Cerere de recuzare anulată ca netimbrată. Consecințe în raport cu art. 47 al. 3-4 din Codul de procedură civilă
| Comentarii |
|
B. Cerere de recuzare. Nepronunțarea instanței prin încheiere separată cu privire la cea de a doua cerere de recuzare. Condiții și efecte din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă
C. proc. civ., art. 44 alin. (1), art. 47 alin. (3) - (4), art. 51 alin. (5), art. 138 O.U.G. nr. 80/2013, art. 33
A. Articolul 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ. statuează că cererea de recuzare îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate este inadmisibilă, inadmisibilitate ce urmează a fi constatată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.
Dispozițiile art. 47 alin. (4) C. proc. civ. prevăd, fără a distinge, că nerespectarea condițiilor cu privire la cererea de recuzare atrage inadmisibilitatea acesteia.
Faptul că prima cerere de recuzare a fost anulată ca ne timbrată nu înseamnă că aceasta nu există și, ca atare, nu produce niciun efect juridic, deoarece legiuitorul, în reglementarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ., nu a exclus în mod expres ipoteza unei prime cereri anulate.
Prin urmare, în lipsa unei mențiuni exprese a textului legal care să impună condiția privitoare la o primă cerere de recuzare respinsă, făcând aplicarea principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, în ipoteza prevăzută de art. 47 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. se înscriu și cererile de recuzare anulate, întrucât și acestea, împreună cu toate cererile în care nu s-a dat, pentru varii alte motive, eficiență recuzării, creează premisa formulării unei noi cereri de recuzare, fiind în mod evident exclusă o astfel de posibilitate în cazul unei cereri de recuzare anterioare admise, întrucât aceasta ar presupune schimbarea completului de judecată.
B. Potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (5) C. proc. civ., abținerea sau recuzarea se soluționează printr-o încheiere care se pronunță în ședință publică.
În cazul în care instanța nu s-a pronunțat printr-o încheiere separată pe cea de a doua cerere de recuzare formulată de parte, ci, prin încheierea pronunțată, în temeiul și cu respectarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ., a constatat în ședință publică inadmisibilitatea cererii de recuzare și a pășit ulterior la soluționarea cauzei, nu sunt încălcate dispozițiile art. 51 alin. (5) C. proc. civ., dispoziția de constatare a inadmisibilității făcând de prisos pronunțarea unei încheieri separate.
Din această perspectivă, prin măsura dispusă de instanță cu privire la noua cerere de recuzare, părții nu i s-a produs nicio vătămare care să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Î.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1376 din 15 iulie 2020
La termenul din 27 mai 2019, așa cum s-a consemnat în practicaua încheierii de ședință de la respectivul termen, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă în dosarul nr. x/42//2018/a1 instanța, sesizată cu cererea de recuzare înregistrată în dosar sub nr. x din 27 mai 2019, formulată de petentul A., a constatat că, în raport cu art. 47 alin. (3) C. proc. civ., cererea de recuzare este inadmisibilă.
La același termen de judecată a fost amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestația în anulare a deciziei nr. 2885 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă în dosarul nr. x/42/2018.
Împotriva încheierii de la 27 mai 2019 a declarat recurs A., solicitând casarea, admiterea cererii de recuzare a judecătorului B. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței învestite cu contestația în anulare, în conformitate cu art. 53 alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar trimiterea cauzei unei alte instanțe de același grad, raportat la prevederile art. 497 C. proc. civ.
În motivare, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat nerespectarea de către instanță a dispozițiilor prevăzute de art. 51 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și de art. 47 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, a arătat recurentul, instanța nu s-a pronunțat printr-o încheiere asupra inadmisibilității cererii de recuzare, ci s-a limitat numai la a face constatarea că art. 47 alin. (3)
C. proc. civ. nu distinge între cererile anulate și cele respinse, fără însă a prelua această apreciere și în dispozitivul încheierii, ca singura modalitate prin care se putea da eficiență juridică acestei poziții a completului de judecată.
În acest context, recurentul a apreciat că aspectul reținut de instanță asupra inadmisibilității cererii de recuzare nu îi este opozabil și că instanța care a judecat contestația în anulare s-a aflat în stare de incompatibilitate, ca urmare a nesoluționării cererii sale de recuzare.
Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că încheierea criticată este dată cu încălcarea legii, instanța neluând în considerare faptul că cererea de recuzare anterior formulată fusese anulată ca netimbrată, astfel încât solicitarea de recuzare din 27 mai 2019 nu reprezenta o nouă cerere de recuzare, dat fiind faptul că prima cerere de recuzare, fiind anulată pentru netimbrare, nu mai exista și nu mai producea efecte juridice.
A considerat recurentul că instanța a greșit atunci când a făcut aplicarea art. 47 alin. (3) C. proc. civ., nefiind vorba despre o nouă cerere de recuzare îndreptată împotriva aceluiași judecător, pentru aceleași motive, sens în care a evocat dispozițiile art. 138 C. proc. civ.
Totodată, recurentul a expus, pe larg, argumente în susținerea cererii de recuzare.
Referitor la solicitarea trimiterii cauzei unei alte instanțe de același grad, în conformitate cu art. 497 C. proc. civ., a arătat că un număr de 6 completuri, reunind 12 judecători ai Curții de Apel Ploiești s-au pronunțat în cauze în care este parte, iar hotărârile conțin diferite vicii de procedură sau de aplicare a legii, motiv pentru care a apreciat că instanța nu dispune de resursele umane și organizatorice pentru a înfăptui justiția în ceea ce îl privește.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
La 13 august 2019 intimatul C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În cadrul apărărilor formulate, intimatul a arătat că adoptarea unei alte soluții decât aceea pronunțată de instanță ar fi lipsit de eficiență norma legală cuprinsă în art. 47 alin. (3) C. proc. civ. și ar fi permis recurentului să formuleze două cereri de recuzare îndreptate împotriva aceluiași judecător, pentru aceleași motive de incompatibilitate.
Totodată, intimatul a solicitat respingerea cererii formulate de recurent privind trimiterea cauzei unei alte instanțe de același grad, făcând referire la multitudinea de cauze în care recurentul se judecă cu aceleași părți și care au ca obiect contestația acestuia la decizia de pensionare.
La 27 august 2019 intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, raportându-se în argumentație exclusiv la decizia nr. 1617 din 30 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești pe fondul contestației în anulare.
În susținerea excepției inadmisibilității recursului, intimatul a invocat dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 248 alin. (1) și la art. 508 alin. (4) din același cod, din perspectiva caracterului definitiv al hotărârii atacate cu contestație în anulare.
La 27 august 2019, intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, expunând aceleași argumente ca și intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale.
Recurentul a depus răspuns la ambele întâmpinări, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Juridice a M.A.P.N. și a consilierului juridic delegat D.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte l-a respins pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
Cu titlu preliminar, instanța supremă constată că și argumentele expuse de recurent în susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează tot încălcarea de către curtea de apel a regulilor de procedură, de aceea urmează a analiza cererea de recurs din perspectiva incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Înalta Curte constată că în fața curții de apel, în cadrul ședinței de judecată de la 11 martie 2019, recurentul din cauza de față, contestator în procesul dedus judecății curții de apel, a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, în ședință aducându-i-se la cunoștință obligația de a formula cererea în scris și de a o timbra cu taxă judiciară de timbru de câte 100 de lei pentru fiecare judecător recuzat.
Se reține că la 18 martie 2019 a fost depusă la dosar o cerere de recuzare, formulată în scris, referitoare la judecătorul B., cerere la care se face referire în încheierea de ședință de la 21 martie 2019.
Constată și că prin încheierea din 21 martie 2019, pronunțată în același dosar, a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare formulată de contestatorul A. cu privire la judecătorii B. și E.
La 27 mai 2019 a fost înregistrată la dosar sub nr. x cererea de recuzare formulată de A. cu privire la judecătorul B.
Prin încheierea din 27 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția I civilă în dosarul nr. x/42/2018/a1, completul de judecată compus din judecătorii B. și E. a constatat că, în raport de art. 47 alin. (3) C. proc. civ., o nouă cerere de recuzare este inadmisibilă. Prin dispozitivul aceleiași încheieri a fost amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestația în anulare a deciziei nr. 2885 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă în dosarul nr. x/42/2018.
Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri.
Totodată, art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ. statuează că cererea de recuzare îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate este inadmisibilă, inadmisibilitate ce urmează a fi constatată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.
Așadar, dispozițiile art. 47 alin. (4) C. proc. civ. prevăd, fără a distinge, că nerespectarea condițiilor cu privire la cererea de recuzare atrage inadmisibilitatea acesteia.
Raportat la aceste considerente, nu poate fi reținut argumentul recurentului, în sensul că prima cerere de recuzare, fiind anulată ca netimbrată, nu există și, ca atare, nu produce niciun efect juridic, deoarece legiuitorul, în reglementarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ., nu a exclus în mod expres ipoteza unei prime cereri anulate.
Pe de altă parte, în lipsa unei mențiuni exprese a textului legal care să impună condiția privitoare la o primă cerere de recuzare respinsă, făcând aplicarea principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, instanța supremă apreciază că în ipoteza prevăzută de art. 47 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. se înscriu și cererile de recuzare anulate, întrucât și acestea, împreună cu toate cererile în care nu s-a dat, pentru varii alte motive, eficiență recuzării, creează premisa formulării unei noi cereri de recuzare, fiind în mod evident exclusă o astfel de posibilitate în cazul unei cereri de recuzare anterioare admise, întrucât aceasta ar presupune schimbarea completului de judecată.
Critica este nefondată și din perspectiva faptului că, invocând lipsa de efecte a primei încheieri ca urmare a nulității acesteia, recurentul se prevalează de propria culpă în anularea actului de procedură, culpă concretizată în nesocotirea obligației de plată, anticipată sau până la termenul stabilit pentru soluționarea cererii de recuzare, obligația fiind prevăzută de art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013. Cu raportare la speță, instanța supremă constată că recurentului i s-au pus în vedere atât obligația de a timbra, cât și cuantumul taxei judiciare de timbru prin încheierea de la 11 martie 2019, așa cum reiese din practicaua și din dispozitivul încheierii aflate la fila 50 a dosarului curții de apel, însă acesta nu s-a conformat și nici nu și-a justificat conduita procesuală sub acest aspect. Ca urmare, acest argument adus în susținerea criticii este formulat cu încălcarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Critica recurentului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 138 C. proc. civ. este nefondată.
În cererea de recuzare înregistrată la 27 mai 2019, recurentul din cauza de față a făcut referire la faptul că anterioara cerere de recuzare, înregistrată la 18 martie 2019, a fost anulată pentru neplata taxei de timbru, aspect reiterat la termenul din 27 mai 2019 și consemnat în practicaua încheierii de la acel termen, ceea ce infirmă în mod categoric susținerea sa despre obligația curții de apel de a constata litispendența și, implicit, despre imposibilitatea în care instanța s-ar fi aflat de a constata inadmisibilitatea celei de-a doua cereri de recuzare.
Aceasta cu atât mai mult cu cât la termenul din 27 mai 2019 problema litispendenței nici nu s-a ridicat în fața instanței și cu cât litispendența nu putea produce vreun efect față de o primă cerere soluționată de un alt complet de judecată, care astfel se dezînvestise, fiind de domeniul evidenței că cererile de recuzare înregistrate în cauză sunt distincte și trebuiau examinate din perspectiva admisibilității, așa cum în mod legal s-a și procedat, neexistând nicio încălcare a art. 138 C. proc. civ.
Este nefondată și critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constatând că prin încheierea recurată instanța, în temeiul și cu respectarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ., a constatat în ședință publică inadmisibilitatea cererii de recuzare formulată de A., înregistrată la dosar la 27 mai 2019, și a pășit ulterior la soluționarea cauzei, dispoziția de constatare a inadmisibilității făcând de prisos pronunțarea unei încheieri separate, astfel cum pretinde recurentul. Din această perspectivă, instanța supremă apreciază că, prin măsura dispusă de curtea de apel cu privire la noua cerere de recuzare, recurentului nu i s-a produs nicio vătămare care să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Argumentele expuse de recurent în susținerea cererii de recuzare nu pot face obiectul analizei în recurs, Înalta Curte neputând analiza decât criticile ce vizează nelegalitatea încheierii recurate, nu cererea de recuzare în esența ei.
Având în vedere argumentele expuse în precedent, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, a respins ca nefondat recursul declarat.
| ← Acțiune în despăgubiri prejudiciu formulată de ADAS, ca... | Contestație în anulare. Cerere de recuzare împotriva... → |
|---|
