 din 22 noiembrie 2011. şi a Anexei 1 la Hotărârea nr. 7553 din 22 noiembrie 2011, respectiv a Certificatului de încadrare a copilului într-un grad de handicap din 22 noiembrie 2011, emise de pârâtă, şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre şi respectiv un nou certificat de încadrare a minorului B.l.M. în gradul de handicap „Grav".
Totodată, prin precizarea de la data de 2 februarie 2012, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a reclamantului B.l.M. şi completarea cererii introductive cu obligarea pârâtei la plata sumei de 8.400 lei pentru persoane cu handicap, din noiembrie 2009 şi până în prezent.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 2975 din 17 decembrie 2014, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În sinteză, tribunalul a reţinut că, prin acţiune, reclamantul a contestat hotărârea din 27 noiembrie 2012 şi certificatul din 22 noiembrie 2011, apreciind că încadrarea în gradul de handicap „Accentuat" este nelegală, corectă fiind menţinerea gradului iniţial, acela de „Grav", conform certificatului din 23 noiembrie 2010 emis de C.P.C.
În urma probelor administrate, respectiv raportul de expertiză medico-legal şi înscrisurile medicale în baza cărora s-a emis certificatul de încadrare în grad de handicap din 22 noiembrie 2011 - accentuat, coroborat cu referatul privind evaluarea medico-psihosocială a copilului B.l.M. din 11 noiembrie 2011, tribunalul a concluzionat ca încadrarea copilului s-a iacut conform legislaţiei în vigoare, având ia baza Ordinul nr. 725/12709 din 1 octombrie 2002 - cap. IV lit. a), „afectări ale structurii sistemului cârdio-vascuIar", şi dispoziţiile art. 2, 3, 10, 20 lit. g) din Hotărârea nr. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului. Totodată a fost avută în vedere situaţia medicală a minorului de la data emiterii actului contestat, stare acestuia fiind ameliorată, iar încadrarea în alt grad, mai uşor de handicap, legală.
În ce priveşte cererea de obligarea a pârâtei la plata sumei de 8400 lei, datorată din noiembrie 2009 şi până la data formulării cererii, 2 aprilie 2012) reprezentând indemnizaţie de însoţitor, tribunalul a reţinut că, nemaifiind încadrat la gradul de handicap „Grav", reclamantul nu mai putea beneficia de indemnizaţia de însoţitor, conform art. 43 din Legea nr. 448/2006.
Pentru perioada anterioară acestei daîe, cât reclamantul a fost încadrat în gradul de "handicap „Grav", cererea s-a apreciat neîntemeiată, pe de o parte, pentru că, potrivit art. 44 din Legea nr. 448/2006, obligaţia de plată revine primăriei, iar nu pârâtei din prezenta cauză, iar pe de altă parte, în perioada 23 noiembrie 10 - 23 noiembrie 11 de valabilitate a certificatului din 23 noiembrie 2010 a beneficiat, conform opţiunii, de indemnizaţie lunară, conform art. 42 din Legea nr. 448/2006. Pentru perioada anterioară, noiembrie 2009 - noiembrie 2010, de valabilitate a certificatului din 17 noiembrie 2009, reclamantul nu a figurat cu cerere de acordare indemnizaţie însoţitor.
Prin Decizia civilă nr. 674 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins apelul reclamantului.
Instanţa de apel a reţinut că sunt corecte considerentele instanţei de fond în sensul că gradul accentuat de handicap se acordă copiilor la care incapacitatea de a desfăşura activitatea potrivit rolului social corespunzător dezvoltării şi vârstei, se datorează unor limitări funcţionale importante, motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultat din afecţiuni severe în stadii înaintate, cu complicaţii ale unor aparate şi sisteme, în timp ce gradul grav al handicapului se acordă copiilor care au, în raport de vârstă, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, au un grad ridicat de dependenţă fizică şi psihică, în această situaţie autonomia persoanei fiind scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricţii multiple în participarea socială a copilului.
În speţă, ancheta socială efectuată la 11 octombrie 2011 a relevat, că minorul este autonom în activităţile zilnice privind igiena corporală, îmbrăcat-dezbrăcat, servire-hranîre, mobilizare, utilizare mijloace de transport, deplasare în interiorul şi exteriorul locuinţei, având memoria păstrată şi posibilităţile de orientare la fel.
În raport de actele medicale, de concluziile anchetei sociale şi de dispoziţiile legale aplicabile, în mod corect tribunalul a constatat că minorul, devenii între timp major, se află într-o stare de sănătate ameliorată, încadrarea acestuia în gradul de handicap accentuat fiind corectă.
Totodată, a fost corect soluţionată de instanţa de fond şi cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 8.400 lei, datorată de aceasta pe perioada noiembrie 2009, până la 2 aprilie 2012, reprezentând indemnizaţia de însoţitor.
La data de 3 iunie 2015, reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, iar prin cererea din data de 15 ianuarie 2016 au fost depuse motivele recursului declarat împotriva Deciziei nr. 674 din 12 mal 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Analizând cererea recurentului de repunere în termenul de motivare a recursului, înalta Curte constata că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neândeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa, ei"
Prin urmare, decăderea este o sancţiune legată de respectarea termenelor de procedură, raţiunea şi importanţa decăderii fiind determinată tocmai de necesitatea stabilirii unor termene imperative de natura a disciplina activitatea procesuală.
Dispoziţiile art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. reglementează repunerea în termen, în condiţii restrictive, când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să acţioneze înăuntrul termenului de fapt de lege, în speţă înăuntrul termenului de motivare a recursului, de 15 zile, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a art. 303 alin. (1) C. proc. civ., cu dispoziţiile art. 310 C. proc. civ. care curge de la data comunicării deciziei civile atacate.
Textul legal invocat consacră posibilitatea repunerii în termen pentru situaţia în care partea a fost împiedicata să îndeplinească actul de procedura de o împrejurare mai presus de voinţa ei, pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voinţa părţii sa intervină înăuntrul termenului legal.
Totodată, pentru acordarea beneficiuiui repunerii în termen mai este necesară o dublă condiţie: partea sa indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia şi actul de procedură să fie îndeplinit înăuntrul aceluiaşi termen.
Din analiza înscrisuriior existente la dosar se reţine că Decizia civilă nr. 674 din 12 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti, secţia I civilă, a fost comunicată reclamantului la data de 26 mai 2015.
În termenul legal prevăzute de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunţate de Curtea de Apei Ploieşti, rară ca declaraţia de recurs să fie însoţită de motivarea recursului, partea menţionând chiar că motivele de recurs vor fi depuse ulterior. Motivele de recurs au fost depuse în fafa instanţei de recurs, la data de 15 ianuarie 2016.
Înalta Curte reţine că nu pot 11 asimilate cu o împrejurare mai presus de voinţa părţii care să fi intervenit înăuntrul termenului legal de declarare a recursului, nici cauzele medicale invocate, nici cele privind situaţia financiară a recurentului-reclamant.
Astfel, adeverinţa medicală, emisă la data de 18 ianuarie 2016, consemnează boala cronică de care suferă reclamantul „defect septal interatrial operat", care reprezintă, de altfei, motivul acordării drepturilor ce stau la baza promovării acţiunii ce face obiect al dosarului de faţă.
Se constată că aspectele indicate în cuprinsul adeverinţei medicale nu reprezintă o situaţie de forţă majoră, invită în termenul de motivare a recursului, care să fie de natură a împiedica pe reclamant să motiveze recursul în termenul legal prevăzut de art. 303 coroborat cu art. 301 C. proc. civ.
Nici adeverinţă de venit pe anul 2015, emisă de A.N.A.F. - Serviciul Fiscal Câmpîna la data de 13 ianuarie 2016, din care rezultă faptul că acesta nu figurează cu venituri impozabile, nu dovedeşte împrejurări care să poată fi subsumate sintagmei legale de „împrejurare mai presus de voinţa părţii", care să fi intervenit înăuntrul termenului legal de motivare a recursului.
Se reţine de altfel, că, în termenul prevăzut de art. 303 coroborat cu art. 301 C. proc. civ., a fost formulată declaraţia de recurs, lipsa motivării în acelaşi termen dovedind lipsa de diligentă a recurentului în conducerea procesului declanşat de el, ce nu poate fi asimilata unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, ivită înăuntrul termenului legal de motivare a recursului, de 15 zile, care să fi împiedicat pe recurent sa motiveze recursul înăuntrul termenului reglementat de lege.
Faţă de această împrejurare, este inutil a mai analiza dacă au fost indicate motivele împiedicării în termen de 15 zile de ia încetarea acesteia, precum şi dacă actul de procedura a fost îndeplinit înăuntrul aceluiaşi termen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de recurent.
Analizând cu prioritate, în baza art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ., coroborat cu art. 298 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente;
Înalta. Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ., „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2)", respectiv motivele de ordine publică, care pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., stabilesc că „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs" şi, respectiv că „Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".
Totodată, potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Înalta Curte reţine faptul că reclamantul a formulat recurs la data de 3 iunie 2035, arătând că motivele le va depune ulterior.
Deşi hotărârea instanţei de fond i-a fost comunicată reclamantului anterior declarării recursului, acesta nu a depus la dosar motivele de recurs înăuntrul termenului de declarare a recursului care, potrivit art. 101 C. proc. civ., începe să curgă la data de 26 mai 2015 şi se împlineşte la data de 11 iunie 2015.
Având în vedere că recurentul-reclamant nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 303 coroborat cu art. 301 C. proc. civ. şi nefiind identificate motive de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constatat nulitatea recursului.
Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată fiind o excepţie de fond absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de motivare a recursului.
Constata nul recursul declarat de reclamantul B.I.M. împotriva Deciziei civile nr. 674 din 12 mai 2015 pronunţată, de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 86/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 83/2016. Civil → |
|---|
