Invocarea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a consilierului juridic. Condiții și efecte din perspectiva art. 151 al. 4 din Codul de procedură civilă
| Comentarii |
|
Invocarea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a consilierului juridic. Condiții și efecte din perspectiva art. 151 al. 4 din Codul de procedură civilă
C. proc. civ., art. 80 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 86 teza I, art. 151 alin. (2), (4)
C. civ., art. 1376 alin. (2) teza a II-a
Conform art. 151 alin. (2) C. proc. civ., avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.
Sunt supuse formalităților de publicitate prevăzute de art. 151 alin. (4) C. proc. civ. numai mențiunile cu privire la reprezentantul legal, nu și cele privind reprezentantul judiciar convențional.
Astfel, în cazul în care persoana juridică de drept privat este reprezentată de consilierul juridic, care are calitatea de prepus, împuternicirea acordată acestuia nu este supusă cerinței publicității reglementată de art. 151 alin. (4) C. proc. civ., care are în vedere calitatea de reprezentant legal al persoanei juridice de drept privat.
I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1259 din 7 iulie 2020
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 22 iulie 2015 sub nr. x/300/2015, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., au solicitat:
- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 4.1 alin. (2), art. 4.5 și art. 4.10 lit. a) și lit. b) din contractul de credit de consum nr. HL 15783/24.09.2007;
- obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii prin raportare la valoarea LIBOR și a marjei de la data încheierii contractului;
- obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute în baza clauzelor abuzive cu titlul de comision de acordare, comision de administrare și dobândă excedentară;
- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, stabilizarea cursului de schimb la momentul semnării contractului, iar în subsidiar, restabilirea echilibrului contractual prin suportarea în mod egal a riscului valutar, denominarea în moneda națională a plăților.
În drept, au fost invocate prevederile din Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 194 și urm. C. proc. civ., art. 480 și art. 992 C. civ., Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 TFUE.
La 23 septembrie 2015, reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare, indicând următoarele valori patrimoniale: suma de 892.621,8 lei - aferentă capătului unu de cerere referitor la dobândă, privind art. 4.1 alin. (2) din contract; suma de 1.074.176,67 lei - aferentă capătului de cerere privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda și comisioanele, de la art. 4.5 din contract; suma de 181.551,25 lei - aferentă petitului privind comisionul de administrare; suma de 168.141 lei - aferentă dobânzii excedentare; suma de 10.500 lei - pentru comisionul de acordare; suma de 89.745,97 lei - privind comisionul de administrare.
Prin sentința civilă nr. 383 din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Litigiul a fost înregistrat pe rolul Secției a Vl-a civilă a Tribunalului București la 10 februarie 2016 sub nr. x/3/2016.
Prin sentința civilă nr. 2723 din 3 mai 2016, Tribunalul București, Secția a Vl-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.5 din contractul de credit nr. HL 15783/24.09.2007 și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 2723 din 3 mai 2016 a Tribunalului București, Secția a Vl-a civilă au declarat apeluri reclamanții A., B., C. și pârâta D. S.A., care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, Secția a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 1201/A din 23 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al apelantei-pârâte D. SA și anulat apelul declarat de pârâta D. S.A.
Totodată, a fost respins apelul declarat de reclamanții A., B. și C., ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 1201/A din 23 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta D. S.A., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În susținerea cererii, recurenta invocă motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. căruia îi subsumează o singură critică, aceasta vizând faptul că instanța de apel a soluționat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al apelantei-pârâte cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 82 și art. 151 C. proc. civ., referitoare la reprezentarea părților.
Argumentele aduse în sprijinul criticii formulate vizează următoarele aspecte:
Potrivit Normei privind competențele de reprezentare, în cadrul societății absorbite D. S.A. s-a stabilit că pentru angajarea băncii în relațiile cu terții este necesară semnătura cumulativă a oricăror doi conducători, conform responsabilităților și împuternicirilor stabilite de Consiliul de Administrație sau prin semnătura cumulată a cel puțin doi salariați, cărora conducătorii le vor delega atribuțiile în acest sens și care vor angaja banca în limitele puterilor conferite.
În aceeași normă se mai precizează că se consideră excepții de la principiul angajării răspunderii băncii (mai sus precizat) prin semnătura a cel puțin două persoane, astfel: „în fața instanțelor de judecată sau arbitrale, reprezentarea băncii se realizează de către o singură persoană pentru care delegația de reprezentare se semnează de către Directorul Executiv al Direcției Juridice și Șeful Biroului Litigii/Șef Serviciu din cadrul Direcției Juridice”.
Recurenta precizează că documentele emise de Direcția Juridică din cadrul D. S.A. aveau ca primă semnătură, de tip A, pe cea a Directorului Executiv/Șef Serviciu/Șef Birou și a doua semnătură, de tip B, pe cea a consilierului juridic care redacta respectivul document.
Se precizează că a fost probat cu înscrisuri că semnatarii cererii de apel, respectiv E. avea calitate de șef serviciu, iar F. avea calitatea de consilier juridic, iar potrivit adeverințelor depuse la dosarul cauzei și în raport de Norma de reprezentare a societății D. S.A., persoanele semnatare aveau calitatea de a reprezenta banca în relația cu instanțele de judecată.
Recurenta învederează, în al doilea rând, că cererea de apel a fost semnată în numele societății absorbite de șeful serviciului, la acea vreme, E. și de F. În calitate de consilier juridic potrivit reglementărilor interne la care s-a făcut referire.
Recurenta menționează, totodată, faptul că în fața instanței de fond întâmpinarea depusă a fost semnată de aceleași șef serviciu împreună cu un alt consilier juridic, în fața tribunalului nepunându-se problema că persoanele semnatare nu ar avea calitatea să reprezinte banca, partea potrivnică necontestând această calitate.
Consideră recurenta că a ridica această excepție, din oficiu, atunci când nu există nici măcar suspiciunea unei intenții frauduloase că altcineva decât reprezentanții legali ai societății au formulat calea de atac a apelului și că, în același timp, au și reprezentat-o în fața instanței de judecată, este o chestiune excesiv de formalistă, putând fi asimilată cu refuzul de a judeca o cauză și chiar cu încălcarea dreptului la justiție, consfințit atât prin Constituția României, cât și de către reglementările europene în acest domeniu.
Recurenta conchide în sensul că apelul este semnat de reprezentanții legali și convenționali ai societății D. S.A., iar reprezentarea în fața instanței de judecată a fost efectuată prin consilierul juridic desemnat în baza mandatului de reprezentare, calitate și mandat ce nu au fost contestate de către partea intimată.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a constatat următoarele:
Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant este o excepție de procedură absolută și peremptorie, dată fiind necesitatea de a se realiza o judecată între părți corect reprezentate.
Instituția reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte de procedură în numele și pe seama unei părți din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct față de parte.
Art. 80 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant și enumeră felurile reprezentării, respectiv legală, convențională sau judiciară.
Potrivit art. 84 alin. (1) C. proc. civ., reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată se poate face numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii. ~
În reglementarea art. 86 prima teză C. proc. civ., „Mandatarul cu procură generală poate să îl reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume”, ceea ce presupune că mandatul de reprezentare în justiție trebuie considerat ca un mandat special în raport cu mandatul de administrare sau cu orice mandat având un caracter general.
Conform art. 151 alin. (2) C. proc. civ., avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.
Recurenta a depus la dosarul cauzei copii certificate de pe următoarele înscrisuri: adeverințele nr. 508/33/04.01.2018 și nr. 508/319/22.01.2018, extras din decizia comitetului de reglementări interne din 10.07.2015, extras din actul constitutiv, extras din Norma privind competențele de reprezentare în cadrul D. S.A versiunea 7.0 (în vigoare de la data de 17 iunie 2015) și Anexa nr. 1 la Norma anterior menționată.
Prin Norma privind competentele de reprezentare în cadrul D. S.A., versiunea 7.0, depusă în extras, s-a stabilit „dreptul de semnătură pentru angajarea Băncii, conform Anexei nr. I, cu respectarea principiului conform căruia răspunderea Băncii este angajată prin semnătură cumulată a oricăror doi conducători ai Băncii, conform responsabilităților și împuternicirilor stabilite de Consiliul de Administrație sau prin semnătura cumulată a cel puțin doi salariați, cărora conducătorii le vor delega atribuțiile în acest sens și care vor angaja Banca în limita puterilor conferite, în conformitate cu prezenta Normă”.
Potrivit acestei Norme, „se consideră excepții de la principiul angajării răspunderii Băncii prin semnătura a cel puțin două persoane, potrivit competențelor de reprezentare stabilite prin prezenta Norma, (i) reprezentarea D. S.A. În fața instanțelor judecătorești și/sau în fața instanțelor arbitrale, de către o singură persoană pentru care delegația de reprezentare se semnează de către Directorul Executiv al Direcției juridice și Șeful Biroului Litigii/șef Serviciu din cadrul Direcției Juridice și (ii) reprezentarea D. SA în fața Serviciilor Registratură și Arhivă ale instanțelor judecătorești de orice grad, de către o singură persoană pentru care delegația de reprezentare se semnează de către Directorul Executiv al Direcției Juridice/Șeful Biroului Litigii/Șef Serviciu din cadrul Direcției Juridice și conducătorul unității teritoriale/angajat cu atribuții manageriale/coordonare din care face parte persoana delegată.
Astfel cum rezultă din extrasul din Anexa nr. 1 la Normă, „documentele emise la nivelul Direcției Juridice sunt: invitații la conciliere, împuterniciri avocațiale, răspunsul privind solicitările de informații (...), cereri de chemare în judecată de orice natură, inclusiv acțiuni civile, comerciale, falimente și reorganizări judiciare, cereri de chemare în garanție, întâmpinări, note scrise (..)”.
Art. 54 din Actul Constitutiv al D. S.A. stipulează că răspunderea băncii va fi angajată prin semnătura cumulată a oricăror doi conducători ai Băncii, conform responsabilităților și împuternicirilor stabilite de Consiliul de Administrație sau prin semnătura cumulată a cel puțin doi salariați cărora conducători le vor delega atribuțiile în acest sens și care vor angaja Banca în limitele conferite.
Din coroborarea acestor texte legale mai sus redate și a documentelor de reglementare internă emise de Bancă, rezultă că cererea de apel formulată de persoana juridică de drept privat,
D. S.A., putea fi făcută fie prin reprezentantul legal, situație în care este obligatorie depunerea unui extras din registrul public care să ateste această calitate, fie prin reprezentant convențional, consilier juridic sau avocat, situație în care este obligatorie depunerea unei împuterniciri emise de persoana juridică al cărei angajat este.
Cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă este semnată de șef serviciu E. și de consilier juridic superior F., același șef serviciu semnând și întâmpinarea depusă la instanța de fond și validată de aceasta, împrejurare ce a dat naștere unei prezumții de dovadă a calității de reprezentant a celor două persoane.
Adeverințele existente la filele 149 și 150 în dosarul Curții atestă faptul că d-na E. deține funcția de șef serviciu Direcție Juridică și că d-na F. deține funcția de șef birou - Direcția Juridică, calități ce le conferă atributul reprezentării convenționale a recurentei în fața instanțelor judecătorești, în sensul avut în vedere de art. 80 alin.(1), de art. 84 alin.(1) și de art. 151 alin. (2) C. proc. civ., ambele adeverințe fiind semnate de Directorul executiv adjunct al Băncii.
Semnatarii celor două adeverințe, nr. 508/33/04.01.2018 și nr. 508/319/2018, sunt directorul executiv adjunct și șef serviciu, salariați care au acționat, astfel, în calitate de prepuși ai Băncii, angajator comitent în reprezentarea legală cerută de art. 151 alin. (4) C. proc. civ.
Aceasta pentru că, din interpretarea tezei a II-a a art. 1376 alin. (2) C. civ., rezultă că „prepusul este cel care, aflat sub directa supraveghere și control a comitentului, îndeplinește
anumite funcții sau însărcinări din partea acestuia, pentru comitent sau pentru o altă persoană, raportul comitent/prepus fiind de esența contractului individual de muncă.”
Într-o altă definiție, consacrată în doctrină, prepusul este o persoană care acceptă să facă ceva în interesul altei persoane, punându-se sub direcția, supravegherea și controlul acesteia, o persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane.
Ceea ce definește noțiunile de comitent și prepus este existența unui raport de subordonare care își are temeiul în împrejurarea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredințat unei persoane fizice o anumită însărcinare. Din această încredințare decurge posibilitatea pentru prima persoană - denumită comitent - de a da instrucțiuni, de a direcționa, îndruma și controla activitatea celeilalte persoane - denumită prepus - aceasta din urmă având obligația de a urma îndrumările și directivele primite.
Astfel, comitentul este o persoană îndreptățită să exercite direcția, supravegherea și controlul asupra modului de îndeplinire a funcției pe care a încredințat-o altei persoane (prepusului), iar prepusul este persoana care acceptă să facă ceva în interesul altei persoane, punându-se sub direcția, supravegherea și controlul acesteia.
Documentele emise de Direcția Juridică din cadrul D. S.A., în dovedirea calității de reprezentanți judiciari convenționali ai semnatarilor cererii de apel, aveau ca primă semnătură de tip A, pe cea a Directorului executiv și a doua semnătură, de tip B, pe cea a consilierului juridic, fiind astfel întocmite cu respectarea cerințelor cuprinse în Norma privind competențele de reprezentare în cadrul D. S.A., versiunea 7.0 și în acord cu Actul Constitutiv al D. S.A.
Așadar, rezultă cu evidență că sunt supuse formalităților de publicitate prevăzute de art. 151 alin. (4) C. proc. civ. numai mențiunile cu privire la reprezentantul legal, nu și cele privind reprezentantul judiciar convențional, în condițiile în care consilierul juridic are, în speță, calitatea de prepus față de Bancă, astfel că împuternicirea acordată acestuia nu este supusă cerinței publicității, reglementată de art. 151 alin. (4) C. proc. civ., care are în vedere calitatea de reprezentant legal al persoanei juridice de drept privat.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva dezlegării pe care instanța de apel a dat-o excepției lipsei calității de reprezentant al apelantei-pârâte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.
| ← Convenție de contragarantare a garanțiilor semnată între... | Drept de proprietate dobândit ope legis. Acțiune în... → |
|---|
